miercuri, 29 iunie 2022

Tezaur din argint descoperit în Maramureş, vechi de 2.100 de ani

 


La Valea Chioarului, la începutul lunii iunie, un grup de tineri pasionați de teledetecție au descoperit un tezaur de argint format din brăţări, fibule şi alte podoabe din argint, dar si câteva mărgele făcute din rocă, datând probabil din sec. I î.Hr.

Sunt 39 de piese din argint vechi, două seturi complete de podoabe femeiești de peste 2.100 de ani. Cel mai probabil au aparținut unor femei de rang înalt, specialiștii spun chiar că ar fi vorba de preotese dacice. De asemenea, se mai crede că aceste podoabe au fost depuse ca ofrandă zeilor şi nu au fost pierdute sau abandonate.

Tezaurul descoperit era îngropat la aproximativ 10 centimetri, lângă un drum vechi, în apropierea localităţilor Fericea şi Curtuiusu Mare, Comuna Valea Chioarului, judeţul Maramureş.

Descoperirea este cu atât mai interesantă cu cât este unică din mai multe puncte de vedere. Mai precis, faptul că sunt două seturi, dar şi că sunt seturi complete.

„Se mai găsesc tezaure, dar prea puţine seturi complete. De obicei se găseau fie brăţări cu lanţ la gât, fie fibule – broşe cu brăţări. Aici s-au găsit şi lanţ şi fibule şi curea şi brăţări. Sunt două seturi complete de femeie. Şi sunt seturi de femei de cel mai înalt rang”, a declarat Marius Ardelean, muzeograf, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș.

                                                                                  Cristian LAURENŢIU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu