IN MEMORIAM - DUMITRU FÂNĂȚEANU

 

(n. 28 iunie 1944 - d. noiembrie 2021)

 Motto:

„Când vei spune despre mine,

Că sunt singur și departe,

Eu, voi locui-n vitrine

Și îți voi zâmbi din carte”.

(Dumitru Fânățeanu, poemul „Legământ”, din volumul „Singurătatea poetului”, p. 65)

 

IN MEMORIAM - PRIMUL 28 IUNIE, FĂRĂ POETUL DUMITRU FÂNĂȚEANU!

 

„Diminețile se înalță

în jertfa

dăltuită-n destin -

măreția lumii

se pierde-n viclenii”, (din poemul „După cum urmează”, p. 124, volumul „Singurătatea poetului”).

 

DRUM LIN CĂTRE STELE ȘI ÎNGERI, poetului care a trudit pentru a-și aduna în volume de versuri, frământările sufletești, cu cele mai inspirate titluri. Când „Necuprinsele azururi”. Când „Veacuri pe cărări de pământ”. Când... De exemplu, când a fost timpul pentru „Singurătatea ecoului”? Se întâmpla, în anul 2016. Volumul a apărut la Editura Grinta, Cluj-Napoca, ISBN 978-973-126-611-4, 158 p., cu o prefață, semnată de Adrian Țion, numită „Un ecou șoptit” și cuprinde frânturi de suflet, puse în vers - un vers încărcat cu metaforă, figuri de stil, foarte folosite de către autorul, care și-a început Marea Călătorie spre Cer și Stele - Dumitru Fânățeanu...

Am avut plăcerea de-a vorbi cu soția acestuia, rămasă pentru a-l plânge și a-i duce visele mai departe. Cuprinsă de amar și supărare, cu lacrimi în ochi, mi-a povestit despre dorul de poet (soț, tată și bunic)... despre supărările și tristețile ce-i cuprind sufletul, despre visele în care apare pentru a-i spune să fie puternică, să fie tare în fire... și câte și mai câte.

Născut, imediat după sărbătoarea Sânzienelor și în ajunul sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, poetul și-a construit propriul Univers poetic - ba din rimă clasică, ba din vers alb (poezie contemporană), dar mereu i-au stat alături Muzele și Ursitoarele.

„Se lasă toamna peste lume

în legănări sfioase de dor.

Diminețile își revarsă candoarea

peste râuri, smerit.

timpul se risipește

pe cărările vieții,

înverșunări numără zarea de plumb”,

ne avertizează în poemul „Fiecare clipă”, din volumul „Singurătatea poetului” (p. 22), parcă pregătindu-și Marea Plecare, mult prea timpuriu. Este adevărat, că undeva, cândva, pământeni fiind, fiecare avem o clipă în care renunțăm la tot și la toate, și ne aventurăm cu curaj, pe drumul către Infinit.

28 iunie - zi de binecuvântată sărbătoare în familia Fânățeanu... Se năștea poetul metaforelor înflorite sau semănate pe câmpiile pline de verde, pentru a da rod. Și, rodul nu a lipsit, sau nu a încetat să apară. Volumele de versuri sunt dovada clară că el, poetul, s-a frământat. Pământean fiind, a avut tristeți și doruri, a avut realizări și cunună de zâmbete... când, cum l-au purtat pașii, până într-o zi...

28 iunie, un an istoric, 1944, venea pe lume Poetul. Nimeni nu a știut nimic, despre ce o să fie, înafara Ursitoarelor care au fost sensibile și generoase... Așa au primit poruncă de la Îngerul păzitor... „Mergeți și ursiți-i! Să fie cuminte și luminat! Să fie înțelept, iar la vreme de cules rime, să-și umplu ,,coșarca sufletului” cu roade. Bogat sufletește, să trăiască în armonie, ajutând și încurajând pe cei tineri”! Așa a făcut. Ăsta i-a fost rostul...

28 iunie, zi în calendar de lumină!

28 iunie, zi în care și Sfântul Soare zâmbea!

Se năștea Poetul... iar „Necuprinsele azururi” (2013) prindeau zorii unei întâi dimineți sortite în dumnezeire...

Azi, citindu-i opera, îi dau perfectă dreptate. Mă uit spre seninătatea cerurilor în dorința de-a-i trimite un salut, un vers, o strofă. Atâta găsesc:

„Mi-e tot mai greu să rătăcesc

printre înalte piramide din lumesc...

Dar ți-am spus că vei rămâne

tălmăcită în vegheri și în cuvânt”, (din poemul „Iubito, se cuvine”, p. 64, volumul „Singurătatea poetului”).

Prefațatorul volumul „Singurătatea poetului”, Adrian Țion, afirma în cuvântul Domniei Sale, cu referire strictă la poet și poezie: „De la primele versuri, poezia lui Dumitru Fânățeanu te întâmpină cu prietenie și delicatețe. O prietenie care se revarsă din preaplinul unui suflet generos și candid, delicatețe ca semn de distincție intelectuală și pertinent salt în zborul imaginativ creativ”, (p. 5).

„Până mai ieri, purtam

în adâncul meu, galaxiile

ca un fluviu năvalnic.

Acum, timpul îl simt

în trecerea lui

când ploile toamnei

îmi ciugulesc din palmă”, (din poemul „La ceasul neștiut”, p. 17, din volumul „Singurătatea poetului”) - cât de frumoasă și sensibilă exprimare. Cuvinte încărcate de simbol și semnificație aparte - asta transmite poetul Dumitru Fânățeanu - candoare, lumină, speranță, răbdare, prietenie...

„Coboară cerul peste ape

luminând absintul

dorul se înalță

asemeni ierbii

ce răsare

fără-mpotrivire”, (din poemul „Coboară cerul peste ape”, p. 113, volumul „Singurătatea poetului”).

Ecoul, azi, rămas în singurătate, cheamă poeții pe drumul Muzelor, în Câmpia Cuvântului, la izvorul Dorurilor rotunde... Azi, ecoul, își adună forță din culorile curcubeului, nu din sufletul și frământările poetului Dumitru Fânățeanu... Azi, ecoul, îi este prieten printre stelele răbdătoare... își plânge fără să îl vadă cineva, pasul singurătăților pământești... Azi, ecoul este doar o umbră, iar poetul un destin.

Dar poetul nu a plecat definitiv. A rămas urma pașilor săi. Au rămas visele adunate în versuri-metafore... A rămas Cuvântul pentru a dovedi existența efemeră. Da! „Dinspre cuvinte”, răzbate lumina și adevărul rostirilor la ceas de adevăr:

„Se așterne amurgul

peste zări

cu un foșnet domol,

curge în noapte

pe cărări tăinuite -

murmură stelele

asemenea izvoarelor

ademenindu-mă

înspre cuvinte”, (din poemul „Dinspre cuvinte”, p. 94, volumul „Singurătatea poetului”).

 

***********

 

Motto:

„Am iubit cuvintele în esența lor divină,

Cum însuși timpul în credință-l mai păstrez

Și când obosit m-am reîntors la fântână,

În miracolul firii l-am înveșmântat și în crez”,

(din poemul „Cuvintele, iubirea mea”, din volumul „Veacuri pe cărări de pământ”, p. 11).

 

VEACURI PE CĂRĂRI DE PĂMÂNT – 2014

 

„Dumitru Fânățeanu a fost, vreme de peste trei decenii, directorul Casei de cultură din Baia Sprie, frumoasa Sprie de sub poalele Gutinului, unde și-a pus amprenta, în mod benefic pe viața culturală a orașului minier - atestat documentar din 1329. Manifestările artistice organizate de el de-a lungul timpului, vernisajele de expoziții de pictură și sculptură, cu lucrări semnate de artiști profesioniști și amatori de mare valoare (orașul Baia Sprie având cel mai vechi cerc de artă plastică din țară!), lansările de carte, Cenaclul literar «Ion Șiugariu» (înființat la scurt timp după angajarea în această instituție), au fost prezențe constante și memorabile în viața orașului. Mulți artiști și scriitori ai locului, dar nu numai, îi datorează seri și întâlniri de neuitat...”, scrie Nicolae Scheianu, în prefața volumului „Veacuri pe cărări de pământ”, apărut la Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2014, ISBN 978-973-126-611-4, 158 p., numindu-și-o metaforic „Esența poetică și puterea cuvântului scris”.

Mi-a rămasa la suflet, poemul „Toamnă” (p. 146), dedicat „satului natal, Tăuții de Sus” și evident tuturor celor care-l locuiesc cu mândrie și iubire de glie... cât de frumos a descris atmosfera rurală - „dimineți candide”, „ape line”, „amiezile-mbracă rochii din flori”, „amurguri din tălăngi pe la stâne”, „timpul adoarme-n pridvor”, „miros de castane și struguri”... doar în basme românești mai întâlnești asemenea frumuseți. Cred că și-a iubit satul natal... a iubit tot ce înseamnă tradiție și zestre strămoșească, iubire față de glie, față de țarină, pământ al dacilor liberi...

                                                                                 VASILE BELE