GLORIE EROILOR NECUNOSCUȚI

MEMORIALUL GHERLA

Motto: „Mai spune-mi tată o poveste,

Despre acei ce au luptat

Și uneori viața și-au dat,

Pentru o lume ce nu este.

Stau scrise-n pagini fapte mari/ a celor ce-și iubiră țara

Și-au înfruntat focul și para,/Cu brațul lor de oameni tari.”

(„Mai spune-mi tată...”de Oancă Aurelia)

„Iorga: Un popor care nu-și cunoaște istoria este ca un copil care nu-și cunoaște părinții.”

Pe pereții Memorial Gherla stă scris:

„Unii oameni

                      aprind lumânări/ la biserică

                     pentru aceia care trebuie

                     să fie povestiți. ” (Teodor Zaica)

-sau: „De câte ori mă gândesc la trecut, îmi dau lacrimile—de câte ori mă gândesc la viitor, plâng de-a binelea.”

-sau: „Să povestim, să povestim fără de încetare să povestim! Acesta era Ordinul Seniorilor; din celulă, pivniță sau baracă. Povestirea ca act de memorie și creație constituie singurul remediu prin care dizolvăm granițele dintre vis și realitate, dintre frică și pieire, dintre je și moi, eu și mine.”                                                                                       (Ion D. Sârbu)

Pașii destinului m-au dus spre Gherla - un oraș, municipiu în județul Cluj cu o populație de 20982 de locuitori (2011); situat în nord-vestul Podișului Transilvaniei la intersecția Câmpiei Transilvaniei cu Podișul Someșan pe malul drept al râului Someșul Mic.

În primul rând trebuie să amintesc strădania și sprijinul acordat acestui lăcaș de cult - o biserică și Memorialului alăturat construcției de către preotul paroh Grigore Benea, care a fost inițiatorul și acum veghează la bunul mers al bisericii locale prin sprijinirea tineretului parohiei care e educat în spiritul credinței ortodoxe  și a patriotismului. Corul bisericii de curând înființat a reușit să atragă  tineretul spre credință și bună-cuviință.

Ce m-a atras spre acest loc  a fost Muzeul Memorial și biserica construită pe Dealul Cărămidăriei - acolo unde se găsește un cimitir anonim cu gropi comune unde au fost aruncați cei ce-au murit în penitenciar. Penitenciarul actual se află tot acolo unde era în trecut, dar are altfel de deținuți – drogați și prostituate. Muzeul memorial se află într-un loc la capăt de oraș unde pe vremuri se aruncau gunoaie, acum e o biserică și un Memorial inițiate și conduse de un om cu suflet mare-preotul paroh Grigore Benea.

Un locuitor de azi din Gherla îmi povestește cum erau aduși morții de la închisoare înveliți în cearceafe albe și duși cu o căruță trasă de cai albi; la un moment dat un mort cade din căruță, se întoarce vizitiul și-l recuperează; fiind mulți, bineînțeles că au fost îngropați în gropi comune.

Mănăstirea Memorialului cu hramul „40 de mucenici” cuprinde o capelă pentru comemorarea liturgică a victimelor comunismului, pentru cei ce-au murit pentru credință, libertate, neam, o bibliotecă, și o sală cu exponate ale deținuților din timpul detenției: fișele lor cu datele fiecăruia din buletin și anii de detenție, la fel închisorile pe unde au mai fost, diferite obiecte și multe poezii scrise pe coli de hârtie însângerate.

Pe harta Gulagului românesc Gherla a fost unul din locurile unde au fost închiși mulți oameni și mulți dintre ei au murit. Astfel că în sufletele oamenilor ce-au rămas în Gherla există o rană deschisă.

ÎPS Părinte, Arhiepiscop și Mitropolit Andrei al Clujului a avut inițiativa construirii unui Memorial în cinstea celor care au suferit la Gherla în perioada de detenție politică. A fost constituită Asociația Memorialul Gherla și s-a înființat Mănăstirea cu hramul „Sfinții 40 de mucenici” care să cuprindă ansamblul memorial.  Astfel prin închisoarea Gherla au trecut: N. Steinhard - scriitor, eseist, jurist de origine evreiască convertit la ortodoxie, Ion Flueraș - vicepreședinte al Marii Adunări Naționale din 1 Decembrie 1918 ( moare în 1953), Gheorghe Calciu Dumitreasa - preot ortodox român dizident anticomunist, luptător pentru drepturile omului, trecut și prin închisoarea Gherla.

Spațiul expozițional dedicat celor ce au suferit în penitenciar cuprinde o bibliotecă tematică și o sală de conferințe unde sunt afișate foile de detenție ale prizonierilor, citate din poeziile lor și imagini inedite din viața de prizonier. În spatele bisericii e un cimitir unde erau aduși și îngropați cu zecile martirii eroi necunoscuți, acum e un cimitir cu niște cruci frumos aliniate, dar nu toate sunt personalizate, alături e un delușor de pământ unde se aduceau morții și se îngopau de-a valma, acum sunt prezente sute de ciori care se risipesc la un semnal ca-ntr-un film de Hitchcock Alfred. Înainte de a intra în cimitirul amenajat mi-a atras atenția o  statuie de lemn reprezentând un om cu capul spart și cu o mână pe piept. Alături se poate vedea o roată de car pusă pe un trup gol /capul indescifrabil/ picioarele unite/ om dezbrăcat/ suferind/m-a dus cu gândul la viteazul nostru Horia din Munții Apuseni care a fost tras pe roată. Am aflat mai târziu că pe vremea lui Horia s-a înființat prima oară pe aceste meleaguri o închisoare, mai apoi prin 1958 se scria că erau vreo zece mii de deținuți, printre ei a fost și seniorul Coposu.

Aceste două exponate din lemn erau înafara gardului de la cimitirul propriu-zis. Intrând în cimitir am observat partea din spate a statuii de lemn căreia i se vedea un glonț în ceafă, era de fapt metoda prin care se punea capăt detenției. Am aflat de la alți oameni din zonă că nu se putea să moară atâția deținuți într-o zi și atunci se aplica această metodă- un glonț în ceafă. Tot în exterior este expus un pat de fier ruginit care probabil aparținuse închisorii. Se vorbește că deținuții aveau o viață a lor la care cuvântul scris sau auzit era ca o eliberare. Poate de aceea foile cu poezii expuse au pe margini sânge, deoarece nu puteau să comunice prin scris, foloseau alfabetul morse și cu bătăi regulate în țevile din perete comunicau diverse gânduri de îmbărbătare și îndemnuri la rezistență.

La un moment dat părintele Calciu a primit un sirop de tuse iar dânsul a păstrat eticheta pe care o tot citea ca să nu uite literele; mesajele mergeau mai departe, se învățau multe lucruri practice și mai ales spirituale, era ca la „universitate,” mulți au declarat că au învățat multe lucruri la închisoare.

Foile afișate cu înscrisele deținuților erau pe o tematică bine aleasă: rugăciuni, așteptarea, liberarea, foamea, frigul, tăcerea, cenaclu etc.

În cimitirul din spatele bisericii  am aflat unele cruci cu însemnele decedatului, majoritatea cu  eroi necunoscuți, iată unele: Buzan Grigore (1926-1962), Szalai Ottila (1930-1959), Ivaniuc Dumitru (1909-1962), Alexandru Rusu-episcop de Maramureș (1884-1963), Caraman Nicolae dec. 1950, Bogdan Iosif ( 1890-1961), la nr. 132 un turc Mutalip Ali Sagit (1907-1963), Cabadin Constanța, pe cruce cu semiluna și steaua turcească.

Există și un obelisc de lemn având 5/6 metri pe care sunt înscripționate numele soldaților căzuți, acesta fiind ridicat în  1992 în memoria martirilor iar acolo în permanență arde o candelă.

Alături de acest cimitir memorial se află unul din cimitirele orașului Gherla.

Iată câteva din versurile ce au fost agățate în șiragul amintirilor neștiute:

OSÂNDĂ

„La început a fost cuvântul/  la dreapta Ta ca să stea

La început a fost cuvântul/ Dar Tu mi-ai dat mie fântâna lui rea

și cuvântul a fost pierzania mea./ De atunci, aș tot bea,

nu mă mai satură nicio cișmea,/ nu-mi mai tihnește pământul,

mă spânzur de fiece stea/ și ne-ncetat îmi scormon mormântul

c-un vârf otrăvit de nuia.

Ia-ți înapoi grozava urgie,/ mă leapăd de stemele Tale

Nu vreau să fiu asemenea Ție,/nu vreau azurul să mă învenine,

Nu mai vreau să mă răstignesc lângă Tine/ Mi-e de ajuns de cât sânger

Nu mai pot să fiu înger/  Ia-ți înapoi dimineața,/dă-mi la loc somnul și ceața,

Ia-Ți înapoi darul sfânt, /îngrozitorul cuvânt,

Stigmatul de aur și fiere.../ Dă-mi, Doamne, Marea Tăcere!”

Sau:

PERCHEZIȚIE

„Un tropot greu de cizme... alarmă pe culoare,/ Într-o clipită cad și uși și clanțe și zăvoare.

E percheziție! Se-nșiruie pe două rânduri sclave/ Și ies să-și lase goliciunea și visurile pe agave. /Și-n urma lor, ca hunii, se îmbulzesc eroi/  Să sfărâme saltelele cu ghioage, cizme și noroi/ E-un talmeș-balmeș de rupturi, de paie, de rânjete în vânt,/ Trofee? Un ac... o cruciuliță... dușmanu-i la pământ!

Și cum privesc la răvășeala de zdrențe, prind un ciob/ Din gândul meu năvalnic rupt o clipă de neghiobi/ Și scriu pe conștiință ca să rămână-n veci neșters: Nu este scârbă-n lume, nici lucru mai pervers/ Decât să dai pornire instinctelor barbare/ Și să rânjești sardonic la robi făr-apărare.”

Sau:

PLIMBARE ÎN CERC

„Din moartea noastră-nchisă în milenii/ ne scot în curtea hâdă gardienii

Cu ochii goi și stinși de suferință/ ne învârtim într-o circumferință.

Călcăm absenți,-mecanice cadențe/ făcând menaju-acestei penitențe,

Reglementar, sub cerul ca o zdreanță/ pășim toți, unul după altul la distanță.

Cu mâini de mort, cu fețe de mumie,/ strigoi în uniformă pământie

În geometria cercului tăcerii/ tăcem, cum ne ordonă temnicerii

Ce veșted pare-n ziua incoloră/ vâzduhul jumătăților de oră,

Ce sec e basmul lumii și ce slut e,/când pașii dau ocol în trei minute.

Cum universu-ntreg începe-n bliduri/ în micul nostru cosmos dintre ziduri

Și cum măsura vremii n-o mai bate/ decât în rostul pâinii-nfulecate.

Azi nu ne pasă dacă mai tresaltă/ destinul nostru searbăd ca o baltă/

cum nu ne pasă dacă-i luni sau miercuri,/ domesticiți geometricelor cercuri.

Ieri, ne sugeau aducerile aminte/ azi nu ne pasă de ce-a fost nainte

Cu ochii grei și supți de suferință,/ ne-mpleticim într-o circumferință.”

Sau:

LINIȘTE

„Liniștea densă de moartă cetate/ coclea pe sideful timpanului meu

în celulă încetaseră toate,/ ca-nainte de-a fi Dumnezeu.

Sângele-n trup, istovit de nesațiu/ Împietrise ca Stixul în mit.

De sus, ponderabilul spațiu/ cu plumb se lăsase , topit

Nu știam, nu vedeam, între zid și fereastră,/ prezentul zăcea, fără un gând/ ucis ca o pasăre-albastră/ Afară , timpul gâfâia trecând.”

  

Prof. OLIMPIA MUREȘAN, UZPR, Ulmeni, Maramureș