În 1971, în cartea sa A Theory Of Justice, filosoful
John Rawls a introdus conceptul de poziție originară, sau poziție inițială,
primordială. Conceptul e mai cunoscut în forma expresiei “vălul ignoranței”.
Este vorba despre fundamentarea teoretică,
filosofică a dreptății în societate. Cînd poți considera că un principiu e drept
în societate? Cînd poți considera că formalizarea principiului, a normei, adică
legea, e justă și servește în mod echitabil toate drepturile intrinseci ale
oamenilor?
Rawls propune un experiment mental simplu. Ne
îndeamnă să închidem ochii și, gîndindu-ne la legea respectivă, să ne închipuim
că nu știm de care parte a ei sîntem. Că nu știm de care parte a tensiunii
generată de principiul respectiv ne-a zvîrlit soarta. Blocați fiind de acest
văl al ignoranței să știm dacă vom fi privilegiați sau nu de aplicarea legii,
de consecințele sale, de-abia atunci vom putea concepe legi raționale și
imparțiale.
În română, evident că nu se spune nici “vălul
ignoranței”, nici “de care parte a principiului sîntem”. Cînd vorbim pe
persoană fizică, în general nu sîntem pedanți, ci folosim limba aia vie,
gustoasă. În română expresia evident că e mult mai sugestivă, des întîlnită,
deși n-o s-o vedeți niciodată exprimată în scris.
În română se spune simplu: închipuiți-vă că nu știți
de care parte a pulii sînteți.
Da, știu. Vă dor ochii citind aceste cuvinte
groaznic de primitive, de oribile. Vă apucă indignarea. O, vai. Cum de
îndrăznesc să folosesc asemenea cuvinte?
Lăsați. Fiți toleranți, că tot e unul din
principiile voastre fundamentale în viață. Respirați adînc și citiți mai
departe, că nu vă spun prostii. Hai, că dacă sînteți de acord cu suferința
fizică provocată de avort, atunci puteți îndura cu stoicism și suferința
simbolică generată de citirea cuvîntului “pulă”.
Să continuăm. Vălul ignoranței propus de Rawls se
aplică foarte bine intenselor dezbateri sociale recente care stau în miezul
diverselor războaie culturale (“culture wars”) pe care le tot ducem unii cu
alții.
Progresiști cu conservatori. Tefeliști cu primitivi.
Socialiști cu fasciști. Iubitori de pisici cu iubitori de cîini. Susținători ai
libertății de deținere de arme cu cei care se opun unei asemenea groaznice
chestii.
Iubitori de automobile electrice cu pătimași de
mașini vechi, pe combustibili fosili. Speriații de încălzirea globală cu
iubitorii de carbon pe pîine. Ateii cu credincioșii. Ortodocșii cu catolicii.
Ucrainofilii cu rusofilii. Și așa mai departe.
Una din ideile de bază, din principiile fundamentale
ale tefeliștilor progresiști, care le guvernează toată viața și mai ales toată
acțiunea socială, este că ei știu mai bine decît alții.
Că sînt atît de înțelepți în perfecțiunea lor
privilegiată încît trebuie să-și proiecteze perfecțiunea și asupra celorlalți,
prin necesare, iluminate acte de inginerie socială. Să facă bine cu de-a forța.
Să-și impună valorile asupra tuturor celorlalți, într-o înălțătoare cruciadă a
progresului.
Fumezi? Nu e bine. Îți spunem noi că nu e bine. Hai
să-ți facem bine cu de-a forța. Să nu mai fumezi. Crezi că pămîntul este plat?
Ești varză. Hai să te educăm. Nu crezi în încălzirea globală? Ești din nou
varză. Treci la reeducare. Mănînci zahăr și carne de vacă? Ești un primitiv
intolerabil. La dietă cu tine.
Ești credincios? Ești demn de atenția noastră
superioară, să te convingem că nu e bine să pupi moaște și să-ți pui speranța
într-o forță divină. Nu faci sport? Vai de capul meu. O să mori de obezitate.
Repede, zece flotări, cu Greta în spinare. Nu vrei să te vaccinezi? Ba da, ba
da. Te vaccinăm noi cu de-a forța. Am vaccinat un glob întreg, să vezi c-o să
te vaccinăm și pe tine.
Nu ești de acord cu drepturile homosexualilor? O să
fii, o să fii. Chiar o să-ți punem la dispoziție și un curs rapid de penetrare
practică, să vezi cum e. Negi Holocaustul? Ești deja penal. La reeducare cu
tine, direct din celulă.
Ești realist și vezi în conflictul din Ucraina
altceva decît îți bagă pe gît propaganda oficială? Alt motiv de pușcărie. Îți
plac țîțele și vrei să le pui pe Facebook? Pușcăria online te mănîncă, chiar
dacă e ditamai tabloul de Botticelli. Nu crezi că definirea sexuală e fluidă și
că bărbații pot face copii, că se pot defini femei, cum vor ei, și să intre în
competiții sportive feminine? Te vom convinge că n-ai dreptate.
Nu crezi în știință? Faci o greșeală fundamentală.
Te vom ajuta să ți-o corectezi. Mai presus de știință nu e nimic. Îți place
ciorba de burtă? Ești un primitiv îngălat. Cum poți mînca așa ceva? Te vom
ajuta să te dezbari de acest obicei retrograd. Nu-ți place cu bicicleta, sau cu
trotineta? O să-ți placă. O să-ți placă…
În mod voit am dat exemple de patimi militante din
tabăra progresistă și cu care sînt de acord, și față de care sînt împotrivă.
Ăsta sînt eu, cum la fel, ăștia sînteți și voi, fiecare în parte. Fiecare din
noi are o combinație de valori după care se ghidează în viață. Ce e bine, ce e
rău. Ce e sfînt, ce e de luptat.
În mod inevitabil, cu cît avem mai multe fațete de
realitate pe care le evaluăm, cu atît combinațiile valorice sînt mai numeroase.
Cu atît probabilitatea ca împletirea mea de valori punctuale să nu se suprapună
perfect peste a ta. Chiar dacă avem un nucleu comun, e inevitabil ca pe
margini, pe franjuri, să identificăm divergențe. Și atunci ne vom certa ca
chiorii asupra acestor excepții, în loc să prețuim majoritatea de valori comune
pe care le împărtășim.
Toate exemplele pe care vi le-am dat mai sus au în
spatele lor o ipoteză implicită comună. Că sîntem de partea bună a istoriei, de
partea bună a moralei și a valorilor. De partea bună a pulii ontologice. Că
dăm, nu luăm. Că e bine, nu e rău.
Ce se întîmplă însă atunci cînd, dintr-o dată, te
trezești trecut cu de-a forța de partea cealaltă a vălului ignoranței? Cînd te
transformi dintr-o simplă înfloritură de pix instituțional dintr-un om
puternic, influent, bun și virtuos într-un penal, într-un hăituit, într-un
păcătos, într-un netrebnic, într-un josnic?
Ce se întîmplă cînd ești occidental și-ți proiectezi
puterea asupra restului lumii, pînă cînd încetul cu încetul lumea se schimbă,
raportul de putere se dezechilibrează treptat împotriva ta, balanța se înclină
și aluneci de partea proastă a istoriei?
Ce se întîmplă cînd ești iranian progresist în anii
50, îi oprimi pe fundamentaliștii religioși, că știi tu mai bine, pentru că ai
tancurile și dolarul american în spate? Și pe urmă se produce un deranj
istoric, americanii sînt alungați din țara ta și ajungi într-o clipită să fii
de partea proastă a istoriei?
Ce se întîmplă cînd ești politruc comunist pe val,
cu putere, cu aroganță, secretar de partid, nomenklaturist perfekt, pentru că
ai tancurile sovietice în spate? Și pe urmă cade zidul Berlinului, Gorbaciov
își recunoaște înfrîngerea și ajungi dintr-o dată de partea proastă a pulii
istorice?
Se întîmplă că ți-ai definit binele și răul fără să
ții cont de celălalt. N-ai fost tolerant. Ai vrut tu totul. N-ai aplicat
principiul vălului ignoranței în gestionarea puterii, în proiecția binelui și
răului în societate.
În paragrafele anterioar în mod voit am dat doar
exemple din geopolitică, din științele puterii, acolo unde nu prea există bine
și rău, ci doar învingători și învinși. Roata istoriei se învîrte, cînd ești
sus pe val, cînd ești jos la pușcărie, în exil sau în groapa comună.
Să ieșim din sfera cinică a puterii și să ne
întoarcem în zona ceva mai largă, mai difuză a zbaterilor cultural-ideologice
care ne ocupă toată viața și ne mănîncă toți ficații. Înapoi la culture wars.
Ce se întîmplă cînd clamezi dreptatea și dintr-o
dată dreptatea se schimbă, cu legea în mînă?
Zilele astea, susținătorii necondiționați ai
avortului urmează să simtă asta pe pielea lor, fix în inima imperiului
progresist. În Statele Unite ale Americii. Nu mai spun că asta se întîmplă și
în alte locuri din Occidentul progresist, bunăoară în Polonia.
În tot soiul de colțuri din lume unde pînă acum
progresiștii au clamat cu aroganță o dreptate fără de rest, fără de prihană,
fără de îndoială, dintr-o dată roata istoriei dă semne că se învîrte. Și binele
lor proiectat cu de-a sila asupra unei majorități tăcute și conservatoare
începe să li se întoarcă împotrivă, cu asupra de măsură.
Din hăituitori devin hăituiți. Din vînători, vînat.
Pînă acum îndeseau cu de-a sila pe gîtul primitivilor toate progresele științei
și civilizației. Acuma, majoritatea tăcută, primitivă și medievală scuipă
călușul îndesat în gît și-și arată furia și resentimentul.
Totul, evident, în numele democrației. Că așa e
corect. Dacă decenii la rînd sorosiștii au făcut ce-au vrut, au clamat
perfecțiunea morală cu democrația în gură, acuma tot cu democrația în gură li
se închide gura.
Nu spun că e bine. Nu spun că e rău. Personal, îmi
doresc cît mai multe libertăți. Și mie. Și celorlalți, ca să fiu consecvent.
Inclusiv libertatea de a greși și de a face tîmpenii cu corpul meu. Drept
pentru care, inevitabil, trebuie să accept această libertate și celorlalți,
chiar dacă mi se pare că greșesc.
Consider că, de cele mai multe ori, modulo viol și
alte excepții genetice, femeile greșesc cînd fac avort. Greșesc și fizic, și
moral. Dar au dreptul să greșească, să facă ce vor cu corpul lor. Inclusiv cu
acel boț minuscul de viață pe care ele l-au creat în pîntecul lor.
Da, așa e. Primitivii de medievali conservatori
credincioși au dreptate. Avortul e o crimă. Dar la fel de adevărat este că
libertatea asupra corpului tău este sfîntă. Și că oamenii au dreptul să
greșească, să fie liberi, cu toate consecințele lor.
E o dilemă groaznică, una din marile sfîșieri morale
ale zilelor noastre. O dilemă ce eu consider că trebuie soluționată în spiritul
libertății. Chiar dacă femeile greșesc. Vălul ignoranței aplicat asupra acestui
subiect ne înclină să fim de partea celor care-și doresc dreptul asupra
corpului lor.
E foarte greu să acceptăm că greșim. E foarte greu
să acceptăm că, poate, nu sîntem perfecți. Că, poate, perfecțiunea pe care ne
străduim s-o proiectăm asupra celorlalți nu este chiar perfectă. Că, poate,
facem mai mult rău.
Tefeleii progresiști urmează să simtă pe pielea lor
greșeala de nu se fi gîndit la vălul ignoranței atunci cînd au fost decenii la
rînd vehemenți și au încercat să îndese cu de-a sila perfecțiune progresistă pe
gîtul primitivilor de conservatori.
Istoria li se întoarce în freză, with a vengeance.
Orice revoluție conține în inima sa un sîmbure de contrarevoluție, care mai
devreme sau mai tîrziu explodează, alimentat de abuzurile impunerii
perfecțiunii militante.
Îmi pare rău pentru ei. Oamenii nu învață decît din
greșeli. Sorosiștilor, știu, e greu să fii de partea proastă a istoriei. De
partea proastă a vălului ignoranței. De partea proastă a pulii ontologice.
Cînd noi vă spuneam asta, nu credeați. Cînd noi,
fiind de partea proastă a pulii istoriei, urlam că nu e corect, nu ne credeați.
În superbia voastră, vă închipuiați că puterea voastră e fără limite și că
istoria a luat sfîrșit (Fukuyama).
Iete că n-a luat. Iete că veți învăța toleranța the
hard way. Prin suferință.
Iete că urmează să fiți și voi de partea proastă a
pulii istoriei. Veți deveni mai înțelepți, mai toleranți și mai puțin ahtiați
în goana voastră după perfecțiune militantă. Veți învăța că oamenii sînt
diferiți și au dreptul să fie diferiți. Veți învăța pe pielea voastră
toleranța.
Și probabil veți simți dintr-o dată nevoia să fiți
penali. Să vă aprindeți o țigară cancerigenă, să porniți motorul puternic al
mașinii pe benzină care produce schimbări climatice. Și să fugiți în lume, să
fiți liberi.
Prea tîrziu. Brațul lung al contra-progresismului vă
va ajunge pînă și în Deșertul Gobi. Mai ales în Deșertul Gobi. Că e la chinezi.
Ghinion.
Autor:
Mirel Palada
Sursa:
strictsecret.ro
