miercuri, 8 mai 2013

Numele scurte reprezintă un avantaj în carieră


  Un  site care caută joburi pentru utilizatori, pe nume TheLadders, a afirmat că persoanele cu un prenume scurt, cum ar fi Ana sau Dan, au în general un salariu mai mare decât persoanele care au un prenume foarte lung.
        Ei au testat 24 de perechi de nume, Ion şi Ionescu, Dana şi Daniela, Sebi şi Sebastian, Gelu şi Genţiana şi au constatat că în toate cazurile, exceptând unul, cei cu prenumele mai scurt câştigau considerabil mai mult, potrivit „BusinessInsider“.
       John L. Cotton, profesor de management la Marquette University, care a studiat percepţia oamenilor despre prenume când vine vorba de angajare, a declarat că, pentru un CEO la o companie, este preferabil să aibă un nume scurt sau o poreclă.
        În acest mod, el va părea mai accesibil şi mult mai „uman“. „Pot fi foarte impresionante sau foarte intimidante“, remarcă acesta.
       Cotton are anumiţe reţineri în ceea ce priveşte studiul făcut de TheLadders, precizând: „Nu cred că poţi să îţi alegi un nume şi, astfel, să faci mai mulţi bani, dar poţi să alegi un nume care să te facă să câştigi mai puţin. Într-un cercetare a profesorilor de la Marquette, a ieşit la iveală că prenumele comune erau preferabile celor exotice sau ciudate“.

                                                                                       Iulian COZA

                                                        

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu