Iubirea se face dând iubire

 Iubiții mei băimăreni, am ajuns să constatăm acest lucru că : ”Iubirea este doar atunci când răspundem cu iubire” și dintr-o  localitate onestă, bunii noștri bunici să facă o localitate  cu o arhitectură frumoasă care  a umplut orașul cu frumoasele construcții cum ar fi: Consiliului Județean, Platoul Revoluției, Cinematograful  ”Dacia”, ”Casa de Cultură, ”Biblioteca ”Petre Dulfu”, 7 poduri, gară, autogară, blocuri de locuință și după cum spunea Înalt Preasfințitul Episcop Iustinian Chira, doar de la revoluție s-au construit 72 de biserici ortodoxe în arealul Maramureșului.   

 Și totuși, pentru cei din orașele mai vechi, noi parcă suntem niște orășeni săraci, noi care aveam Monetărie de  ”bătut” monede de aur și de aici plecau lingourile spre Banca Națională, lingouri care  au asigurat  faptul că ne permiteam a cumpăra ce ne trebuie de la alții și suntem o țară sustenabilă în orice fel de vremi. Și atunci de unde neîncrederea  altora în băimăreni ?  Ar exista unele lucruri : Maramureșul nu-și popularizează cultura proprie!

    Nu pun întrebarea câtă vreme mi-a luat până am găsit niște cărți de autori maramureșeni... Prin 1956 am găsit „Desiștea” lui Marian Ilea, au mai trecut ceva și a apărut ”Jurnalul unui poet căzut în război” a lui Ion Șiugariu, carte de care s-a îngrijit  academicianul Mihai Beniuc s-o scoată. Citisem și ”IZVORUL ROȘU” a lui Levay. 

    Deci se poate cunoaște istoria, viața și traiul unei părți de țară cu 5-6 cărți ?! Imposibil, și o altă notare slabă, unii zic zgârcenie, alții altcumva,  ca un municipiu cu renumele Băii Mari să aibă câteva busturi ale scriitorilor și nu doresc să spun cuvântul persoanei, care a caracterizat statuia lui Brătianu, care-i ascuns undeva  și capul lui Iancu, care se pare că îi pus ca a Sf, Ioan pe tavă...

    Pe ce se știe că Baia Mare a fost a lui IANCU DE HUNIADE ? Pe nimic... Eroul Creștinătății pentru care zilnic la ora 12 se trag clopotele, pentru singurul bărbat din lume care a bătut turcii, care 84 de ani nu au mai ieșit la luptă... asigurându-i fiului Matei o domnie lungă și frumoasă.

    La numărul 18 (Piața Libertății)  este Casa Doamnei și Reginei Elisabeta, soția regelui Iancu de Hunedoara și cum întâmplările unice sunt rarități, domnul Ubelhart Walter  în cartea sa ”In umbra lui Șhakespeare” cu documente și analogii presupune că ”Romeo și Julieta”, povestea  celor doi nefericiți, putea porni de la Baia Mare. Balconul de la nr.-18 fiind  balconul Julietei.

    A doua zi, după lansarea cărții, domnului Ubelhart, domnul Cristian Tabără făcând un film despre Sulina, firesc că a vorbit și cu bibliotecara din Sulina și dânsa a spus că : ”Povestea celor doi nefericiți care veneau de undeva din Nord  s-a încheiat aici la Sulina, unde tatăl fetei a trimis un ucigaș și acum zac  sub o piatră de 1,2m/1m, groasă de 15 cm și pe ea scrie  cu litere săpate ”ROMEO  AND  JULIET”.

    Este posibil ca povestea să semene cu alta, dar nici Sherlock Holmes  n-a existat și ce bani frumoși iau numai că i-au trecut numele pe o ușă.

    De Pintea Viteazul nu mai povestim, câte statui are ...în sufletele maramureșenilor...

    La 1905 Nicolae Iorga a făcut o vizită aici și a dormit la Castel lui Pocol (foto). El zice că atunci era castel...

    Dacă venim mai aproape cu Dezideriu Hutira, căruia poate i-au găsit loc în istorie, ne apropiem iar de colonii și urbanism extrapolat la cel mai insalubru nivel de locuințe și vedem că pentru un muncitor de cartelă D cum erau cei de la suprafață, aveai dreptul la o tonă de lemne și 100 kg de cocs. O tonă de lemne pe care parcă pădurea le-a aruncat de rușine fiindcă erau doar cioate, scorburi  sau butuci, ce se spărgeau cu pană de oțel și măciucă. Un metru stern era cam  cât o tonă de astfel de rădăcini și resturi. Puteai să faci un foc seara și unul să faci mâncare și nu erai sigur că o lună o scoți cu focul...

    La casele obișnuite, țărănești, cum li se spunea, cu mari economii, ieșeai din iarnă cu 8 metri steri...

    Atunci dată fiind importanța uzinelor chimice, tovarășul Gheorghiu Dej a aprobat gaz pentru băimăreni. Pentru asta merită și el un bust... Să nu-l uităm pe Nicolae Roncea, care din muncitor a devenit ministru și funcțiile lui le-a luat  primul Doctor în minerit Valer Gabrian, care a obținut ziua de muncă în minerit de 6 ore.

    Marga Barbu, marea artistă este din Ocna Șugatag, n-ar merita și ea o statuie în municipiul reședință de județ?!   

    Să nu uităm de un Șainelic, de un Vida Geza, Viorel Mateianu, de directorul școlii de pictură, oameni care ne-au înscris orașul nostru și pe noi printre oamenii mai citiți de azi.

    Această zgândăreală istorică nu se poate încheia fără Ștrifundă, omul care ne-a protejat de prietenii din răsărit...

    Comitetul pentru Cultură a Maramureșului chiar de face colectă publică merită acești eroi și alții să-i ”întâlnim mai des” pe ”ulițele” municipiului nostru drag, Baia Mare.

    Cu simpatie Toma Gross Rocneanu

    Baia Mare, 30 ianuarie 2021