duminică, 31 ianuarie 2021

Poesis - Ionuț Tene


 Ninge în alb și negru

 

Nori negri albiți de zăpadă

Parcurile spânzură fulgii de nea

Diamantele lustruiesc arșița nopții

Sufletul limpezește gândurile de cenușă

Ninge cu degete lungi prin oraș

Oameni de zăpadă topesc răsuflarea

Mânuțele înghețate ale copiilor

 

Ninge în alb și negru peste bătrânul burg

 

Buzele femeilor înroșesc

bulgării de cristal din privirea bărbaților

Inimile demult și-au întins aripile

frânte de poveștile spuse șoptit

de peroanele gărilor pasagere

Timpul ia zborul îndoielii spre lutul nisipos

Acestei ierni fierbinte

 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu