Debut literar - Adrian CASONI

 

POEZIA, UN IZVOR DE GÂNDURI

Motto: „Închis în propria-mi persoană,

Între gratiile-i de oțel,

Așteptând ceva să spargă

Soarta-mi făr de țel!/ Prezentul, un văzduh al nostalgiei,/ Îmbibat în ghimpi și flori,/ Ghimpii melancolici ai prezentului/ Amestecați cu florile trecutului.”                                                                  (Un prezent apăsător)

Citeam undeva că trebuie să cultivăm capacitatea de a deosebi iubirea de teamă și adevărul de iluzie. Astfel de gândiri îl preocupă pe mai tânărul poet Adrian Casoni:

„Mulțimi de persoane trecătoare/ Întâlnim în astă viață,/ Îndeplinind funcțiile de rigoare/ Pleacă pe un fir de ață./ Unele sunt însemnate/ Altele sunt doar un plus,/ Prea puține-nduplecate,/ Privindu-mă de sus./ Dintre cei veniți și plecați/ I-a alungat pe îngâmfați,/ A păstrat sămânța bună/ Și a pus-o la lumină.A hrănit și a-mbălsămat/ Relațiile ce-au meritat,/ A știut să se afirme/  Păstrându-și stima de sine.”                                (Trecători)

Cred că am găsit în sfârșit un tânăr poet atent la trecut - dar și la viitor în exprimarea sentimentelor prin cuvinte meșteșugite în poezie dar și înregistarea stării de spirit sociale în căutarea drumului propriu ce-l va caracteriza în creația sa.

Totuși, se poate observa că Adrian Casoni nu pornește în poezie pe un teren pustiu, el încearcă să cunoască valorile din trecut, viața satului, e cutezător în abordarea legendelor, a fabulelor, a poeziei de dragoste firească, dar și față de locul natal cu obiceiurile și tradițiile sale.

Sat păstrător de obicei, credință și conștiință a bunului simț le găsim în poezia de-nceput a volumului prin care se vrea a fi exprimată nostalgia asupra timpurilor apuse când:

„Doar prin sate ce mai vezi/ Doi oameni ce-și dau binețe,. Nu știu dacă o să mă crezi/ Dar e o mare finețe.../ Doar prin sate pruncii/ Se mai joacă laolaltă,/ Ascultând porunca maichii/ Seara revenind de-ndată.../ Doar aici, în satul meu,/Pe străduța neasfaltată,/ Stau la sfat cu Dumnezeu/ Cum făceau cu toți odată.”                                                                                 (Doar prin sate)

Firescul și bunul simț al țăranului de la sat  se transmit prin poezia interogativă Zi-mi tu mie:

Ce e mama?/Dacă nu o poezie/ Dragă mie.

Ce e tata?/ Dacă nu un om înalt/ Cu pălărie.

Ce-i familia?/ Dacă nu acea ogradă/ Zi-mi tu mie!

Ce e țara?/ Dacă nu cea limbă veche/ Și cea glie.

Ce e statul?/ Dacă nu o fantezie/ Amăruie.

Ce-i românul?/ Dacă nu un patriot/ Zi-mi tu mie! ( Zi-mi tu mie)

Conform tradiției și obiceiului din moși strămoși la români, colindatul de Crăciun nu este uitat de Adrian Casoni:

„Din când în când la ușă bate/ Câte o ceată de copii,/ Sunând în cor ca altădată/ Din clopoțele argintii,/ Cântând asurzitor/ Vechi colinde din popor./ ...

Bradul falnic împărat,/ Cu podoabe încărcat,/ Așteptând colindători/ Stă în pragul ușilor,/ Așteptând cu nerăbdare/ Mândra urare.” ( Ajunul Crăciunului)

            În legenda versificată Iosif și păgânii autorul adoptă stilul lui Bolintineanu când descrie lupta dintre moldoveni și turci în poezia Mama lui Ștefan cel Mare; aici se descrie lupta lui Iosif  împotriva celor ce taie în mod nesăbuit pădurile României; „în ochii păcurarului nemilos” vezi și azi și în trecut „onori nestăvilite ce le-a pierdut poporul”;  lupta continuă în apărarea codrilor strămoșești dar...„Iar din două armate rămân doar trei români/ Care duc și azi povești despre Iosif și păgâni.”

-Pompiduc- flăcăul de-nsurat care trebuie s-aducă o floare de colț;

-O altă legendă Bucălău povestește cu versuri inspirate istoria unui „fiu de chiaburi/Bucălău cu ochi de azur, iubit  de „fetișcane de boieri/ îl doreau pe Bucălău./ Vrăjite de chipul său; dar el se îndrăgostește de o tânără „Însă celei flori fecioare/ Inima-i era promisă/ Cu un tânăr ciobănaș/ Logodna-i era scrisă”; iar Bucălău rămâne în refugiu cu toate bogățiile sale.

De bun augur sunt și fabulele Doi cumetri la o vorbă (vulpea și lupul); Vagabondul (un câine hoinar iubit de copii, împotriva stăpânului om nerecunoscător);  Regina munților (oaia, liniștită și pașnică); La tuns; Cântă,cucuviță (cucuveaua- „Cântă cucuviță/ În miros de garofiță,/ Cu salbe te-aș împodobi,/ Haide, nu mai zăbovi!”.

Puterea timpului nemilos:

„În tinerețe, om fălos/ Unul dintr-o sută/ Acum, stins pe un pat, stins de ani

De când era fetișoară/ Frumusețea închipuită,/Ochii ei de-un verde-nchis/ Rănas-au de nedescris.

Puterea timpului pierdut/ Destinule, ce ne-ai făcut?/ Atât de rău ne-ai urecheat,/ Ne-ai îngenuncheat.”

Iar Expresia bătrâneții este aceeași de ani și ani de zile, depinde de care parte a paharului o privim -pe cea plină de fericire sau pe cea întunecoasă.

Aș vrea să închei cu niște cuvinte dintr-un citat scris de genialul Nikola Tesla:

„Moartea nu există. Dacă dorești să cunoști secretele universului, gândește în termeni de energie, frecvență și vibrație.

Prof.OLIMPIA MUREȘAN,UZPR, Ulmeni, MM