Zile cu merinde

Vreau s-arunc pedeapsa-n ispășire

și ispășirea-n umbra unei cruci, iar

din prăpastie să ies spre nemurire,

în cânt de grauri... mierle... cuci.

 

Pe strada mea, s-a stins iarăși lumina,

iar prin întuneric orbecăi neajuns,

dar văd un șanț de sâni, bată-mă vina,

care-mi inundă cuprinsul necuprins.

 

Frunza căzută-mi este o oglindă.

Inima îmi bubuie tare în piept,

muzica stelară s-o cuprindă...

de șapteștrei de ani o tot aștept.

 

Of, urmăresc un înger după-un nor,

înspre pădurea deasă făcând pași.

Soarele mă vede-n urma lor,

tot rătăcind ca orbul cu ochi arși.

 

 

Gândul mă duce cu mult timp în urmă

și-ascult cum crapă spicele de grâu.

Mi-am depozitat mulți ani, o turmă,

la umbra plopului din Șasa,-n râu.

 

Lupul gonit de foame și de frig,

precum o viperă cu limbi flămânde,

mă face-ades la Dumnezeu să strig;

Mai dă-ne, Doamne, zile cu merinde!

Puiu RĂDUCAN