La puțin timp după debut, cu volumul de poezii
„Fabrica sufletului meu” unde a avut cronici favorabile din partea confraților
mei Ioan Romeo Roșiianu, Valentin Lupea, Olimpia Mureșan, dr. Adriana Crăciun
și Gabriela Dimitriu, iată că poeta Maria Muntean recidivează cu un nou volum,
numit „Moko”, Colecția „Copilăria”, editura „eCreator” Baia Mare, coperta
Florin Dochia, ilustrații Sara Surdilă.
„Moko” este un volum de poezii pentru copii, fiindcă
nu-i așa, și literatura pentru copii este parte integrantă a literaturii
naționale și universale. De altfel criticul și romancierul George Călinescu
nota: „Copilul se naște curios de lume și nerăbdător de a se orienta în ea.
Literatura care îi satisface această pornire, îl încântă.”
Literatura pentru copii are o valoare epică, oferă
modele de comportament în societate în contact cu ceilalți semeni, cu
animalele, cu florile, cu arealul din jurul nostru. Pe lângă valoarea artistică
și estetică, operele literare pentru copii (în cazul de față poeziile) trebuie
să fie accesibile, să aibă valoare educativă, să-i învețe să fie curajoși și
dârzi, perseverenți, hotărâți, modești și empatici, harnici și cinstiți, drepți
și să spună adevărul în orice împrejurare. În ceea ce privește poezia,
muzicalitatea versurilor îi atrage în mod deosebit pe copii încă de la vârsta
de 2-3 ani și ei, copiii reușesc să memoreze cu ușurință versurile, spre
bucuria părinților și bunicilor.
Temele abordate sunt pe cât de interesante, pe atât
de atrăgătoare. Prin poeziile Mariei Muntean intri într-o lume de basm, unde te
întâlnești cu „Zâna Toamna”, „Zâna Iarna”, „Omulețul de Zăpadă”, , cu „Creionul
fermecat” dar și cu o groază de animăluțe și legume precum: „Pisicuța
distrată”, „Veverița răsfățată”, „Rața și găina”, „Rățușca și cățelul”,
„Ardeiul și salata”, „Galbena lămâie” ș.a.
Prima poezie a volumului se numește „Thelma” și autoarea
ne prezintă cine este acest personaj cu nume ciudat: „Thelma e cățelușa mea
minune/ Din rasa Doberman cu renume.” Deja cățelușa face parte integrantă din
familie: „Când îi întind mânuța/ Îmi dă lăbuța,/ De îi pun o întrebare/
Răspunde cu codița.”.
Toți îl așteptăm cu nerăbdare pe Moș Crăciun, motiv
pentru care Maria Muntean a compus poezia „Scrisoare către Moș Crăciun”, care
are un final așteptat: „...După drumuri lungi/ Cu sania prin nămeți,/ O să fie
cald când o să ajungi./ Și de nu voi adormi/ Îți voi spune poezii”.
În poezia „Săniuța mea” ne prezintă mijlocul de
transport cel mai des folosit în Rovaniemi, Finlanda pentru întâlnirea cu
moșul: „Săniuța mea e magică/ Strălucitoare, trainică/ Cu zurgălăi împodobită/
Și cu o mică păturică./ Mă poartă singură pe drum/ Să-l întâmpin pe Moș
Crăciun”.
În „Omulețul de zăpadă” descoperim o poetă lirică,
cu multiple registre emoționale, fiindcă: „Omulețul de zăpadă este foarte
supărat,/ Iepurașul din vecini/ Nasul i l-a mâncat./ Eu m-am necăjit/ Și la
bunica am fugit/ Din cămară un morcov am luat/ Și cu grijă i l-am așezat./ Omul
de zăpadă acum e fericit/ Un nou nas el a primit”.
O poezie într-un alt registru, descriptiv, pictura,l
ca un pastel de toamnă, este poezia „Toamna gospodina” în care Maria Muntean
aduce un omagiu gospodinelor românce harnice care-și umplu cămara cu roadele
toamnei: „...Cu dulceață la borcane/ Pireul de castane/ Castraveți și gogoșari/
În lădițe mici și mari./ Morcovi, ceapă pentru tocăniță/ Struguri, gutui, mere,
alune, pere, prune/ Ne dă toamna fructe și legume”.
Toamna devine pentru Maria Muntean un personaj rupt
din poveștile copilăriei noastre: „Zâna toamnei a venit/ Cu codițe înfrunzite
și cu coșul plin./ Cu legume și fructe bine coapte/ Să avem pe săturate.”.
Citindu-i poeziile, autoarea încearcă să-i facă pe
micii cititori să fie ordonați, atenți la modul cum se îmbracă, într-un cuvânt
ce înseamnă să fii cochet: „O mică veveriță răsfățată/ La petrecere a fost
invitată/ S-a dus repede, repejor/ La vecina ei vulpiță, la coafor// S-a
vopsit, s-a pieptănat,/ Unghiile le-a dat cu lac/ Pantofii cu toc/ Și fundițe
peste tot.// Așa gătită și parfumată/ A făcut paradă/ Toată pădurea/ Să o
vadă”.
O poezie în care se scot în evidență defectele
precum lenea, dezordinea, mizeria este „Păpușa mea”, dar poeta Maria Muntean o
face într-un mod elegant, jucăuș, atribuind aceste năravuri unei ...păpuși:
„Păpușa mea s-a făcut bucătăreasă/ E mică și stângace/ Și-a făcut deranj în
casă./ Farfuriile le-a spart,/ Oala e fără capac,/ Ciorba s-a vărsat pe jos/
Din clătite curge sos”.
O altă poezie
care va avea impact pozitiv pentru copii este „Rața și Găina”, unde
orice neînțelegere poate deveni ceartă în toată regula sau dimpotrivă, poate fi
aplanată cu ușurință: „O găină și o rață/ Se certau mai din nimic./ Puii tăi vin la mine/ Zise rața din
senin./ Și ai tăi la mine stau/
Cotcodăci găina./ Cearta a luat sfârșit/ Când rățoiul a auzit/ Și cocoșul a
strigat/ Cucuriguuu/ S-a terminat”.
Poeta Maria Muntean încearcă să ne introducă într-o
lume de basm ce amintește de „Dumbrava minunată” a lui Sadoveanu: „Pădurea ne e
comoară/ Cu lemn și frunzișoară/ Brazi înalți și verzi,/ Plimbându-te te
pierzi.// Urșii bruni, căprioare, veverițe/ Iepurași sălbatici, lupi, vulpițe/
Insecte mari și mici/ Toate le găsești aici”.
Dorul de copilărie, de anii fără griji fiindcă
copilăria este cea mai minunată primăvară a vieții, o întâlnim în poezia „La
creșă”: „Aici am învățat prima poezie/ Cântecele o mie/ Am învățat să desenez,/
Să număr, să dansez,/ Dar mai cu seamă/ Să spun ce vreau fără teamă./ Să fiu
harnic(ă) ca o albinuță./ Pregătit(ă) sunt de grădiniță”.
Nici „Zâna iarnă” nu este uitată și este descrisă
într-un mod plăcut, original pentru copilași: „În rochie de nea/ Și pantofi de
gheață,/ Zâna iarnă a venit/ Și a lăsat pe fereastra mea/ Steluțe de argint./
Străzile în alb le-a îmbrăcat/ Cu zăpadă, pinii i-a încărcat/ Și pe cetini
clopoței a înșirat”.
Trebuie să știm să mulțumim pentru orice lucru iar
cuvântul „Mulțumesc” să nu lipsească din vocabularul nostru încă de mici:
„Mulțumim că ne-ai gătit/ Foamea noi ne-am potolit./ Am găsit iubire-n ciorbă/
Și-n tocană, ce să zic/ Tot iubire am găsit./ Doamna bucătărească/ Sărut-mâna
pentru masă”.
„Galbena lămâiță” se preschimbă într-un doctor care
impune copiilor să mănânce sănătos, motiv pentru care „fructele și legumele”
merg la consult pentru a fi sănătoase: „...Dacă ați fi stricate/ Nu ați fi
mâncate./ Acesta ne e rostul/ Și, tu nu ești de-aici/ Acră ești pentru cei
mici./ Doar împreună dăm tot gustul/ Și bucurie la mămici./ Pentru o familie
sănătoasă/ Suntem doctorii din casă”.
Tom Stoppard afirma, pe bună dreptate, că: „Dacă păstrezi
copilăria mereu cu tine, nu vei îmbătrâni niciodată!”. Cred că poetei Maria
Muntean i se potrivește de minune acest citat iar prin bucuria cum dăruiește
poezii copiilor îmi amintește de o altă mare prietenă și poetă a României,
doamna Aurelia Oancă. Felicitări și mult succes!
Gelu DRAGOȘ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu