Aforismul zilei

Semnificaţii istorice pentru 29 ianuarie 2013

1866 - S-a născut scriitorul francez Romain Rolland (m. 30 decembrie 1944), laureat al Premiului Nobel

1867 - S-a născut scriitorul Vincente Blasco Ibanez („Catedrala”) (m. 28 ianuarie 1928)

1873 - S-a născut chimistul Petru Bogdan, fondator al învăţământului de chimie-fizică din România (m. 28 martie 1944)

1923 - Consiliul de Miniştri a aprobat statutul Uniunii Generale a industriaşilor din România (UGIR)

1926 - S-a născut Tudor Vornicu, celebru realizator de emisiuni de televiziune (m. 2 aprilie 1989)

1947 - Ministrul de Externe al URSS a semnat Tratatul de pace cu România

1963 - A încetat din viaţă poetul american Robert Frost (n. 26 martie 1874)

2003 - A încetat din viaţă actorul Matei Gheorghiu, societar de onoare al Teatrului Naţional din Bucureşti şi interpretul unor roluri importante în "Citadela sfărâmată" şi "Numele trandafirului".

2003 - Preşedintele ucrainean Leonid Kucima a fost numit preşedinte al Comunităţii Statelor Independente, succedându-i omologului său rus, Vladimir Putin

2006 - A încetat din viaţă tenorul Ludovic Spiess, fost ministru al Culturii şi director al Operei Române (n. 13 mai 1938)

Ardealul Literar

Open publication - Free publishing - More arta

Din puţul gândirii fotbalistice: "Vedetele sunt sugative!"

Fotbalistul Gabi Matei este în continuare accidentat, dar este un client frecvent al cluburilor de fiţe din Bucureşti.
Fotbalistul Stelei a petrecut şi în acest week-end într-un club din Capitală unde nu a stat degeaba. Singur după ce s-a despărţit de Mădălina Pamfile, Matei a trecut la atac. A fost fotografiat  de paparazzi "Cancan" alături de Anda Adam ( foto ). Fundaşul dreapta i-a cerut şi numărul de telefon şi, conform sursei citate, cei doi au dialogat toată noaptea prin SMS-uri. Gigi Becali nu este de acord cu prietenia dintre cei doi pentru că frumoasa moldoveancă ( descoperită de Irinel Columbeanu ) are aproape 32 de ani, aceeaşi vârstă ca Gina Pistol, iubita lui Mihai Răduţ de la Pandurii Târgu Jiu: "Cum să-l mai aduc pe Răduţ înapoi la Steaua? !Are gagică de 32 de ani. Vedetele feminine  sunt sugative!" 

                                                                                                C.L.

Scrisoare adresată de Alexandru Vlahuţă ficicei sale, Alexandra

Relativitatea cunoașterii și certitudinea neștiinței omului

 Dacă ar fi să-l caracterizăm pe omul modern, atunci din trăsăturile lui definitorii nu-i cu putință să lipsească trufia. Căci acesta se fălește nevoie mare cu cunoștințele sale teoretice și practice, implicit cu poziția sa de cuceritor, pe care – afirmă el cu nedisimulată mândrie – a dobândit-o cu tenacitate și imense sacrificii în lupta cu natura. Sigur că da, recunoaște cu falsă smerenie omul nostru, cu toate astea n-a devenit nici pe departe atotștiutor, nici măcar în domenii restrânse și învecinate cu condiția sa de „trestie gânditoare” (Pascal), pentru că – nu-i așa? – cunoștințele omului căutător și perseverent sunt într-o continuă expansiune.

            Strâns cu ușa evidenței acuzatoare, el va recunoaște de asemenea că uneori s-a pripit peste fire (cu agresivitatea industrializării, chimizarea solului până la îmbolnăvire, secătuirea resurselor, în general cu construirea unui model de civilizație hiperpoluant), că alteori a dat dovadă de prostie crasă (declanșarea războaielor, fabricarea armelor de distrugere în masă) și că niciodată până în clipa de față n-a luat în calcul cu responsabilitate teribilele reacții ale naturii (inundații, uragane, alunecări de teren), care de-atâtea și atâtea ori fusese necinstită de trufașa nesimțire a „bipedului fără pene”, așa cum îi plăcea lui Frederic cel Mare să-l definească în bășcălie pe om.

            Dar, mă rog, de ce-ar fi altminteri, când atât de puțini dintre semenii noștri își mai amintesc de celebra spusă socratiană Știu că nu știu nimic și când și mai puțini dintre ei au idee de existența înțelepciunii taoiste, care, cu mii de ani în urmă, îi îndemna pe oameni să fie modești: „A ști, spun taoiștii, dar a te crede neștiutor, este cât se poate de bine; a nu ști, dar a te crede atotștiutor, este o adevărată boală”.

            Căci oamenii înțelepți, întrucât creează disconfort și neliniște în rândul semidocților cu ifose, au fost din totdeauna priviți de grosul semenilor lor ba cu indiferență, ba cu suspiciune, ba cu teamă. (Se spune, și pe bună dreptate, că a ști este o binecuvântare, dar a ști prea multe este un adevărat blestem...)

            Vai mie, și cât de binevenite ar fi asemenea învățături pentru omul zilelor noastre! Dar cine să ia aminte la aceste vorbe cu miez, într-o lume cuprinsă de febra căpătuielii cu orice chip, o lume în care înțeleptul este taxat drept nebun și șarlatanul descurcăreț este făcut erou, o lume în care preacreștinescul Servus servorum Dei (Robul robilor lui Dumnezeu) este disprețuit cu eleganță și călcat în picioare cu vrednicie democratică de către atât de plăcutul Carpe diem (Trăiește-ți clipa) și atât de pragmaticul Time is money?!

            Poate tocmai de aceea, afirmă gânditorul Petre Țuțea, preștiințificul om de azi ar trebui să știe două lucruri esențiale:

            1)Inteligența ne-a fost dată nu pentru a căuta, ci pentru a primi Adevărul;

            2)Calea omului trebuie să se dea la o parte din fața căii Domnului, care cunoaște două forme: inspirația sau favoarea divină și revelația sau acțiunea directă a divinității asupra omului căutător.

*

            După această introducere, în care am căutat să scot în evidență câte ceva din trăsăturile reprobabile ale omului modern, în continuare voi încerca să aprofundez prin argumente sugestive ideea încorporată în titlu. Cu mențiunea că puținătatea cunoștințelor din unele domenii, ca și hazul acelora extrem de alambicate (din alte domenii), ilustrează mai degrabă certitudinea neștiinței omului decât relativitatea cunoașterii lui.

            Se știe că, pentru a fi mai lesne cunoscută și parcursă cu avionul sau vaporul, planeta noastră a fost cu grijă parcelată prin linii imaginare numite paralele și meridiane. Tocmai pentru asta există un ecuator care împarte Pământul în două emisfere (nordică și sudică), există cei doi poli și există meridianul zero.

            De la acest meridian ce trece prin Greenwich, continuă numerotarea celorlalte meridiane, așezate din grad în grad, căci ecuatorul fiind cerc, are taman 360° (180º longitudine estică și tot pe atâtea longitudine vestică).

            Astfel împărțit și cu atenție răscolit de radare și sateliți, s-ar părea că Terra nu mai are secrete nici pentru navigatori și nici pentru oamenii de știință ai zilelor noastre. Dar lucrurile stau așa doar dacă facem abstracție de unele pete albe de pe uscat, care le cam taie pofta de aventură până și celor mai temerari exploratori (ex. petele albe din Amazonia), precum și de fenomenele misterioase (deocamdată fără o explicație științifică unanim acceptată), unde zice-se că dispar fără urmă nave maritime și flotile întregi de avioane...

            Dar să revenim la parcelarea Pământului. Pe măsură ce ne îndepărtăm de Marea Britanie și intrăm mai adânc în Europa continentală, se cheamă că mergem spre Est, adică spre Orient. Procedând invers, ne adâncim în Apus sau Occident.

            Respectiva orientare are în vedere mișcarea Pământului în jurul axei sale, deci modul în care el este scăldat de razele Soarelui. Căci de la Soare așteptăm lumină și căldură și tot el este reperul cu ajutorul căruia marcăm timpul nostru calendaristic, altfel spus ne orientăm în acest fragment de Univers.

            Cuvântul orient este deosebit de frumos și sugestiv, deoarece în componența lui intră franțuzescul or (aur), splendidă sugerare a culorilor aurii ale răsăritului de soare.

            Cuvântul occident nu deține atari comori lăuntrice. Ba mai mult, prin omofonie, termenul occident te duce cu gândul la...accident. Iar dacă luăm istoria la puricat, apoi într-adevăr că au fost o serie de accidente, extrem de binevenite pentru apuseni. Amintesc doar câteva dintre ele:

            a)Toate cruciadele organizate cu sprijinul și binecuvântarea papilor, au reprezentat inclusiv modalități eficace de jefuire a culturii și civilizației Bizanțului de către barbarii cavaleri ai Apusului de-atunci;

            b)După secolele adjudecate de popoarele migratoare, cu preponderența absolută a popoarelor germanice în apusul, centrul și nordul Europei, occidentalii n-au mai avut de înfruntat și urgia ordiilor asiatice (turci, tătari, muscali, unguri), trâmbe eminamente pustiitoare și aculturale. Popoarele occidentale, într-un rapid proces de cristalizare și consolidare, s-au putut dezvolta în voie, valorificând fondul cultural moștenit de la Imperiul Roman de Apus și, cum spuneam, comorile smulse de la alții, căci de strajă la porțile Orientului erau creștinii de serviciu până la sacrifiul suprem, în principal românii, care secole la rând au apărat întreaga creștinătate (inclusiv cultura și civilizația europeană) de furia lacomă și devastatoare a islamicilor;

            c)Tot cam pe-atunci, printr-o fericită combinație a evenimentelor istorice de la sfârșitul secolului al XV-lea, ori poate că printr-un capriciu al istoriei, a început epopeea marilor descoperiri geografice, adică expansiunea țărilor din vestul Europei, constituirea imperiilor lor de peste mări și – desigur – demențialul jaf al teritoriilor supuse cu sabia într-o mână și crucea în cealaltă, îndeosebi în campaniile duse de către conchistadorii spanioli. De notorietate și neștearsă aducere aminte rămân oribilele crime săvârșite de aceștia împotriva aztecilor și incașilor, procedee barbare prin care au fost pentru totdeauna curmate civilizații superioare celei europene.

            Împotriva acestor atrocități inimaginabile s-a ridicat doar vocea curajoasă a lui Bartolomeo de Las Casas, episcop de Chiapa (Mexic), dar, venind în Europa și protestând la curtea regală din Madrid, el a sfârșit prin a fi tratat drept nebun...

            Mutarea centrului de greutate al comerțului european în Atlantic a dus la îmbogățirea țărilor riverane, concomitent cu ruinarea comerțului pe Marea Neagră, mai ales după ce aceasta devine un lac turcesc.

            Dar iată o nostimă mostră de relativitate spațio-geografică, care se datorează rotundului planetei. Pentru englezi și francezi, iar pentru americani cu atât mai mult, românii sunt orientali. Să nu uităm că mai avem de-a face cu un Orient Mijlociu, care – firește – este la răsărit de România, și cu un Orient Îndepărtat (China, Japonia) din capătul Asiei.

            Deci, așa orientali precât suntem, pentru turci sau iranieni apărem oleacă de occidentali, iar pentru indieni sau chinezi suntem din plin occidentali. De altfel, unele ținuturi din Oceanul Pacific, de exemplu, sunt într-atât de orientale, încât la limită pot fi considerate...occidentale.

            La un joc tot așa de poznaș se pretează și timpul: După ora 24 (ora zero), putem spune fără a părea câtuși de puțin ridicoli, că-i atât de târziu încât este extraordinar de devreme! Dovada elasticității timpului ne este oferită atât de trecerea la ora de vară, iar apoi la cea de iarnă, cât și de adaptarea organismului uman la noul fus orar în urma deplasării fie spre Vest, fie spre Est. În ambele cazuri se constată că timpul este imuabil doar în scurgerea sa ireversibilă dinspre viitor înspre trecut, nu și în manifestările sale punctuale, respectiv neesențiale.

            Căci, deși oamenii au devenit sclavii timpului, el este doar o convenție admisă de noi toți. Ba mai mult. Timpul nu-i oferă omului nici o evidență sesizabilă, cu dreptate spunându-se că nimeni dintre muritori nu poate contempla timpul din exterior și nu poate exercita vreun control asupra acestui flux inefabil. Iar dacă tradiția aristotelică susține că timpul este inseparabil de mișcare, merită atunci să ne întrebăm: De fapt ce măsurăm atunci când pretindem că măsurăm timpul?

            Timpul, prin urmare, este acea coordonată elastică pe care se mulează existența noastră și care se lasă modelată de noi doar până la atingerea unui optim între timpul interior și cel exterior, respectiv până la reglarea ceasornicului biologic al celulelor după timpul astronomic.

            Timpul și spațiul sunt cele două categorii fizico-filosofice despre care știm că există (că doar materia există și se mișcă în timp și spațiu) și pe care, până în clipa de față, nici un gânditor nu a reușit să le explice, dacă nu complet și definitiv, măcar mulțumitor: Sunt ele realități obiective, ori au doar o existență pur subiectivă?

            Iar atunci când opiniile sunt împărțite, înseamnă că adevărul rămâne în continuare o taină neliniștitoare, de a cărei dezlegare (încă) muritorii nu se arată vrednici...

*

            Oamenii își târâie destinele între paralelele lui Euclid, ce se întâlnesc doar la infinit, destine modelate de un spațiu tridimensional și de un timp unidimensional și ireversibil (Fugit irreparabile tempus, spunea Vergiliu).

            Funcție de temperament și educație, purtăm povara timpului cu curaj sau nepăsare, cu bucuria credinciosului sau cu disperarea ateului.

            Oricare este condiția omului, nimic nu-l împiedică să-și imagineze alte coordonate spațio-temporale pentru actuala existență a sa și a materiei, respectiv – prin credință și iubire – pentru cea viitoare.

            Neîndoios că din atari plăsmuiri s-au născut geometriile neeuclidiene, geometrii în care spațiile au n dimensiuni (n>3), paralelele se intersectează fără a se sinchisi de infinit, iar triunghiurile se abat de la regula de fier a celor 180º, căci suma unghiurilor într-un asemenea triunghi convex sau concav poate fi mai mare sau mai mică de 180°.

            Nota1: Numesc triunghi convex acel triunghi ale cărui laturi au curbura spre exterior și concav acel triunghi ale cărui laturi se curbează spre interior. De aceea, suma unghiurilor din triunghiul convex este mai mare de 180º, pe când în cel concav este mai mică de 180°.

            Cât privește timpul, se știe că în afara de timpul solar (calendaristic), care a dat multă bătaie de cap tuturor civilizațiilor (nu și mayașilor!), există și alte forme de timp: timpul psihologic, timpul biologic (de care deja am amintit), timpul fictiv (mânuit de scriitori), timpul sau timpii macrocosmosului, respectiv cei specifici microcosmosului.

            Dar noi, oamenii, ce putem pricepe din măreția copleșitoare a Universului, cu toată bunăvoința astronomilor și a teoriei relativității? Teoria relativității este valabilă pentru viteze apropiate de viteza luminii (c=300.000 km/secundă). Dar peste această viteză ce se întâmplă? Căci este de presupus că nu doar (încă) nedovediții tahioni se pot deplasa cu viteze mai mari decât viteza luminii, ci și alte forme ale materiei din macrounivers și microunivers. În plus, teoria relativității mai susține că la viteze apropiate de viteza luminii, spațiul se contractă și timpul se dilată, adică apar fenomene subtile, imposibil de surprins și de explicat cu actualele cunoștințe și cu actuala tehnologie.

            Poate că o viteză egală cu cea a luminii este nu doar pragul de schimbare al materiei accesibilă nouă în ceva inaccesibil (antimaterie), ci și punctul limită la care spațiul se contractă până la resorbția sa totală (golul sau neantul nu are nevoie de spațiu pentru a găzdui inexistentul), iar timpul se dilată până ce redevine eternitate.

            Este de presupus că antimateria se poate deplasa cu orice viteză, chiar și cu viteza gândului, și că atunci mișcarea ei se petrece într-un timp care curge în sens invers (dinspre trecut înspre viitor) și într-un spațiu fără dimensiuni (spațiu inexistent), ori într-un spațiu configurat, cu oricât de multe dimensiuni cuprinse în intervalul [4, ∞).

            Nota2:Trecerea de la materie la antimaterie și viceversa are loc la scară cosmică doar prin voința Atoatefăcătorului. Acel Fiat lux! al creației primordiale a însemnat înfăptuirea simultană a două colosale procese: a)Limitarea atotputerniciei neantului prin explicita formulare a vrerii  de-a se naște existentul și ființa; b)Ieșirea materiei din antimaterie și așezarea acesteia în sistemul spațiu-timp, sistem prin care creatul dobândește „conștiința” superiorității sale în raport cu necreatul și-și afirmă supunerea în fața autorității supreme.

            Judecata de Apoi va însemna procesul invers – trecerea de la materie la antimaterie, de la efemer la etern, de la temporal la atemporal...

            Cu toate instrumentele ultraperformante pe care le utilizează, astronomii zilelor noastre încă n-au izbutit să elimine nici una din tainele cu care ne împresoară Universul nemărginit și cu toate astea uimitor de armonios și precis. Iar aceste taine constituie tot atâtea întrebări sâcâitoare pentru om: Încotro „curge” Universul, admis fiind faptul că acesta este într-o continuă mișcare (după unii pulsatorie, după alții o interminabilă mișcare de rotație în interiorul unei sfere)?; sau: Viața noastră este posibilă numai întrucât Pământul duce trena Galaxiei și „aleargă” prin necuprins spre un țel în veci necunoscut omului?; sau: Există viață și pe alte planete, ori omul este condamnat la izolare cosmică pentru un timp imposibil de precizat?

            În paranteză fie spus, dacă admitem o formă a Universului, oricare ar fi ea, atunci trebuie să admitem existența limitelor de întindere al acestei forme (de pildă, curbura extremă a unui cosmos sferic), caz în care Universul nu mai poate fi considerat infinit în spațiu, chiar dacă sfera, văzută ca și corp perfect de către antici, are capacitatea intrinsecă de-a crea iluzia infinității...

            Pentru a nu schimba neînțelesul într-unul și mai dens, cred că, așa cum am spus mai sus, trebuie imaginate alte coordonate spațio-temporale (alți timpi și alte spații), în care mișcarea în general ascultă de alte legi. Căci în profunzimile nemăsurabile ale macrocosmosului, până și raza de lumină se curbează în încercarea disperată de-a străbate imensele spații siderale, dar cel mai adesea obosită, ea sfârșește prin a fi absorbită de hăurile în veci flămânde de substanță...

            Cât privește microcosmosul, situat într-un alt registru al cunoașterii, capacitatea noastră de pricepere se dovedește la fel de precară. În tentativa de-a descoperi ultimele „cărămizi” ale materiei (cele mai mici particule), fizicienii au pătruns cu acceleratoarele de particule tot mai adânc în intimitatea atomului, astfel descoperind noi și noi particule, din ce în ce mai mărunte și tot mai bizare în comportament: electroni, protoni, neutroni, mezoni, leptoni, barioni, quarci etc.

            Dar la acele ultime „cărămizi” ale materiei încă n-au ajuns! Și poate că nici n-au cum să ajungă de îndată ce la acest nivel au loc transformări continui din materie în energie și viceversa...În schimb, toți cercetătorii sunt de acord că la nivel cuantic trebuie admisă o altă logică – logica dinamică a contradictoriului, dezvoltată de compatriotul nostru Ștefan Lupașcu. Căci electronul nu este particulă sau undă, ci este și particulă și undă!

            Iar la nivel subcuantic trebuie elaborate alte legi de manifestare a materiei, ca de pildă principiul de nedeterminare al lui Heisenberg, fiindcă aici timpul și spațiul au alte conotații față de nivelul fizic.

            Poate că prin aceste experiențe, deja s-a ajuns la pragul care separă materia (așa cum se încăpățânează oamenii să o perceapă) de nematerie, respectiv de antimaterie: câmpuri de foarte mare densitate, care pentru a exista real ori numai aparent, nu mai au nevoie de suport material, ci doar de vrerea necuantificabilă de-a fi.

            Sau poate că în acest mod, omul căutător are privilegiul să ajungă în vecinătatea acelui a fi primordial, situat dincolo de hotarul timpului și al gândirii umane, și care, așa cum spuneam mai sus, sub impulsul imperativului Fiat lux!, a fost silit să participe la grandioasa lucrare divină...

            Sigur, multe ar fi de spus pe această temă. Dar spusele, oricât ar fi ele de inspirate, n-ar căpăta greutatea certitudinii dobândită prin experiment, singurul zeu în fața căruia se închină știința modernă și căruia admite să-i aducă nenumărate ofrande.

            De aceea mă voi opri, nu înainte de-a pune întrebarea: Totuși, ce înseamnă a ști?

            Mi-ar fi imposibil să răspund la această întrebare dacă m-aș lua doar după avânturile pragmatismului și după tratatele științei moderne.

            Așa că vrând-nevrând, pentru a ieși cu fața curată din această cursă pe care singur mi-am întins-o, voi apela la claritatea și seninătatea lui Confucius. În Analecte el spune: „Când știi să socotești că știi, când nu știi să socotești că nu știi. Aceasta înseamnă cu adevărat a ști”.

            Sighetul Marmației,                                                         George PETROVAI

                 25 ian. 2013

           

           

             

Câți dintre români au habar de ceea ce mănâncă?

 1.Hrana – bomba pe care omenirea își edifică viitorul

            Cândva, nu cu mult timp în urmă, un reputat medic nord-american își încheia expozeul despre alarmanta frecvență a îmbolnăvirilor pricinuite de alimentație, cu umătoarea întrebare-avertisment: „Ce vreți, ca oamenii să moară de foame la 20 de ani, ori de cancer la 50 de ani?”.

            Te-ai fi așteptat ca această întrebare brutală și care închide în sine o întreagă filosofie despre cel mai popular genocid de rang planetar (oamenii salvați de la moartea prin inaniție, mor câțiva ani mai târziu, cel mai adesea în chinuri cumplite, din cauza cancerului provocat de alimentele contrafăcute!), te-ai fi așteptat, deci, ca semnalul de alarmă tras cu vigoarea exasperării de către medicul american, să-i trezească din dulcele somn al obișnuinței și comodității sinucigașe pe foarte mulți dintre pământeni: pe consumatorii produselor de-a valma din supermagazine, dar și pe producători, procesatori, comercianți și politicieni, care – dincolo de omerta încrengăturilor și profiturilor – la urma urmei și ei sunt tot niște consumatori, ceea ce înseamnă că cercul neiertător al nechibzuinței și lăcomiei se închide ca o dreaptă pedeapsă peste tot ce mișcă-n lumea asta.

            În ceea ce mă privește, din două motive așteptam după acest sever avertisment o reacție mai energică din partea consumatorilor, altfel spus o reacție de conștientizare a pericolelor care-i pândesc zi de zi și ceas de ceas pe toți aceia ce se îndoapă cu asemenea alimente și băuturi, atât de atrăgătoare în formă (ambalaj, miros, culoare) și atât de nesănătoase în conținut (e-uri, aditivi, înlocuitori):

            a)Întrucât opinia aparține unei autorități mondiale în materie, ea nu poate fi nici măcar minimalizată, necum ignorată;

                        b)Specialistul în cauză este cetățean al Statelor Unite, o țară despre care se știe prea bine că nu s-a dat nicicând în lături să asigure confortul și prosperitatea cetățenilor săi printr-o gamă diversificată de mijloace politico-militare și economico-diplomatice de spoliere a restului lumii. Un exemplu elocvent în acest sens: Deși americanii nu reprezintă nici măcar 5% din populația de peste șapte miliarde a Terrei, ei consumă an de an circa 25% din rezervele de energie ale planetei!

                        Ori, când un ilustru specialist și cetățean american se hotărăște să spună lucrurilor pe nume, în condițiile în care unul ca el are acces nelimitat la puținele alimente ecologice de pe Pământ, trebuie să fie limpede pentru orice om cu scaun la cap că situația este extrem de gravă, alimentele chimizate de azi reprezentând bomba cu efect întârziat pentru omenirea de mâine!

                        Sau – mai știi? – pesemne că asta se dorește de către mai marii lumii (politicieni, generali, bancheri, industriași), mai exact de către acel guvern mondial din umbră, despre care tot mai insistent se scrie în ultima vreme pe internet că ar avea ca obiectiv reducerea populației globului până la maximum două miliarde.

                        Chiar dacă un asemenea plan megamonstruos este greu de închipuit de către o minte sănătoasă și cu frică de Dumnezeu, căci atunci zecile de milioane de morți și mutilați din cele două războaie mondiale, precum și milioanele de morți din lagărele de exterminare ale Vestului și Estului sunt floare la ureche în comparație cu el, totuși, nu numai că are șanse de înfăptuire cu ajutorul crizelor provocate tot acuși-acuși (îndeosebi crizele economico-financiare) și pe seama disperării miliardelor de nevoiași și dezrădăcinați, dar atent condus pe calea pavată cu false bune intenții, el poate părea umanitar în ochii naivilor (prin hrănirea viitorilor canceroși cu surogate) și aducător de mari profituri prin uriașele vânzări de alimente și băuturi cauzatoare de boli incurabile (cancer, diabet, boli cardio-vasculare), iar mai apoi, chipurile pentru tratarea celor cu premeditare îmbolnăviți, prin vânzarea munților de medicamente din nenumăratele farmacii, care medicamente contribuie la reala și totala vindecare a unui atât de mic număr de bolnavi, încât fără teama de păcat se poate spune că ele sunt concepute doar pentru a-i ajuta pe aceștia să treacă în lumea drepților. Firește, după o lungă perioadă de speranță, care de fapt se compune din suferință și cheltuială...

            A nu se uita un alt avantaj notabil pe care-l urmăresc acești siniștri manevranți din umbră ai destinelor umane – puterea absolută, edificată prin cunoașterea gândurilor tuturor pionilor de pe tabla de șah a lumii cu ajutorul cipurilor implantate în scăfârliile acestora.

            Ori pentru așa ceva sunt de-ajuns două miliarde de sclavi moderni, aduși la condiția mankurților, care, după cum se știe, au obligația să execute fără crâcnire dispozițiile stăpânului, situație în care libertatea devine o cruntă amăgire și facultatea de-a gândi o inutilă povară.

            Unde mai pui faptul că două miliarde de mankurți sunt mult mai lesne de hrănit ca șapte miliarde...

            2.La așa cap, așa...mâncare

            De când am aflat că pe lumea asta sunt autotrofi, altfel spus persoane care se hrănesc doar cu energie solară, printr-un proces deocamdată inexplicabil din punct de vedere științific (se presupune că-i ceva asemănător cu fotosinteza), din acel moment am fost nevoit să admit două lucruri: că omul posedă resurse nebănuite și că pâinea noastră cea de toate zilele este indispensabilă doar în forma sa spirituală, deodată ce aceste neobișnuite ființe își extrag cele necesare trupului (hrana și apa) din lumina și căldura solară, adică – ne învață plantele – din  cele două elemente esențiale, fără de care viața pe Terra este de neimaginat.

            Dar iarăși spun că cei care-și țin zilele cu mâncare și apă, iar aceștia sunt cei mulți, trebuie să-nvețe să mănânce în general și să mănânce sănătos în special. Căci nu de florile mărului practica yoga îmbinată cu filosofia yoghină se constituie în izvor garantat de sănătate pentru mereu grăbitul și atât de necumpătatul om al zilelor noastre („Nu-i chiar așa de important ce mănânci ca și cum mănânci”, ne asigură acești neobosiți căutători de prana, energia ascunsă în atomii de hrană, apă și aer; respectiv: „Masa de dimineață să o mănânci singur, cea de prânz să o împarți cu prietenul tău, iar cea de seara să o dai dușmanului tău”), la fel cum întreaga înțelepciune antică, inclusiv cea creștină, despre moderație și simplitate va rămâne de-a pururi actuală: „Trăiești ca să mănânci, ori mănânci ca să trăiești?”; sau: „Omul își sapă mormântul cu propriii lui dinți”.

            Însă astăzi, când oamenii își permit să dea uitării eternul de dragul efemerului, cine-și mai bate capul cu trinomul hrană-sănătate-armonie, singura modalitate de-a cunoaște bucuria adevărului cuprins în dictonul antic Mens sana in corpore sano?

            ...Așezați statornic la coada țărilor din Uniunea Europeană, românii nu-și mai tulbură  resemnarea cu „flecuștețe” precum hrana ecologică autohtonă și sănătatea care cu necesitate înflorește din ea, ci, foarte mulțumiți de ei, continuă să-și facă aprovizionarea din supermagazinele ce-au luat cu asalt România postdecembristă, fără să se rușineze câtuși de puțin că galantarele acestora gem doar de produse străine, firește, impecabil ambalate și intens chimizate.

            Căci, după ce pădurile țării au fost măcelărite, livezile și viile devastate, iar milioane de teren arabil sunt lăsate an de an în paragină, cui îi mai pasă că circa 80% din alimentele zilnice de pe mesele românilor sunt cumpărate pe bani grei și că acești bani sunt împrumutați cu dificultate și cu dobânzi împovărătoare de la organismele financiare internaționale, pentru ca fiecare trăitor pe aceste meleaguri să-și poată umple mațul după posibilități?

            Sigur că da, în faza de-nceput (până la înșfăcarea împrumutului), le pasă și încă foarte mult guvernanților. Că doar investițiile mai pot să aștepte, cum așteaptă de atâția ani, însă poporul, îndeosebi cel nemuncitor, dar cu drept de vot, trebuie hrănit, nu atât pentru promisiunile din campania ce-a trecut, căci oricine știe că multe se promit și aproape nimic nu se realizează, cât mai ales în perspectiva viitoarelor alegeri.

            Însă îndată ce împrumutul s-a dus pe apa consumului, nu doar că taxele și impozitele existente se umflă zdravăn în pene, dar apar diverse alte angarale, astfel că toți românii încep să aibă dureri de cap, dacă nu pentru altceva, măcar  așa ca să simtă fiecare dintre ei cum este să trăiești de azi pe mâine într-o țară care, prin vrerea Atoatefăcătorului, cândva a fost frumoasă și bogată, iar prin vrerea tâlhărească a celor puțini și prin condamnabila nepăsare a celor mulți, a ajuns, iată, slută și săracă...

            Cu toate astea, România se poate salva prin agricultură, mai exact prin producerea de alimente ecologice, atât pentru nevoile interne (sursă de sănătate pentru populația tot mai suferindă), cât și pentru export (sursă de venituri pentru țară).

            Iar bazele viitoarei agriculturi, în același timp modernă și performantă, trebuie puse încă de-acum, inclusiv prin înființarea unui Departament al Poliției pentru Controlul Alimentelor (DPCA) în cadrul Ministerului de Interne.

            Roadele acestei inițiative cu DPCA s-ar vădi îndată prin apreciabila reducere a cheltuielilor suportate de stat cu consumatorii care se îmbolnăvesc fie din cauza alimentelor infestate, fie din cauza acelora cu termenul de garanție depășit.

            Fără un set coerent de măsuri profilactice la scară națională, procesul de îmbolnăvire se va accelera, fapt ilustrat atât de creșterea de-a dreptul exponențială a numărului de farmacii din toate localitățile urbane și rurale ale României, cât mai ales de alarmanta sporire a numărului bolnavilor de cancer, diabet și boli cardio-vasculare, precum și a numărului decedaților din rândul acestora.

                                                                              George PETROVAI                                                           

              

Actorul FLORIN PIERSIC la 77 de ani! La mulţi ani maestre!

Editorial - Ceea ce simţim nu putem controla

Dragostea la care mă refer în acest scurt eseu este manifestată prin iubirea unei persoane de către alte persoane în cadrul relaţiei de cuplu ori diadă. Cu alte cuvinte – iubirea romantică.

De regulă în această modalitate a dragostei putem identifica doua constante:

-         Iubitul este devotat;

-         Iubitul doreşte binele celei pe care o iubeşte pentru propriul său bine, nu doar de dragul unor scopuri ori pentru promovarea unor interese. Este vorba astfel de o iubire dezinteresată.

Este de asemenea esenţial faptul că nu putem scăpa de “cerinţele dragostei” doar prin deciza de a le refuza. Cu respectul faţă de faptul că iubim, există nişte lucruri pe care ne simţim „obligaţi” să le facem.

Nu putem alege pur şi simplu doar să ignorăm interesele celui pe care îl iubim. Dacă răspundem la cerinţele celui pe care îl iubim cu indiferenţă ori refuzăm să le luăm măcar în considerare, devenim „trădători” ai dragostei noastre. Şi trădarea în dragostea romantică categoric este o chestiune gravă.

Relaţia noastră cu persoană iubită este atât de apropiată şi are un caracter emoţional extrem de sensibil fiind evident că o astfel de iubire dă naştere la aşteptări mari şi la modalităţi de dependenţă socotite aparent drept adevărate obligaţii.

Din pricina intensităţii şi intimităţii relaţiei în care se dezvoltă aceste „imperative” ale dragostei, ele tind să fie confundate cu adevărate obligaţii morale. Din punctul meu de vedere aceste obligaţii ce decurg din dragoste nu trebuie să fie incluse în sfera moralei. Dragostea este mai mult decât morală, nefiind ţinută de nimeni şi de nimic, fie zeu fie om.

Astfel o persoană care iubeşte azi nu are obligaţia morală să continuie să iubească şi mâine. Cu alte cuvinte nu este deloc imoral dacă se întâmplă să renunţăm la a iubi pe cineva. Bineînţeles că această trădare a dragoste poate cauza o suferinţă mare pentru celălalt, fapt pentru care putem pierde respectul acelei persoane. Uneori unii simţim chiar ruşine şi remuşcări că nu putem iubi în continuare dacă nu realizăm că ceea ce simţim nu putem controla. A ne învinui sau a fi învinuiţi că nu mai iubim este o eroare.

Prin urmare în dragoste trebuie să renunţăm la a ne mai supune ori a impune adevărate obligaţii morale. Individul trebuie să-şi păstreze individualitatea şi independenţa, nu să se supună celuilalt, nu să pretindă sau să i se pretindă ceva în numele moralei. E o chestiune de igienă sufletească şi merită a fi asumată din start de cei doi iubiţi. Cerinţele dragostei, în sens larg, pot face loc unor compromisuri simpatice, dar doar în ipoteza în care nu sunt percepute drept obligaţii. Să renunţăm aşadar la a impune şi la a pretinde în dragoste, să ne iubim azi, să preţuim ce avem Acum.

                                                                                IONUŢ BUDA

LA MULŢI ANI IULIU MIHAIL ROŞIIANU !!!

Gânduri despre carte

Am fost creaţi pentru a preamări în permanenţă Ilustrul Creator, Cerescul Părinte. Chiar dacă protopărinţii noştrii Adam şi Eva au căzut în păcatul neascultării, Pronia Divină a continuat  să fie alături de om. Semne şi minuni se realizează iar mintea umană, lăsându-se călăuzită de valorile creştine, contribuie la binele comun. Părintele Ion Turnea îşi binechiverniseşte talanţii pe care i-a primit aşa cum se cuvine unui slujitor ales pentru propovăduire iar Culegere de flori duhovniceşti, Cuvinte pentru suflet, vine şi întăreşte aceasta. Lumea în care trăim, adesea cuprinsă de încercări şi incertitudini îngăduindu-şi trecerea către odinioară trebuie să înalţe, ca ultimă salvare, glasul către Bunul Dumnezeu. Eşti cuprins de o stare ce emană un balsam edenic parcurgând această carte, cuvântul ziditor de suflet, dătător de speranţă, o armonie pornită din slova  cu mărinimie şi  drag dăruită. Arta cuvântului se împleteşte cu datoria sfântă a slujirii. Bine structurată, dispunând de o sursă bibliografică plină de substanţă oferă răspunsuri şi explicaţii pertinente căutătorilor şi împlinitorilor de sacru.

Avem nevoie permanentă de asemenea cărţi. Rugăciunea, răbdarea, prietenia, ascultarea, blândeţea, smerenia, cumpătarea, responsabilitatea sunt teme de real interes pe care le putem cuprinde parcurgând cu înţelepciune creştină paginile de faţă. Părintele cărturar s-a străduit să ne ofere acest buchet de flori duhovniceşti îndemnat de harul călăuzitor, aducător de mireasma raiului. Oare ce poate fi mai înălţător pe acest pământ decât a ne lăsa în permanenţă călăuziţi de Cel care coborând din înaltul cerului accepta să ne redea starea primordială prin jertfa crucii? Cu adevărat omul creştin este omul etalon de care are nevoie Biserica dar şi societatea în ansamblul ei. Este vremea să vedem dacă roadele virtuţilor dobândite sunt pe măsura aşteptărilor Lui. În această călătorie şi autorul  pune în valoare, în cuvinte alese, lumina veşnic vie a faptelor bune, indispensabile mântuirii.

„Fiţi treji şi privegheaţi“ (I Petru 5) ne readuce aminte părintele prin glasul Sfintei Scripturi tocmai pentru că întunericul să nu cuprindă Creaţia lui Dumnezeu iar sufletul să-şi poată primi cu adevarat hrana cea necesară pe calea îngustă care duce către veşnicie. Ştim că am fost creaţi cu un scop nobil iar înţelepciunea plină de preţuire a Tatălui ne obligă pe fiecare în parte, pe toţi împreună să iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit mai întâi. (I Ioan 4, 9).

Pe cărările vieţii acestea trecătoare cartea de faţă poate reprezenta un îndreptar extrem de util cu poveţe pline de înţelepciune, crâmpei de comoară nevestejită, mlădiţă cu adevărat roditoare.

Armonia lumii acestea se găseşte în fiecare dintre noi atâta timp cât floile duhovniceşti nu vom îngădui să se ofilească în urcuşul nostru pe calea sfinţeniei, perseverând fără tagadă în CREDINŢĂ, NĂDEJDE şi DRAGOSTE SFÂNTĂ.

Doar alături şi lângă Dumnezeu ne vom găsi fiecare menirea iar la sfârşitul drumului să putem spune: „Lupta cea bună m-am luptat….credinţa am păzit.“ (II Timotei 4,7)

Pr. stavr. Radu Botiş

Fotografia zilei - România cultă ( Nicolae Grigorescu )

Ştiinţa Explorări are miercuri un nou meci dificil în deplasare, la Dej

    Voleibalistii de la Stiinta Explorari nu au timp prea mult sa savureze victoria de sambata cu Dinamo (3-2), pentru ca miercuri vor juca un nou meci dificil in deplasare, cu Unirea Dej. Partida din cadrul etapei a XV-a va incepe la ora 18, in deschidere fiind programata intalnirea din campionatul feminin, dintre Universitatea Cluj Napoca si Dinamo.
Meciul de miercuri va aduce fata in fata ocupantele locurilor 3 (Unirea) si 4 (Explorari), cele doua formatii avand in acest moment acelasi numar de puncte, 23.
    In tur, baimarenii s-au impus pe teren propriu cu 3-1.
    Partida Unirea Dej - Stiinta Explorari va fi arbitrata de Bogdan Stoica si Niculae Stan, in timp ce observator FRV va fi Sorin Macavei(toti din Bucuresti).
    Echipa antrenata de Marius Botea si Sorin Pop II va pleca spre Dej, cu autocarul, maine dupa cel de-al doilea antrenament.
    Programul etapei a XV-a:
    - Tomis Constanta - CSM Bucuresti (miercuri, ora 17)
    - Steaua - Phoenix Simleu Silvaniei (miercuri, ora 17)
    - VCM LPS Piatra Neamt - Universitatea Cluj (miercuri, ora 17)
    - Remat Zalau - Dinamo (miercuri, ora 18)
    - Unirea Dej - Stiinta Explorari (miercuri, ora 18)
    - SCMU Craiova va sta
    

POESIS - VASILE BELE (II)

XVIII.

fiecare purtăm o mască

fiecare purtăm o mască

azi ies cu a mea la vânzare

am pus-o într-o cutie de carton

am umplut-o cu ură cu minciună

cu fățărnicie cu necazuri cu supărare

și-am s-o vând pe nimic

vreau – măcar o clipă – din

mine să dau pe sinceritate

dacă nu-mi găsesc cumpărător

am să las cutia la poarta iadului

poate o suflă vreun vânt

înspre înainte

îmtâmplarea face să nu fiu

prezent la apel am plecat

după cuvinte

nu stau mult mă întorc

dar nu mă uit să văd ce-mi

face cutia de carton

poate așa  printre flori și fericire

indiferent că sunt rege sau

deputat în acest mandat

voi schimba alfabetul

și-o dată cu el voi scoate

din vocabular treizeci de mii de

cuvinte fără de folos oamenilor

din vocabular le scot

dar din suflet?

degeaba mă lupt pentru sinceritate

simt că în loc să cresc

scad – izvorul seacă – apa

dătătoare de viață e tot mai

puțină

mă apuc de săpat o fântână

poate în întunecimea ei

voi găsi liniște

și doar vorbe frumoase ...

25 ianuarie 2013 – Baia Mare

XIX.

bradul cu vârful uscat

bradul cu vârful uscat

își îndeamnă încă rădăcina

să mai caute izvorul de apă

pănă și inima se agață

în crengi

o pasăre neagră și-a făcut

cuibul pe o creangă

frunzele celorlalți copaci deja

s-au uscat iar vântul rece le mai

poartă prin univers

formând un convoi de departe

pare să fie o scară cu cât te

apropii din lumină apare

tot mai mult întuneric

curând o să vină cineva

nu dau niciun nume

își va face semnul crucii

fără a privi spre cer

și va îndesa securea în bradul

cu vârful uscat

se vor auzi gemete și mai spre

mâine suspine și vor curge

lacrimi – bradul va ajunge

scândură iar aceasta cu ajutorul

a patru cuie ruginite va fi casa

veșniciei mele iar de-acolo

voi deveni o rădăcină ce-și

caută apă pentru a stinge

focul în care voi ajunge să ard

fără puterea de-a mai face ceva

sau altceva ...

25 ianuarie 2013 – Baia Mare

XX.

mugurul plantei abia ieșit din primăvară

mugurul plantei abia ieșit din primăvară

își caută lumină și apă

străin și gol ascult glasul pământului

șiniștea e din ce în ce mai dureroasă

bătăile inimii din ce în ce mai grăbite

cutia poștală mereu plină

scrisori pliante colorate și vânt

praf cenușă și fum

calul s-a oprit din galop

s-a oprit să muște din mugurul

plantei abia ieșit din primăvară

lângă mine zâmbetul

lipsește cu desăvârșire

privirea-mi este fixată spre cer

luna aceasta sunt restanțier

la taxe iar Moartea nu mă duce

dacă nu plătesc la zi taxa de drum

dorința de iubire a rămas aceeași

o să-mi sădesc mâine trandafiri

în inimă și-apoi peste trei

ceasuri va sosi trăsura

caii albi conduși de-o voce

de undeva de sus îmi strigă

în urechi – GRĂBEȘTE- TE – mai ai

un pic și urmezi tu

întreb îngerul ce m-a vegheat

toată viața ce înseamnă

pentru voi UN PIC?

îmi răspunde zâmbind

cel puțin un veac

am înțeles deci

trei ceasuri sunt pentru voi un veac ...

25 ianuarie 2013 – Baia Mare

XXI.

fotografia alb negru

fotografia alb negru

îmi dezvăluie adevărata identitate

alb – râs, bucurie, nădejde, bine,

vis împlinit, speranță, dorință,

iubire, fericire

negru – minciună, ură, dușmănie,

frig, ceață, ploaie, tunete

paradoxal cuvintele nu se mai rătăcesc

până și eu am înțeles calea

alb și negru – lumină și întuneric

pace și război

bucurii și necazuri

unde mi-or fi îngerii păzitori

nu mi-au spus că pleacă în concediu

greierele își cântă piesa fără

a avea partitura în față

o știe pe de rost

fug de singurătate și tot cu ea

mă întâlnesc

oare să fug și de mine?

amintirea bradului de Crăciun

tare frumos împodobit nu mă lasă

reușesc să revin cu picioarele pe pământ

dintre atâtea amintiri

marele păcat este că-l calc

dar încă n-am aripi

dac-așa ar fi aș face supărarea

să pară mai timidă

lumânarea îmi arde de când m-am născut

doar fumul parfumat

îmi aduce aminte că

mai trăiesc în rest nimic deosebit

cireșele coapte mă îndeamnă

să fur din culoarea lor

la masă nu vin azi

orgoliul mă face să fiu mai pervers

nu mai bănuiesc nimic din nimic

pentru că de fiecare dată bănuiala

mi s-a transformat în realitate

în certitudine în adevăr

doar fotografia alb negru-mi

aduce aminte că azi fug

din trupul meu ...

25 ianuarie 2013 – Baia Mare

XXII.

nimic din jurul meu nu-mi place

nimic din jurul meu nu-mi place

doar slova și rima și versul

și poemul mi-s pe plac

acuz judecătorul de nedreptate

și pe gropar de prea mult adânc

acuz dușmanul de nefrățietate

și găsesc o vină la toate și în toate

nimic din jurul meu nu-mi convin

doar rugăciunea mă poate scăpa

trec peste toate înnecându-mă-n vin

ritualul se termină mult prea devreme

albastrul dispare din ce în ce mai des

vântul ce-mi suflă foaia dinainte

are și el un înțeles

nimic din jurul meu nu-mi place

doar rima și calul alb ce-mi dau pace

liniștea cerului și-a stelelor

căzătoare mă apără de moarte

și culmea cum găsesc o vină la tot și la toate

nisipul scos din fundul de mare

ghiocelul ce din zăpadă-mi răsare

privesc prea a soarelui splendoare

și mereu mă întreb – ce-or fi astea oare?

mereu mă întreb – cine-i următorul oare?

nimic din jurul meu tihnă nu-mi dă

vâltoarea-mi spală păcatul făcut

rugăcinea spusă este din veacul trecut

mă urăsc și pe mine și-mi pun

o singură întrebare –

de ce-am venit pe lume?

de ce oare aici doar frig mi se pare?

când în jurul meu totul îmi va place?

când voi avea tihnă-n suflet și pace?

25 ianuarie 2013 – Baia Mare

XXIII.

de ce atâtea norme și reguli?

de ce atâtea norme și reguli?

de ce atâtea întrebări?

de ce poetul scrie poeme?

fără punct virgulă sau alte semne

de ce atâția poeți supărați?

melancolia azi mi-a bătut la poartă

de ce poetu-și recunoaște a lui soartă?

ne dăm viteji și credem în curaj

de ce poetul vede bujori în obraji?

virtutea nu-mi este azi o calitate

de ce poetul scrie și despre moarte?

azi cu benzină mi-am umplut rezervorul

pentru cele douăzecișipatru de vămi

până și sărăcia este un motiv de divorț

solstițiul este tot mai aproape de mine

regula e făcută și mereu mereu încălcată

de-o boală ce nu poate fi vindecată

prin intersecții vezi cine este mai grăbit

prin moarte vezi cine a fost mai iubit

de ce poetul crede-n destin?

de ce-și înneacă amarul și viața în vin?

de ce mereu tânjim după libertate?

de ce mereu ne ascundem de Moarte?

de ce atâta neajuns și-ntuneric?

pentru ce stăm la vamă și ce mai așteptăm

de ce a opta?????????/ poruncă ne spune – SĂ NU FURI?

și noi tot ne furăm!

de ce paharul este tot mai plin?

de ce-mi este umplut mereu cu venin?

de ce ...? de ce ...? de ce atâtea de ce-uri?

în lumea asta plină de E-uri ...

25 ianuarie 2013 – Baia Mare

XXIV.

desertul din dulce amar mi se pare

desertul din dulce amar mi se pare

vorbesc totuși serios nu-i simplă întâmplare

când voi pleca spre ploaie

dus spre moarte prin vânt

referințele primite nu vor ajunge niciodată

umpleți o cutiuță și-o puneți la poartă

realitatea de-acolo se-aude că-i pală

obosit de muncă groparul încă mai sapă

mai sapă și spală

străzi semafoare și multe foi goale

voi ciopli din mine pliscuri de ciori

vor pune peste mine pământ și blesteme

voi fi între stele voi ajungem-ntre nori

eu mă voi îndrepta spre foc

și filă cu filă viața-mi va curge

și cu noroc și cu nenoroc

și bun și rău și mult și puțin

și nu uitați să-mi puneți

cu mine pentru drum și-o sticlă cu vin

am s-o desfac acolo la vamă

printre cenuși cețuri și fum

cauza mea nici nu este trecută pe listă

probabil judecătorul nici nu știe de mine

corabia plecată apa-i tulburată

dac-aș ști ce mă așteaptă

am să îi las pe alți în față eu vin altădată

vreau duminica asta predica s-o ascult

atâta cer de la viață atâta nimic mai mult

inima-mi bate parcă din piept să-mi sară

gândind că încă e ziua

gândind că încă nu-i seară

și-n jur împrejur este doar foc și pară

steagul e sus încă nu l-au luat

sunt încă aici încă n-am plecat

desertul e dulce amar mi se pare

și-acolo-n destin departe

chiar mult în depărtare

încă un veac rămân

și totuși puțin mi se pare

vorbesc totuși serios nu-i simplă întâmplare ...

25 ianuarie 2013 – Baia Mare

XXV.

n-am fost acolo la Facerea Lumii

n-am fost acolo la Facerea Lumii

dar de-un secol veghez la distrugerea ei

primele semne al eternului sfârșit

le știu din a treia zi

comori și vise s-au astupat și s-au dărâmat

tratatul cu cele peste două mii de pagini

încă se scrie cursiv

poezii se scriu până și-n închisoare

și-acolo celula abundă de cultură

cultură e în subteran

profetul își urmărește clepsidra

precum pescărușul marea așteptând

încă un vas să apară-n port

discuții sunt multe multe din ele inutile

pe pământ încă cresc vise și-ncă cresc vile

moralul dispare va scrie în dicționar

mă-ntreb dacă la Facerea Lumii

s-a scris și-un orar

tratate se semnează fără citite să fie

sunt scrise de oameni rămân doar pe hârtie

nisip e pe plajă nisip și pe fund de mare

calul mereu înhămat paște din foc

și cenușă

cu ochii plini de lacrimi sunt singur

și-aștept la o ușă

nu văd nimic în jur decât întuneric

de când stau aici și-aștept am devenit isteric

îmi vine să strig putere nici nu mai am

e-o singură ușă nu văd niciun geam

se-aud pași și umbre și voci de-acolo de departe

de-odată cuvântul din mine explodează

în stânga și-n dreapta un haos domnește

de-un veac sunt tot aici

și isteria-mi tot crește ...

25 ianuarie 2013 – Baia Mare

XXVI.

 VASILE BELE ( Poeme din volumul „GÂNDURI CĂTRE CEI DRAGI”)

Semnificaţii istorice pentru 28 ianuarie 2013

1547 - A încetat din viaţă Henric al VIII-lea, rege al Angliei (1509-1547); a rupt legăturile cu Biserica Catolică şi a întemeiat Biserica Anglicană (n. 1491)

1853 - S-a născut scriitorul şi revoluţionarul cubanez Jose Marti (m. 19 mai 1895)

1865 - A fost întemeiată Societatea culturală "Ateneul Român", din iniţiative lui C. Esarcu, N. Kretzulescu şi V. A. Urechia.

1880 - S-a născut pictorul Camil Ressu (m. 1 aprilie 1962)

1886 - S-a născut principesa şi scriitoarea Martha Bibescu ("Izvor. Ţara sălciilor") (m. 28 noiembrie 1973)

1898 - A încetat din viaţă Alexandru Flechtenmacher, compozitor, dirijor şi pedagog român, întemeietorul şi primul director al Conservatorului din Bucureşti (n. 1823)

1931 - A încetat din viaţă generalul francez Henri Mathias Berthelot, membru de onoare al Academiei Române. A condus, în timpul Primului Război Mondial, misiunea militară franceză în România.

1972 - A încetat din viaţă scriitorul Dino Buzzati Traverso (romanul "Deşertul tătarilor", apărut în 1940, îi aduce consacrarea europeană) (n. 16 octombrie 1906)

1979 - A încetat din viaţă Barbu Theodorescu, istoric, folclorist şi editor, exeget al operei lui Nicolae Iorga (n. 1905).

1990 - În piaţa Victoriei a avut loc un miting al opoziţiei, organizat de PNŢ-CD, PNL, PSDR. În paralel s-a desfăşurat o contramanifestaţie organizată de FSN. La aceasta au participat muncitori şi mineri sosiţi din Valea Jiului. La sfîrşitul zilei au avut loc tratative între reprezentanţii partidelor istorice şi FSN.

1998 - Ministerul Educaţiei Naţionale, Andrei Marga, a aprobat înfiinţarea Consiliului Naţional pentru Curriculum Universitara.

1998 - Miniştrii şi secretarii de stat ai PD s-au retras din Guvern, urmînd să îşi depună demisiile la începutul şedinţei Executivului. Decizia a fost luată de Consiliul Politic al PD, după o ultimă rundă de negocieri cu partenerii de coaliţie. Conducerea partidului a stabilit ca PD să rămînă în coaliţie şi să acorde Guvernului sprijin parlamentar.

1999 - Este înfiinţată, la Bucureşti, Academia Română de Aviaţie, prin reorganizarea Centrului de Perfecţionare a Personalului din Aviaţia Civilă.

2000 - A încetat din viaţă Aurel Grigoras, dirijorul Corului Radiodifuziunii Române timp de peste 30 de ani (n. 1932)

2003 - A încetat din viaţă profesorul Paul Ştefănescu, una dintre cele mai cunoscute figuri ale Criminalisticii Profesorul a devenit cunoscut după 1983, când a publicat seria "În slujba vieţii şi a adevărului". (n. 1930)

2007 - Rudel Obreja a fost ales în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Box.

Aforismul zilei

"Cu cât judeci mai mult, cu atât iubeşti mai puţin." 
                                              
                                                     Honore de Balzac

Fotografia zilei- dl. Ioan Ardusădan ne salută din Parlamentul României

Semnificaţiile zilei de 27 ianuarie 2013

________________________________________

1832 - S-a născut scriitorul Lewis Carroll (Charles Lutwidge Dodgson) autorul cărţii "Alice în Ţara Minunilor" (m. 14 ianuarie 1898)

________________________________________

1901 - A încetat din viaţă compozitorul italian Giuseppe Verdi (n. 9 octombrie 1813), celebru pentru operele scrise ("Aida", "Rigoleto", "Trubadurul", etc)

________________________________________

1902 - S-a născut chimistul Ilie G. Murgulescu, preşedinte al Academiei Române între anii 1963-1966 (m. 28 octombrie 1991)

________________________________________

1903 - A fost fondată, la Bucureşti, "Confederaţia Patronală UGIR", propunându-şi dezvoltarea economică şi modernizarea societăţii româneşti

________________________________________

1936 - S-a născut actorul  Florin Piersic

________________________________________

1945 - Cel de al Doilea Război Mondial: Sunt eliberate lagărele de concentreare naziste de la Auschwitz şi Birkenau. În multe ţări în această zi sunt comemorate victimele nazismului.

________________________________________

1969 - A fost ridicată la rang de ambasadă reprezentanţa diplomatică a României din Afganistan.

________________________________________

1973 - Este încheiat Acordul de Pace de la Paris, care marchează încheierea războiului din Vietnam.

________________________________________

1990 - Dumitru Mazilu a demisionat din funcţia de vicepreşedinte al CFSN.

________________________________________

1992 - Preşedintele Ion Iliescu a efectuat o vizită oficială în Bulgaria la invitaţia preşedintelui acestei ţări, Jelio Jelev. Cu acest prilej a fost semnat Tratatul de prietenie, colaborare şi bună vecinătate româno-bulgar.

________________________________________

1995 - Guvernele român şi namibian au ratificat Acordul aerian dintre România şi Namibia, care prevedea posibilitatea de survolare a spaţiului aerian, fără aterizare, de efectuare de escale necomerciale pe teritoriul celor două ţări, precum şi de înfiinţare a unor rute regulate între Bucureşti şi Windhoek.

________________________________________

1997 - Scriitorul Dinu Săraru a lansat ediţia definitivă a "Trilogiei ţărăneşti", carte care cuprinde trei volume: "Nişte ţărani", "Iarba vîntului" şi "Crimă pentru pămînt".

________________________________________

1998 - La Sibiu a fost deschis primul Centru de Informare şi Cercetare a Holocaustului.

________________________________________

1999 - Premierul Radu Vasile a solicitat preşedintelui Emil Constantinescu, la cererea UDMR, revocarea lui Gyorgy Tokay din funcţia de ministru delegat pe lîngă primul ministru pentru minorităţile naţionale şi numirea, în locul acestuia, a senatorului UDMR de Cluj, Peter Eckstein Kovacs.

________________________________________

2000 - Comisiile juridice ale Parlamentului au avizat candidatura lui Horia Roman Patapievici pentru Consiliul pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

________________________________________

2005 - Ministrul Finanţelor Publice, Ionuţ Popescu, a fost desemnat guvernator pentru România la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi la Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre.

________________________________________

2006 - A încetat din viaţă Prinţul Carol Mircea (85 de ani), fratele fostului rege Mihai, fiul, din prima căsătorie, al regelui Carol al II lea şi a Ioanei Valentina Lambrino. Această căsătorie a fost anulată, însă originea regală a lui Carol Mircea a fost recunoscută în urma a două procese, în Franţa şi Portugalia. Prinţul a trăit în exil, în Franţa şi Anglia. El avea doi copii: Paul (care locuieşte în România) şi Alexandru (care locuieşte în SUA).

________________________________________

2006 - A încetat din viaţă fostul preşedinte al Germaniei, Johannes Rau (75 ani). A fost primul şef al Republicii Federale care a ţinut un discurs în limba germană în faţa Knesset-ului, Parlamentul israelian, unde a cerut scuze pentru atrocităţile comise de nazişti în cel de-al doilea război mondial. De numele său se leagă o importantă contribuţie la istorica împăcare germano-israeliană

________________________________________

2007 - Pugilistul Lucian Bute şi-a păstrat centura de campion intercontinental la categoria supermijlocie, versiunea WBO, după ce l-a învins, la puncte, pe rusul Serghei Tatevosian, într-un meci disputat în cadrul unei gale ce a avut loc la Bell Centre, din Montreal.

________________________________________

2009 - Scriitorul american John Updike, recompensat cu două premii Pulitzer, a murit. Updike, un scriitor de un umor caustic, a scris cel puţin zece volume de nuvele şi 25 de romane, printre care se numără celebra lui saga "Rabbit", apărută între anii 1960 şi 1990. De altfel, romanele "Rabbit is Rich" (1981) şi "Rabbit at Rest" (1990) i-au adus două premii Pulitzer pentru literatură, în 1982 şi 1991. (n. 18 martie 1932)

________________________________________

2009 - Mitropolitul Kiril de Smolensk şi Kaliningrad a fost ales patriarh al Moscovei şi al Întregii Rusii, preluând astfel conducerea Bisericii Ortodoxe Ruse.

________________________________________

2010 - A încetat din viaţă Jerome David Salinger autorul romanului "De veghe în lanul de secară"