PUTEREA CUVÂNTULUI

Sub loviturile din noaptea dureroasă

Ce o îngăduie pe-aici, Pământul,

Nu vei găsi încurajare mai frumoasă

Așa cum poate să o dea Cuvântul.

Când rănile sunt proaspete și doare,

Cuvântul este leac alinător,

Și spiritul pansat cu el nu moare

Chiar de-au turnat venin ucigător.

Cuprins de duhu-îngrijorării

Vreun credincios cumva, de-ajunge

Puțin să verse Cuvântul îndurării

Și-odihna păcii iarăși curge.

Se-ntâmplă deseori prin lume

Să ai nevoie de un sfat:

Cuvântul cercetat îți poate spune

Ce fel de drum e bine de urmat.

Dușmanii aprinși, înfierbântați de ură

Încearcă zilnic a lovi,

Tu-alege armă, o Scriptură

Să-nveți cu drag a folosi.

Când nu abandonezi Cuvântul,

Ci stai lipit cu dragoste de el,

Mesajul lui îți ține treaz avântul

Și poți urca mai lesne către cer.

S-au adunat poveri prea multe

Ce-adună norii disperării:

Cuvântul viu e dat să-i mute

Suflând mireasma-nviorării.

Tu nu iubești o carte doar cu file,

Ci ești legat de Cel ce-a scris,

Căci Dumnezeu te-a înnoit în fire

Și ți-a gătit un loc în Paradis.

                              Daniel Chereji 

SUNT VINDECAT

…prin rănile Lui suntem tămăduiţi. (Isaia 53:5)

 

Sunt vindecat de când Te-ai dus la cruce

Și ai lăsat neîngrădit hotarul suferinței,

Lăsându-te bătut, știind că jertfa-Ți îmi aduce

Eliberare din cruntul lanț al neputinței.

Sunt vindecat de firea căpătată la cădere

Cadoul nedorit transmis prin generații de l-Adam,

Dar și de patimi zămislite de-a mea vrere

Din ev întunecos cu grea simbrie la Satan.

Sunt vindecat de rănile ce apăsau în suflet

Cu sumbre voci care clamau o condamnare;

S-a așternut al păcii timp în inimă și cuget

Chiar din moment astral când Domnul, moare.

Sunt vindecat din clipa când biciul l-a lovit

Și a deschis în trupul Lui izvor de sânge;

Ce paradox: străpuns e El, iar eu tămăduit,

Așa e voia Lui: din milă pentru păcătoși se frânge.

Sunt vindecat pe veci prin rănile preasfinte

Să nu mai fiu fugar, trăind ca un pribeag,

Ci adăpat din cruce, mereu să iau aminte

Că datorită Lui, am fost scăpat de iad.

Sunt vindecat de tot ce m-a împiedicat

Să locuiesc cu El în cea mai fericită părtășie

Prin moartea Sa, ce har, Cristos m-a înviat

Și astăzi sunt al Lui ca fiu pe veșnicie.

                                    Daniel Chereji

EXPERIENȚA ÎNVIERII

Eu trăiesc învierea cu Domnul în suflet

Din ziua răstignirii și a morții cu El

Când am dat la îngropare vechiul meu cuget

Și l-am rugat să așeze pofta de cer.

Înviat cu Cristos: ce primăvară candidă,

În duh înnoit, El mă îmbie-a gusta;

Temeri se frâng și pacea-I se scaldă sublimă,

Prin Nou Legământ, Domnul pe veci m-a purta.

Învierea mi-a sădit în suflet speranță,

Iar a plângerii vale se transformă-n izvor;

Ascuns în Cristos călătoresc în siguranță

Și inima clocotește de al cerului dor.

Puterea învierii îmi crește întruna statura

Și zilnic clădește chipul Întâiului rod;

Voi fi precum El când Duhul împlinește măsura

În vremea sfințirii depline, la final de exod.

Învierea așterne în suflet odihna-mpăcării,

Și spaima ori frica de moarte s-au dus

Când știi că alături de-a lungul cărării

Pășește cu tine, Alfa și Omega, Domnul Isus.

Eu trăiesc învierea cu gândul la cealaltă-nviere

Când suflet și trup adunate în straiele noi

Cunoaște-vor plenar a cerului sfânt adiere

Umblând cu Cristos în părtășie-amândoi.

Daniel Chereji

A răsărit lumina

Peste întunericul și bezna trăirilor deșarte

În care de milenii pământu-și purta vina

O rază de speranță a licărit în noapte

Când, poposind la noi, a răsărit Lumina.

Și-n vreme ce vrăjmașii cu ochii ferecați

Vedeau doar un copil ce lin își duce somnul,

Acei ce s-au lăsat de Duhul cercetați

Au înțeles că-n iesle șade Domnul.

Ca Fiu, El nu cunoaște devenirea,

Căci stă pe veacuri ca Autor a tot ce are început,

Dar iată că îmbracă natura noastră, Nemurirea,

De dragul câștigării unui popor pierdut.

Iar de la iesle până-n ziua răstignirii

Lumina strălucea în fiecare zi mai tare

Descoperind la cei trudiți puterea mântuirii,

În cuget luminând și aducând schimbare.

Sărbătorim cu toți a Întrupării vreme

Când Dumnezeu din cer îmbracă straiul efemer

Prin Singurul Lui Fiu ce stă umil în iesle

Să poată fi o Jertfă ca să ne ducă-n cer.

Desprinde-ți azi privirea dinspre cele sortite nimicirii,

Promisiuni deșarte ce viața nu alină

Și ochii să-i îndrepți spre harul mântuirii

Cu totul transformat de Cel ce e Lumină.

Și când metamorfoza sfântă și-a încheiat menirea

Făcând acum copii din cei ce-au fost noroi

Să nu uităm nicicând cum ne-a atins iubirea,

Chemându-ne prin har să fim lumini și noi.

Daniel Chereji

Poesis - Daniel CHEREJI

 

COPII ŞI PĂRINŢI

Copiii mei sunt dar ceresc

Daţi de Cel sfânt spre-ncredinţare

Ca în iubire eu să-i cresc

Cu scop de-aduce Lui onoare.

Copiii nu sunt accident

Şi nici doar plasmă, muşchi şi oase,

Ci-a Lui suflare, permanent

A dat valoare existenţei noastre.

Eu sunt dator să-i îngrijesc

Mai mult decât o fac cu mine;

Părinţii buni cu drag jertfesc

Cum nimeni n-ar putea mai bine.

Părinţii-s dascălii perfecţi,

Odraslele născute să înveţe

Nu teorii doar scrise pe pereţi,

Ci pilde vii, apoi urmate de poveţe.

E vrerea Celui sfânt aşa:

Copiii au pe mama şi pe tata

De vrei să-i furi sau cumpăra

Înseamnă că-i distrusă casa.

Nu e confort şi lux mai bun

Decât o caldă-mbrăţişare,

Să-l legeni tu, să-l culci la sân:

Aceasta-i pentru el nevoia cea mai mare.

Când vezi copii cu-a lor părinţi

Uniţi în dulce armonie

Cei mari sunt regi, cei mici sunt prinţi

Iar casa un regat de fericire.

Lumea Poeziilor - Daniel Chereji

 

”Nu te teme!”

Peste groaza din suflet a lumii

Care bocește cu spaimă și geme

Răsună un glas din înaltul boltirii

Spunându-i credinciosului: ”Nu te teme!”

Stai încrezător, căci mai sus de necazuri

Sau gânduri pustii ce-ți întunecă somnul;

Deasupra oceanului vieții cuprins de talazuri,

Pe tronul din cer, măreț, șade Domnul.

Când teama aduce șovăire în pași,

Iar broboane de sudoare răsărit-au pe frunte

Amintește-ți Cuvântul semănat în urmași

Că biruința există cu Domnul pe munte.

Sufletul tău este în siguranță deplină,

Căci Fiul cu viața pe cruce-a plătit;

Aici pe pământ suferința poate să vină,

Nu spre pieire, ci dovadă de argint curățit.

Rămâi ancorat în El cu credință neclătinată

Indiferent de tumultul și greul din noapte,

Căci pe cei ce nu dau înapoi niciodată

Prin har, Cristos până-n ceruri vrea să îi poarte.

VRERE NOUĂ

 

Prin împlinirea planului tocmit în veșnicie

Din iarna sufletului am ieșit la soare

Și îmbrăcat cu straie noi de vrednicie

Zburdam învăluit de-a Duhului Sfânt boare.

S-au încheiat în mine nopțile geroase,

Iar ceața necredinței pe loc s-a risipit

Din clipa când Cristos cu pacea Lui intrase,

Născând o altă viață, în duhul împlinit.

Scăldat în harul Lui, căldura mă cuprinde

Căci frigul a rămas neputincios în urmă

Și astăzi, bucuros, ce dragoste se-aprinde

Când știu că aparțin de nobila Sa turmă.

Cu Domnul ca Păstor, pe câmpuri înverzite

Pasc fericit din a Scripturii dulce iarbă

Și molcom sorb din unda apei liniștite,

Iar sub toiagul Lui mi-e siguranța salbă.

Ce duh de primăvară odihna își găsește

În sufletul ce-a fost așa trudit odată

Căci inima vibrează și-n cânt se veselește

Că-n harul Lui bogat Îl pot numi ca Tată.

Rămâne așteptarea din bine spre mai bine,

Așa își duc copiii în lumea asta, traiul

Până în ziua care ne va chema la Sine

Cu gândul adeverit de-a moșteni toți raiul.

 

Daniel Chereji

Poesis - Daniel CHEREJI

 

Însetare nouă

 

Sunt frământat de dorul întâlnirii, Doamne

Și am o foame necuprinsă după cer,

Aștept cu gura însetată, rai, a soarbe,

Căci pe tărâmul învelit în umbre, pier.

Adeseori, deși în duh sunt treaz, visez

O pajiște frumoasă și-atâta de mănoasă;

Cuprins de reverie adânc mă cercetez

Și mă întreb dac-am ajuns, cumva, Acasă.

Cuvântul Tău m-a îmbătat în suflet

Și gândul veșniciei nu-mi dă pace,

Căci ești prezent în inimă și cuget,

Iar eu aștept eternul să mă-mbrace.

Deși, cândva, al lumii efemer părea sublim

Încondeiat în vii culori, cu ton atrăgător

Eu îl privesc acum ca pe un jalnic chin,

Iar gândul după cer este aprins de dor.

Eu știu ca astăzi este vremea așteptării

Și timp în care sunt chemat să cresc

De-aceea, priveghez, spre ziua înălțării,

Copac sădit în cruce, cu rod să înfloresc.

Voi lepăda fără regret din crengile uscate

Ce nu adevereau că sunt un pom râvnit

Și-n ascultare nouă, cu ramuri aplecate

Voi dovedi de-a pururi că sunt un pocăit.

Aș vrea să-mi crească aripi mari

Să mă înalț spre zarea cerului senină

Și cuib să-mi faci, Isuse, printre tari

Ca să domnesc în bucuria raiului deplină.

Iar dorul după Tine să știi că nu mă lasă

Și flacăra din suflet în veci nu se va stinge

Până în clipa-n care mă odihnesc la masă,

Iar Tu, Stăpâne drag, în brațe mă vei strânge.

 

Poetul Daniel Chereji, un poet vizionar și iubitor de Dumnezeu

 

De mult timp mi-am propus să scriu despre poetul Daniel Chereji dar timpul, indolența și alți factori perturbatori m-au făcut să neglijez acest lucru. Iată-mă acum în Postul Crăciunului 2023, când sărbătorim Nașterea Pruncului Isus, printr-o conjunctură favorabilă (mie) mi-au parvenit volumele de poezii ”În formă de El” (2016)  și ”Am scris de pe cruce” (2017), ambele editate la editura clujeană ”Risoprint”.

Pentru a ști mai multe despre autor atât eu cât și dumneavoastră, am apelat la site-ul Bisericii Baptiste ”Biruința” din Baia Mare: Fratele Daniel Chereji s-a născut la data de 16 iulie 1967 în localitatea Cehei din Şimleul Silvaniei, judeţul Sălaj fiind al şaptelea copil. Părinţii fratelui s-au numit Florian şi Emilia Chereji, credincioşi baptişti la a doua generaţie de naţionalitate română. La doar 15 ani, în data de 18 iulie 1982 a fost botezat de către păstorul Aurel Tanc de la Oradea în biserica din localitatea natală. În 11 august 1990 se căsătoreşte cu Mihaela Bucur iar Domnul i-a binecuvântat cu 2 copii, Rut şi Paul. În anul 1991 intră la Institutul ,,Emanuel” din Oradea la profilul teologie pastorală, cursuri de zi. La 12 ianuarie 1992, Biserica din Cehei îl alege ca şi păstor în cadrul Adunării generale a bisericii. În anul 1998 acceptă invitaţia Bisericii Baptiste ,,Sfânta Treime” din Baia Mare de a păstori alături de fratele Iosif Morcan. Aici slujeşte până în anul 2000. În perioada anilor 2002 – 2007 pune bazele unei noi biserici, a cărei construire este finalizată în iunie 2007. Biserica va primi numele de ,,Biruinţa”, de unde păstorul şi fratele nostru drag va boteza atâtea suflete pentru Domnul şi va organiza o mulțime de activități binefăcătoare. A fost un păstor cu multe calități, printre care amintesc: predicator binecuvântat de Dumnezeu cu mult har, un bun administrator, un scriitor și poet de o mare profunzime, a fost activ și nu s-a dat înapoi de la lucrarea Domnului, deși sănătatea îi era șubredă. În ziua de 11 decembrie 2020, fratele Daniel Ghereji este chemat de  Dumnezeul pe care l-a iubit și glorificat în versurile sale, acasă, ca să nu mai fie în suferință, ci în bucurie veșnică.

Atât primul cât și al doilea volum cuprind poezii creștine scrise cu atâta ușurință cu cât credința în Dumnezeu sporea în inima lui Daniel Chereji. Are poezii inspirate din Cartea cărților, precum: ”Bocetul Rahelei”, ”Botezul Domnului”, ”Credința lui Iacov”, ”Duh de Sardes”, Fratele fiului risipitor”, ”Steaua Betleemului”, ”Venirea lui Mesia”, ”Ziua Domnului”, poezii dedicate familiei precum: ”Părinții noștri”, ori ”Fiului meu, Paul” sau, pur și simplu poezii scrise spre slava și înălțarea lui Dumnezeu, Tatăl.

Volumul se distinge prin unitatea tematică a poeziilor, prin îndemnul la pocăință, la a nu-ți face griji pentru ziua de mâine care este a Domnului: ”Să nu te-ngrijorezi de mâine/ Dacă într-adevăr ești fiul Lui,/ Căci Domnul sigur îți dă păine/ Din marele hambar al cerului.// Să nu te temi că-mbrăcămintea/ Sau alte lucruri vor lipsi;/ De ce ai vrea să-ți frămânți mintea/ Când Tatăl tău te va-ngriji?” („Îngrijorări”).

Cunoscător al Bibliei cum puțini sunt ori am cunoscut eu, poetul Daniel Chereji găsește rima potrivită la fiecare vers, dând pe lângă muzicalitate (oricând poeziile lui pot fi puse  pe note muzicale) și un îndemn (imperativ) ca să te întorci la Dumnezeu, fiind singura cale spre mântuirea sufletului: ”Sculați creștini din amorțeală,/ Lăsați în urmă starea de marasm,/ Vă stă în față fără îndoială/ o viață nouă, mândră ca un basm.// Să lepădați poverile-nvechite/ Ce nemiloase doar vă trag în jos,/ Și în puterea stării înnoite/ Grăbiți la pas în urma lui Cristos.//(...) Uniți în cuget și simțire/ Mărturisiți frumosul crez:/ Doar în Cristos există mântuire:/Un Domn, o singură credință și-un botez.” (”Manifest”).

Poetul Daniel Chereji ne reamintește că suntem muritori și neînsemnați pe acest pământ iar viața nu ne aparține: ”Nu ești stăpân pe viața ta/ Deși repeți mereu, că-ți place;/ Ai fost creat de Cineva/ Și-Acesta nu te lasă-n pace.// În planul Său a vrut să fii/ Făptură sfântă și iubită,/ Să șezi în rai cu alte mii/ Spre slava Lui necontenită.//(...) Lăsat prin har aici pe jos/ Nu să miroși mai mult a lume,/ Ci spre-ntâlnirea cu Cristos/ Venit să-ți facă ție nume.// Nu irosi ce ai primit:/ Căci viața este numai una/ Și-un păcătos nemântuit/ Nu poate aștepta cununa.” (”Nu ești stăpân).

Ars poetica și poezia de început, care dă și titlul volumului ”În formă de El” este minunată, reprezintă chintesența idealurilor și trăirilor poetului, motiv pentru care o transcriu în totalitate: ”Ce forme ciudate îmi bântuie firea,/ Urâte la chip, cu gând a pieri,/ Atâta de acre și amare ca fierea,/ Ce fost-a din cer voiesc a sluți.// Părere de rău și noapte adâncă/ Plătind neascultarea clipei de foc,/ Întors dinspre El cu drag de năpârcă/ Sufletu-i gol și pace deloc.// O, de-ar mai fi sfânta chemare,/ Să umblu-n răcoare cu El/ Din harul bogat să toarne iertare,/ Păcatul să-l șteargă să nu mai disper.// Sătul de umblare ca rob prin țărână/ Mă prinde o foame și-o sete de rai,/ Că toate în urmă aș vrea să rămână/ Și Domnul să-mi schimbe pârdalnicul strai.// Nu e ușor, se cere o moarte/ Cineva să se frângă, pe pe Sine-a jertfi;/ S-ajung iarăşi fiu, de-a Domnului parte/ Numai cu sânge se poate plăti.// Și-n ceasul astral, al milei divine/ Vestea răsună în sunet frumos:/ Din tronul de sus, pe albe coline/ Coboară să moară Isus Cristos.// Viața se naște din pârga cea nouă/ Gata să crească până la cer,/ Udată de Duhul, în șopot de rouă/ Capătă chipul în formă de El”.

                                                               

Un an mai târziu editează volumul de poezii ”Am scris de pe cruce”, putând intui că poetul Daniel Chereji a aflat despre boala care-i măcina trupul dar nu și sufletul. Pe ultima copertă prof. Eva Corpoș scrie, printre altele: ”Fiecare carte e o provocare, un act de curaj, deoarece conține amprenta scriitorului, fiind rodul trăirilor sale interioare. Versurile lui Daniel Chereji sunt o revărsare a clocotului său lăuntric, a trăirii intense și a dorinței nestrămutate de a transmite adevărul divin. Tema centrală a acestui volum este mântuirea omului cu toate etapele specifice acestui proces iar în acest context, autorul își asumă cu vădită smerenie rolul unui îndrumător, al unui pedagog pentru semenii săi”.

Aș îndrăzni să afirm că este o prelungire, o completare  a mesajului către cititori din celălalt volum la care am făcut referire mai sus.

Pentru poetul-creștin Daniel Chereji, masa de lucru este ”un loc de răstignire” dar care te poate salva prin credința adevărată și urmarea căii drepte, indiferent de obstacole: ”Masa mea de scris este un loc de răstignire/ Spre care merg aproape-n fiecare dimineață/ Și după ce bat bine cuiele în mine/ Așteaptă toți să vadă scurgându-se cuvintele din viață.// E locul răstignirii și mă doare,/ De-aceea încerc să mă alint cu scrisul,/ Eu sunt legat de El, cu răni ca ale Sale/ Și vreau cu Dumnezeu să-mpletesc visul.//(...) Dar nu rămân om neschimbat/ Căci răstignirea nu-i de șagă,/ Și-n timp ce stau agonizat/ Cuvinte vii în mine se dezleagă.// Și cresc cuvintele în suflet/ Cu har nespus și într-o pace dulce,/ Sunt liniștit în viață și în cuget/ C-am scris cuvinte de pe cruce”.

Calea mântuirii nu este ușoară, dar autorul se ghidează după spusele Scripturii că Dumnezeu va merge înaintea lui și nu-l va părăsi niciodată, nici în clipele de cumpănă, fiindcă ce este în om (credința) este mai mare ca ce este în lume: ”Să nu te plângi când dai de greu/ Cu gând că ți se întâmplă numai ție;/ În sfinți e timp de luptă tot mereu/ Căci ei sunt pregătiți cu sârg de Împărăție// Să nu de uiți cu jiin *napoi/ Spre traiul șubred din Egipt,/ Căci nenăscuți și-n suflet goi/ Cei ce-au privit cu toți s-au fript.// Să nu crezi că-i așa departe cerul/ Când doare mersul sub povară;/ Ca într-un vis dispare efemerul/ Și te îmbraci cu straiul nou de primăvară” (”Atitudine”).

Noi creștinii avem două nașteri: una în maternitate și una în Biserica Domnului. Prima este după trup, pentru această lume, iar a doua este după duh, pentru viața veșnică sau pentru Împărăția lui Dumnezeu. Fără nașterea prin Botez nu putem intra în Împărăția veșnică, după cum spune Domnul Isus Hristos: „De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre în Împărăția lui Dumnezeu” (Evanghelia după Ioan 3,3). Acest fapt l-a determinat pe poetul și pastorul Daniel Chereji să scrie poezia ”Botezul întrupării” din care redau câteva versuri: ”S-a botezat Cristos cu pământul/ Când a venit să se nască în iesle;/ Condamnații la moarte să afle Cuvântul/ Și ieșirea din groapă să le fie mai lesne.// S-a botezat în același timp cu durerea/ Vrând natura umană ca rob a cunoaște,/ Căci în minte îi sta ascunsă plăcerea/ Pe cei păcătoși pentru Sine a-i naște.//(...) S-a botezat Isus cu mormântul/ Ca noi să ne putem ascunde în El;/ A treia zi să fie dat la o parte pământul,/ Ridicați spre înviere și crescând spre cer”.

Pentru autor cuvântul ”catedrală” nu are însemnătatea dată de Dicționarul explicativ al limbii române, ci un sens mult mai profund, fapt ce-l descoperim în minunatele versuri: ”Întreaga locuință a sufletului meu/ S-a transformat demult în sfânta catedrală/ Cu slujbe de-nchinare aduse tot mereu/ În duhul de iubire la fel ca prima oară.// Pornesc din mine imnuri calde/ Ce scaldă către cer din plin recunoștința,/ Spre Cel ce m-a îmbrăcat în haine albe/ Și-a așezat cu zel și har credința” (”Catedrală”).

La tot pasul, în volumul ”Am scris de pe cruce” vom întâlni poezii-rugăciune, rugăciuni de laudă și închinare, rugăciuni de într-ajutorare, ode și imnuri închinate lui Dumnezeu, scrise de autor cu sensibilitate, simplu, cu versuri scrise într-un limbaj comun, ușor de înțeles, dar pline de profunzime și metaforă, care să meargă direct la inima cititorului, să-l pună pe gânduri în ceea ce-l privește propria mântuire: ” E prea târziu să știi muri/ Când stă în praguri veșnicia;/ Întâi să-nveți a ști trăi/ Să nu te bântuie urgia.// Degeaba vei striga când mori/ Că vrei cu El un loc în rai,/ De n-ai știut să te cobori/ Să-i ceri prin milă noul trai.// Căci a trăi cum Domnul cere/ Din răsărit și până la apus,/ E să te naști spre înviere/ Prin jertfa crucii lui Isus” (”Câștiguri”).

Ca o concluzie a ceea ce reprezintă viața omului pe acest pământ, autorul Daniel Chereji, din propria  experiență și trăire (închinată lucrării Domnului , mai bine de 50 de ani), scrie poezia ”Lucruri care rămân”: ” Toamne și ierni vin și se duc/ Numai primăvara din suflet rămâne,/ În cel înnoit la minte și duh/ Prin sângele sfânt ce-i curge prin vine.?? Frig a mai fost și iar va mai fi,/ Așa este datul sorții să fie,/ Dar timp însorit ce nu va fugi/ Rămâne să aibă cei sfinți în vecie”.

Consider că Daniel Chereji poate fi de acum așezat alături de alți mari poeți creștini români precum Traian Dorz, Costache Ioanid, Vasile Militaru, Ioan Alexandru ș.a.

Un frate de credință a afirmat despre poeziile lui Daniel Chereji următoarele: ”De sub pana lui, condusă de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, ies versuri de o profunzime și frumusețe divină. Poezia lui, nu vine din darul artistic, din mintea sclipitoare a poetului, ci din cu totul alte resurse. Resursa poeților este natura, Daniel prinde în vers pe Cel ce a creat natura atât de frumoasă. Poeții adoră dragostea, iar Daniel, pe Dumnezeu care este Dragoste. O altă resursă este locul de inspirație al poetului. Legat la niște aparate, destul de des, Daniel nu se uită la suferință, la vremea ce o pierde acolo, nu caută întrebări „De ce Doamne?”, ci el spune:  „Doamne m-ai pus aici să stau cu fața către Tine, aici stau și te iubesc și te privesc mai bine decât în orice alt loc”. Într-o legătură atât de armonioasă, Dumnezeu revarsă în mintea lui Daniel mesaje pătrunzătoare în minte și suflet. Citind poeziile lui, te vei umplea de profunzimea mesajului Sfânt, te vei îmbogăți spiritual, într-o lume săracă și parcă tot mai fără valori. Citind, vei învăța să te uiți la adevăratele comori care rămân veșnic. Citind, vei învăța să te raportezi mai bine la Cel care ne iubește cu adevărat și a cărui dragoste nu produce suferință sau dezamăgire”.

                                                                                     Gelu Dragoș, UZPR

M-A SĂRUTAT DUMNEZEU

 

 Astăzi m-a sărutat Dumnezeu

Printr-o adiere uşoară de vânt,

Ca să pricep cât de preţios îi sunt eu

Şi inima slabă să se umple de cânt.

 

Am simţit pe obraji sărutarea,

Atingere castă de sfântă fecioară,

Ca semn neclătit că a curs îndurarea

Şi focul aprins e ca prima oară.

 

Sărutul divin e mesaj al iubirii

Că Domnul din cer a rămas neclintit,

Nicio schimbare în Fiinţa măririi,

Să ardă la fel e Cristos pregătit.

 

Cuprins de fiorii ce împrăştie raze

Întregul meu suflet tresaltă voios,

La gândul că harul va şti să aşeze

A păcii domnie într-un chip maiestos.

 

Sărutul Tău Doamne, rămâne ca semn

Şi-l port bucuros ca sfântă pecete,

Plimbând amintirea între jertfă şi lemn

Înţeleg cât iubirea-Ţi a vrut să desfete.

 

de Daniel Chereji (din volumul ”Am scris de pe cruce”)

COPLEŞIT

 Sunt copleşit că Tu, Cel Necuprins

Iubeşti cu foc, făptura-mi mărginită

Şi din imensul Universului întins

Tu ai ales să-mi faci fiinţa fericită.

Sunt copleşit de preţul ce l-ai dat

În schimbul drept al câştigării mele;

Căci răzvrătit, cu nici un chip n-am meritat,

Cristos murind, păcatul groaznic să Îl spele.

Sunt copleşit de bogăţia divinului Tău har

Ce curge înspre mine în valuri de iubire

Şi nu a încetat nici un minut măcar

Continuând să-mi umple viaţa de uimire.

Sunt copleşit că nu mă judeci ce am fost,

Ci plănuieşti cu drag ce vrei să fiu,

Din rodul crucii Tale să-mi fac rost

Zidind pe veşnicie un chip ce să rămână viu.

Sunt copleşit de măreţia bunătăţii sfinte

Ce mă cuprinde, binecuvântată, zi de zi;

Să o descriu nici nu s-au inventat cuvinte

Şi fără ea, e neîndoios, că nu mai pot trăi.

Sunt copleşit că la sfârşit de preumblare

Prin praful răscolit al lumilor de jos

Tu pregăteşti copiii Tăi de-întâmpinare

Spre-a fi alai de nuntă în oastea lui Cristos.

 

Daniel Chereji

 

ÎNVĂȚĂTURA DE DUMINICĂ

Spre pomenirea Ta

Apoi a luat pâine; şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi le-a dat-o, zicând: „Acesta este trupul Meu care se dă pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.” (Luca 22:19)

Doamne Isuse, ne amintim de dragostea Ta fără hotar care te-a mânat să vii în lumea noastră lipsită de har ca să torni peste ea belşugul harului ceresc.

Tu, Dumnezeul de necuprins, Te-ai smerit în aşa fel încât să poţi fi cuprins de o iesle săracă numai ca să ne putem apropia de Tine şi să îţi privim frumuseţea şi slava. De la iesle la cruce ai strălucit peste întunericul acestei lumi păcătoase, dezvelindu-Ţi Fiinţa desăvârşită, chiar dacă era ascunsă într-un trup omenesc.

Tu ne-ai arătat modelul dragostei perfecte, de la Tine am învăţat ce este bunătatea, mila, credincioşia, Tu ne-ai insuflat nobleţea unui caracter desăvârşit şi ai stârnit în noi dorinţa după veşnicie.

La vremea sorocită în planul divin, Te-ai îndreptat spre cruce, aşa cum se duce un miel la tăiere. Nu Te-ai dat înapoi de la suferinţă, ai înfruntat batjocura şi nedreptatea cu bucuria că vei câştiga pentru veşnicie oameni care îţi vor purta cu cinste Numele.

Ţi-ai asumat purtarea pedepsei păcatelor noastre, călcând în teascul mâniei lui Dumnezeu, indiferent cât de mare a fost preţul care trebuia plătit.

Bătaia de joc, palmele, loviturile de bici care sfâşiau bucăţi de carne din trupul Tău, străpungerea mânilor şi picioarelor cu piroane, înfingerea suliţei în coasta Ta sfântă au fost suportate cu gândul că în acest fel vom fi scoşi de sub condamnare şi vom trăi împreună cu Tine.

Ne amintim că ai fost încercat de asemenea groază şi durere încât lacrimile s-au transformat în sânge. Ai fost părăsit de toţi şi ai rămas singur, numai Tu şi păcatele noastre.

Ne amintim că ai purtat crucea, pentru noi păcătoşii, ne amintim că ai căzut sub povara acesteia frânt de chinul suferinţelor pe care a trebuit să le înduri.

În acelaşi timp, ne amintim de strigătul victoriei rostit de pe cruce. Acesta a fost auzit pe pământ, în ceruri şi în infern. Inima Tatălui a fost împăcată, pe pământ a încolţit speranţa, iar în iad a pătruns groaza.

Te-au pus în mormânt, dar Te-ai ridicat odată cu roua ca să domneşti pentru totdeauna în ceruri.

Astăzi ești în cer ca Domn şi Mântuitor şi nimeni nu îţi poate sta împotrivă. Nu poţi fi biruit şi nimeni nu este mai presus de Tine.

Privim spre Fiinţa Ta cu mulţumire, recunoştinţă şi îmbrăcaţi cu smerenie, pentru că fără să merităm, ne-ai făcut parte de o mântuire aşa de mare.

Ne amintim, Doamne, şi nu putem uita niciodată că trăim datorită milei şi îndurării Tale de necuprins.

 Daniel Chereji