miercuri, 15 ianuarie 2025

UDMR se va opune reorganizării administrativ-teritoriale a României. Vor reuși și de data asta?

Reorganizarea administrativ-teritorială din România a apărut din nou pe ordinea de zi. De data aceasta cel mai mare partid de guvernământ ar întocmi un proiect de lege despre "reforma" care i-ar putea afecta negativ pe maghiarii din Transilvania, notează publicația Magyar Nemzet, potrivit Rador Radio România.

După cum a comunicat primul ministru Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, legislativul ar putea dezbate proiectul încă în cursul sesiunii parlamentare din februarie.
Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a atras atenţia asupra faptului că reorganizarea administrativ-teritorială este o foarte veche promisiune a clasei politice române şi face parte din reformarea ţării. A mai precizat şi faptul că principiul de bază al reorganizării nu ar consta în desfiinţarea aşezărilor, ci în contopirea acestora.
Pe marginea acestei chestiuni şi-a exprimat opinia şi Ilie Bolojan, preşedintele PNL, aflat de asemenea la guvernare. Politicianul a declarat, conform Agerpres, că prin descentralizare deciziile vor trebui aduse mai aproape de cetăţeni. A adăugat în acelaşi timp că "este cert ca indiferent de ce proiect ar fi vorba, acesta va trebui dezbătut în cadrul coaliţiei".
Reorganizarea administrativ-teritorială constituie în România de mai mulţi ani un subiect disputat. După cum a menţionat şi portalul transilvan Maszol, USR din opoziţie a prezentat cel mai recent un proiect de lege pe acest subiect, dar în cele din urmă acesta a fost retras în decembrie anul trecut la solicitarea UDMR. În proiectul prezentat de USR judeţele ar fi fost comasate în funcţie de actualele regiuni de dezvoltare, astfel încât în loc de 41 judeţe ar mai fi rămas doar şapte.
La sfârşitul anului 2024, Hunor Kelemen a declarat referitor la proiectata reorganizare administrativă a României că acest lucru reprezintă cel mai mare pericol pentru maghiarimea din Transilvania, deoarece va dura decenii şi ar aduce cu sine o deservire totală. El a evidenţiat că în urma contopirii judeţelor locuite de populaţie maghiară cu judeţele cu populaţie română s-ar modifica şi proporţiile etnice.
„Or acest aspect, pe lângă faptul că o importantă parte a comunităţii maghiare din Transilvania şi-ar pierde ponderea politică, ar putea avea drept rezultat şi desfiinţarea instituţiilor culturale şi de învăţământ", a afirmat preşedintele UDMR.
Actuala coaliţie tripartită dispune în legislativ de o majoritate mică, având în parlament o majoritate de 12 persoane, astfel încât fără voturile UDMR este condamnat la eşec, notează publicația maghiară.
Ce se face că nu știe publicația maghiară e faptul că reorganizarea e necesară ca aerul, actuala formă de organizare e o piatră de moară agățată de gâtul țării. Practic, nimic serios nu se poate face într-o țară fărâmițată în mii de UAT, multe dintre ele ne îndeplinind criteriile necesare, chiar dacă ele sunt foarte generoase.
Publicația se face că nu știe că vor exista suficiente voturi venite din tabăra opoziției, pentru că aici e vorba despre o reformă vitală, ce nu mai poate fi amânată. Așa că le recomandăm vecinilor interesați să nu se agite, legea va trece de parlament dacă va ajunge acolo și nu se va pierde pe drum, așa cum s-a întâmplat de câteva ori.

C.L.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu