MEDALION LITERAR - INA DUMITRESCU

 Curcubeu de mai

Ina Dumitrescu Hmm...ce mirifică simțire de parfum și de culoare! Raiul florilor de mai în cascade se revarsă Printre verdele ce crud se înalță cu mirare Devenind un fir de iarbă ce pe brazdă doru-și lasă. Zâmbete de margarete și surâsuri de lalele, Chicoteli de albastrele când în zare se arată Câte-un trandafir sălbatic, pui înfumurat de lele Ce privește în ocheade, cătând o floare bogată. Printre gene roz și roșii, albe și portocalii Sclipesc razele de soare sădind într-un bob de rouă, Diamante șlefuite reflectând în fețe mii, Rocvaivuri de culoare într-un strat... ba nu, în două! Hmmm... ce adânc de frumusețe născut din eternitate! Într-o lume de betoane, piatră, lemne și nisip, Florile nu sunt un lux, ele sunt necesitate, Ele ne aduc în viată, cel mai frumos anotimp!

Enter

Ina

Dor Să mă doară primăvara dacă uit să mângâi flori Și să-mi plângă depărtarea dacă ochii-mi tac uitări. Să mă ardă focul tău ce se stinge fără apă Și să zac în călimară dacă scrisul tău mă-neacă. Dorul să îmi fie picur și să plâng cu ochii tăi Ca și tu să simți cât doare când nu pot zâmbi cu ei. Să mă doară nopțile prea sărace de iubire Și să uit că sunt un cântec, dacă nu-s vioară-n tine. Să mă bântuie tăcerea așezată în cuvinte Și să mor de dorul vieții dacă mă gonești din minte... Voi fi o fereastră-nchisă, dorul meu tristețe ninsă, Doar deschisă pentru visul ce cu tine-n el sunt prinsă. Ina Dumitrescu

Enter

Ina

Tristețea unui copil Ursuleț, tu dormi? Se-aude galăgie! E glasul mamei plâns ce se aude și Este și glasul tatei ce tipă cu mânie, Doamne, iarăși se ceartă, acum ce o mai fi? Oare e vina mea? Oare ce am greșit? Tati iar a venit târziu și pus pe harță Sau poate mami-a spus ceva nepotrivit Prea tristă de-asteptarea ce-i sapă rid pe față? Ce pot să fac, Ursache, cum pot să îi opresc? Mi-e sufletul plăpând o rană care plânge... Aș vrea să nu-și mai spună cuvinte ce jignesc, As vrea cu drag pe mami, tati-n brațe-a o strânge! Am obosit să-i văd certându-se întruna ... Mi-e dor să îi mai văd privindu-se cu dor Lângă pătuțul meu, blând sărutându-mi mâna... Of, Ursuleț! Poate te-aud, roagă-i si tu cu-n ,,mor"! Ina Dumitrescu

Enter

Ina

Vine o zi... Vine o zi când tăcerea dispare Și muzica sufletului se aude duioasă, Când ploile curg pe o altă cărare Și cărțile râd așezate pe masă. Vine o zi când tristețea adoarme Și zâmbetul pur se trezește în ochi, Când florile satură frumosul de foame Și pașii renasc cărările vechi. Vine o zi când durerea apune Și mâinile iar se-mpreună cu drag Vine o zi când se-ntâmpl-o minune Și iubirea atinge al cerului prag.

Enter

Ina

Colaje de fluturi De sub pleoapele norilor Cad lacrimi dulci...avide de îndrăgostire, Spărgându-se într-o explozie rece Pe fețele noastre, aprins conjugate La superlativ de iubire... În miezul tăcerii ce genele ne-mbracă Noi auzim înfășurați în note O melodie-albastră ce vine de departe Și leagănă valsând, Privirile de șoapte. Pășim agale, în vârful privirilor, Să nu trezim taifunul din simțuri Și dorinți...căci nopțile ne-ar fi Poteci cu maci în flăcări Și vise necuminți... Pe un altar de fluturi născuți pentru o zi Sacrificăm frumosul din niciodăți știute Și iarăși ne vom naște frumoși Și plini de viață, La fel de plini de cantec În altă dimineață... Ina Dumitrescu

Enter

Ina

Ecou pentru alt mâine M-afund ușor în gânduri necurmate Nici de adâncul lin, în care Dumnezeu Pune lumină sfântă și grea de bunătate... De ce n-o pot extrage ca pe un minereu? Un cântec de sirene, ce-ascunde atâtea taine Îmi crește neputința... îmi simt eul păgân Și ochii plâng un vis ce-a ridicat coloane, Azi, doar un aer slab salvat într-un plămân. Umbrela timpului se strânge-ncet Iar chipul ce zâmbea și ieri era al meu, Îmi e străin, dar sfânt...și-mi vine să mă-nclin Ca-n fața unui pașnic și-nalt arhiereu. Cazi lacrimă, te scurge și lasă-mi pace-n suflet, Îmbracă amintirea măcar într-o eclipsă. Doar un minut să uit că am pierdut un cântec Ce va renaște poate, doar din apocalipsă. Ina Dumitrescu

Enter

Ina

Liniște și tăcere Sunt 24°... dar mi-am pus pardesiul de toamnă... Încă mi-e frig de uitarea din noi dragă doamnă! Încă mi-e patul ne-mpăcat cu odihna Și lacrima ți-o simt răvășindu-ți obrazul și tihna. Încă mi-e marți, domnul meu fără mine... Destinul mi-l sorb și mă-mbăt în neștire... Crezi că nu-mi pasă dar mă sting ca și tine... și-amurg Îmi sunt clipele reci ce și-n vara ce vine le strâng. Sunt 24°, dar ninge și palmele mele sunt reci... Atingerea ta neștiută e tot mai departe ... eu doar aștept, iar tu... vii când pleci... Desi încă mi-e liniște de tăcerea ta mohorâtă, Doamna mea, eu nu te mai cânt, sunt destui ce te cântă! Dar...încă mi-e dor să-ți simt râsul cu clic La o glumă ce tu o-nțelegi... și tainic și-adânc... Mă îmbraci în tăcerea și liniștea ta... Încă mi-e dor de lumina din tine...din noi...Doamna mea! Ina Dumitrescu