Avem noi impresia, inocenți și de bună-credință fiind, Dvs și noi cei de partea bună, că cei din Partea Întunecată sunt toți abili, mari hoți, manipulatori perfecți. Din când în când, observăm/constatăm munți de prostie acolo, la cei ce credem noi că ne mint, manipulează, conduc. Nu că n-o fac, cât că uneori dau cu bota-n baltă și se-mpușcă singuri în picior.
Dacă vreți, exemplificăm. Cică în același timp cu
demisia nu de bunăvoie a președintelui nostru călător, s-a încercat în Senat un
puci, ca Bolojan să NU ajungă președinte interimar. Au participat inclusiv
peneliști și pesediști, iar alarma a fost trasă de useriști care erau să fie
împiedicați să intre în sală la un vot de suspendare. Miza? Ori omul nu e foarte
iubit și poate e chiar temut, ori se voia ca președinte cel de la Camera
Deputaților. Și dă-i cu conspirația, deși mai lipsește țării fix o cădere de
Guvern și suntem numai bine, categoria Junk-Gunoi-Rahat scrie pe noi și pe
economia noastră. Și de credeți că la case mari nu se petrece, uitați-vă la
Trump, cum începe să-și anuleze pe rând ordinele cu care se tot împăunează. A
zis să se anuleze anularea legii anticorupție prin care se interzicea mituirea
oficialilor străini… a dat înapoi cu Canada și cu Mexicul, va da și cu China.
Dacă pune taxe Europei, va da înapoi și mai iute. Directorul Ford deja spune că
taxele vamale anunțate de el au aruncat în haos industria auto americană, nu au
ajutat-o. Deja Canada a trimis emisari spre Europa să facem comerț civilizat.
Dar omul portocaliu se împușcă singur în picior cu un talent fenomenal: închide
USAID care gemea de agenți secreți ce făceau acțiuni umanitare în toate
colțurile lumii, la fel închide Radio Vocea Americii și Europa Liberă, cu care
au doborât dictaturi inclusiv a noastră, au sădit sămânța democrației și a
capitalismului cu informații, cu Madonna și Michael Jackson.
Dar să revenim acasă, la ai/ale noastre. Fain zis,
dar parcă erau aliați! Simonis zice că Iohannis a trântit paltonul peste țară
și a plecat ca un laș. Elena Lasconi ar exclude-o pe Clotilde că încearcă să-i
saboteze campania. Soții Vicol-Ciorbă nu au nimic în țară pe numele lor,
păgubiții n-au decât să scotocească prin paradisuri fiscale. ÎPS Teodosie a
fost sancționat, probabil cu 2 -3 rugăciuni în plus pe zi și post la icre
negre, după ce l-a numit pe candidatul Mesia „trimisul lui Dumnezeu”. Apropo de
împușcatul în picior al nostru, al celor simpli. Știți că atunci când boicotați
supermarketurile și multinaționalele din România boicotați serviciile a două
milioane de români? Furnizori români de marfă și de servicii în valoare de 95
milioane de dolari pe an? Nu că ne-ar conveni prețurile, cât că măsurile
trebuiau luate la început și ferm. Nu când 50% din cifra de afaceri a firmelor
per total e pe 50% acoperită de cele 800 de multinaționale, cu venituri de 290
miliarde dolari. Cam tardiv și foarte păgubos!
Unde ne poziționăm noi, poporul, la împușcăturile în
picior ale bâlbâiților factori de decizie? Suferind. Uite. Comisia Europeană spune
că râurile din Europa sunt contaminate cu mercur și nitrați, printre altele.
Acum are loc o explozie a cazurilor de sifilis și gonoree în Europa, cu
bănuieli îndreptate spre migranții din Africa și Asia. Prețul cafelei
explodează pe burse și atinge recorduri, de 13 zile încoace consecutiv. Prețul
gazelor din România (noi, cei care avem de toate, nu ne trebuie nimic de la
nimeni) a ajuns cu 44% mai mare decât media europeană. Poate și pentru că la
noi, costul gazelor reprezintă doar 38% din preț, 41% sunt taxe și TVA. În
traducere, Statul ne belește la propriu, la prețul gazului, curentului,
combustibilului. Dar să nu ne facem probleme… cică „România a fost creată de
energia dată de Zamolxe, zeul suprem al strămoșilor noștri geto-daci. Acum 2500
de ani, șapte unități de conștiință s-au desprins din energia condensată acum 5
milioane de ani. Pentru a întrupa și a da un nou sens civilizației noastre. Una
din ele s-a întrupat în România, se numea Zamolxe”, zice un candidat. Și ne-am
liniștit instant.
Autor:
Alexandru Ruja
Sursa:
Graiul
Maramureșului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu