Am citit cu atenție poeziile tânărului poet Adrian Casoni „Cel fără cer” și am descoperit un poet cu voce poetică deja formată, cu teme recurente și o identitate stilistică recognoscibilă. Convingerea mea este că Adrian Casoni se axează pe trei direcții dominante: liric-meditativ, epic-baladesc și civic-reflexiv contemporan. Această triadă propusă de tânărul poet este chiar structura întregului volum „Cel fără cer”. Limbajul poetic este original, direct, evită ornamentația retorică și denotă o anumită maturitate a construcției discursului liric.
Are metafore memorabile numai dacă aș aminti
„ferecatul tău surâs”, „cenușa unui phoenix plutește pe un râu de lumină ca o
albie de onix”, două nimicuri din două lumi străine”, „lumea purtătoare de
lumini ancenstrale”, dar uneori e prea densă. Dacă i-aș reproșa ceva e faptul
că nu toate poemele sunt la același nivel, că metaforele sunt utilizate în
exces iar registrul stilistic ar trebui îmbunătățit.
Dacă ar fi să aleg câteva poezii din volum, m-aș axa
pe , „Os mundi”, „Straiele timpului”, „Privesc, mă uimesc și râd”, „În
element”, „Nebunul, îndrăgostitul și poetul”, „Grădina mea”, „Graiul inimii”,
„Dogma prieteniei”, „Cultul umanității”,„Inepțiile ecranelor (I și II)”,
„Pricoliciul”, „Mitru-Han”, „Stihul dorului” ș.a.
Exemplific cu poezia
„Scena lunii”, unde poetul vorbește despre o iubire imperfectă: „Pe când
măreața lună/ Scena luminează,/ Mania ta lugubră/ Pe ambii ne trădează./ Din
ochii vineți, o feștilă/ Un gol lăuntric îmi aprinde,/ Ivind în noaptea cea
senilă/ Aura noastră/ Ce-ntreaga lume o cuprinde./ Și-n lacrimi ne scăldăm/ Ținându-ţi
mâinile aproape,/ Iar codrul îl cedăm/ Iubirii noastre șchioape.”
Un alt poem cu imagini puternice din natură și cu
tentă filosofică este „Mărite gând”: „De-ai putea, mărite,/ O, mărite gând,/ Să
mă porți aievea / Măcar / Din clipa când,/ Bradu-n promoroacă/ Amărât va
putrezi / Și ciulinii de pe coastă/ Lumii / Roade o să-i dăruiască./ Și de-ai
putea alor tale/ Negre zăcăminte,/ Ofrandă să le-aduci/ Lumină/ Din lumina
celor sfinte.” Place mult contrastul lumină-întuneric; invocația, Gândul devine un fel de entitate
superioară, o formă de salvare sau transcedere; ritmul fragmentat dă senzația
de ezitare și căutare a eu-lui liric; este o imagine clară de transfigurare
interioară a poetului Adrian Casoni.
Unele poezii precum „Mitru-Han”, „Coama roasă”,
„Pricoliciul” ori „Crăiasa sângerilor” arată vocația lui Adrian Casoni de poet
narativ, nu doar liric iar alte poezii ne duc cu gândul la un poet al mitului
rural modernizat.
Și ca să mă joc puțin cu ele, cuvintele, iată ce-a
afirmat poetul și editorul Vasile Bele la debutul lui Adrian Casoni cu volumul
„De drag”: „Adrian Casoni, parcă vrea să ne spună, din adâncul ființei lui – Aici, am să rămân. Mă voi compune în poezie
și voi aduna șoaptele izvorului în versuri. Indiferent ce îmi va rezerva viața,
poezia o voi purta în temelia clipei pentru a răspunde unei alte veșnicii! I-am
văzut sclipirea din privirea curată și sinceră. I-am simțit trăirea în câteva
versuri de esență. Și noi am fost, cândva, la început de drum… poate încă
suntem într-un început. Trebuie să ne recunoaștem, fiecare, curajul sau
temerile, avute, trăite, simțite. Ne-a fost călăuză muza…”
Fraza poetică amplă întâlnită în mai multe poezii,
imagistica lui Casoni care te duce cu gândul la Poetul Național, la Blaga sau
Vasile Voiculescu, tema identității românești care apare constant, critica
societății digitalizate forțat, tema alienării moderne, toate acestea duc la
concluzia că avem de-a face cu un poet profund, implicat, actual și dacă pasiunea
pentru scris nu va scădea, dimpotrivă, se va amplifica, vom vorbi despre un
poet cu „P” mare, o voce contemporană distinctă a liricii reflexive
contemporane! Felicitări!
Gelu
Dragoș, UZPR
