Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, care a primit sâmbătă, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Medicină şi Farmace ”Victor Babeş” din Timişoara, a susţinut un discurs cu iz de prezidenţiabil, în care a vorbit despre viitorul României şi a criticat clasa politică.
„România are la dispoziție trei tipuri de viitor. Cel mai la îndemână este viitorul imediat. E viitorul pe care românii îl trăiesc zi de zi, un viitor al resemnării, format din sărăcie, criză economică, tarife mari la energie, datorii, prețuri, taxe în creștere, frică de război. E viitorul fără spitale, viitorul cu școala în declin și cu bătrâni uitați la periferia societății.
Acest viitor e, de fapt, un prezent în derulare, și presupune păstrarea configurației de putere de azi. E clădit pe teamă de schimbare, pe frici induse, pe capacitatea de a uită a populației. Acest viitor imediat e drama pe care o trăiește națiunea română de trei decenii.
Unde duce el? Spre disfuncția statului, spre întârziere, spre pierderea oportunităților economice și istorice, spre ratarea relevanței politice a României. Viitorul imediat duce și către depopularea țării și distrugerea ascensorului social, către pierderea accentuată a forței de muncă și a inteligenței tinere.
Unde sunt societatea și economia incluzivă? Nu sunt, și nu vor putea fi, nu e loc pentru ele în viitorul imediat. În schimb, e loc pentru prăbușirea materială și morală a națiunii.
Există, apoi, un viitor îndepărtat, construit din amăgiri, iluzii, promisiuni și credulitate. Acesta e un viitor imaginar și intangibil, proiectat de clasa politică. Odată la patru sau cinci ani, de 34 de ani, politicienii livrează poporului acest viitor îndepărtat, ficțional, mieros și nerușinat, care nu e decât un cerc de vorbe unde națiunea se învârte în jurul promisiunilor goale.
Viitorul îndepărtat își face apariția doar la alegeri. În esență, el reprezintă o infracțiune. Populației i se fură timpul, câte patru, cinci sau zece ani odată. Dacă umblăm în magazia unde a fost depusă prada, găsim toți cei 34 de ani. Sunt acolo toate promisiunile din care politicienii și-au confecționat, absolut gratuit, cele trei decenii de stat la putere.
Acest viitor mincinos generează boli cronice care pot doborî un popor: dezamăgire, depresie, apatie, oboseală civică, abandon. Națiunea își pierde nu doar busola democratică, ci și energia de a o căuta. Dispar conștiința luptei și nevoia de a opune rezistență. Viitorul îndepărtat e un mormânt de vorbe în care clasa politică își îngroapă electoratul.
Singurul viitor benefic pentru România e saltul. Pasul disruptiv, detenta, avântul, săritura, explozia, decolarea. Un salt istoric de anihilare a stagnării și construcție concretă, de dezvoltare economică, socială, culturală și morală. Viitorul disruptiv e singură formulă de repornire națională. El oferă o recuperare programatică a întârzierii prin reformă, planificare, meritocrație, emulație, bani și administrarea banilor, dezvoltare și energie morală.
România are nevoie să-și schimbe clișeele politice, să se lepede de moliciunea liderilor confecționați din combinații și mediocritate, să se smulgă din pasivitate și obediență, să transforme așteptarea zadarnică în acțiune inteligentă, coordonată, promptă și valoroasă.
Are nevoie să-și redescopere instinctele de națiune, de stat și de putere europeană. Are nevoie de voință politică, de claritate, de viziune și de putere intelectuală. Are nevoie de bani, de lideri capabili să-i aducă, de companii capabile să-i producă.
Saltul istoric e ultima resursă politică a României. Fără acest efort putem recădea și rămâne definitiv în irelevanță. Dacă nu reușim să proiectăm un orizont de dezvoltare imediat, o realitate economică în creștere masivă, sincronizată cu oportunitățile internaționale, ratăm un moment rar și irepetabil.
Dacă nu reușim să distrugem toate frânele politice, birocratice și psihologice care asfixiază inteligența, cultura și creativitatea românească ne retezăm definitiv șansa de a fi ceea ce merităm să fim.
România se poate și trebuie să se angajeze imediat într-o cursă a competenței și a nerăbdării, într-un sprint politic curajos care să organizeze prioritățile după criterii naționale, nu după interese de partid. Dezvoltarea sustenabilă înseamnă maraton, înseamnă planificare, anduranță și consecvență, dar impulsul, startul, explozia de început sunt cele care impun direcția și ritmul. România nu mai are timp de irosit.
Nu mai are nevoie de băltire, de combinații politice care își conservă privilegiile, de o stabilitate care înseamnă, de fapt, stagnare, de lideri slabi, cu școala în pioneze, incapabili să înțeleagă, să vină cu soluții, să organizeze gândirea strategică, să producă idei.
Poate cea mai mare pierdere a națiunii române în ultimele trei decenii a fost distanțarea continuă de școală. Educația școlară elementară, gimnazială și preuniversitară s-a degradat atât de tare, încât România a ajuns în coadă clasamentelor europene la testele PISA.
Politici confuze și contradictorii, interese de grup și mimarea reformei, au transformat școala într-o rudă săracă a succesului nemeritat”.
(Mircea Geoană)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu