PNRR: Restanţe, Restanţe

 

Pro România nu este partid parlamentar în România, dar este reprezentat în Parlamentul European. Prin urmare acolo se poate exprima ca un partid de opoziţie. Nume necunoscute în ţară, puţini dintre europarlamentarii români se implică în viaţa politică internă.

Unii pentru că nu au avut nicio activitate politică în ţară, alţii pentru că s-au supărat pe partid, pe sistem, aşa cum este Vasile Blaga.

Dacă în cazul PSD şi PNL nu prea este nevoie de aportul europarlamentarilor pentru că aceste partide au suficiente voci reprezentative în ţară, un partid ca Pro România, PMP şi PNŢCD sunt obligate să se facă auzite de la Bruxelles, prin europarlamentarii Corina Creţu, Traian Băsescu sau Cristian Terheş, reprezentant PNŢCD.

NU se poate spune că Traian Băsescu nu a fost prezent în dezbaterile publice din ţară. La fel şi Cristian Terheş. Mai puţin s-a implicat Corina Creţu, dar a suplinit-o Victor Ponta prin prezenţa lui la emisiunile tv.

Fost comisar european, Corina Creţu cunoaşte bine mecanismele Comisiei Europene. În acest sens avertizează că România nu a încheiat până acum Acordul de Parteneriat, nu a negociat Programele Operaţionale, cu toate că fondurile din PNRR puteau fi folosite încă din 1 iulie 2021.

Una dintre cauzele întârzierii poate fi dorinţa PSD de a renegocia anumite clauze. Ministrul Muncii, Marius Budăi, spunea recent că mai are propuneri privind procentul PNRR la pensii.

Spre supărarea USR, dar şi a liberalilor, PSD a insistat pe renegocierea Planului de Rezilienţă şi Redresare şi când se afla în opoziţie, dar şi după intrarea la guvernare. De exemplu nu au fost alocate sume pentru irigaţii. În general, fondurile UE nu se dau pentru producţii, ci pentru investiţii în infrastructură, mediu, consultanţă.

Doar producţia înseamnă prosperitate. Este frumos că se investesc miliarde de euro în autostrăzi şi drumuri, dar acestea nu aduc prosperitate, ci doar confort. A procesa produsele agricole pentru a le exporta înseamnă plus valoare, nu a vinde materii prime.

Ţările mici au puţine şanse de a-şi impune punctele de vedere în faţa ţărilor dezvoltate, în faţa Germaniei, Franţei, Italiei, care au tot interesul să nu încurajeze concurenţa pe piaţa agricolă, dar nici în alte domenii. Noi tot construim autostrăzi ca Meşterul Manole în timp ce alţii îşi extind fabricile, uzinele, infrastructura turistică.

Viktor Orban a înţeles subtilităţile acestui mecanism care alimentează competiţia neloială dintre ţările mari şi ţările mici, se opune şi astfel Ungaria a devenit oaia neagră a UE. La rândul ei, Polonia este un exemplu de ţară care îşi spune apăsat cuvântul. România, aşa cum s-a spus de nenumărate ori, a negociat în genunchi. Poate că întârzierile se datorează tocmai faptului că România nu mai acceptă să negocieze în genunchi. Atunci întârzierile se explică.

În actualul context internaţional când de peste tot se anunţă o teribilă criză alimentară Comisia Europeană nu va accepta ca un procent însemnat să fie alocat pentru irigaţii în agricultură? Este inadmisibil.

Se poate uşor observa că grosul sumelor alocate României sunt pentru investiţii care nu pot fi executate de firme româneşti. Adică banii se întorc în economiile ţărilor mari. De curând s-a aflat că unele companii mari care lucrează în România au acţionari oligarhi ruşi.

Dacă tot se vorbeşte despre o nouă ordine mondială, acum este momentul ca România să-şi calculeze bine priorităţile şi să-şi spună cuvântul mai apăsat în organismele trans-atlantice din care face parte.

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei Maramureş