Poesis - Ionuț Tene

 Ninge în alb și negru

 

Nori negri albiți de zăpadă

Parcurile spânzură fulgii de nea

Diamantele lustruiesc arșița nopții

Sufletul limpezește gândurile de cenușă

Ninge cu degete lungi prin oraș

Oameni de zăpadă topesc răsuflarea

Mânuțele înghețate ale copiilor

 

Ninge în alb și negru peste bătrânul burg

 

Buzele femeilor înroșesc

bulgării de cristal din privirea bărbaților

Inimile demult și-au întins aripile

frânte de poveștile spuse șoptit

de peroanele gărilor pasagere

Timpul ia zborul îndoielii spre lutul nisipos

Acestei ierni fierbinte

 

Cornel Nistorescu: „Se caută cu disperare un vinovat. Cât de mic, cât de prost, cât de nevinovat o fi el, ca nu cumva să ajungem la noi toți!”

 Încă o nenorocire pe capul nostru. Nu din cer, ci, din noi înșine. O dimineață fără soare. Focul țîșnește printr-o fereastră de spital ca la o bombă și toată țara devine o scenă pe care năvălesc mii de apucați. Parcă ar fi milioane de C.T. Popescu, ridicați la rangul de procurori cu scrîșnit în măsele, cu degete împungînd aerul spre oricine le iese în cale. Tot natu (pentru proletariatul digital-popor) are cîte o explicație și un vinovat. Și cîte o soluție de salvare.

Unic și aiuritor: nu există doi cu aceleași gînduri. Numai „eu” și iar „eu”. Restul nu contează. Televiziunile se înghesuie să transmită de la poarta Institutului Matei Balș, încercînd să sugereze că o fac din inima realității. „Matei Balș”, fanionul medical al combaterii SARS-COV 2, primește contaminați și bolnavi și livrează prăjiți și îngroziți. Dacă la „Balș” este așa, cu prelungitoare, cu aeroterme, cum este în celelalte? Cu un pas înainte! Primul ministru este mîndru. Am progresat! Evacuăm morții și răniții cu o viteză și cu o dexteritate mai mari decît înainte. Și președintele României mulțumește pentru promptitudinea intervenției. Înainte ardeau și se afumau cu orele. Acum trece cît ai zice pește. Ministrul Sănătății -o floare-n glastră- se uită la toată nenorocirea ca rața la avion ! Acum prăjesc la cronometru. La minut și după ceas! Asta este România normală!? Televiziunile înfometate de audiență se agață de fiecare detaliu.

– Exclusivitate, exclusivitate, avem exclusivitate! De ce nu vin bucureștenii să aprindă lumînări?

Asistentele dau declarații! Medicii dau socoteală. Aparținătorii își caută morții! Ca la Giulești, ca la Piatra Nemț! Ca la Colectiv! Politicienii sar flămînzi pe detaliile tragediei. Orice dramă de proporții este pentru ei un pretext de defilare și de maimuțăreală. Cu fiecare orăcăială sunt din ce în ce mai agresivi. Se zbat ca Paolo Malatesta în Infernul lui Dante. Mai iute de picior și de gură decît toți s-a arătat a fi Diana Soșoacă. De pe statuia lui Alexandru Ioan Cuza de la Iași, cucoana a sărit direct la Poarta Infernului de la „Matei Balș”. Cu lătrăturile sale din ce în ce mai dogite, madam Soșoacă hămăîie la oricine cu un lătrat politic de Cațavencu (sau de Vadim Tudor) feminin, dezlănțuit în fața armatei de gură-cască. Poporul o savurează. Este numărul lui gratuit de circ! Amestecă prostiile cu adevărul și veninul cu strigătele ca nimeni altul.
-Jos Arafat! Trăiască Șoșoacă!

Toți se înghesuie să fie văzuți, să se afirme, să acuze, să declare, să posteze și să protesteze, să ia fața celorlalți. Solidaritate, compasiune, durere, bine că nu suntem noi, demisia, demisia, demisia! alte spitale, alți manageri, alte legi, altă țară, breaking news, procurori, polițai, alți politicieni, bani, bani, alte investiții de parcă strigătele tuturor ar pregăti reconstrucția României de la zero. Între aerotermă, ca argument al dezastrului, și soluțiile tembele de redresare a țării se întinde toată vorbăria disperată a acestor zile. O luăm de la capăt cu fiecare nenorocire. Unii se întorc la Ceaușescu.
-Nu putem zugrăvi ce ne-a lăsat el.
-El n-a construit nimic. El a condus. De făcut, tot noi le-am făcut. Este dovada că putem, dar ne lipsesc conducătorii! Ca o pătură groasă și mițoasă, de lînă proastă, mirosind a jeg, peste toată țara se întinde un strat gros de mediocri și impostori. Artiștii politici ai eschivei și marii producători de iluzii acoperă totul. Cu polei, cu procurori, cu judecători, cu masoni. Mereu, ies din încurcătură. Dintre ei se aleg campionii descurcărelii. Cer inspecții, anchete, comisii, măsuri, sancțiuni pe capul nenorocitului de Păun și apoi al lui Moțoc, și alte planuri de redresare puse peste cele de lunile trecute, deja acoperite de praf la Cotroceni, proiecte, contracte, prețuri umflate, aparatură inutilă, consumabile mai scumpe decît aparatura de bază, mentenanță din paradisuri fiscale, toate șmecheriile posibile aplicate la București! Scapă cine poate și cîștigă cine are tupeu și pile!
Se caută cu disperare un vinovat. Cît de mic, cît de prost, cît de nevinovat o fi el, ca nu cumva să ajungem la noi toți!

Autor: Cornel NISTORESCU

Evanghelia de Duminică: ”Gândește-te și aleargă la Hristos!”

 Duminica anterioară ne-a fost prezentat episodul în care Iisus vindecă de orbire trupească pe Bartimeu. Minune care ne atrage atenția asupra orbirii noastre sufletești de care de multe ori nu suntem conștienți, dar și despre puterea credinței de accepta miracolul. Mântuitorul nu a încetat să facă minuni, ci credința noastră a slăbit. Nu mai credem din toată inima că Hristos poate să ne dea ceea ce cerem. Și pentru că nu credem, nu vom primi.

Dacă vrem să ne recăpătăm vederea spirituală, este o singură persoană la care trebuie să alergăm, la Domnul Iisus Hristos.

Astăzi ni se pune în față o nouă istorisire din viața lui Iisus: întâlnirea cu Zaheu. Ne aflăm tot în Ierihon, un important oraș al antichității, primul oraş cucerit de israeliţi, după rătăcirea de 40 de ani prin pustie. Lângă Ierihon, darul profetic al lui Ilie a trecut asupra lui Elisei, iar după răpirea lui Ilie la cer, Elisei a trecut prin Ierihon unde a îndulcit apa cetăţii. De atunci, izvorul poartă numele de „Izvorul lui Elisei”.

Frumuseţea şi rodnicia Ierihonului erau cunoscute în tot Imperiul Roman. Aici se cultiva mai ales arborele de balsam – myrobolanum – din care se extrăgea renumitul parfum de Ierihon. Nu întâmplător Ierihonul era numit orașul parfumurilor.Vechiul Ierihon, întocmai ca şi oraşul actual, era situat de-a lungul drumului central care străbate întreaga Vale a Iordanului, de la Lacul Tiberiadei, la nord, şi până la Marea Moartă, la sud. O dată cu venirea Mântuitorului aici, orașul a rămas în neuitare.

În această localitate, Domnul Hristos are două întâlniri importante: cu orbul Bartimeu, fiul lui Timeu, și cu vameșul Zaheu.

Zaheu era mai marele vameșilor, era șeful celor care erau inspectori în vamă. Numele Zaheu înseamnă „dreptate”, „echitate”, un nume nepotrivit în contextul vieții lui. Mita era un fenomen curent, motiv pentru care vameși aveau o faimă rea în ochii societății. Zaheu iubea atât de mult banul, încât se ascundea printre pomii din apropierea locului unde lucra, ca nu cumva să-i scape vreun client care nu și-a plătit darea.

Acest om care se îmbogățise prin nedreptăți auzise multe despre Iisus. În el s-a aprins dorința de a-L cunoaște, dar mai mult cu ochii sufletului, nu ai trupului. Cunoscător de inimi Hristos vrea să-l ajute, dar nu anulându-i libertatea. Îl lasă pe Zaheu să se apropie, vrea să-l facă să-i crească și mai mult zelul de a-L cunoaște. Astfel, Hristos hotărăște să rămână în casa lui. Mulțimea, văzând acest gest din partea Mântuitorului, s-a smintit, știind cât de păcătos era Zaheu, dar ei nu știau ce s-a petrecut în sufletul lui. Și noi poate de multe ori cădem pradă smintelii când asistăm la astfel de situații. Uităm un aspect elementar că Mântuitorul a venit „să caute și să mântuiască pe cel pierdut”. Zaheu era cel pierdut, iar Hristos, ca un tată iubitor, îl căuta (ne caută).

Până să-L găsească pe Hristos, Zaheu și-a îndreptat atenția căutărilor sale în altă parte, spre bogăție. De aceea nu avea odihnă în sufletul său indiferent câți bani a strâns. Atunci când l-a găsit pe Hristos, viața sa capătă alte valențe. A văzut că adevărata bucurie nu izvorăște din bunurile materiale. S-a lepădat de acestea și s-a lipit pentru totdeauna de Hristos. Salvarea nu poate veni decât de la Dumnezeu, de la reconsiderarea legăturii noastre cu semenii și așezarea acestora pe principiile religios-morale.

Sfântul Paisie Aghioritul spunea: „Toți cei care se odihnesc în lumea materială și nu se neliniștesc de mântuirea sufletelor lor seamănă cu păsările care nu se zbat să spargă coaja oului ca să iasă, să se bucure de soare, de zborul ceresc din viața paradisiacă, ci rămân nemișcate și mor în coaja oului”. Zaheu a spart „coaja oului”, a ieșit la lumină și a renăscut. Să renaștem și noi la lumină, să zburăm mereu, să urcăm cât mai sus pentru a ajunge la tronul lui Dumnezeu. Să prețuim realitățile veșnice mai mult decât pe cele temporare.

 

Pr. prof. Silviu Rad

SÂNZIANA, FAINĂ DOAMNĂ

 

(Catren, autor Nelu DANCI - dintr-un volum aflat în pregătire)

 

Sânziana, faină doamnă

Toată lumea se întreabă,

Unde stai, sau locuiești,

Eu le spun că în Șurdești.

 

DIALOGURI LITERARE INEDITE

(Vasile BELE, Nelu DANCI &Liviu POP):

 

Vasile BELE:

- Pupici și îmbrățișări, fârtat,

Văd că fain te-ai descurcat,

Cu domnișoare stimate,

Ți se șade măi fârtate...

 

Nelu DANCI:

- Mulțumesc frumos fărtate,

Nu cu dânsa dorm la noapte,

Că e doamnă, cum să-ți spun,

Nu te ia, de nu ești bun...

 

Vasile BELE:

- Eu te cred dragă fârtat,

Eu deja m-am pus în pat...

Uite ce frumos zâmbește,

Viața cred c-o prețuiește...

 

Are zâmbet frumușel,

Ți-i drag să te uiți la el,

Ea-i o femeie frumoasă,

Deloc n-ar părea măreață.

 

Nelu DANCI:

- Și măreață de ar fi,

Cu frumusețea, s-ar potrivi,

Dar după cum vezi fărtat,

E doamnă de lăudat.

 

Și frumoasă și avută,

De al ei bărbat, iubită,

Ce e om de omenie,

După cum lumea îl știe.

 

Liviu POP:

- Tot neliniștit ai fost,

Cum este frunza de plop

Mintea, ochii și cu clopu'

Astați-a mânca norocu'...

 

Nelu DANCI:

- Bine zici domnule Pop,

Parcă nu ai avea clop,

Să îl pui pe o ureche,

Să mergi  seara la neveste.

 

Liviu POP:

- Eu aș merge și ziua,

Numai de m-aș descurca!

 

Nelu DANCI:

- Când eram ca dumneata

Și pe dos băteam coasa

Și pe față și pe dos,

Că eram îndămânos...

 

Liviu POP:

- Bine mai zici dumneata,

Că de la vârsta asta,

Nu-i cine ne lăuda,

Numai noi cât om putea...

 

Nelu DANCI:

- Ne lăudăm, care de care,

Că doar gura nu ne doare,

Dar de batem coasa bine,

Ne-a lăuda oarecine...

 

Vasile BELE:

- Bată-vă norocu' fârtați,

Tare fain vă lăudați,

Ba cu coasă, ba cu fân,

Care-i mai mare jupân?

 

Dac-aveți bătută coasa,

Eu am să pregătesc masa

Și v-aștept în sat la noi,

La coasă, miercuri și joi...

 

Nelu DANCI:

- Venim dară măi fărtate

Și cosim până e noapte,

După care bem horincă,

De vineri, până  duminică.

 

Vasile BELE:

- Vă aștept... știi vorba aia,

La mine-n sat, la Chiuzbaia,

Să mergem un ceas la coasă

Și-apoi ne-om pune la masă...

 

Colo când cald tare-a fi

Om sta și ne-om hodini,

Unde-a fi umbruca deasă

Și om veni pe-o terasă...

 

Blogul Moara lui Gelu. 1.126 afișări în 30 ianuarie 2021

 

DANIELA MICU. CUVINTE PENTRU ETERNITATE

 

(Recenzie de carte, autor Vasile BELE)

 

,,Știam tot

Dinainte de a mănaște

Oamenișiorașe

Dar nu-mi amintesc

Ca eusă fi cerut

Săvinînastălume,

Dar cineva-mi cunoaște

Sufletul

Destinul

E scrisînchenar

Viațaeste-un dar

Jumate-n cer

Jumatepepământ.

Nu știmcândvenim

Nicicândplecăm

Prinspațiușitimp

Călătorim

Acumsuntem

Mâine cine știe

Vom fi plecațiînveșnicie!...",

poeziaVIAȚA ESTE UN DAR, pag. 39, autor Daniela MICU, din volumul, primit cu dedicațieșiiscălitură (de la autoare), CUVINTE PENTRU ETERNITATE, volum de debut, apărut la EdituraeCreator, Baia Mare, 2019, pag. 104, ISBN 978-606-9021-51-4, copertă Florin Dochia, prefață - CER ȘI SUFLET - care aparținelui Daniel LUCA, pag. 5-6 și o postfață, pag. 97-99 - DANIELA MICU ȘI CONFESIUNEA CA FORMĂ DE REINVENTARE, ceaparținejurnalistului I. R. ROȘIIANU.

,,Mi-am căutat o masă a tăcerii

Săstau cu mine la taclale

Sămăcunoscpeîndelete

Chiardupăliniile din palme.

Liniavieții era lungă,

Trecea cu multpestehotare

Și se-ntorcea, peacelași drum,

Acasă, undemăașteptapământul din străbuni

Șilimbadulceromânească,

Vorbităprinorișicarecasă", DE VORBĂ CU MINE, pag. 9.

,,Este o poezie cu șidespresuflet, autoareamanifestândșitendințaspreaforism, sprereflexivitate. Chiardacăesteprezentăaicișiiubireaîndoi, preponderentăesteiubirea de sine, obținutăprinautocunoaștere, pentrucăînfiecare din noi e ascunsă o minune, primităîndar de la Dumnezeu", pag. 5, afirmăprefațatorul, Daniel Luca, încuvântulsău.

,,Zborpe-o respirație

Pringândînviitor

In visulceazireînvie

L-am scris cu aniînurmă

Pe-o albăfoaie

Șisingurazi

Pas cu pas se scrie", pag. 7, ZBORUL.

Citescpoemeleși-mi place ceeacecitesc. Delocstângace, autoarea ne redă o anumitămaturitateliterară - imaginațiebogată, tablourilitetare de rarăfrumusețe. Place lirismei... trecerea de la o imgine la alta se face cu bun gust, elegant, frumos - delocbrusc, firesc. Imaginiîn care găseșteși se regăsește.

Privirii nu îiscapănimic - ,,mi-am revăzutpământul", parcă am fi la Facere, ,,pașiimei de lut", ,,chipul meu tăcut", îțidauimpresiauneicălătorii, imaginareevindent, înfirescultimpului... șicurgereavisului, sau ,,facerea" merge înainte... sprematuritate, ... ,,eramacasăprintre cascade/întrepământșiînalt/despicamcerul", ,,priveamzborul/șizborulerameu", pag. 10, SUNT.

Uneoriaduceîndiscuțiemagia - dar nu oricumși nu unaoricare, ci ,,oîntreagămagiecedansează/prinsângelece-n veneîmipulsează". DacăautoareazicecăFĂRĂ IUBIRE - ,,n-armai fi speranță. / fărăiubireșisoare / N-am puteasăfimnicifrunze, / Nici stele căzătoare...", vin șiadaugeu... pentruautoaretotulesteiubire. Dar oare de ce o vădaltfel? Am voiesăîntreb?

Iubind ne înplinimși ne desăvârșim. Iubireaeste, până la urmă, și o împreunare. Unamaiaparte... Aici, vădiubireaîndreptatăspreastre, muze, stele, soare, natură - care pot fi identificateși ca motive tematiceînlirismul/liricaDanieleiMicu. Uneori o vădînflăcărată. Alteori o vădpicând, precum o frunză, darîșigăseșteputereșiforțăpentru a se ridica. Dar este un om liber. Liber săiubească. Liber săgândeascășisă-șigândeascăpropriul drum, propriacale, propriacădereșiridicare. LAS GÂNDURILE LIBERE, (pag. 14), zicepoeta. Oarecevor face ele. Clar, că le știerostul.

Ele, gândurile, odatălibere, vorgalopa, ,,printrefrunze", vortreceprintimp, vorcălătoriprintimp.Întreuntimptrecutși un timpviitor. Nu vădtimpulprezent. Auddoarcătrecurlând, precum,,douătrenuri/Ce trecpringaralor", pag. 14.

Pentruautoare, forța, puterea, curajulîisuntlumină. Așazice. LUMINA DIN MINE, pag. 15. Este o luptătoareși o melancolicăînacelașitimp... da! Aicivorbim de timpulprezent:

,,Adunclipe

Scoici

Pietre

Ascult

Marea

Și-adorm

Învis

Pe-un țărm...".

,,DanielaMicupropuneîncă de la debut o poezieîn care discursuleste bine filtratprinanumiteconvențiiintelectuale, darșiprinnenumărateconveniențesociale. Ancoratăputernicîn real - de unde-șidesprinde cu ușurințădezarmantăstampe, imagini, viziuni - poetabăimăreană induce în tot șiîntoateideea de lirism cerebral, astfelgenerândpiste false, provocând. Poemelecapătăforțășiimaginile o spectaculoasăprospețimetocmai din alternareaacestuilirism cerebral cu o anumitădoză de superficialitate, unastrunităla timp, înainte de cădereaîn descriptivism", pag.97, scoateîn relief editorulcărții, șisusținătorulautoarei, I.R.Roșiianu.

,,Uneori e suficientsăvăddoarcerul,

Atuncirespirinfinitul.

El se rupeprinceasul de la mânadreaptă.

Pe o parte cuprindealbastrul,

Iarpepartea cu ore, cu aur e încrustatăveșnicia.

Are liniice vin șipleacă

Pe o caleferată

Ce are cate-o haltă

Prin ore,

Prinstele,

Prin mine", pag. 95, UNEORI...

Volumul are un fundament solid. Este ,,ancoratîntr-o rădăcinăliterară" puternică. De obicei, într-un volum de debut se maivădopinteli, poticniri, scăpări, peicipecolo. Nu esteșicazulautoarei Daniela Micu. Ai credecăși-a risipitemoțiiledebutului, dăruindu-ne o poezieconcentratăși,,frumoscrescută", înadânc de suflet. Inclusivtrăirealirismuluieste de notat, îmbracăînfrumosversul.

Textuldelocgreu, tepatrunde, captiveazășiteatrageplăcutspredelectareprinlectură. Am văzutpeici, pecolocâte o rimă - răzleață... parcămaimultefect are versulalb, îmbrăcatînhaine de poveste, încalitate.

,,Sămăaștepți la margini de destin,

Săîmpletim din floriinele,

Săadormim, într-un târziu,

La luminalunii, înveliți cu stele.

Însomnultăuîmivoiașternepatul,

Prinnoapteaalbăeutevoiveghea,

Voi fi o muzăce-țiinspirăversul,

Când, ușor, visul se vadestrăma.

Minutele se scurg din ceasurimoarte,

CândlinișteadomneștepesteUnivers,

Din visvoi face realitate,

Insuflețindcuvinteleașternute-n vers", pag. 96, VISUL...

Felicitaceastăaparițieeditorialășiautoarea. Cred că nu se vaopriaici. Personal, teîncurajez, săpriveștiînainteșisămergitotînainte. Inclusivîn plan literar.

Eu spun căemoțiile au trecut. N-așputeaspuneacesteadacă nu aș fi găsitvaloareșiprețiozitate, aici... Da! Daniela Micu a pornit cu dreptul. Să fie de bun augur... iareuvăasigurcăacestepoeme nu suntdoar simple cuvinte, ci sunteternitategarantată... sunt CUVINTE PENTRU ETERNITATEA literară, care merităcititeșiapreciate la adevăratalorvaloare.

Bravo, poeta Daniela MICU, născută nu făcută... Așteptămalteprovocări. Așteptămalteasemeneaizbânziliterare, pentru o literatură de bunăcalitate, elegantă, nuanțată, bine primităînrândulpubliculuicititor.

Doamneajută... Bucuroscăaceastăzi nu am trăit-o degeaba, ci lecturându-te cu o adevăratăbucurie...

 

Chiuzbaia, 30 ianuarie 2021, (V.B.)

 

 

Iubirea se face dând iubire

 Iubiții mei băimăreni, am ajuns să constatăm acest lucru că : ”Iubirea este doar atunci când răspundem cu iubire” și dintr-o  localitate onestă, bunii noștri bunici să facă o localitate  cu o arhitectură frumoasă care  a umplut orașul cu frumoasele construcții cum ar fi: Consiliului Județean, Platoul Revoluției, Cinematograful  ”Dacia”, ”Casa de Cultură, ”Biblioteca ”Petre Dulfu”, 7 poduri, gară, autogară, blocuri de locuință și după cum spunea Înalt Preasfințitul Episcop Iustinian Chira, doar de la revoluție s-au construit 72 de biserici ortodoxe în arealul Maramureșului.   

 Și totuși, pentru cei din orașele mai vechi, noi parcă suntem niște orășeni săraci, noi care aveam Monetărie de  ”bătut” monede de aur și de aici plecau lingourile spre Banca Națională, lingouri care  au asigurat  faptul că ne permiteam a cumpăra ce ne trebuie de la alții și suntem o țară sustenabilă în orice fel de vremi. Și atunci de unde neîncrederea  altora în băimăreni ?  Ar exista unele lucruri : Maramureșul nu-și popularizează cultura proprie!

    Nu pun întrebarea câtă vreme mi-a luat până am găsit niște cărți de autori maramureșeni... Prin 1956 am găsit „Desiștea” lui Marian Ilea, au mai trecut ceva și a apărut ”Jurnalul unui poet căzut în război” a lui Ion Șiugariu, carte de care s-a îngrijit  academicianul Mihai Beniuc s-o scoată. Citisem și ”IZVORUL ROȘU” a lui Levay. 

    Deci se poate cunoaște istoria, viața și traiul unei părți de țară cu 5-6 cărți ?! Imposibil, și o altă notare slabă, unii zic zgârcenie, alții altcumva,  ca un municipiu cu renumele Băii Mari să aibă câteva busturi ale scriitorilor și nu doresc să spun cuvântul persoanei, care a caracterizat statuia lui Brătianu, care-i ascuns undeva  și capul lui Iancu, care se pare că îi pus ca a Sf, Ioan pe tavă...

    Pe ce se știe că Baia Mare a fost a lui IANCU DE HUNIADE ? Pe nimic... Eroul Creștinătății pentru care zilnic la ora 12 se trag clopotele, pentru singurul bărbat din lume care a bătut turcii, care 84 de ani nu au mai ieșit la luptă... asigurându-i fiului Matei o domnie lungă și frumoasă.

    La numărul 18 (Piața Libertății)  este Casa Doamnei și Reginei Elisabeta, soția regelui Iancu de Hunedoara și cum întâmplările unice sunt rarități, domnul Ubelhart Walter  în cartea sa ”In umbra lui Șhakespeare” cu documente și analogii presupune că ”Romeo și Julieta”, povestea  celor doi nefericiți, putea porni de la Baia Mare. Balconul de la nr.-18 fiind  balconul Julietei.

    A doua zi, după lansarea cărții, domnului Ubelhart, domnul Cristian Tabără făcând un film despre Sulina, firesc că a vorbit și cu bibliotecara din Sulina și dânsa a spus că : ”Povestea celor doi nefericiți care veneau de undeva din Nord  s-a încheiat aici la Sulina, unde tatăl fetei a trimis un ucigaș și acum zac  sub o piatră de 1,2m/1m, groasă de 15 cm și pe ea scrie  cu litere săpate ”ROMEO  AND  JULIET”.

    Este posibil ca povestea să semene cu alta, dar nici Sherlock Holmes  n-a existat și ce bani frumoși iau numai că i-au trecut numele pe o ușă.

    De Pintea Viteazul nu mai povestim, câte statui are ...în sufletele maramureșenilor...

    La 1905 Nicolae Iorga a făcut o vizită aici și a dormit la Castel lui Pocol (foto). El zice că atunci era castel...

    Dacă venim mai aproape cu Dezideriu Hutira, căruia poate i-au găsit loc în istorie, ne apropiem iar de colonii și urbanism extrapolat la cel mai insalubru nivel de locuințe și vedem că pentru un muncitor de cartelă D cum erau cei de la suprafață, aveai dreptul la o tonă de lemne și 100 kg de cocs. O tonă de lemne pe care parcă pădurea le-a aruncat de rușine fiindcă erau doar cioate, scorburi  sau butuci, ce se spărgeau cu pană de oțel și măciucă. Un metru stern era cam  cât o tonă de astfel de rădăcini și resturi. Puteai să faci un foc seara și unul să faci mâncare și nu erai sigur că o lună o scoți cu focul...

    La casele obișnuite, țărănești, cum li se spunea, cu mari economii, ieșeai din iarnă cu 8 metri steri...

    Atunci dată fiind importanța uzinelor chimice, tovarășul Gheorghiu Dej a aprobat gaz pentru băimăreni. Pentru asta merită și el un bust... Să nu-l uităm pe Nicolae Roncea, care din muncitor a devenit ministru și funcțiile lui le-a luat  primul Doctor în minerit Valer Gabrian, care a obținut ziua de muncă în minerit de 6 ore.

    Marga Barbu, marea artistă este din Ocna Șugatag, n-ar merita și ea o statuie în municipiul reședință de județ?!   

    Să nu uităm de un Șainelic, de un Vida Geza, Viorel Mateianu, de directorul școlii de pictură, oameni care ne-au înscris orașul nostru și pe noi printre oamenii mai citiți de azi.

    Această zgândăreală istorică nu se poate încheia fără Ștrifundă, omul care ne-a protejat de prietenii din răsărit...

    Comitetul pentru Cultură a Maramureșului chiar de face colectă publică merită acești eroi și alții să-i ”întâlnim mai des” pe ”ulițele” municipiului nostru drag, Baia Mare.

    Cu simpatie Toma Gross Rocneanu

    Baia Mare, 30 ianuarie 2021