În cultura noastră politică dominată de corectitudine
politică și unde până și cea mai blândă critică a unui grup social poate atrage
eticheta de rasist, este liber să împroști cum îți vine la gură America rurală.
Când Barrack Obama a caracterizat țăranii din Pennsylvania, în celebrul discurs
din 2008, ca oameni „înăcriți”, care „se agață de arme sau religie sau de
ostilitatea față de cei care nu sunt ca ei”, „anti-imigrație”, el nu făcea
altceva decât să reia stereotipurile despre acel segment din populația noastră
care locuiește în Apalași.
Comisia Regională din Apalași delimitează regiunea ca o
„zonă de 530.000 km2 care se întinde pe lina Munților Apalași de la sudul
New-Yorkului la Nord de Mississippi. Include toată Virgina de Vest și părți din
alte 12 state: Alabama, Georgia, Kentucky, Maryland, Mississippi, New York,
Carolina de Nord, Ohio, Pennsylvania, Carolina de Sud, Tennessee și Virgina.
Din totalul regiunii, 42% dintre oameni trăiesc la țară, comparativ cu 20% la
nivel național.”
Pentru mulți oameni, acest loc este casa țărănoilor
apalașieni („hillbilly”), un grup de oameni cam respingător, care întruchipează
tot ce este detestabil în societatea americană. Întrebați pe orice baby-boomer
(persoane care fac parte din generația celor născuți imediat după cel de-Al
Doilea Război Mondial – n.t.) la ce se gândesc când aud cuvântul „hillbilly” și
cel mai probabil le va veni în minte o scenă din filmul „Deliverance” (1972),
la pachet cu melodia „Dueling Banjos”. Întrebați același lucru pe oricine din
generația X sau vreun millenial și cel mai probabil mintea le va zbura la
Cletus Spuckler din serialul „The Simpsons” (sau la unul din cei 44 de copii ai
săi). În ambele cazuri, nu este o imagine prea atrăgătoare.
În opinia mea, această perspectivă este teribil de
exagerată, fiind un clișeu, realizat (sau mai degrabă inventat) în ultimii 175
de ani de indivizi și grupuri care au avut ceva de câștigat de pe urma acestei
fabricații. Acest articol încearcă să arate cum au colaborat sociologii,
guvernul federal și mass media pentru a promova această imagine stereotipă ca
un mijloc de a justifica politicile agresive îndreptate asupra acestor oameni.
Mintea tulburată a lui Edgar Allan Poe a oferit una dintre
primile imagini a ceea ce avea să fie cunoscut ca „țărănoiul american”. În anul
1843, Poe a scris „Poveste din Munții Colțuroși”, în care amintește de unele
istorii despre „rase de oameni barbari și fioroși care trăiesc în grotele și
peșterile” din Munții Virginiei.
Mai apoi, la începutul secolului XX, guvernul federal a
dorit să încurajeze turismul în estul SUA prin înființarea unei serii de
parcuri naționale, însă prezența acestor oameni „barbari” reprezenta un balast
care trebuia îndepărtat. Pământul de la granițele statelor Tennessee și Carolina
de Nord, vatra harnicilor tăietori de lemne și a colonizatorilor munteni, a
fost rechiziționat de Parcul Național Great Smoky Mountain. Dar pentru mulți
americani, înlăturarea unor oameni pașnici de pe pământurile lor nu era ceva
prea atrăgător .
Când United States Park Service a încercat ceva similar,
prin achiziția teritoriului Skyland din Munții Virginia Blue Ridge, situați în
nordul statului, a fost nevoie de confecționarea unei explicații pentru
exilarea mai multor grupuri de comunități rurale montane, care trăiau acolo de
generații. „Știința” a sosit în ajutor. Înarmați cu teste de inteligență,
sociologii au invadat munții pentru a demonstra incapacitatea mocanilor de a se
întreține în văi, și de ce mutarea lor era „cel mai bun lucru” pentru toată
lumea. Din acest experiment a rezultat volumul lui Mandel Sherman și Thomas
Henry din 1933, „Hollow Folk”, una din cele mai influente cărți de sociologie
din acele vremuri. „Hollow Folk” descria viața din cinci comunități pe al căror
loc a apărut Parcul Național Shenandoah. În carte, oamenii din Shenandoah erau
caracterizați în termenii deveniți clasici pentru clișeul „țărănoi american”:
„segregați aproape complet” de viața americană, „complet needucați”, femeile
erau „animale” iar copiii lor „nu aveau jucării și nici nu știau sensul
cuvântului.” A evacua astfel de oameni din mediul acesta deplorabil ar fi de
fapt o binecuvântare pentru ei, nu-i așa?
Dar expedițiile arheologice din Munții Shenandoah din anii
‘90 au pus în evidență o serie de dovezi care distrug complet tezele lui
Sherman și Mandel. Au fost găsite părți din automobile, porțelan de import,
cutii de sucuri, ceasuri de buzunar, cutii cu medicamente, obiecte militare,
pantofi cumpărați, bijuterii, jucării cumpărate (camioane, păpuși de porțelan,
minge de baseball, muzicuță și chiar o mitralieră „Buck Rogers” făcută în
Michigan). Pe scurt, dovezile demonstrau că oamenii de la munte se asemănau în
multe privințe cu oamenii din restul țării. Este incontestabil că văile nu se
aflau într-o izolare lipsită de speranță, cum susțineau Mandel și Sherman. Cu
toate acestea, muntenii au fost dați afară din casele lor – pentru binele lor,
după cum au susținut autorii „Hollow Folk”.
Dar probabil cel mai izbitor exemplu de jumătăți de adevăr
și propagandă, pentru a justifica rechiziționarea pământului din Munții
Apalași, sunt legate de creerea Autorității Văii Tennessee (TVA). Autoritatea
a început să cumpere pământ în anul 1933 pentru a realiza o serie de lacuri de
acumulare pentru generarea electricității. Dar nu acesta era singurul său
obiectiv. În anul următor, președintele Franklin Roosevelt a afirmat:
Există un caz mult mai complex în spatele Autorității Văii
Tennessee…realizăm un experiment social…vom ajunge pe munte la o cocioabă unde
se află un om alb…care, cu familia sa, incluzând copiii, este complet
needucat…și el este strămoșul pentru multe generații de-acum încolo…o să
încercăm să îi furnizăm câteva din lucrurile de care are nevoie, cum ar fi
școală, electricitate șamd.
Birocrații TVA au oglindit această atitudine paternalistă,
văzând în locuitorii văii victime care urmau să fie „salvate” prin metoda
dezvoltării industriale iluminate. Roosevelt a sugerat chiar că statul are
dreptul de a confisca terenurile din Valea Tennessee deoarece proprietarii au
eșuat în a folosi pământul foarte eficient. TVA a încercat să demonstreze
această acuzație portretizându-i pe munteni drept oameni care se opun
utilizării raționale a pământului. A apărut chiar și un film, „Valea
Tennessee”, în care un „țărănoi” îi răspunde în bătaie de joc unui agent TVA
care încearcă să îi explice înțelepciunea programului TVA. Un funcționar al
autorității a folosit termeni denigratori cum ar fi „coșmelii înspăimântătoare”
pentru a descrie casele muntenilor, respectiv „animale de povară” pentru a le
caracteriza pe femei.
Media a colaborat cu TVA publicând fotografii ale unor școli
cu o singură încăpere, deși existau foarte puține astfel de școli la momentul
în care oficialii TVA au apărut. De asemenea, au apărut în ziare fotografii ale
unor femei bătrâne cu bonete mari, care își spălau lucrurile de mână în fața
cabanelor de lemn. Oamenii dați afară din Valea Tennessee erau conștienți de
efectul pe care aceste fotografii îl vor crea pentru restul locuitorilor din
țară și nu le-a placut.
La scurtă vreme după aceste jafuri de pământ, Arnold
Toynbee, în impresionantul său opus „A study of History”, a adăugat luciul
„istoriei” peste imaginea munteanului necilivizat și înapoiat din Apalași:
Locuitorul modern din Apalași…nu a reușit să facă față și a
suferit un declin jenant. În realitate, „muntenii” din Apalași nu se află
într-o situație mai bună decât barbarii. Au recăzut în analfabetism și
vrăjitorie. Suferă din cauza sărăciei, mizeriei și a sănătății precare. Sunt
echivalentul american al barbarilor albi moderni din lumea veche. Pe când
aceștia din urmă sunt supraviețuitorii întârziați ai unei barbarii antice,
apalașienii prezintă spectacolul trist al unor oameni care au dobândit
civilizația și apoi au pierdut-o.
Toynbee a fost presat de sociologul James Brown să dezvăluie
care au fost sursele sale de informare. A trebuit să admită, mai târziu, că a
fost în munți „o dată sau de două ori”, iar principala sursă a fost un prieten,
care deși nu era din zonă, trăia „în apropiere”. Toynbee a recunoscut că
aceasta este „mai degrabă o sursă superificială pe bază căreia să poată
construi vreo descriere” a oamenilor și a vieții din Apalași.
Chiar și cu vina dovedită a lui Toynbee, peste fundația
sociologică a fost așezată și o temelie „istorică”. Sprijinită de televiziune
și filme, în generația noastră s-a format o imagine foarte trainică. În toxicul
climat politic actual, este suficient ca cineva să își acuze adversarii
ideologici că sunt „rednecși” sau „țărănoi” (rubes) pentru a-i determina să
facă un pas în spate pe o anumită temă sau să obțină o glumă facilă la o
emisiune de comedie difuzată seara.
Deconstrucția acestei imagini se dovedește a fi dintre cele
mai dificile, dar având în vedere palma electorală administrată de această
regiune la ultimele alegeri, poate că nu este chiar o sarcină imposbilă. Când
candidatul prezidențial Hilary Clinton i-a descris pe jumătate din fanii lui
Donald Trump ca „rasiști, sexiști, homofobi, xenofobi, islamofobi” – „o
adunătură de deplorabili” – puteți fi siguri că nu a avut în minte votanții
urbani. Probabil că aceste cuvinte au jucat un rol în eșecul ei. S-ar putea ca
în viitor, politicienii care insultă „țărănoii” din Apalași să o facă pe
propriul risc.
Traducere realizată după materialul apărut la Abbeville
Institute
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu