Răsaduri

 

Merg în piața centrală din spatele orașului fumuriu să cumpăr răsaduri de zori frumoși, dar mă-mpiedic de ghereta „Libertatea de-a fluiera în biserică”. Mă-nfig puternic cu picioarele-n asfaltul obosit și privesc peste gardul cocoșat cum umblă mieii pe pajiști cu gâturile tăiate.

Se trezesc lacrimi sub perna norului din colț, iar tăcerile din mine vor să facă nuntă pe balamalele destinului. Cerul  de pe buze urcă-n fagul din poarta târgului adormit pe jumătate.

Îmi cad nămeți trandafirii pe față. NU văd răsaduri de Doamne-ajută, iar un zvon de verde cu vântul durerii tale umblă rătăcit în subsuoara toamnelor. Pe-un un ciot de existență, lacul dintre noi ia gustul desăvârșirii. Luna, jupâna stăpână cu iubire prăfuită, merge-n exercițiul milenar de așteptare și se odihnește des în moțul stâlpului de telegraf.

Constat că un azi se pierde-ntr-un mâine mereu, iar pe hotarul nins al iubirii, în respirări de caişi pârguiți în lumina licuricilor, câteva zgârieturi ale pașilor noștri oftează angelic.

Sunt trăitor printre păianjeni în piața orașului gri de unde doresc să cumpăr iluzii proaspete și răsaduri frenetice de-un Bună ziua, domestic.

Până la urmă văd cum gutuile se spânzură-n livezi, iar baba Cloanța, Cotoroanța, cu șoldurile-n mâini strigă a disperare:

Ia răsadul, neamuleeee!

Mă zgâlțâie salcâmul din Sudos, mă latră câinele Ursei și mă plânge un dud.

 

PUIU RĂDUCAN

13.10.2022 – B. Olănești