duminică, 20 octombrie 2024

Altă problemă la AUR! Omul cu banii a demisionat și a încetat orice colaborare cu partidul!

Timotei Onoriu, trezorierul AUR și omul care se ocupa de cea mai mare companie înființată de către AUR a anunțat că încetează orice colaborare cu partidul. Onoriu arată faptul că a luat această decizie ”având în vedere circumstanțele pe care orice observator atent al vieții politice le poate percepe”.

„Din motive de ordin personal și având în vedere circumstanțele pe care orice observator atent al vieții politice le poate percepe, am luat decizia de a înceta orice colaborare cu partidul AUR. Această decizie vine după o perioadă de reflecție și este una asumată, în acord cu contextul actual.
Pe această cale, doresc să mulțumesc tuturor celor care mi-au arătat susținerea în diverse comunități și care au susținut partidul în campaniile trecute. Apreciez din suflet implicarea și sprijinul acordat.
Visul meu de a contribui la o societate mai bună nu se oprește aici. Voi continua să mă implic activ în sprijinirea următoarelor generații, cu scopul de a reveni la valorile primordiale și de a pune un accent mai mare pe educație și cultură.
Cu respect„ scrie Timotei Onoriu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu