Autorul romanului
intitulat„Poezie și agonie:tinerețea poetului”, nu mai are nevoie de nicio
prezentare deoarece activitatea sa literară ca poet, romancier, dramaturg și
critic literar este binecunoscută și a fost apreciată, de-a lungul anilor, de
erudiți critici literari și de către valoroși scriitori din țară și
străinătate. În cadrul remarcabilei sale opere literare care include 25 cărți
de poezie, 18 romane, 24 cărți de critică literară, 4 volume de piese de
teatru, 5 antologii de proză scurtă, 3 volume de interviuri, 6 cărți despre
Sfinții Închisorilor, câteva volume de eseuri și cărți de teorie literară. În
toate cărțile sale, în total 106 de cărți cu aceasta, Al. Florin ȚENE se
preocupă în mod deosebit de problema destinului poeților și al poeziei. Scriitorul,
pe care, senior editorul Johnny Ciatloș Deak îl consideră „un străjer al
literaturii române contemporane”, încearcă să dezlege enigma nașterii poeziei,
întrebând-se care este misterul apariției unui poet de geniu, cum arată
neliniștile sale creatoare și ce conduită existențială adoptă acesta pe drumul
său spre succes. Luând în considerare toate aceste frământări literare, Al.
Florin Țene, construiește în romanul său, portretul scriitorului ideal, al
cărui destin este dominat de dansul dintre agonie și extaz. Cu mintea măcinată
de întrebările existențiale specifice adolescenței și tinereții, dar cu
sufletul 6 pregătit pentru zborul spre atrăgătorul și magicul cer al
literaturii, eroul cărții, Mircea Tănăsescu devine prototipul poetului
înzestrat cu un talent sclipitor, dar care adoptă o dualistă filosofie de
viață, ce îl obligă să se penduleze între nevoia de supraviețuire și arzătoarea
dorință de a-și parcurge propria cale spre împărăția poeziei. Orfan de mamă, cu
un tată abuziv, care îi oferă o viață la limitele subzistenței, Mircea
înțelege, de timpuriu, că trebuie să plece din satul natal pentru a se rupe de
nocivul mediu în care a crescut. Alungat de acasă de tatăl său, elevul de liceu
ajunge la București, se înscrie la Colegiul „Gheorghe Lazăr” din capitală,
învață să se descurce singur și „pornește pe drumul spre afirmare în lumea
literaturii”. Încă din primul capitol al romanului, firul narațiunii e limpede
șidecurge lin(fără inutile întorsături și schimbăride situații), asemenea
vieții tânărului poet, care, o dată evadat din casa părintească, nu mai simte
apăsarea fără de margini a destinului. Dimpotrivă, descoperă că este un
răsfățat al sorții. Urarea pe care i-o adresează, ca o pricepută ursitoare,
„țața Maria”: „Feciorule, să ai noroc în București”, se adeverește iar, elevul
de liceu și apoi absolventul, Mircea, întâlnește „oamenii potriviți” care îl
așază pe traiectoria realizării profesionale și literare. Un moment crucial în
inventarul narativ al personajului principal îl reprezintă călătoria în Arabia
Saudită, la înstărita și influenta familie a prietenului său, Arafat, dar și
providențiala întâlnire cu scriitorul Radu Albala, patronul unei edituri și a
unei tipografii, a cărui avere este moștenită de Mircea, care se 7 trezește
peste noapte, că este patronul editurii și proprietarul casei unde locuia
răposatul Radu Albala. Deși, la prima vedere, am putea înțelege că romancierul
idealizează viața eroului său, mai ales în a doua parte a cărții, care este
eliberată de dramatismul inițial, Al. Florin Țene, după cum ne-a obișnuit deja
în cazul scrierilor sale anterioare, își păstrează luciditatea și își
exersează, și de această dată cu succes, abilitatea de a insera în roman,
secvențe din istoria literaturii române și pagini de poezie din creațiile sale.
De asemenea, Domnia sa. amintește despre efectele dictaturii comuniste, trage
concluzii pertinente cu privire la trecutul și viitorul literaturii, ajutându-i
pe cititori să înțeleagă cum funcționa cenzura din presa și literatura
socialistă. Din când în când, prin vocea protagoniștilor din carte, apelează la
aforisme și se referă la obsesia personajului principal pentru anumite cărți și
pentru viețile anumitor scriitori. În concluzie romanul oferă o lectură
antrenantă și plăcută dobândind un farmec aparte prin relatarea poveștii de
dragoste dintre Mircea și Liana dar și prin interesantele detalii geografice și
culturale despre Arabia Saudită. Pe parcursul cărții, Al. Florin Țene reușește
să demonstreze că pentru autorii de geniu viața își află sensul, exclusiv, în
orizontul poeziei. „A fi poet înseamnă să simți durerea celuilalt cu propriul
tău sânge, să-i trăiești singurătatea până la țipăt, să te îndrăgostești până
când conturul propriei inimi ia forma inimii celuilalt și nu mai știi 8 a cui
este lacrima, surâsul, gândul. În măsura în care o carte înseamnă și un dialog
între idee și trăire.” Definind această inefabilă și universală stare a celor
care compun poezie, autorul romanului ajunge la înțeleapta concluzie că, în
fața unor realități triste, nedrepte și dureroase, doar credința, iubirea și
libertatea de creație ne mai pot salva. Ajutându-ne să identificăm care ar fi
virtuțile literare specifice marilor autori de poezie, romanul se
metamorfozează, treptat, într-un text apologetic adresat Poeziei și tuturor
discipolilor ei. Acest lucru conferă cărții intitulate „Poezie și agonie” o
valoare specială, deosebit de frumoasă, și o transformă într-un text ce înalță
cititorii, le înaripează sufletele și îi încurajează să se simtă extraordinar
de bine în marea și luminoasa cetate a muzelor și a slujitorilor lor.
Liliana
Moldovan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu