Dan Diaconu: “Există mai multe Românii.”

Există mai multe Românii. E România țăranului care se încăpățânează să mai existe și să-și muncească terenul sau să-și crească animalele. Aceasta e România celor care trăiesc după ceasul cu cel mai complex mecanism din istorie, cel biologic. E lumea celor care se trezesc înaintea cocoșului și se culcă odată cu găinile, pentru care soarele încă mai are o semnificație, la fel ca și fiecare adiere de vânt. Anotimpurile, de asemenea, vin cu propriul calendar, propriul program distinct și, în toată încrengătura asta, sărbătorile au logica lor de insule de odihnă și reflectare.

Există România micului meseriaș. Nu trăiește după ceasul biologic, ci după țăcănitul sacadat al celui mecanic. Include o grămadă de domenii, caracteristica principală a acestora fiind aceea că lucrează cu elemente concrete. Micul meseriaș e salahorul care-ți ridică o casă, instalatorul care-ți pune ordine în țevi, electricianul, sudorul, buldozeristul s.a.m.d. E cel care face un săpun artizanal, care desenează un pantof special pe care apoi îl face din petice de piele, e croitorul la care mergi să-ți facă un costum care stă impecabil pe tine, dar și cel la care mergi să-ți facă un mobilier customizat. E mare România acestora și ține de dimineața devreme până noaptea târziu, sudoarea fiind o constantă; dar și satisfacția lucrului făcut de la cap la coadă.

Avem și România micului investitor, a celui care-a pus la punct o firmă, oferind un produs sau un serviciu. Uneori se confundă cu „România micului meseriaș”, dar e diferită deoarece cei din această Românie știu că trebuie să se preocupe de toate aspectele activității: să fie creativi atunci când vând un produs sau serviciu, să facă banii cu care să-și plătească angajații și celelalte obligații, să dea piept cu violența statului și să rezolve, de cele mai multe ori, mult prea multe probleme.

Apoi, din România micului investitor se ridică cei care știu(sau vor) să-și scaleze afacerile, care – asemeni navigatorilor din alte vremuri – vor să-și ducă propriile creații cât mai departe. Îi vezi lângă tine sau pe aiurea, de cele mai multe ori te bucuri văzând cum unul de-al tău a reușit. Îți dă energie, dar în același timp, parcă simți și-un gust amar când intri adânc în activitatea lui și vezi cât a suferit inutil. Din păcate o spun cu amărăciune: Româniile investitorilor sunt cele fără ceas, pierdute într-o nebunie de „non-stop-uri”, de nervi, tensiuni, emoții negative, înjurături, trădări, chestiuni uneori de neimaginat pentru omul normal. E drept, există și-o compensație materială substanțială, dar nu trebuie uitat că, de cele mai multe ori, compensația asta e plătită cu sănătate și că cei din aceste Românii au ca unică mulțumire speranța că „poate așa le va fi mai ușor urmașilor”.

Există și o mare Românie a celor cu „ceasurile acordate”. Sunt majoritari și nu-i nimic rău în asta. România omului „de la 9 la 5”, a celui al cărui univers se învârte în jurul slujbei. În general România aceasta trăiește într-o lume aparte. Fie că e vorba de lucrul într-un birou infectat de hârțoage și bibliorafturi sau de un spațiu modern în care unica fereastră e ecranul calculatorului, această Românie trăiește într-o teribilă depărtare de realitate. Aici discuțiile de la cafea sau de la țigară se învârt în jurul zvonurilor privind anumite prime, în bârfe de tot felul, în planuri de vacanțe sau în înjurături. Activitatea se petrece în jurul power point-ului sau al excel-ului, instrumente aproape vitale ședințelor fizice sau virtuale. E România în care se vorbește, e România prafului și al aerului recirculat. E România pălmașului la stat sau la corporație. Proprietarii sunt absolut diferiți ca instincte și proveniență, dar, în esență, sunt aceiași. Culmea, ca orice e ieșit dintr-un corp ideologic comun, ajunge să sfârșească în lupte surde: corporatiștii îi înjură „p-ăia de la stat” că stau degeaba, în timp ce sentimentul invers e că „ăia la costum din corporație o freacă pe obscen de mulți bani”. Era și un banc: „un grup de corporatiști au discutat în pauza de cafea, timp de opt ore, despre cum stau de pomană angajații de la stat”.

Și mai există o Românie care se atinge suspect de mult de „România ceasurilor acordate”. E vorba de cea a politicienilor. În cea mai mare proporție, România politicienilor se trage din cea a „ceasurilor acordate”. Pentru a aparține acestui grup ai nevoie de abilități speciale. Trebuie să fi reușit să duci la culmi de neimaginat tacticile de „manipulator de ședință” sau pe cele de „luptător cu coatele”, trebuie ai în ADN slugărnicia cea mai obscenă față de superior și, în compensație, tirania supremă față de subordonați. Trebuie să vorbești mieros, să minți fără a ți se mișca niciun fir de păr și să ajungi atât de abil încât să crezi și să fii fascinat de minciuna ta, să o descrii atât de viu de parcă ai vedea-o în față. Nu mai insist, deoarece cunoașteți bine membrii acestei Românii.

Ei bine, din nefericire, aceste două Românii sunt cele care decid în țară. România politicienilor se mulțumește să manipuleze „România ceasurilor acordate” și astfel să-și asigure perpetuarea. N-am înțeles niciodată disprețul și emfaza celor care aparțin „ceasurilor acordate”. Într-adevăr, de cele mai multe ori din frustrare, dar frustrarea apare ca efect al mediului septic în care lucrează. Oamenii ăștia nu percep realitatea decât prin intermediu unui număr imens de filtre, ajung la un moment dat uni-specializați, legați ombilical de adresa pe care o învârt între două birouri sau de excelul pe care-l poartă ca pe sfintele moaște din ședință în ședință. Sunt epuizați de prosternarea în fața superiorului și răzbunarea pe subordonați nu compensează. E o Românie epuizată, deformată.

N-aș vrea să se facă o confuzie. Departe de mine gândul că în aceste ultime două Românii nu se muncește. Chiar dacă mulți trag chiulul nu înseamnă că nu sunt și unii care muncesc până la epuizare. Și chiar și cei care trag chiulul plătesc o notă destul de piperată în termeni de nervi, frustrare, adică un teribil consum psihic intern, care, în final, se răsfrânge asupra sănătății lor. Chiar și politicienii, atât de înjurați, au parte de ședințe epuizante, de expunere negativă și de emoții puternice date de faptele de corupție la care sunt părtași pentru a putea „progresa” pe scara socială. Doar nu credeți că un politician care se limitează la salariu sau indemnizație se poate îmbogăți. Însă, ceea ce trebuie să înțelegeți e faptul că cei care se încadrează în ultimele două Românii au o debilizare cauzată de faptul că nu au un contact cu obiectul finit al muncii lor(de foarte multe ori nici măcar nu au o reprezentare clară a acestuia). De-aici izvorăște o teribilă frustrare și un sentiment al inutilității care le umbrește viața. Și de aceea acestor două Românii le spun România deformată.

Chiar dacă mă veți înjura, eu tot o să vă spun adevărul în față: „România deformată” e cea care decide în ceea ce privește direcția țării și de aceea decide prost. Mai mult, pe România deformată se bazează cei care vor să ne jefuiască deoarece știu că, manipulând această masă ideală de manevră, manipulează întreaga țară în direcția interesului lor. Iar interesul lor e îndreptat împotriva tuturor Româniilor fără discriminare, asta chiar dacă „România deformată” are impresia că totul se petrece în favoarea ei. Iată realitatea de acum: s-au anulat niște alegeri prin transmiterea unui mesaj manipulator ticălos strict către „România deformată”. „Rușii au intervenit în alegeri”, asta traducându-se cu, vezi Doamne!, dacă vor câștiga oamenii rușilor înseamnă că totul se va da peste cap, deci lovită va fi fix „România deformată”. E limpede , nu? Dacă „vin rușii” înseamnă că ne pleacă în fugă corporația și noi rămânem fără locuri de muncă. Și nici la „corporatiștii de stat” nu e limpede deoarece, dacă „vin rușii” înseamnă că se vor schimba toate cele din stat, deci și noi ne vom pierde slujbele. Și uite-așa, prin bias, România deformată a fost manipulată. Daniel Kahneman explică extrem de bine ce-i cu aversiunea la pierdere și astfel poate fi înțeleasă deplin tehnica din spatele manipulării . Doar că de înțeles o înțelege un om rațional, nu cel care-a fost infectat de viermele spălării creierului.

Nu vreau să-i acuz pe cei care trăiesc în România deformată, dar vreau să le arăt că, în afara lor, există și alte Românii care, indiferent de ce-ar susține ei, sunt mult mai vii și mai fascinante. Iar aceste Românii sunt o soluție inclusiv pentru ei, motiv pentru care îi îndemn să-și găsească împlinirea acolo. Culmea, nu e nevoie de renunțare, ci doar de puțină determinare care, în final, le va aduce satisfacție. Am văzut o groază de IT-iști care s-au mutat la țară și lucrează de la distanță. Oamenii aceștia s-au transformat. Din prăfuiții de birou care erau au devenit oameni sănătoși. Chiar dacă sunt în continuare legați de instituția la care lucrează, au grija roșiilor din grădină sau a animalelor din curte, înțelegând la un alt nivel viața. Am văzut corporatiști sau bugetari care-și fac în paralel un business mic. Fentează sistemul și, de multe ori, acel mic hobby, acel business aparent insignifiant, se transformă în colacul lor de salvare. Căi de evadare sunt multiple, nu e o rețetă strictă, dar credeți-mă, trebuie făcută cumva ieșirea din praf! Simpla privire a realității fără alte filtre interpuse îl face pe om să-și revină din falsitatea mediului prăfuit despre care crede că-i asigură protecție în timp ce, în realitate îl omoară.

Închei rugându-vă ca, de fiecare dată când vedeți un om aparținând României deformate, să faceți un efort de a-i arăta că există numeroase alte Românii care văd lumea clar și care nu sunt atât de „științific omorâte lent”. Simplul fapt că din mâna ta iese ceva concret e calea către o viață împlinită, dar și către o bunăstare a societății în ansamblu. Nu uitați că acest element aparent banal e cel care face diferența dintre cenușiul frustrant de zi cu zi și bucuria de a trăi!

 

Autor: Dan Diaconu