Avea un zâmbet șăgalnic, aparte! Parcă întotdeauna dialoga cu o amintire, cu un gând sau cu o răscruce. Știa să se facă dragă fără să vrea. Am iubit-o la modul uman, mai ales că făceam patru ore pe săptămână de Limba și literatura română. Adevărate!
Mai repet: ne era dragă chiar dacă impunea respect, distincție și multă elocință. Era PROFESORUL arhetipal! Nu cred că s-a enervat vreodată pe noi și nici nu cred că ar fi avut de ce? Întotdeauna învățam. Nu știu de ce (?!) Poate că din respect, poate că o îndrăgeam și o respectam, în același timp, deosebit de mult. Nu îmi amintesc și nu cred că a avut vreodată ocazia să dea notă mică, deoarece întotdeauna prima materie la care învățam pentru a doua zi era...la Română.
Pentru mine unii dintre profesori îmi păreau niște sacerdoți, care într-un mod măiastru, îndeplineau un ritual, deasupra dreptunghiului lor fermecat numit catedră, preparau ceva cu care ne preschimbau, ademenindu-ne în altă lume.
Mai târziu, am aflat că și alți pedagogiști au fost copleșiți de omenia Dumneaei, de minunăția care a fost.
Să-i fie țărâna ușoară și memoria binecuvântată!
prof. dr. dr. Ilie GHERHEȘ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu