Se afișează postările cu eticheta adrian donca. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta adrian donca. Afișați toate postările

sâmbătă, 22 noiembrie 2025

In Memoriam prof. Ioan Săcăleanu


 A PLÂNS CÂNTECUL! A PLÂNS REFRENUL...

,,Lăsați-mi zborul spre cântec!",
își vorbeau diminețile unui refren
și răspunde anotimpul
verdelui-miracol
,,Cântecul
îl voi trimite la îngeri,
cu Stăpân cu tot!",
S-au minunat ghioceii
neștiind ce să creadă!?
,,Ce-or fi vorbele astea? Hai să întrebăm
Omătul Mieilor!". Și au pornit
spre a se întâlni cu acesta...
Primul ghiocel, mai vorbăreț din fire,
întreabă:
,,Mărită Zână a Zăpezii,
oare de ce anotimpul verdelui-miracol
glăsuit-a despre un anume cântec
trimis cu Stăpân spre Îngeri?".
Și a grăit Zâna:
,,Cu câteva clipe înainte
profesorul Ioan Săcăleanu și-a început Marea Călătorie spre Grădina Raiului. A lacrimat cântecul!
A plâns refrenul! Au tăcut acordurile muzicale!".
Cânta doar Cerul cu tot cu Îngerii din corul acestuia, așteptându-și
stăpânul muzicii - profesorul Ioan Săcăleanu...
Cântecul și-a adunat lacrima
spre a fi dăruită întru liniștea,
neuitarea și nemurirea celui care a fost ,,suflet din cântec, suflet pentru cântec și cântec din suflet" - prof. Ioan Săcăleanu...
Refrenul și-a oprit acordul
și a chemat lumina gândului cules
din versurile triste
rămase în veșnicia așteptării
unui suflet dăruit cântecului
- prof. Ioan Săcăleanu...
Corul Îngerilor - dimpreună
cu marile valori aflate în Cer
- își priveau șoaptele izvorului
de zâmbet și ridicau
rugăciune zidită
în seninul cântecului
rămas de azi
în veșnicia clipelor triste...
Au plâns cântecele rămase orfane
au plâns refrenele rămase în
pribegia singurătății
au încetat să mai zâmbească
ghioceii și brândușele
anotimpului răsărit din
visul verdelui-miracol.
Cântecul și-a oprit șoaptele
în tristețea gândului
rătăcit între două tăceri
culese din glasul sufletului de lacrimă
chiar și glasul clopotului era, azi,
trist... singur... înlăcrimat,
își ducea gândul
prins în zborul tristeților
își ștergea ochii de catifea
și nu credea în adevărul
pământesc - prof. Ioan Săcăleanu
deja era în ceata îngerilor din corul
albastrului Cer...
Drum lin, înspre lumină domnule profesor. Regret, doar faptul că v-am spus cuvântul - Mulțumesc - de prea puține ori, față de cât trebuia. Vă mulțumesc pentru cuvintele frumoase cu care mă răsfățați și mă apreciați. Vă mulțumesc pentru sfaturile primite, precum un părinte binevoitor își îndrumă copilul... Neuitare și nemurire! Drum lin, în lumina cântecului îngeresc! O să îmi lipsiți...

ADRIAN DONCA


marți, 30 septembrie 2025

Aniversare poetul Adrian DONCA. La mulți ani binecuvântați!

 


Mi te-am văzut pe cer – o stea
purtai haină de mătase precum curcubeul
aveai DURERE ȘI SPERANȚĂ în privire
mureai puțin câte puțin
trăind din amintirile viitoare
erai cea mai frumoasă dintre albastru de stele…

Te CAUT și te strig primăvară
îmbrăcată în haină de iasomie
ai trezit curcubeul când ai sunat
pentru întâia oară din GONG
– să se adune muzele.
S-au prezentat. TE-AI DUS spre foșnetul vântului
pentru a îmbrățișa urmele din privirea
unui zbor spre alt tărâm
… se mai născuse o zi!

Ți-am scris pe-un bilețel cu rouă
SĂ NU UIȚI IERNILE petrecute sub cupola
primei nopți de iubire
AI MILĂ striga și cerul și verdele unei alte primăveri
doar luna mai cernea amintiri
VINO – clipă de răsfăț să te luminez
cu gând de vise
și-apoi să ne-aducem aminte cum TREC ANII

DE-AȘ PUTEA te-aș trimite într-o altă toamnă
să culegi rodul amintirilor pierdute printre
lacrimi de fericire
Se rătăcise uitarea pe cărare întrebând
zborul spre tine DE CE
se termină visele?
Mi-a răspuns privirea dintr-o clipă de iubire
am început să STRIG spre stele
DAR nu-mi asculta nimeni glasul mut
afară APOCALIPSA cerșea iertări nevindecate…

Totul mi se părea FALS – doar luna ce-mi ținea parte
sosise la ÎNTÂLNIRE și mirul dintr-o cupă
cu iertare. NU PLECA – era parola ce-mi
aducea aminte de primele urme prin zăpadă
o fi răscruce de drum?
o fi tăcere răstignită?
o fi DESTIN?
Și da! Și nu! Ne-am promis veșnicie în iubire
de-atunci TE CAUT pentru a-ți mărturisi
DIMINEȚILE cuprinse de albastru…

ÎMI VINE SĂ PLÂNG! Crudul adevăr stabilise reguli noi
făcusem PACT cu roua și cu rodul toamnei
să nu știrbim niciun colț din raiul tău
Pe cerul plin de senin muzele își cântau refrenul
dimineților fără verde
– LĂSAȚI LUMINA SĂ VINĂ
spre infinitul din cărările de vise
ALTFEL ne va cuprinde întunericul
și vom cădea în AȘTEPTARE…

Afară, pictam un altfel de DESEN cu zâmbet
și flori de crin alb iar pe cer luna
mai APRINDE O STEA. Se mai născuse o muză
UMBRA PURĂ A IUBIRII – aduna PĂSTORII
în cete de verde cununi de albastru
iar vioara greierului flămând de iubire
își cernea refrenul toamnei târzii –
NU PLÂNGE, IUBITO!
nu plânge… iar ecoul aduna refrene.

Plecase și apusul la culcare printre stele
adormise și așteptarea dintr-un val
clepsidra curgea
DOAR EU AM RĂMAS – singur să adun
tristețile timpului târziu
din MĂRUL LUI ADAM curgeau amintirile
unei îmbrățișări nepermise
– era prea târziu – Se trezise Ursitoarele
iar ea, Erato, întreba roua și visul
UNDE EȘTI, DOAMNE? De ce nu m-ai trezit?
era prea târziu… se născuse păcatul…

OARE CINE SUNT? Oare ce voi fi?
întrebări puse unui răsărit de primăvară
iar curcubeul își aduna culorile toamnei
pentru a îmbrățișa ploaia
Afară totul era un ZBUCIUM – furtună cu lună plină
timpul s-a vopsit în AMINTIRE
scara viselor adormise la umbră de nuc
ÎNCHISELE FERESTRE adunau URME de
asfințit iar izvorul de iubire
dădea întâiul ROD…

SINGURĂTATE de ce mă ții legat cu frânghii
de UMBRA PURĂ A IUBIRII?
unde să te caut? Pe cine să strig?
încotro să-mi îndrept pasul?
RĂII de lângă mine nu-mi lasă timp
să trăiesc deși-mi promisese muza
că va chema TRENUL ce duce spre fericire
spre tine rai
spre tine rugăciune
Ce VINĂ am că m-am născut în acest anotimp?

O SĂ TE-AȘTEPT peste veacuri
iar zborul spre lumină
nu va fi decât o ultimă DESPĂRȚIRE
frunzele toamnei croiesc o singură URARE
și-apoi ecoul trimite răspuns
SUNT O IARNĂ TOT
Tot sunt un anotimp… așa voi rămâne
să aștern amintiri pe-o oglindă
plină cu rouă din care se văd depărtările
albastre
doar dorul îmi știe cărările
era ultima noapte de lumină
se adunase PREA MULT VIS în clepsidra
vieții…

de Vasile BELE

1 iunie 2022 

(N.A. – ce apare scris cu majuscule sunt titlurile de poezie din volumul semnat Adrian Donca, Amprente peste timp, editura „Maestro Tip” Fersig, 2023.)

vineri, 2 mai 2025

Poesis - Adrian DONCA

 


Lacrimi

Fără lacrimi

ești asemenea unui orb.

Nici o mândrie

nu se îndreptățește

în chipul omului.

 

Plânsul

este calea spre răscumpărare

chiar și o dată numai și

deschide fanta regăsirii.

 

În lacrimi

plutește întreaga dumnezeire

a sufletului limpezit

de cenușa arderii pământești.

 

Mândria

pe chipul omului

sclipire în falsă oglindă.

Viermi viermuiesc

în argintul ei și

mănâncă

imaginea vie.

 

Ajută-mă Doamne

să vărs o lacrimă

în clipe de uitare

și de veselie,

să-mi plec privirea îndrăzneață și

să-ți trimit o lacrimă solie...

 

Plouă

Plouă iubitule,

Plouă și e noapte.

Apa îmi curge pe față,

Te văd greu

Printre lacrimi și picuri.

 

Ropot este pe table,

Sună ca niște oale dogite

Și-mi bate și mie în piept

Inima

Ca într-un stârv

De oase golite.

 

Prin mâzga clicoasă

Pașii

Mă duc fără să știe,

Mă duc inutil

Cu speranță

Înspre tine. Țin drumul

Ca o dureroasă sclavie.

 

Merg înspre tine

Dar cum să ajung oare

Căci pomii s-au rupt

Și scara iertării

De nori rezemată

Cu toți rugătorii agățați

A căzut înecată.

 

Tu ești ca o insulă

Înconjurată de ape.

Salcâmii îți așază coroană pe chip,

Iar eu nu înving drumul,

Nici tristețea

Nici moartea

De sub pleoape.

 

Când treci iubito

 

Iubito

Rămân urma pașilor tăi și

Adierea și mireasma faldurilor

Rochiei tale

Iar din ochii eterici sclipiri

De sub lungă, lungă

Coroana genelor

Când treci pe deasupra agale.

 

Iubito

Crește nebun iarba pe cărare

Și viermii frământă innebuniți

În lutul reavăn și moale.

Tremură crucea și stă să cadă

Păsările gurișe se adună în stoluri

Când treci prin preajmă agale.

 

Iubito

Simt că strâmtoarea m-apasă

Încheieturile oftează rigide.

Toate ale mele-s sub lăcomii canibale

Doar sufletul meu este treaz

Și urcă spre tine

Când treci printre morminte agale.

 

Rugă

 

Culcă-te Doamne

peste imaginea mea

deplin

și gândul mi-l acoperă

cu divin!

 

Îmbracă-mă Doamne

cu haina iertării,

spală

din veci și din mine

haina trădării!

 

Credința mea,

firav pârâu

ajut-o Doamne

în tărie să crească

ca vajnicul râu!

 

Am auzit

cum plânge orca

după puii pierduți,

adună-ne Doamne

pe noi cei căzuți!

 

Am auzit

un canar

cântând trist în colivie,

o să-l cuprind

cu sufletul meu

și-o să ți-l dau Ție.

 

Ne stingem tăcuți,

ieșim din viață

ca niște îngeri căzuți,

cu speranță în suflet

să nu ne înghită neantul

pe veci,

în neființă pierduți.

 

Culcă-te Doamne

peste imaginea mea vie

și ajută-mă

în moarte, credința

tărie să-mi fie!            



 Ultimul orez

 

Visând

împăturesc hârtia aurită.

Din pliuri

a ieșit un alb cocor,

cocorul mi-a dus vederea

prin geamul deschis

spre cerul larg.

Am început să zbor...

 

Zeci de cocori

plutesc sub cer senin

și tot mai vin

de peste tot

din zări necunoscute

în armonia simfoniei

chemând și alți confrați spre

Senbazuru.

 

SadakoSasaki

mănâncă orez și

face ultimul cocor

cocorul 644 din origami ori zuru.

 

Hârtia s-a terminat

 

Sadako mănâncă orez.

Ultimul...

 

Și zice:

„E gustos!

 

Apoi adoarme.

 

“Micul clopot” răsună și

înfioară „Domul Atomic”,

de pe soclu

înconjurată de 1000 de cocori

priveghează

Sadako Sasaki.

 

„Mormântul gol

își trimite numele spre cer...

sâmbătă, 26 aprilie 2025

Poesis - Adrian DONCA

 

Și ușile lipsesc

 

Ce faci noaptea

când pereții camerei tale se strâng

și ferestrelor ochilor tăi

le cresc încrucișate zăbrele?

 

Te strângi la rândul tău,

ai vrea să devii un punct,

să nu fii strivit.

 

Seara, mă simt ca un cer

înnobilat de tristețe.

 

Umbrele nopții ies însă încet din pereți

și coboară în mine.

Toate urmele mele dispar.

 

Am lăsat uși mici...

 

Nici o oglindă

nu păstrează chipul meu,

toate faptele mele

nu se mai văd.

 

O urmă,

o rană dureroasă

mă mai ține...

 

Închid pleoapele

cu degetele descărnate

tuturor lucrurilor

ce mă privesc

ca niște păsări de noapte

cu pupile roșii.

 

În timp,

am pus cărămidă peste cărămidă și

casa mea

are ziduri

ca o cetate.

 

De teamă

am lăsat uși tăinuite,

iar geamurile

sunt mici și înalte.

 

Trag cu urechea

la vocilede dincolo de pereți.

 

Sunt singur și

zidurile mă apasă.

 

Ochii mei

pândesc din spatele zăbrelelorzorii

prin geamurile

cu vederea spre cer.

Voci din afară,

zvonuri străine

se aud tot mai rar,

tot mai încet.

 

Înăuntru

este întuneric și

tăcere...

 

Și ușile au dispărut.

 

Încerc să mă agăț

de amintiri luminoase.

Greu să le găsesc,

n-am știut

să mă bucur de fiecare zi.

 

O simt pe mama în preajmă.

În naivitatea mea

cred că o pot lega cu un nume

ori cu acest loc.

 

Noaptea-i un cuib gol.

 

Nici o viziune

nu mă ajută să salvez lumina!

 

Ferindu-mă

m-am ferecat cu noaptea.

 

Se aude curgând întunericul

prin negrele vene...

 24.01.2025 D.A.

***

Orașul din inima lor

 

Trece lumea grăbită,

nu are ochi pentru flori

și nici pentru cerșetorul pironit

lângă pălăria lui.

 

Triști

cu priviri pierdute,

preocupați,

sau veseli și nepăsători

sunt atât de aproape

și totuși departe.

 

Mâna florăresei

întinsă dăruitor,

mână rugătoare,

la ce bun

dacă ei au privirea

întoarsă înlăuntrul lor?

 

Și oamenii plâng!

Un plâns nevăzut

îi roade,

ca picătura de apă stânca.

 

Cei veseli

se bucură între două tristeți!

 

Trec nepăsători

pe trotuarul mâinilor întinse.

Ca niște somnambuli

nu intuiesc trezirea.

 

Ce mult ar fi

privirea de o clipă,

un gest de vindecare,

să dai bănuțul nevoiașului

și apoi să dăruiești o floare.

 

Flori fără florărese

și grădini fără flori,

tristă și nefolositoare zăbavă!

 

Florărese și sărmani

ce-și picură tristețea

peste florile altui oraș,

orașul visat,

unde

cuvântul lor e auzit,

orașul în inima lor zidit!

 15.03.2025 D.A.

***

Plouă

Plouă iubitule,

Plouă și e noapte.

Apa îmi curge pe față,

Te văd greu

Printre lacrimi și picuri.

 

Ropot este pe table,

Sună ca niște oale dogite

Și-mi bate și mie în piept

Inima

Ca într-un stârv

De oase golite.

 

Prin mâzga clicoasă

Pașii

Mă duc fără să știe,

Mă duc inutil

Cu speranță

Înspre tine. Țin drumul

Ca o dureroasă sclavie.

 

Merg înspre tine

Dar cum să ajung oare

Căci pomii s-au rupt

Și scara iertării

De nori rezemată

Cu toți rugătorii agățați

A căzut înecată.

 

Tu ești ca o insulă

Înconjurată de ape.

Salcâmii îți așază coroană pe chip,

Iar eu nu înving drumul,

Nici tristețea

Nici moartea

De sub pleoape.

 24.01.2025 D.A.


miercuri, 23 aprilie 2025

Poesis - Adrian DONCA

 

 Enola Gay 

„Enola Gay şi-a descărcat burduful, 

Ciuperca uriaşă s-a înălţat la cer. 

 Lumina, ca doi sori din altă lume, 

 Topea tot ce-ntâlnea în cale şi spulbera-n eter. 


Nici Dumnezeu n-a vrut să vadă 

 Ce cel creat a zămislit, 

 Ce din o lume vie, luminoasă, 

Mormânt, cenușă, pustiu a odrăslit.

 

 În căutarea uitării – Hiroshima

… o flacără neagră 

 mi-a intrat în suflet 

şi-a ars 

a devorat… 

N-a mai rămas 

decât o formă 

care îmi seamănă. 

Stelele 

 nu mai erau 

decât scânteile marelui foc. 

Când s-a stins 

 pe cer 

nu a mai rămas nimic 

decât stele stinse. 

Ochi morţi… 


În neant, 

suflete condamnate 

să rătăcească în spaţiu 

până la sfârşitul lumii 

 în căutarea uitării… 

fără speranţa de a o găsi…

vineri, 19 ianuarie 2024

Eminesciana

 

În pragul înserării,
Când stelele apar,
În casa mea pustie,
Stau singur, solitar.

Te-aștept să vii, iubito,
Să-ți mângâi ochii dulci,
Să-ți țin pe brațe capul,
Pe pieptu-mi să te culci.

Să-mi dai o sărutare,
Cu buzele-ți fierbinți,
Să-mi mistui iară focul,
De patimi și dorinți.

Afară suflă vântul,
Luceferii răsar,
În casa suferinței,
Stau singur, solitar.


Adrian DONCA

miercuri, 18 octombrie 2023

IN MEMORIAM - VASILE MORAR


O să rămân pentru totdeauna cu imaginea acelei încăperi în care erau pachete cu cărți, rafturi pline cu cărți de 150 pagini sau 700-800 pagini din care ne-a oferit cu generozitate, fără restricții, cu bucuria vizibilă că poate dărui! Câtă admirație îi port ca și poet și câtă bucurie că am putut să-l cunosc personal și cât regret că n-am avut șansa să-i fiu mai mult în preajmă, să mă bucur de lumina poeziei din ochii lui și de vorbele hâtre povestind cum și-a făcut o crescătorie de porci, falimentară, spre necazul vecinului năucit de putoarea și gălăgia ce-i venea de dincoace de gard! Asta a fost întâlnirea cu extraordinarul poet cu vreo două luni în urmă, când împreună cu dl. prof. Ioan Săcălean  și poetul Gelu Dragoș i-am dus cu sfială cartea mea la care și-a răpit din timpu-i prețios și i-a scris prefața! 

Dumnezeu să-i dea odihnă veșnică!

                   Adrian DONCA

 



joi, 13 iulie 2023

Poetul Adrian Donca sau cuvântul amprentat peste timp

 


  Cenaclul „Adrian Păunescu” de la Hideaga îşi arată roadele, nici nu se putea altfel când din umbră este condus cu profesionalism de marele om de cultură Ion Săcălean iar astăzi ne propune pe unul dintre membrii săi activi, poetul Adrian Donca, care deşi scrie din adolescenţă debutează acum cu volumul de poezii „Amprente peste timp”, editura „Maestro Tip” Fersig.

Cine este Adrian Donca îşi pot pune, legitim, cititorii întrebarea? Ne răspunde chiar autorul! A văzut lumina zilei  în satul Săsar, în 1954 iar de la vârsta de 2 ani s-a mutat la Hideaga din cauza serviciului părinţilor, aceştia fiind CFR-işti, ceea ce-mi aminteşte de aceaşi povestioară, parcă trasă la indigo, cu academicianul Ion Pop de la Mireşu Mare! A avut o copilărie fericită, lipsită de griji în cantonul dinspre Satulung, acum inexistent. După şcoala generală (clasele I-VIII) a urmat Liceul de Cultură Generală Şomcuta Mare, secţia umanistă, unde s-a întâlnit cu profesori devotaţi profesiei, adevăraţi luminători ai elevilor, printre care şi doamna profesoară de limba română Elisabeta Gabor care l-a propulsat pe tânărul licean spre performanţă, să obţină locul I la Olimpiada de Litere, faza judeţeană, în anul 1973, an în care are primele încercări poetice semnate Adrian Donca. Deşi a dorit să urmeze o facultate a fost nevoit să urmeze cursuri profesionale la Ministerul Turismului, în capitală şi a obţinut (pe vremea aceea cu multe lipsuri inclusiv de ordin alimentar) mult râvnita diplomă de bucătar, profesând cu har  în diverse unităţi ale OJT-ului maramureşean, azi fiind un antreprenor privat de succes.

Ce este interesant şi demn de consemnat la acest volum e faptul că Adrian Donca are curajul să publice şi primele lui poezii din perioada 1973-1977 dar completează volumul cu poezii scrise recent (2021-2023 inclusiv, lăsând astfel cititorului să observe evoluţia, stagnarea sau involuţia poetului. Iată un motiv bun ca să citim cu mare atenţie cartea!

Volumul „Amprente peste timp” este bine structurat de autor, dând posibilitatea cititorului neavizat să citească poeziile scrise într-un anumit interval de timp sau pe tematici, în 6 secţiuni: I – „Meditaţii timpurii”; II – „Epigonice”; III – „Nostalgie”; IV – „Cugetări”, V – „Întrebări”, VI – „Din sat”.

Prima poezie a volumului se numeşte „Caut” şi aşa cum îi spune titlul, poetul se caută pe sine. Citeam undeva că poeţii pot fi definiţi ca fiinţe sensibile care ştiu cel mai bine să spună, în versuri, ce-i doare, ce-i nelinişteşte, iar Adrian Donca chiar asta face: „Mă caut doar pe mine/ Dar mă ascund mereu/De lume şi de tine/De vina ce m-apasă greu.// Nu cred deloc în mine/ Nu cred în tot ce fac/ Iar lucrurile slabe şi puţine/ Cenuşe-n mine zac.// Eu mi-am pierdut scânteia/ Ce-odată o aveam./ Şi mi-am pierdut idee/ Ce-n suflet o purtam.// Şi sunt acum sinistru/ Şi om pierdut în timp,/ Fără un duh, fără registru/ Fără să ţin de-un anotimp.” Citind întraga poezie constatăm că poetul este o verigă între lumea actuală şi cea viitoare, de aici atâtea întrebări şi nedumeriri, atâtea temeri şi căutări sufleteşti.

Cu cât lecturez mai mult, cu atât observ filonul eminescian, nimic greşit pentru un tânăr poet, chiar dacă versurile seamănă izbitor, în poezii precum: „Ai milă”, „Trec anii”, „Nu plânge, iubito” sau secţiunea numită „Epigonice”. Este şi acesta un mod de a-şi arăta gratitudinea şi marea dragoste pentru Poetul Naţional: „Trecut-au anii, Din valurile vremii,/ Un farmec trist şi ne-nţeles, Se bate-n miezul nopţii,/ Ah, cerut-am de la zodii: De-oi adormi!/Înger de pază...Mortua est, Memento mori.// Iar când voi fi pământ, Mai am un singur dor,/Nu voi mormânt bogat!, De-or trece anii,/ Dacă iubeşti fără să speri, Şi-apoi să dai lumină/ Să fie sara-n asfinţit, Cu gânduri şi imagini.// De ce să mori tu? Cu mâine zilele-ţi adaugi!/Nu mă-nţelegi! După ce atâta vreme/ Iubind în taină, Ce şopteşti atât de tainic/ lasă-ţi lumea, Aducând cântări mulţime!// Dumnezeu şi om, Povestea magului călător în stele/ Ce suflet trist, Cugetările Sărmanului Dionis/ Printre sute de catarge, Somnoroase păsărele/ TOATE ACESTEA, LUCEAFĂRUL LE-A SCRIS...”.

Debutul târziu al autorului îl pun şi pe faptul că acesta a dorit să-şi completeze lecturile din liceu cu altele noi, fiind în mod cert un autodidact iar universul poetic al lui Adrian Donca s-a îmbogăţit faţă de primele poezii scrise, fiind unul vast: trecerea timpului, destinul omului pe pământ, iubirea în toate formele ei, satul de odinioară, copilăria, familia, prietenia, natura, universul, războiul, frica, curajul, patriotismul sau istoria.

Referitor la război e de consemnat poeziile „ Enola Gay” („Enola Gay şi+a descărcat burduful,/Ciuperca uriaşă s-a înălţat la cer./Lumina, ca doi sori din altă lume,/ Topea tot ce-ntâlnea în cale şi spulbera-n eter.// Nici Dumnezeu n-a vrut să vadă/ Ce cel creat a zămislit,/ ce din o lume vie, luminoasă,/ Mormânt, cenuşe, pustiu a odrăslit.”) şi „În căutarea uitării - Hiroshima” („...o flacără neagră/ mi-a intrat în suflet/ şi-a ars/ a devorat.../ N-a mai rămas/ decât o formă/ care îmi seamănă./ Stelele/ nu mai erau/ decât scânteile marelui foc./ Când s-a stins/ pe cer/ nu a mai rămas nimic/ decât stele stinse./ Ochi morţi...// În neant,/ suflete condamnate/ să rătăcească în spaţiu/ până la sfârşitul lumii/ în căutarea uitării.../ fără speranţa de a o găsi...”).

Aşa cum afirma Tudor Arghezi că „Poezia este copilul care rămâne în sufletul adolescentului, al omului matur şi al bătrânilor”, acelaşi sentiment l-am simţit şi în ceea ce-l priveşte de Adrian Donca. Evadând din cotidian, din mediul culinar şi chiar familie, poezia i-a fost, îi este şi îi va fi „copilul” de suflet al poetului din Hideaga, pentru că îi dă liniştea necesară: „Ce pace-i azi în suflet şi pe fruntea mea,/ descătuşat, eliberat, ce linişte deplină!/ Nu, nu tu mi-ai fost lăcaş cu gratii, înrobirea grea/ şi nu la tine mă-nchinam, cu fruntea în ţărână.” („Revelaţie”).

În versuri limpezi, simple, în stil clasic, poetul Adrian Donca ne propune propriul lui sistem de judecată a lucrurilor: „Aş cânta la judecata de apoi/ Un cântec trist, de îndoială/ Din nai din degete de os/ Şi din caval de oase femurale.// Aş da glas, ce vânt uşor peste pământ/ Şoptit împrăştie cu jale/ Şi-aş vrea din fluier şi caval să fac să se audă/ Neliniştea şi spaimele primordiale.// Împleticit, încheieturile neunse ison mi-ar fi/ În aşteptarea verdictului divin./ Pe mulţi îi văd însă, cum scurmă/ Să intre înapoi sub rădăcina de măslin.” („Sub rădăcina de măslin”).

Examinând minuţios ţesătura complexă a lumii, „între efemerul zilei şi nesfârşitul nopţii” poetul Adrian Donca ne propune un volum de poezii interesant şi valoros prin viziunea proprie asupra lumii şi trecerii timpului, prin temele abordate (inclusiv războiul din Ucraina) şi nu-mi rămâne decât să-l felicit pentru această reuşită literară.

Despre Adrian Donca cel mai bine s-a exprimat poetul Vasile Morar: „Între frământările de aici de pe pământ la loc important stau şi întrebările cu destinaţie Universală: cine este, de unde vine, încotro se întreaptă. În final se împacă la gândul: Dar trebuie să accept că vin din celula trecută/ şi trec în cea viitoare. Cine ştie!”.

                                                                          Gelu DRAGOŞ, U.Z.P.R.



 

marți, 22 noiembrie 2022

Adrian Donca - debut literar!

 


Motto:

Am petrecut în cale, tăcut și-ncrâncenat

Și mi-am uitat menirea, ce-n urmă mi s-a dat.

Tot curăț în grădină, de vină înrobit,

Cu șarpele alături, prin pomul cel oprit".

(Adrian Donca, „Mărul lui Adam")

 

ADRIAN DONCA

MEDITAȚII TIMPURII - ÎNSPRE TINE, ANOTIMP MEDITATIV


sau

MEDITATIV, POETUL, ÎȘI PUNE AMPRENTA SUFLETULUI ÎN TIMP...

(cuvânt de întâmpinare, autor Vasile Bele)

 

Iar se arată curcubeul

plin de albastru necălcat

doar seninul inimii și lacrima

îi vor înțelege drumul printre picuri,

Roua dimineții s-a trezit

iar cuvântul și-a deschis porțile,

Este timpul toamnei în rod

dar și pentru câteva

MEDITAȚII TIMPURII culese din frământările

seninului din suflet...

 

Dinspre strada sufletului senin

ne aduce bucurie netulburată,

El, Poetul! Cel care culege cuvinte peste vremuri

și libertate în amiezi de veșnicii

CAUT să-i prind versul

pentru a-l atârna de rouă și albastru curat

Verdele-miracol îl voi lega de altă

primăvară ce va să vină...

CAUT - frământare de cenușă

și mai caut scânteia de rouă

pierdută în alt anotimp de gânduri…

 

Voi culege semințe din DESTIN

pentru a le sădi într-o cruce de drum

- sub o tăcere răstignită

și voi face o INVOCARE de iertare

pentru lacrimi necurse

și pământul dintre două priviri,

STRIG foșnetul de vânt uscat

și-l chem la rugăciune

pentru o COMPRIMARE - zâmbet și lumină

clipă și adevăr mângâiat de muze

rugăciune și libertate,

Așa voi alunga APOCALIPSA...

 

Poetule,

AI MILĂ de umbra gândului rătăcit în visare

ține lângă tine anotimpuri întomnate

și alungă tristețea frunzelor căzute

NU URA te va conduce spre senin

ci dragostea de adevăr și dreptatea

zâmbetului de vânt...

 

Pasul următor să-ți fie PURIFICARE

gândul lumină neîncepută

și dăruire în speranțe

Ecoul întreabă DILEMA vieții

de ce-și asculta clepsidra?

Fără un răspuns, Euterpe

împrăștie cu lumină și dans,

Iar MĂRUL LUI ADAM

așteaptă coacerea de rod

la Facere a fost martor rătăcit

în visare și neascultare...

 

În jurul meu ochi de sticlă

ascund o ENIGMĂ de rouă

până când clipa de lumină și cuvânt netulburat

vor cerne tăceri ALTFEL

viața își adună culoare

stâncă culege FALS și nisip

în zbor de umbră TREC ANII

iluziile îmblânzite adună MEDITAȚII TIMPURII

pentru un alt veac ce se va naște

în anotimp senin...

 

Niciodată nu este PREA TÂRZIU

pentru a sădi iubire și frumusețe

în seninul câmpului plin de maci,

Izvorul dintre două clipe de adevăr

a făcut PACT cu limpezimea de piatră

și mirul care-și plânge umbra

departe, foarte departe TRENUL vieții

își urmează calea fără a privi înapoi,

Doar marea și câmpul îi sunt frați-fârtați!

Am și eu VINĂ la răstignirea zâmbetului!

 

După un veac de speranță

și unul de CĂINȚĂ, gândul crește

curat și liber,

doar ecoul își strigă umbra cernută

„NU PLÂNGE, IUBITO!"

sărut izvorul de lacrimă

iar la prima noastră ÎNTÂLNIRE

îl voi sădi în liniștea vântului

care-și vă lua tributul dintr-un alt DESTIN

de vise!

(N.A. - ce apare scris cu majusculă sunt titlurile unor poeme din volumul „Meditații timpurii″, autor Adrian Donca)

 

Caut! Citesc! Recitesc! Imi place ce am în fața ochilor, pentru un cuvânt de întâmpinare (poate chiar o prefațare), sau pentru o părere critică, la ceea ce va fi, nu peste multă vreme, un volum, numit „Meditații timpurii", avându-l ca autor, pe Adrian Donca - pentru care, trebuie să recunosc, scrisul este precum o binecuvântare. Sau, poate va fi o postfață. Autorul va hotărî ce o să fie, în definitiv.

Timid, dar concret, autentic și cu mesaj direct, acesta este, în fapt, volumul de debut în nume personal. Debutul literar s-a întâmplat să fie, nu cu multă vreme în urmă, în câteva reviste literare, care promovează, după principiul exigenței literare, autenticitatea și valoarea. Este vorba despre revistele „Contraste literare", „Din vatra satului" și „Moldova literară" - astea mi le-am amintit în acest moment. Felicit curajul poetului și îl susțin, deopotrivă.

Din câte observ, volumul va fi conceput, pe șase „mici secțiuni", astfel: „Meditații timpurii" (1), „Epigonice" (2), „Nostalgii" (3), „Cugetări" (4), „Întrebări" (5) și „Din sat" (6), fiecare avându-și partea sa de originalitate. Poemele abordează o tematică diversă. Este cam devreme să-ți dai cu părerea despre stilul liric abordat. Cert este un lucru - autorul aderă și la versul clasic (cel cu rimă), dar nu îi este străin nici versul alb, mult uzitat în literatură. Rimează „gânduri" și „scânduri", „adunare" și „cântare", (vezi „Înmormântare în sat"), „țepușe" și „cenușe", „mișcare" și „uitare", (vezi „Sate atârnate de biserici"), „poze" cu „roze" (vezi poemul „Altfel"), „tăcere" cu „durere" (vezi „Prea târziu"), „răspuns" cu „ascuns" (vezi poezia „Te caut")... sunt doar câteva exemple, așa la primul răsfoit al manuscrisului. Cu siguranță, veți mai găsi exemple!

Sunt convins că poetul își va urma visul, croindu-și în literatură un drum bazat pe originalitate și valoare. Noblețea vieții îi este scut. Întreabă și răspunde, după cum îi dictează sufletul. Admir frământările poetice și personalitatea literară - puternică și luminoasă.

Titlul volumului provoacă curiozitate și interes - „Meditații timpurii", dar și un semn de întrebare referitor la tematică și stil. Mesajul poemelor, în general, pune (transpune) cititorul, într-o lume nouă, o lume creată în lumina gândului, în identitatea cuvântului. Poeziile sunt rodul emoțiilor, trăirilor, ideilor, viziunilor, sunt „îmbrăcate" într-o realitate clară sau imaginară, fapt care îi dă autorului, autenticitate.

Autorul este un temerar, un cutezător. Afirm acestea având în vedere curajul poetului de a ne dărui, fără niciun preț, câteva revelații despre viață - a se vedea poemul cu același titlu - „Revelație":

„În mine-a fost izvorul dulce al deșertăciunii

Și l-am băut în șir de ani, nepotolit nesaț.

N-am cunoscut vreo mare mai adâncă-a lumii,

Ca dorul meu nebun, nestăpânit, neîmpăcat".

Oricare ar fi considerațiile poetului asupra operei sale (asupra poemelor!), cititorii vor constata viziunea poetică, o viziune nouă, cu gând liber, îndreptat spre emoțiile trăitorului de rând, o viziune îndreptată spre expresivitate și, clar, spre originalitate. Așa mi-am dat seama că autorul este pasionat de lectură, apoi de scris, dar nu orice fel de scriere - profundă și pătrunzătoare.

 

Il.

MEDITAȚII TIMPURII

sau

TIMPUL MEDITATIV ȘI POETUL...

 

Mi-a crescut în suflet mir

făcusem un DESEN din culorile curcubeului

iar UMBRA dimineților răstignite

întreba zorile DE CE plâng?

Ecoul încă nu se trezise

izvorul de lacrimă albastră

cerne lumină și cuvânt,

„SUNT O IARNĂ, TOT!", striga busuiocul

către clopotul bisericii

„Și PREA MULT VIS!", răspunde UMBRA...

 

Voi scrie pe cer o URARE,

pentru tine, vânt călător prin vise

TE CAUT să te sădesc în frământări de lacrimă

iar tu să-mi chemi iasomia

la nunta de stele peste vremuri

„Îți voi aduce în DAR

trei veacuri de rugăciune!", vorbi teiul.

„VINO atunci când răsare apusul

și se duc la culcare diminețile!",

Ți-am citit pe buze sărutul,

DE-AȘ PUTEA aș rămâne ofrandă veșniciei,

după trei ceasuri

de REFLEXII NOCTURNE se auzi

primul cântat al cocoșului,

Se mai născuse o dimineața!

TE-AI DUS după maci înfloriți în decembrie...

 

APRINDE O STEA din Univers și cuvânt

Apoi, culege răbdare și emoție

dintr-o TRECERE de timp înmugurit.

Dacă TE-NTREBI de unde se culeg vise

Nu cred că vei ajunge la un răspuns.

Între DESPĂRȚIRE și depărtare

nu există sens unic,

Lacrima de rouă albastră

căzută, în tine, anotimp

te va însoți în NOSTALGII

și tăceri

eu, CĂLĂTOR, prin tablouri de gheață

voi răsări lângă AȘTEPTARE de muze

„CE MULT AȘ VREA SĂ VII!", strigă umbra

dintre două veacuri paralele,

într-un veac tu, în alt veac eu...

 

Da! MEDITAȚII TIMPURII

și timp al poetului prin rouă și cuvânt,

Simt COMPASIUNE pentru o tristețe blândă

purtată de val și vânt

simt cum UMBRA naște ploaie

iar visul se-mbrățișează

în cuvânt cu toamna...

(N.A. - ce apare scris cu majusculă sunt titlurile unor poeme din volumul „Meditații timpurii″, autor Adrian Donca)

 

 

Vasile Bele, octombrie 2022

- președinte ASCIOR, filiala Baia Mare;

- membru L.S.R., filiala Cluj-Napoca;

- membru U.Z.P.R., filiala Vâlcea;

- Asociația Scriitorilor din Maramureș;