A PLÂNS CÂNTECUL! A PLÂNS REFRENUL...
sâmbătă, 22 noiembrie 2025
In Memoriam prof. Ioan Săcăleanu
A PLÂNS CÂNTECUL! A PLÂNS REFRENUL...
marți, 30 septembrie 2025
Aniversare poetul Adrian DONCA. La mulți ani binecuvântați!
Mi te-am văzut pe cer – o stea
purtai haină de mătase precum curcubeul
aveai DURERE ȘI SPERANȚĂ în privire
mureai puțin câte puțin
trăind din amintirile viitoare
erai cea mai frumoasă dintre albastru de stele…
Te CAUT și te strig primăvară
îmbrăcată în haină de iasomie
ai trezit curcubeul când ai sunat
pentru întâia oară din GONG
– să se adune muzele.
S-au prezentat. TE-AI DUS spre foșnetul vântului
pentru a îmbrățișa urmele din privirea
unui zbor spre alt tărâm
… se mai născuse o zi!
Ți-am scris pe-un bilețel cu rouă
SĂ NU UIȚI IERNILE petrecute sub cupola
primei nopți de iubire
AI MILĂ striga și cerul și verdele unei alte primăveri
doar luna mai cernea amintiri
VINO – clipă de răsfăț să te luminez
cu gând de vise
și-apoi să ne-aducem aminte cum TREC ANII
DE-AȘ PUTEA te-aș trimite într-o altă toamnă
să culegi rodul amintirilor pierdute printre
lacrimi de fericire
Se rătăcise uitarea pe cărare întrebând
zborul spre tine DE CE
se termină visele?
Mi-a răspuns privirea dintr-o clipă de iubire
am început să STRIG spre stele
DAR nu-mi asculta nimeni glasul mut
afară APOCALIPSA cerșea iertări nevindecate…
Totul mi se părea FALS – doar luna ce-mi ținea parte
sosise la ÎNTÂLNIRE și mirul dintr-o cupă
cu iertare. NU PLECA – era parola ce-mi
aducea aminte de primele urme prin zăpadă
o fi răscruce de drum?
o fi tăcere răstignită?
o fi DESTIN?
Și da! Și nu! Ne-am promis veșnicie în iubire
de-atunci TE CAUT pentru a-ți mărturisi
DIMINEȚILE cuprinse de albastru…
ÎMI VINE SĂ PLÂNG! Crudul adevăr stabilise reguli noi
făcusem PACT cu roua și cu rodul toamnei
să nu știrbim niciun colț din raiul tău
Pe cerul plin de senin muzele își cântau refrenul
dimineților fără verde
– LĂSAȚI LUMINA SĂ VINĂ
spre infinitul din cărările de vise
ALTFEL ne va cuprinde întunericul
și vom cădea în AȘTEPTARE…
Afară, pictam un altfel de DESEN cu zâmbet
și flori de crin alb iar pe cer luna
mai APRINDE O STEA. Se mai născuse o muză
UMBRA PURĂ A IUBIRII – aduna PĂSTORII
în cete de verde cununi de albastru
iar vioara greierului flămând de iubire
își cernea refrenul toamnei târzii –
NU PLÂNGE, IUBITO!
nu plânge… iar ecoul aduna refrene.
Plecase și apusul la culcare printre stele
adormise și așteptarea dintr-un val
clepsidra curgea
DOAR EU AM RĂMAS – singur să adun
tristețile timpului târziu
din MĂRUL LUI ADAM curgeau amintirile
unei îmbrățișări nepermise
– era prea târziu – Se trezise Ursitoarele
iar ea, Erato, întreba roua și visul
UNDE EȘTI, DOAMNE? De ce nu m-ai trezit?
era prea târziu… se născuse păcatul…
OARE CINE SUNT? Oare ce voi fi?
întrebări puse unui răsărit de primăvară
iar curcubeul își aduna culorile toamnei
pentru a îmbrățișa ploaia
Afară totul era un ZBUCIUM – furtună cu lună plină
timpul s-a vopsit în AMINTIRE
scara viselor adormise la umbră de nuc
ÎNCHISELE FERESTRE adunau URME de
asfințit iar izvorul de iubire
dădea întâiul ROD…
SINGURĂTATE de ce mă ții legat cu frânghii
de UMBRA PURĂ A IUBIRII?
unde să te caut? Pe cine să strig?
încotro să-mi îndrept pasul?
RĂII de lângă mine nu-mi lasă timp
să trăiesc deși-mi promisese muza
că va chema TRENUL ce duce spre fericire
spre tine rai
spre tine rugăciune
Ce VINĂ am că m-am născut în acest anotimp?
O SĂ TE-AȘTEPT peste veacuri
iar zborul spre lumină
nu va fi decât o ultimă DESPĂRȚIRE
frunzele toamnei croiesc o singură URARE
și-apoi ecoul trimite răspuns
SUNT O IARNĂ TOT
Tot sunt un anotimp… așa voi rămâne
să aștern amintiri pe-o oglindă
plină cu rouă din care se văd depărtările
albastre
doar dorul îmi știe cărările
era ultima noapte de lumină
se adunase PREA MULT VIS în clepsidra
vieții…
de Vasile BELE,
1 iunie 2022
(N.A. – ce apare scris cu majuscule sunt titlurile de poezie din volumul semnat Adrian Donca, Amprente peste timp, editura „Maestro Tip” Fersig, 2023.)
vineri, 2 mai 2025
Poesis - Adrian DONCA
Lacrimi
Fără
lacrimi
ești
asemenea unui orb.
Nici
o mândrie
nu se
îndreptățește
în
chipul omului.
Plânsul
este
calea spre răscumpărare
chiar
și o dată numai și
deschide
fanta regăsirii.
În
lacrimi
plutește
întreaga dumnezeire
a
sufletului limpezit
de cenușa
arderii pământești.
Mândria
pe
chipul omului
sclipire
în falsă oglindă.
Viermi
viermuiesc
în
argintul ei și
mănâncă
imaginea
vie.
Ajută-mă
Doamne
să
vărs o lacrimă
în
clipe de uitare
și de
veselie,
să-mi
plec privirea îndrăzneață și
să-ți
trimit o lacrimă solie...
Plouă
Plouă iubitule,
Plouă și e noapte.
Apa îmi curge pe față,
Te văd greu
Printre lacrimi și picuri.
Ropot este pe table,
Sună ca niște oale dogite
Și-mi bate și mie în piept
Inima
Ca într-un stârv
De oase golite.
Prin mâzga clicoasă
Pașii
Mă duc fără să știe,
Mă duc inutil
Cu speranță
Înspre tine. Țin drumul
Ca o dureroasă sclavie.
Merg înspre tine
Dar cum să ajung oare
Căci pomii s-au rupt
Și scara iertării
De nori rezemată
Cu toți rugătorii agățați
A căzut înecată.
Tu ești ca o insulă
Înconjurată de ape.
Salcâmii îți așază coroană pe chip,
Iar eu nu înving drumul,
Nici tristețea
Nici moartea
De sub pleoape.
Când treci iubito
Iubito
Rămân urma pașilor tăi și
Adierea și mireasma faldurilor
Rochiei tale
Iar din ochii eterici sclipiri
De sub lungă, lungă
Coroana genelor
Când treci pe deasupra agale.
Iubito
Crește nebun iarba pe cărare
Și viermii frământă innebuniți
În lutul reavăn și moale.
Tremură crucea și stă să cadă
Păsările gurișe se adună în stoluri
Când treci prin preajmă agale.
Iubito
Simt că strâmtoarea m-apasă
Încheieturile oftează rigide.
Toate ale mele-s sub lăcomii canibale
Doar sufletul meu este treaz
Și urcă spre tine
Când treci printre morminte agale.
Rugă
Culcă-te
Doamne
peste
imaginea mea
deplin
și
gândul mi-l acoperă
cu
divin!
Îmbracă-mă
Doamne
cu
haina iertării,
spală
din
veci și din mine
haina
trădării!
Credința
mea,
firav
pârâu
ajut-o
Doamne
în
tărie să crească
ca
vajnicul râu!
Am
auzit
cum
plânge orca
după
puii pierduți,
adună-ne
Doamne
pe
noi cei căzuți!
Am
auzit
un
canar
cântând
trist în colivie,
o
să-l cuprind
cu
sufletul meu
și-o
să ți-l dau Ție.
Ne
stingem tăcuți,
ieșim
din viață
ca
niște îngeri căzuți,
cu
speranță în suflet
să
nu ne înghită neantul
pe
veci,
în
neființă pierduți.
Culcă-te
Doamne
peste
imaginea mea vie
și
ajută-mă
în
moarte, credința
Visând
împăturesc hârtia aurită.
Din pliuri
a ieșit un alb cocor,
cocorul mi-a dus vederea
prin geamul deschis
spre cerul larg.
Am început să zbor...
Zeci de cocori
plutesc sub cer senin
și tot mai vin
de peste tot
din zări necunoscute
în armonia simfoniei
chemând și alți confrați spre
Senbazuru.
SadakoSasaki
mănâncă orez și
face ultimul cocor
cocorul 644 din origami ori zuru.
Hârtia s-a terminat
Sadako mănâncă orez.
Ultimul...
Și zice:
„E gustos!”
Apoi adoarme.
“Micul clopot” răsună și
înfioară „Domul
Atomic”,
de pe
soclu
înconjurată
de 1000 de cocori
priveghează
Sadako
Sasaki.
„Mormântul gol”
își trimite numele spre cer...
sâmbătă, 26 aprilie 2025
Poesis - Adrian DONCA
Și
ușile lipsesc
Ce
faci noaptea
când
pereții camerei tale se strâng
și
ferestrelor ochilor tăi
le
cresc încrucișate zăbrele?
Te
strângi la rândul tău,
ai
vrea să devii un punct,
să
nu fii strivit.
Seara,
mă simt ca un cer
înnobilat
de tristețe.
Umbrele
nopții ies însă încet din pereți
și
coboară în mine.
Toate
urmele mele dispar.
Am
lăsat uși mici...
Nici
o oglindă
nu
păstrează chipul meu,
toate
faptele mele
nu
se mai văd.
O
urmă,
o
rană dureroasă
mă
mai ține...
Închid
pleoapele
cu
degetele descărnate
tuturor
lucrurilor
ce
mă privesc
ca
niște păsări de noapte
cu
pupile roșii.
În
timp,
am
pus cărămidă peste cărămidă și
casa
mea
are
ziduri
ca
o cetate.
De
teamă
am
lăsat uși tăinuite,
iar
geamurile
sunt
mici și înalte.
Trag
cu urechea
la
vocilede dincolo de pereți.
Sunt
singur și
zidurile
mă apasă.
Ochii
mei
pândesc
din spatele zăbrelelorzorii
prin
geamurile
cu
vederea spre cer.
Voci
din afară,
zvonuri
străine
se
aud tot mai rar,
tot
mai încet.
Înăuntru
este
întuneric și
tăcere...
Și
ușile au dispărut.
Încerc
să mă agăț
de
amintiri luminoase.
Greu
să le găsesc,
n-am
știut
să
mă bucur de fiecare zi.
O
simt pe mama în preajmă.
În
naivitatea mea
cred
că o pot lega cu un nume
ori
cu acest loc.
Noaptea-i
un cuib gol.
Nici
o viziune
nu
mă ajută să salvez lumina!
Ferindu-mă
m-am
ferecat cu noaptea.
Se
aude curgând întunericul
prin
negrele vene...
***
Orașul din inima lor
Trece lumea grăbită,
nu are ochi pentru flori
și nici pentru cerșetorul pironit
lângă pălăria lui.
Triști
cu priviri pierdute,
preocupați,
sau veseli și nepăsători
sunt atât de aproape
și totuși departe.
Mâna florăresei
întinsă dăruitor,
mână rugătoare,
la ce bun
dacă ei au privirea
întoarsă înlăuntrul lor?
Și oamenii plâng!
Un plâns nevăzut
îi roade,
ca picătura de apă stânca.
Cei veseli
se bucură între două tristeți!
Trec nepăsători
pe trotuarul mâinilor întinse.
Ca niște somnambuli
nu intuiesc trezirea.
Ce mult ar fi
privirea de o clipă,
un gest de vindecare,
să dai bănuțul nevoiașului
și apoi să dăruiești o floare.
Flori fără florărese
și grădini fără flori,
tristă și nefolositoare zăbavă!
Florărese și sărmani
ce-și picură tristețea
peste florile altui oraș,
orașul visat,
unde
cuvântul lor e auzit,
orașul în inima lor zidit!
***
Plouă
Plouă iubitule,
Plouă și e noapte.
Apa îmi curge pe față,
Te văd greu
Printre lacrimi și picuri.
Ropot este pe table,
Sună ca niște oale dogite
Și-mi bate și mie în piept
Inima
Ca într-un stârv
De oase golite.
Prin mâzga clicoasă
Pașii
Mă duc fără să știe,
Mă duc inutil
Cu speranță
Înspre tine. Țin drumul
Ca o dureroasă sclavie.
Merg înspre tine
Dar cum să ajung oare
Căci pomii s-au rupt
Și scara iertării
De nori rezemată
Cu toți rugătorii agățați
A căzut înecată.
Tu ești ca o insulă
Înconjurată de ape.
Salcâmii îți așază coroană pe chip,
Iar eu nu înving drumul,
Nici tristețea
Nici moartea
De sub pleoape.
miercuri, 23 aprilie 2025
Poesis - Adrian DONCA
Enola Gay
„Enola Gay şi-a descărcat burduful,
Ciuperca uriaşă s-a înălţat la cer.
Lumina, ca doi sori din altă lume,
Topea tot ce-ntâlnea în cale şi spulbera-n eter.
Nici Dumnezeu n-a vrut să vadă
Ce cel creat a zămislit,
Ce din o lume vie, luminoasă,
Mormânt, cenușă, pustiu a odrăslit.
În căutarea uitării – Hiroshima
… o flacără neagră
mi-a intrat în suflet
şi-a ars
a devorat…
N-a mai rămas
decât o formă
care îmi seamănă.
Stelele
nu mai erau
decât scânteile marelui foc.
Când s-a stins
pe cer
nu a mai rămas nimic
decât stele stinse.
Ochi morţi…
În neant,
suflete condamnate
să rătăcească în spaţiu
până la sfârşitul lumii
în căutarea uitării…
fără speranţa de a o găsi…
vineri, 3 mai 2024
vineri, 19 ianuarie 2024
Eminesciana
În pragul înserării,
Când stelele apar,
În casa mea pustie,
Stau singur, solitar.
Te-aștept să vii, iubito,
Să-ți mângâi ochii dulci,
Să-ți țin pe brațe capul,
Pe pieptu-mi să te culci.
Să-mi dai o sărutare,
Cu buzele-ți fierbinți,
Să-mi mistui iară focul,
De patimi și dorinți.
Afară suflă vântul,
Luceferii răsar,
În casa suferinței,
Stau singur, solitar.
Adrian DONCA
miercuri, 18 octombrie 2023
IN MEMORIAM - VASILE MORAR
O să rămân pentru totdeauna cu imaginea acelei încăperi în care erau pachete cu cărți, rafturi pline cu cărți de 150 pagini sau 700-800 pagini din care ne-a oferit cu generozitate, fără restricții, cu bucuria vizibilă că poate dărui! Câtă admirație îi port ca și poet și câtă bucurie că am putut să-l cunosc personal și cât regret că n-am avut șansa să-i fiu mai mult în preajmă, să mă bucur de lumina poeziei din ochii lui și de vorbele hâtre povestind cum și-a făcut o crescătorie de porci, falimentară, spre necazul vecinului năucit de putoarea și gălăgia ce-i venea de dincoace de gard! Asta a fost întâlnirea cu extraordinarul poet cu vreo două luni în urmă, când împreună cu dl. prof. Ioan Săcălean și poetul Gelu Dragoș i-am dus cu sfială cartea mea la care și-a răpit din timpu-i prețios și i-a scris prefața!
Dumnezeu să-i dea odihnă veșnică!
Adrian DONCA
joi, 13 iulie 2023
Poetul Adrian Donca sau cuvântul amprentat peste timp
Cenaclul „Adrian Păunescu” de la Hideaga îşi arată roadele, nici nu se putea altfel când din umbră este condus cu profesionalism de marele om de cultură Ion Săcălean iar astăzi ne propune pe unul dintre membrii săi activi, poetul Adrian Donca, care deşi scrie din adolescenţă debutează acum cu volumul de poezii „Amprente peste timp”, editura „Maestro Tip” Fersig.
Cine este Adrian Donca îşi pot pune, legitim, cititorii
întrebarea? Ne răspunde chiar autorul! A văzut lumina zilei în satul Săsar, în 1954 iar de la vârsta de 2
ani s-a mutat la Hideaga din cauza serviciului părinţilor, aceştia fiind CFR-işti,
ceea ce-mi aminteşte de aceaşi povestioară, parcă trasă la indigo, cu academicianul
Ion Pop de la Mireşu Mare! A avut o copilărie fericită, lipsită de griji în
cantonul dinspre Satulung, acum inexistent. După şcoala generală (clasele
I-VIII) a urmat Liceul de Cultură Generală Şomcuta Mare, secţia umanistă, unde
s-a întâlnit cu profesori devotaţi profesiei, adevăraţi luminători ai elevilor,
printre care şi doamna profesoară de limba română Elisabeta Gabor care l-a
propulsat pe tânărul licean spre performanţă, să obţină locul I la Olimpiada de
Litere, faza judeţeană, în anul 1973, an în care are primele încercări poetice
semnate Adrian Donca. Deşi a dorit să urmeze o facultate a fost nevoit să
urmeze cursuri profesionale la Ministerul Turismului, în capitală şi a obţinut
(pe vremea aceea cu multe lipsuri inclusiv de ordin alimentar) mult râvnita
diplomă de bucătar, profesând cu har în
diverse unităţi ale OJT-ului maramureşean, azi fiind un antreprenor privat de
succes.
Ce este interesant şi demn de consemnat la acest
volum e faptul că Adrian Donca are curajul să publice şi primele lui poezii din
perioada 1973-1977 dar completează volumul cu poezii scrise recent (2021-2023
inclusiv, lăsând astfel cititorului să observe evoluţia, stagnarea sau
involuţia poetului. Iată un motiv bun ca să citim cu mare atenţie cartea!
Volumul „Amprente peste timp” este bine structurat
de autor, dând posibilitatea cititorului neavizat să citească poeziile scrise
într-un anumit interval de timp sau pe tematici, în 6 secţiuni: I – „Meditaţii
timpurii”; II – „Epigonice”; III – „Nostalgie”; IV – „Cugetări”, V –
„Întrebări”, VI – „Din sat”.
Prima poezie a volumului se numeşte „Caut” şi aşa
cum îi spune titlul, poetul se caută pe sine. Citeam undeva că poeţii pot fi
definiţi ca fiinţe sensibile care ştiu cel mai bine să spună, în versuri, ce-i doare, ce-i nelinişteşte, iar Adrian Donca chiar asta face: „Mă caut doar pe
mine/ Dar mă ascund mereu/De lume şi de tine/De vina ce m-apasă greu.// Nu cred
deloc în mine/ Nu cred în tot ce fac/ Iar lucrurile slabe şi puţine/ Cenuşe-n
mine zac.// Eu mi-am pierdut scânteia/ Ce-odată o aveam./ Şi mi-am pierdut
idee/ Ce-n suflet o purtam.// Şi sunt acum sinistru/ Şi om pierdut în timp,/
Fără un duh, fără registru/ Fără să ţin de-un anotimp.” Citind întraga poezie
constatăm că poetul este o verigă între lumea actuală şi cea viitoare, de aici
atâtea întrebări şi nedumeriri, atâtea temeri şi căutări sufleteşti.
Cu cât lecturez mai mult, cu atât observ filonul
eminescian, nimic greşit pentru un tânăr poet, chiar dacă versurile seamănă
izbitor, în poezii precum: „Ai milă”, „Trec anii”, „Nu plânge, iubito” sau
secţiunea numită „Epigonice”. Este şi acesta un mod de a-şi arăta gratitudinea
şi marea dragoste pentru Poetul Naţional: „Trecut-au
anii, Din valurile vremii,/ Un farmec trist şi ne-nţeles, Se bate-n miezul
nopţii,/ Ah, cerut-am de la zodii: De-oi adormi!/Înger de pază...Mortua est,
Memento mori.// Iar când voi fi pământ, Mai am un singur dor,/Nu voi mormânt
bogat!, De-or trece anii,/ Dacă iubeşti fără să speri, Şi-apoi să dai lumină/
Să fie sara-n asfinţit, Cu gânduri şi imagini.// De ce să mori tu? Cu mâine
zilele-ţi adaugi!/Nu mă-nţelegi! După ce atâta vreme/ Iubind în taină, Ce
şopteşti atât de tainic/ lasă-ţi lumea, Aducând cântări mulţime!// Dumnezeu şi
om, Povestea magului călător în stele/ Ce suflet trist, Cugetările Sărmanului
Dionis/ Printre sute de catarge, Somnoroase păsărele/ TOATE ACESTEA,
LUCEAFĂRUL LE-A SCRIS...”.
Debutul târziu al autorului îl pun şi pe faptul că
acesta a dorit să-şi completeze lecturile din liceu cu altele noi, fiind în mod
cert un autodidact iar universul poetic al lui Adrian Donca s-a îmbogăţit faţă
de primele poezii scrise, fiind unul vast: trecerea timpului, destinul omului
pe pământ, iubirea în toate formele ei, satul de odinioară, copilăria, familia,
prietenia, natura, universul, războiul, frica, curajul, patriotismul sau
istoria.
Referitor la război e de consemnat poeziile „ Enola
Gay” („Enola Gay şi+a descărcat burduful,/Ciuperca uriaşă s-a înălţat la
cer./Lumina, ca doi sori din altă lume,/ Topea tot ce-ntâlnea în cale şi spulbera-n
eter.// Nici Dumnezeu n-a vrut să vadă/ Ce cel creat a zămislit,/ ce din o lume
vie, luminoasă,/ Mormânt, cenuşe, pustiu a odrăslit.”) şi „În căutarea uitării
- Hiroshima” („...o flacără neagră/ mi-a intrat în suflet/ şi-a ars/ a
devorat.../ N-a mai rămas/ decât o formă/ care îmi seamănă./ Stelele/ nu mai
erau/ decât scânteile marelui foc./ Când s-a stins/ pe cer/ nu a mai rămas nimic/
decât stele stinse./ Ochi morţi...// În neant,/ suflete condamnate/ să
rătăcească în spaţiu/ până la sfârşitul lumii/ în căutarea uitării.../ fără
speranţa de a o găsi...”).
Aşa cum afirma Tudor Arghezi că „Poezia este copilul
care rămâne în sufletul adolescentului, al omului matur şi al bătrânilor”,
acelaşi sentiment l-am simţit şi în ceea ce-l priveşte de Adrian Donca. Evadând
din cotidian, din mediul culinar şi chiar familie, poezia i-a fost, îi este şi
îi va fi „copilul” de suflet al poetului din Hideaga, pentru că îi dă liniştea
necesară: „Ce pace-i azi în suflet şi pe fruntea mea,/ descătuşat, eliberat, ce
linişte deplină!/ Nu, nu tu mi-ai fost lăcaş cu gratii, înrobirea grea/ şi nu
la tine mă-nchinam, cu fruntea în ţărână.” („Revelaţie”).
În versuri limpezi, simple, în stil clasic, poetul
Adrian Donca ne propune propriul lui sistem de judecată a lucrurilor: „Aş cânta
la judecata de apoi/ Un cântec trist, de îndoială/ Din nai din degete de os/ Şi
din caval de oase femurale.// Aş da glas, ce vânt uşor peste pământ/ Şoptit
împrăştie cu jale/ Şi-aş vrea din fluier şi caval să fac să se audă/ Neliniştea
şi spaimele primordiale.// Împleticit, încheieturile neunse ison mi-ar fi/ În
aşteptarea verdictului divin./ Pe mulţi îi văd însă, cum scurmă/ Să intre
înapoi sub rădăcina de măslin.” („Sub rădăcina de măslin”).
Examinând minuţios ţesătura complexă a lumii, „între
efemerul zilei şi nesfârşitul nopţii” poetul Adrian Donca ne propune un volum
de poezii interesant şi valoros prin viziunea proprie asupra lumii şi trecerii
timpului, prin temele abordate (inclusiv războiul din Ucraina) şi nu-mi rămâne
decât să-l felicit pentru această reuşită literară.
Despre Adrian Donca cel mai bine s-a exprimat poetul
Vasile Morar: „Între frământările de aici de pe pământ la loc important stau şi
întrebările cu destinaţie Universală: cine este, de unde vine, încotro se
întreaptă. În final se împacă la gândul: Dar
trebuie să accept că vin din celula trecută/ şi trec în cea viitoare. Cine
ştie!”.
Gelu
DRAGOŞ, U.Z.P.R.
marți, 22 noiembrie 2022
Adrian Donca - debut literar!
Motto:
„Am petrecut în cale,
tăcut și-ncrâncenat
Și mi-am uitat
menirea, ce-n urmă mi s-a dat.
Tot curăț în grădină,
de vină înrobit,
Cu șarpele alături,
prin pomul cel oprit".
(Adrian Donca, „Mărul lui
Adam")
ADRIAN DONCA
MEDITAȚII TIMPURII -
ÎNSPRE TINE, ANOTIMP MEDITATIV
sau
MEDITATIV, POETUL, ÎȘI PUNE AMPRENTA SUFLETULUI ÎN TIMP...
(cuvânt de întâmpinare, autor Vasile Bele)
Iar se arată curcubeul
plin de albastru necălcat
doar seninul inimii și lacrima
îi vor înțelege drumul printre
picuri,
Roua dimineții s-a trezit
iar cuvântul și-a deschis porțile,
Este timpul toamnei în rod
dar și pentru câteva
MEDITAȚII TIMPURII culese din
frământările
seninului din suflet...
Dinspre strada sufletului senin
ne aduce bucurie netulburată,
El, Poetul! Cel care culege cuvinte
peste vremuri
și libertate în amiezi de veșnicii
CAUT să-i prind versul
pentru a-l atârna de rouă și
albastru curat
Verdele-miracol îl voi lega de altă
primăvară ce va să vină...
CAUT - frământare de cenușă
și mai caut scânteia de rouă
pierdută în alt anotimp de gânduri…
Voi culege semințe din DESTIN
pentru a le sădi într-o cruce de
drum
- sub o tăcere răstignită
și voi face o INVOCARE de iertare
pentru lacrimi necurse
și pământul dintre două priviri,
STRIG foșnetul de vânt uscat
și-l chem la rugăciune
pentru o COMPRIMARE - zâmbet și
lumină
clipă și adevăr mângâiat de muze
rugăciune și libertate,
Așa voi alunga APOCALIPSA...
Poetule,
AI MILĂ de umbra gândului rătăcit în
visare
ține lângă tine anotimpuri întomnate
și alungă tristețea frunzelor căzute
NU URA te va conduce spre senin
ci dragostea de adevăr și dreptatea
zâmbetului de vânt...
Pasul următor să-ți fie PURIFICARE
gândul lumină neîncepută
și dăruire în speranțe
Ecoul întreabă DILEMA vieții
de ce-și asculta clepsidra?
Fără un răspuns, Euterpe
împrăștie cu lumină și dans,
Iar MĂRUL LUI ADAM
așteaptă coacerea de rod
la Facere a fost martor rătăcit
în visare și neascultare...
În jurul meu ochi de sticlă
ascund o ENIGMĂ de rouă
până când clipa de lumină și cuvânt
netulburat
vor cerne tăceri ALTFEL
viața își adună culoare
stâncă culege FALS și nisip
în zbor de umbră TREC ANII
iluziile îmblânzite adună MEDITAȚII
TIMPURII
pentru un alt veac ce se va naște
în anotimp senin...
Niciodată nu este PREA TÂRZIU
pentru a sădi iubire și frumusețe
în seninul câmpului plin de maci,
Izvorul dintre două clipe de adevăr
a făcut PACT cu limpezimea de piatră
și mirul care-și plânge umbra
departe, foarte departe TRENUL
vieții
își urmează calea fără a privi
înapoi,
Doar marea și câmpul îi sunt
frați-fârtați!
Am și eu VINĂ la răstignirea
zâmbetului!
După un veac de speranță
și unul de CĂINȚĂ, gândul crește
curat și liber,
doar ecoul își strigă umbra cernută
„NU PLÂNGE, IUBITO!"
sărut izvorul de lacrimă
iar la prima noastră ÎNTÂLNIRE
îl voi sădi în liniștea vântului
care-și vă lua tributul dintr-un alt
DESTIN
de vise!
(N.A. - ce apare scris cu majusculă sunt
titlurile unor poeme din volumul „Meditații timpurii″, autor Adrian Donca)
Caut! Citesc! Recitesc! Imi place ce am în
fața ochilor, pentru un cuvânt de întâmpinare (poate chiar o prefațare), sau
pentru o părere critică, la ceea ce va fi, nu peste multă vreme, un volum,
numit „Meditații timpurii", avându-l ca autor, pe Adrian Donca - pentru
care, trebuie să recunosc, scrisul este precum o binecuvântare. Sau, poate va
fi o postfață. Autorul va hotărî ce o să fie, în definitiv.
Timid, dar concret, autentic și cu mesaj
direct, acesta este, în fapt, volumul de debut în nume personal. Debutul
literar s-a întâmplat să fie, nu cu multă vreme în urmă, în câteva reviste
literare, care promovează, după principiul exigenței literare, autenticitatea
și valoarea. Este vorba despre revistele „Contraste literare", „Din vatra
satului" și „Moldova literară" - astea mi le-am amintit în acest
moment. Felicit curajul poetului și îl susțin, deopotrivă.
Din câte observ, volumul va fi conceput, pe
șase „mici secțiuni", astfel: „Meditații timpurii" (1), „Epigonice"
(2), „Nostalgii" (3), „Cugetări" (4), „Întrebări" (5) și „Din
sat" (6), fiecare avându-și partea sa de originalitate. Poemele abordează
o tematică diversă. Este cam devreme să-ți dai cu părerea despre stilul liric
abordat. Cert este un lucru - autorul aderă și la versul clasic (cel cu rimă),
dar nu îi este străin nici versul alb, mult uzitat în literatură. Rimează „gânduri"
și „scânduri", „adunare" și „cântare", (vezi „Înmormântare în sat"), „țepușe"
și „cenușe", „mișcare" și „uitare", (vezi „Sate atârnate de biserici"), „poze" cu „roze" (vezi poemul
„Altfel"), „tăcere" cu „durere"
(vezi „Prea târziu"), „răspuns"
cu „ascuns" (vezi poezia „Te caut")...
sunt doar câteva exemple, așa la primul răsfoit al manuscrisului. Cu siguranță,
veți mai găsi exemple!
Sunt convins că poetul își va urma visul, croindu-și
în literatură un drum bazat pe originalitate și valoare. Noblețea vieții îi
este scut. Întreabă și răspunde, după cum îi dictează sufletul. Admir
frământările poetice și personalitatea literară - puternică și luminoasă.
Titlul volumului provoacă curiozitate și
interes - „Meditații timpurii",
dar și un semn de întrebare referitor la tematică și stil. Mesajul poemelor, în
general, pune (transpune) cititorul, într-o lume nouă, o lume creată în lumina
gândului, în identitatea cuvântului. Poeziile sunt rodul emoțiilor, trăirilor,
ideilor, viziunilor, sunt „îmbrăcate" într-o realitate clară sau
imaginară, fapt care îi dă autorului, autenticitate.
Autorul este un temerar, un cutezător. Afirm
acestea având în vedere curajul poetului de a ne dărui, fără niciun preț,
câteva revelații despre viață - a se vedea poemul cu același titlu - „Revelație":
„În mine-a fost
izvorul dulce al deșertăciunii
Și l-am băut în șir de
ani, nepotolit nesaț.
N-am cunoscut vreo
mare mai adâncă-a lumii,
Ca dorul meu nebun,
nestăpânit, neîmpăcat".
Oricare ar fi considerațiile poetului asupra
operei sale (asupra poemelor!), cititorii vor constata viziunea poetică, o
viziune nouă, cu gând liber, îndreptat spre emoțiile trăitorului de rând, o
viziune îndreptată spre expresivitate și, clar, spre originalitate. Așa mi-am
dat seama că autorul este pasionat de lectură, apoi de scris, dar nu orice fel
de scriere - profundă și pătrunzătoare.
Il.
MEDITAȚII TIMPURII
sau
TIMPUL MEDITATIV ȘI
POETUL...
Mi-a
crescut în suflet mir
făcusem
un DESEN din culorile curcubeului
iar
UMBRA dimineților răstignite
întreba
zorile DE CE plâng?
Ecoul
încă nu se trezise
izvorul
de lacrimă albastră
cerne
lumină și cuvânt,
„SUNT
O IARNĂ, TOT!", striga busuiocul
către
clopotul bisericii
„Și
PREA MULT VIS!", răspunde UMBRA...
Voi
scrie pe cer o URARE,
pentru
tine, vânt călător prin vise
TE
CAUT să te sădesc în frământări de lacrimă
iar
tu să-mi chemi iasomia
la
nunta de stele peste vremuri
„Îți
voi aduce în DAR
trei
veacuri de rugăciune!", vorbi teiul.
„VINO
atunci când răsare apusul
și
se duc la culcare diminețile!",
Ți-am
citit pe buze sărutul,
DE-AȘ
PUTEA aș rămâne ofrandă veșniciei,
după
trei ceasuri
de
REFLEXII NOCTURNE se auzi
primul
cântat al cocoșului,
Se
mai născuse o dimineața!
TE-AI
DUS după maci înfloriți în decembrie...
APRINDE
O STEA din Univers și cuvânt
Apoi,
culege răbdare și emoție
dintr-o
TRECERE de timp înmugurit.
Dacă
TE-NTREBI de unde se culeg vise
Nu
cred că vei ajunge la un răspuns.
Între
DESPĂRȚIRE și depărtare
nu
există sens unic,
Lacrima
de rouă albastră
căzută,
în tine, anotimp
te
va însoți în NOSTALGII
și
tăceri
eu,
CĂLĂTOR, prin tablouri de gheață
voi
răsări lângă AȘTEPTARE de muze
„CE
MULT AȘ VREA SĂ VII!", strigă umbra
dintre
două veacuri paralele,
într-un
veac tu, în alt veac eu...
Da!
MEDITAȚII TIMPURII
și
timp al poetului prin rouă și cuvânt,
Simt
COMPASIUNE pentru o tristețe blândă
purtată
de val și vânt
simt
cum UMBRA naște ploaie
iar
visul se-mbrățișează
în
cuvânt cu toamna...
(N.A.
- ce apare scris cu majusculă sunt titlurile unor poeme din volumul „Meditații timpurii″, autor Adrian Donca)
Vasile Bele, octombrie 2022
- președinte ASCIOR, filiala Baia Mare;
- membru L.S.R., filiala Cluj-Napoca;
- membru U.Z.P.R., filiala Vâlcea;
- Asociația Scriitorilor din Maramureș;











