luni, 19 octombrie 2026

Guvernarea, între manea și marș funebru…

 

Programul de guvernare al premierului desemnat, Luca Niculescu, se dovedește a fi un biet disc de vinil care cântă indiferent pe ce parte îl pui.

Pe fața A, PSD-ul își relansează hitul „Măsuri noi de relansare economică și protecție socială”. Refrenul, fredonat de obicei înaintea alegerilor parlamentare, cu acompaniament de găleți și sticle de ulei, este bine cunoscut: plan de stimulare economică, sprijin pentru companii, facilități fiscale și sociale, protejarea veniturilor și, mai ales, fără taxe noi.

Vocalistul formației, Sorinel din Caransebeș, cântă și promite că doar nu-l doare gura. Ce dacă programul propus de PSD și adoptat de producătorul muzical Luca Niculescu nu indică nicăieri sursele concrete de finanțare și nici cheltuielile publice care ar urma să fie tăiate pentru a compensa aceste stimulente? Programul? „O culegere de bune intenții”, spune un analist economic.

Alții mormăie că, din punct de vedere economic, calculele nu sunt riguroase. Și cam așa este! Cum mama mă-sii să asiguri sustenabilitatea unui pachet masiv de stimulare, în valoare de 5 miliarde de euro, într-o perioadă în care statul trebuie să-și reducă activ cheltuielile pentru a atinge țintele de deficit agreate cu Comisia Europeană?

Cât despre sprijinul pentru companii, stați liniștiți: nu este decât o promisiune imbecilă prin care statul se angajează să-și facă treaba. Adică să-și îndeplinească obligația de a plăti facturile restante și de a reduce birocrația pentru mediul de afaceri. Cu alte cuvinte, sprijină companiile promițându-le că va fi, poate, un stat normal și că va face ceea ce trebuie să facă.

Dar cea mai perfidă măsură, cea cu care și-au deschis paginile toate trompetele sistemului care au prezentat programul de guvernare, este promisiunea indexării pensiilor. Numai că, precum în bancul de la Radio Erevan, nu va fi o indexare, ci poate o majorare, și asta doar în măsura în care se va putea, dacă se va putea.

Melodia programului de relansare economică se dovedește, până la urmă, a fi o manea ordinară, de tipul celor cu care a avut succes și manelistul Nicușor Puștiu’, care a promis, dar nu s-a ținut de cuvânt. TVA-ul nu se mărește, cursul, benzina, dobânzile rămân la fel și toate astea, doar dacă mă alegeți pe mine. Altfel, vai de curu’ vostru!

Maneaua editată de producătorul Niculescu este săltăreață, cu refrenul „vom face, vom drege”, temperat subtil de un „dacă” strecurat la momentul potrivit.

Pe fața B a discului, Ilie Bolojan a imprimat un marș funebru. Acesta se numește simplu: „Pactul de stabilitate Bolojan-Niculescu”.

Premierul demis, Ilie Bolojan, aflat în pragul unei rupturi chiar și cu propriul partid, a condiționat sprijinul politic al PNL pentru învestirea noului Cabinet de semnarea unui acord clar. Prin acest document, Luca Niculescu se angajează oficial că țintele de deficit bugetar stabilite pentru anii 2027 și 2028 sunt nenegociabile.

Rămâne de văzut, pe de o parte, în numele cui a condiționat Bolojan votarea Guvernului, pentru că nu toți peneliștii sunt de aceeași părere cu el. Dar, mai ales, rămâne de văzut cum va reuși premierul Niculescu, împreună cu guvernul PSD-Nicușor, să rezolve paradoxul cifrelor.

Promisiunile din program, cu refrenul „vom face rahatul praf”, se lovesc abrupt de realitatea fiscală din teren. Noul program promite un plan de stimulare de 5 miliarde de euro și scutiri de taxe – cum ar fi eliminarea CASS pentru anumite categorii -, dar își asumă, în același timp, continuarea obiectivului rigid al lui Ilie Sărăcie: reducerea deficitului bugetar sub 3%.

Din punct de vedere matematic – alo, Nicușor, se aude? -, nu poți să crești cheltuielile și să reduci taxele în timp ce scazi deficitul, fără să identifici surse noi, masive și certe de venituri.

Numai că programul a fost scris cu multă parșivenie, având inclusă clauza de siguranță: „dacă”. Promisiunea fermă că „nu vor exista taxe noi în 2027” este deja pusă sub semnul întrebării chiar în document, prin mențiunea că totul depinde de „datele execuției bugetare de la finalul anului”. Aceasta este o portiță clasică de ieșire, care pregătește terenul pentru o eventuală creștere a taxelor sau a TVA-ului, invocând „greaua moștenire” ori contextul macroeconomic.

Până și plata facturilor în 90 de zile, prin care statul își asumă obligația de a-și achita restanțele către firme, rămâne o promisiune fără acoperire suficient de clară: nu sunt precizate sancțiuni ferme pentru instituțiile publice care încalcă acest termen. Fără un mecanism de penalizare automată, măsura rămâne la nivel de intenție.

Programele de guvernare funcționează adesea ca liste de intenții și compromisuri politice între partenerii de coaliție. În acest caz, însă, dorința PSD de a introduce măsuri sociale și înverșunarea lui Bolojan și a PNL de a păstra cota unică și austeritatea bugetară par două afișe electorale lipite unul peste altul, din precauție și de teama alegerilor anticipate.

Fiecare cântă după cum îl taie capul, președintele execută cu talent un breakdance, iar spectatorii fluieră. Cel puțin a pagubă…

(Viorel Ioniță, cotidianulhd)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu