luni, 31 decembrie 2018

Cum va fi vremea în primele zile din 2019 în Maramureş


 Vremea va fi în general închisă şi apropiată de normalul termic al perioadei, anunţă Prefectura Maramureş. Cerul va fi mai mult noros. Îndeosebi ziua, temporar vor cădea precipitaţii slabe sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare. La munte va ninge. Vântul va sufla slab la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 şi 4 grade, iar cele minime între -3 şi 0 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.

În prima zi a anului 2019, conform prognozei meteorologice, vremea va rămâne în general închisă. Cerul va fi mai mult noros. În cursul serii şi al nopţii, pe arii extinse vor cădea precipitaţii predominant sub formă de ninsoare. Cantităţile de apă vor depăşi local 10 l/mp, izolat 15-20 l/mp şi se va depune strat nou de zăpadă. Vântul va sufla slab la moderat cu intensificări temporare îndeosebi noaptea, iar în zona montană înaltă va viscoli ninsoarea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 şi 3 grade, iar cele minime între -2 şi 0 grade.

În data de 2 ianuarie vremea se va menţine în general închisă. Cerul va fi mai mult noros. Ziua, pe arii relativ extinse, vor cădea precipitaţii predominant sub forma de ninsoare. Noaptea, local, va ninge. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări temporare, iar în zona montană înaltă va viscoli ninsoarea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 şi 3 grade, iar cele minime, în scădere faţă de noaptea precedentă, între -5 şi -2 grade.

Pentru data de 3 ianuarie, prognoza meteorologică prevede că vremea se va răci şi va deveni, local, geroasă noaptea şi dimineaţa. Cerul va fi temporar noros. Îndeosebi în cursul zilei, pe arii relativ extinse la munte şi local în rest, va ninge slab. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări temporare ziua iar în zona montană înaltă va viscoli sau spulbera zăpadă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -4 şi 1 grad, iar cele minime între -13 şi -8 grade.


                                                                                             I.I.D.

Tradiții și obiceiuri de Anul Nou în lume


 Anul Nou este sarbatorit prin diverse obiceiuri de diferitele popoare, insa peste tot se manifesta credinta unui nou inceput si speranta de mai bine.

In Scotia, Anul Nou este numit „Hogmanay”, iar in unele sate sunt aprinse suluri de smoala, care sunt lasate apoi sa se rostogoleasca pe strazi. Astfel, anul vechi este ars si celui nou ii este permis sa vina. Scotienii cred ca prima persoana care va intra in casa de Anul Nou va aduce fie noroc, fie ghinion. Anul cel nou va fi norocos daca aceasta persoana este un bărbat brunet, care aduce un dar.

In Spania, de Anul Nou obiceiul este sa mananci cate o boaba de strugure la fiecare din cele 12 batai la ceasului care vestesc trecerea in noul an, acestea reprezentand dorinte pentru fiecare luna a anului urmator.
Un obicei similar exista şi in Portugalia, cu diferenta ca aici sunt preferate smochinele.

La Liège, in Belgia, pe 1 ianuarie, exista obiceiul de a manca choucroute (un fel de varza murata cu carnati) in familie, avand sub farfurie, in mana sau in buzunar o moneda, pentru a avea bani tot anul.

La Napoli, in Italia, Anul Nou este intampinat printr-un obicei special, care consta in a arunca pe fereastră obiecte vechi, simboluri ale anului care a trecut. Astfel, obiecte de mobilier, vase, haine etc. ajung în strada, spre nefericirea gunoierilor, care trebuie sa treaca in timpul noptii pentru a face curatenie. Traditia, insa, tinde să dispara, deoarece prezinta reale riscuri pentru trecatori.

In Olanda, Oudejaarsdag sau „ziua anului trecut” (31 decembrie) este sarbatorita prin multe focuri de artificii, care incep in zori si tin pana tarziu in noapte.

In unele parti din Elvetia si Austria localnicii se costumeaza pentru a sarbatori ajunul zilei de Sfantul Silvestru. În anul 314, oamenii au crezut ca suveranul pontif al acelei perioade, care se numea Silvestru, a capturat un monstru de mare ce va scapa si va distruge lumea in anul 1000. In amintirea acelei spaime, oamenii se imbraca in costume neobisnuite.

In Grecia, ziua de Anul Nou este dedicata Sfantului Vasile, celebru pentru bunatatea sa. Copiii isi lasa incaltarile langa semineu in noaptea de Anul Nou, pentru a primi daruri de la sfantul cel bun. O mancare traditionala pentru aceasta sarbatoare este „vassilopitta”, o prajitura in care este pusa o moneda din argint sau din aur. Cel ce gaseşte moneda va avea noroc in anul respectiv.

In Rusia, obiceiul este sa se bea sampanie la miezul noptii si, dupa ora 12, sa se deschida usile si ferestrele pentru ca noul an sa intre in casa.

Anul Noul chinezesc este sarbatorit candva intre 17 ianuarie si 19 februarie, cand este Luna Nouăa – „Yuan Tan”, de catre chinezii din intreaga lume, prin procesiuni pe strada, unde sunt aprinse mii de lampioane. Chinezii cred ca spiritele rele sunt peste tot în acea perioada, asa ca aprind artificii pentru a le indeparta. Uneori, ei isi sigileaza ferestrele si usile cu hartie, pentru a nu lasa spiritele malefice sa patrunda in casa.

In Iran, Anul Nou se sarbatoreste pe 21 martie. Cu cateva saptamani inainte de aceasta data, oamenii pun seminte de grau la incoltit, in vase speciale. Pană la sosirea anului nou, graul creste si simbolizeaza primavara si viata noua care incepe.

In ţari din America Latina, precum Ecuador sau Peru, cu putin timp inainte de Anul Nou, oamenii fac papusi de carpa sau din hartie creponata (muñecos), care reprezinta anul ce s-a terminat. Papusile sunt expuse apoi in fata caselor pana pe 31 decembrie, la miezul noptii, cand sunt arse in strada. Exista, de asemenea, credinta conform careia daca porti o anumită culoare la 12 noaptea, aceasta ar putea aduce noroc in anumite domenii. Astfel, se spune ca galbenul este semn de bani, iar rosul poate aduce noroc în dragoste. De asemenea, cel care doreste sa calatoreasca tot anul trebuie sa alerge prin cartier cu o valiza in mana, la ora 12 noaptea fix.

In India si taraile hinduse, nu toata lumea sarbatoreste noul an in acelasi timp sau in acelasi fel. In Bengalul de Vest, oamenii se impodobesc cu flori, pe care le coloreaza in rosu, roz, violet sau alb. Femeile poarta haine galbene, culoarea primaverii. In schimb, in sudul Indiei mamele pun mancare, flori si daruri intr-o cutie speciala, pentru copii. In dimineata Anului Nou, copiii trebuie sa tină ochii inchisi, pana cand sunt condusi de mana la cutia cu daruri. In India Centrala, steagurile portocalii impodobesc toate cladirile in ziua de Anul Nou. In provincia Gujarat, in vestul Indiei, Anul Nou este sarbatorit la sfarsitul lunii octombrie, in acelasi timp cu festivalul Diwali, cand pe acoperisuri se pun mici lampi cu ulei aprinse. In aprilie, cand Soarele se misca din Casa Pestilor in Casa Berbecului, locuitorii din Sri Lanka incep sa sarbatoreasca Anul Nou. Acesta cade, de obicei, pe 13 sau 14 aprilie.

In Vietnam, Anul Nou este numit „Tet Nguyen Dan” sau mai simplu „Tet”. El incepe pe 21 ianuarie sau 19 februarie, in functie de an. Vietnamezii cred ca un zeu sta în fiecare casă, iar în ziua de Anul Nou se duce la cer. Acolo, el spune cat de bun sau rau a fost fiecare membru al familiei in anul care a trecut. Zeul calatoreste pe spatele unui crap, de aceea vietnamezii obisnuiesc ca de Anul Nou sa cumpere un crap viu, caruia ii dau drumul in rau.

In Japonia, Anul Nou, numit „Oshogatsu”, este una dintre cele mai importante sarbatori si un simbol al innoirii. In decembrie sunt organizate „petreceri de uitat anul” sau „Bonenkai”, prin care oamenii lasa in urma problemele si grijile anului pe cale sa se incheie si se pregatesc pentru un nou inceput. Neintelegerile si animozitatile sunt uitate. Pe 31 decembrie, la miezul noptii, familiile merg la cel mai apropiat templu pentru a impărti saké si pentru a asista la cele 108 de lovituri de gong care anunta trecerea in noul an (aceasta cifra reprezinta numărul pacatelor acumulate intr-un suflet de-a lungul anului, iar loviturile de gong simbolizeaza alungarea pacatelor unul cate unul si purificarea sufletelor). Pe 1 ianuarie, copiii primesc otoshidamas – mici cadouri cu bani inauntru.

Va uram tuturor un An Nou 2019 fericit, prosper, cu multe impliniri!
                                                                                                                 MaraMedia



[AGIRo-514] LA MULŢI ANI!


Sarbatori binecuvantate !!! Un an prosper cu sanatate si fericire!!! La multi ani !!!
Tuturor membrilor şi prietenilor Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România:

Ani cu sănătate
Și noroc în toate!
Lungă fie viața,
Luminată fața!
Tot ce vă urăm
Și vă colindăm,
Să vă împliniți,
Să fiți fericiți!

LA MULŢI ANI!


Eroii mei în 2018. Mă înclin!


      de Ioana Ene Dogioiu
   

Ne despartim de un an foarte greu, nu unul exploziv si spectaculos ca 2017, ci unul de uzura, anul unei lupte de gherila cu o dictatura tot mai agresiva, care a capturat institutiile esentiale folosite ca arme impotriva Romaniei. Si orice razboi are eroii lui. Cine sunt ei, in ierarhia mea, am sa va spun in aceasta ultima zi din 2018.

Pentru mine eroism nu inseamna neaparat gesturi extreme si zgomotoase, ci asumarea unei lupte constante cu riscuri si costuri mari, dusa tenace si eficient cu rezultate uneori chiar impotriva oricaror previuni considerate realiste.

Exista o avocata in tara aceasta, pe care nu cred ca ati vazut-o (cel mult ati auzit-o de 2-3 ori) la televizor, si care a reusit ceea ce pana acum parea imposibil, ceea ce i-a atras si dispretul suficient al unor asa-zisi mari experti in drept. Fara precedent, Elenina Nicut a ingenuncheat nu o data, ci de patru ori Curtea Constitutionala in fata instantelor de judecata.

Ilegalitatile CCR au fost dovedite! Gasita vinovata. De patru ori

In procesele intentate Curtii Constitutionale (unul in care am avut onoarea sa ma reprezinte, trei in care a fost ea inasi reclamanta), Elenina Nicut a dovedit pentru prima data in istorie ca CCR incalca legile si, chiar mai grav, Constitutia.

CCR nu e mai presus de lege: Hotarare definitiva fara precedent. Curtea Neconstitutionala a României

Cea mai grea lovitura incasata de CCR a fost in privinta Hotararii 1/2017, aceea prin care 8 judecatori ai curtii au decis sa ii dea lui Valer Dorneanu dreptul sa publice pe site-ul institutiei si in Monitorul Oficial doar acele opinii separate si concurente care ii convin. Doua asemenea opinii ale judecatoarei Stanciu au fost astfel blocate de la publicare.

Elenina Nicut a obtinut in instanta anularea Hotararii 1 cu o motivare care a lovit in plin atotputernicia unei Curti care pana acum se credea dincolo de orice control: "Se observa ca regulile instituite prin Hotararea Plenului Curtii Constitutionale nr. 1/22.06.2017 constituie un veritabil control asupra opiniei juridice exprimate de un judecator, fiind recunoscuta in favoarea presedintelui Curtii o veritabila putere discretionara. Astfel, se observa ca presedintele are dreptul, in lumina acestui act, sa solicite unui judecator sa refaca opinia respectiva, daca acesta considera, pe baza unei aprecieri pur subiective, ca aceasta opinie nu respecta regulile de redactare instituite tot prin acest act. Sanctiunea nerespectarii acestei obligatii consta in nepublicarea opiniei si neatasarea acesteia la decizie, contrar dispozitiilor art. 59 alin. 3 din Legea nr. 47/1992, aceasta practic neexistand. Prin acest act se instituie astfel o veritabila cenzura asupra opiniei unui judecator, modul de redactare a acestei hotarari instituind un control ierarhic de natura a aduce atingere independentei judecatorului."

CCR isi recunoaste infrangerea. In premiera, Curtea isi modifica o hotarare ca sa scape de condamnare

Si ce n-a facut CCR ca sa evite umilinta! A mers pana la a invoca repetat o exceptie de neconstitutionalitate care sa mute practic procesul la CCR, adica a incercat pana si o autojudecare. Tocmai ea, care in motivarea deciziei privind completurile de 5 spune ca ICCJ nu poate sa se judece pe sine insasi. Iata ca asta a vrut CCR in procesul cu Elenina Nicut.

Iar infrangerea lui Goliat de catre David a fost consfintita prin faptul ca CCR a modificat Hotararea 1/2017 renuntand la dreptul de cenzura al presedintelui si a publicat cele doua opinii blocate, dupa care a incasat si o palma si de la Comisia de la Venetia, care atrage atentia ca exemplul CCR este unul negativ care nu trebuie urmat.

Dar palmaresul Eleninei Nicut in lupta cu abuzurile este mult mai mare. A castigat procese cu MApN pentru accesul la informatiile de interes public si procesul intentat in numele lui Ovidiu Vanghele impotriva PSD pentru comunicarea surselor de finantare ale mitingului camasilor albe din vara lui 2018. Totul pro bono.

O mana de femeie cu o forta care muta muntii, pe banii ei, pe timpul ei, pe nervii ei, pe riscurile ei s-a ambitionat sa se opuna abuzului. O profesionista integra, pe care n-o s-o auziti victimizand slinos penali care sa-i fi platit onorariile din hotii, pentru care propria constiinta e un Cerber mai sever decat orice lege, nu a intors privirea de la ticalosii ca sa se ocupe de binele si confortul propriu.

Daca fiecare am face asta acolo unde suntem, nu neaparat in strada, dictatura nu ar fi posibila in veci, n-ar putea ei fura, abuza si vandaliza, cat ar putea oameni ca Elenina Nicut sa-i blocheze.

Si mai am un erou al lui 2018, un personaj colectiv de aceasta data - Asociatia Forumul judecatorilor din Romania, condusa de co-presedintii Anca Codreanu si Dragos Calin.

Forumul judecatorilor a reusit sa antreneze proteste masive ale magistratilor fata de cele mai toxice modificari ale legilor justitiei si ale legilor penale. Peste 4000 de magistrati s-au raliat, cu semnatura, luarilor de pozitie ale AFJR in favoarea justitiei din Romania.

Au participat la toate discutiile cu reprezentantii institutiilor internationale, reusind sa anihileze discursurile asociatiilor politizate, UNJR si AMR. Nu a existat chestiune importanta asupra careia AFJR sa nu prezinte un punct de vedere profesionist si fundamentat. In 2018, au fost zeci de asemenea luari de pozitie si probabil ca fara aceasta lupta continua, raul comis de acutala putere ar fi fost si mai mare.

Forumul Judecatorilor i-a cerut inca din martie presedintelui Iohannis sa sesizeze Comisia de la Venetia. Klaus Iohannis i-a refuzat, dupa care a ajuns la vorba lor, dar atunci cand raul nu a mai putut fi evitat decat in mica masura.

Forumul Judecatorilor ii cere lui Iohannis sa trimita inapoi in Parlament legile Justitiei si sa sesizeze CCR si Comisia de la Venetia

In spatele acestui efort stau ore de munca neplatita ale judecatorilor, dupa ce termina sedintele de judecata, documentarea si inscrisurile pe care trebuie sa le elaboreze legat de acestea. Traducerile autorizate pe care le trimit institutiilor internationale le fac pe banii lor. Zeci, poate sute de pagini, platite din propriul buzunar.

Riscurile intr-o justitie care revine la metodele Stanoiu sunt pe masura. AFJR este anchetata de Inspectia Judiciara pentru delict de opinie, mai precis pentru ca a cerut argumentat revocarea sefului IJ, Lucian Netejoru. Ramane de vazut daca sunt pe lista neagra a sectiei de executie a magistratilor creata la Parchetul General.

Si totusi AFJR nu a depus armele. Sunt judecatori in general tineri, trecuti prin sita fina a Institutului National al Magistraturii, deci cu multi ani de scoala grea in spate, care-si respecta profesia, respecta adevarul si au deja in fibra conditia si menirea de judecatori intr-un stat de drept european. Prin ei, justitia afirma explicit ca nu se preda, in pofida faptului ca sectia de judecatori a CSM, la fel ca UNJR si AMR, au devenit anexe ale PSD si ALDE.


Ma inclin in fata membrilor AFJR, ma inclin in fata magistratilor curajosi, profesionisti si onesti si sper ca anul viitor sa ramana pe aceleasi pozitii si sa fie sustinuti de societate in fata represiunilor foarte probabile ale puterii politice si ale instrumentelor acesteia.

                                                                 avocat Elenina Nicut 

Romanian Global News urează la mulți ani românilor de pretutindeni! 2019 să vă aducă sănatate, liniște sufletească și bucurii


Agenția de presă Romanian Global News mulțumește sutelor de mesaje de felicitare primite de la românii de pretutindeni din întreaga lume. Vă mulțumim că apreciați ceea ce facem și politica editorială pe care am promovat-o până acum.

 La rândul nostru, vă urăm românilor de pe toate meridianele, celor din Țară și Basarabia, celor din comunităților istorice și celor din diasporă, să aveți un an 2019 plin de bucurii și împliniri, să fiți sănătoși și cu sufletul liniștit, să fiți puternici și hotărâți în apărarea Credinței, Neamului și intereselor românești oriunde în lume și să nu uitați niciodată că aveți o Țară Mamă!


La mulți ani!

- AN NOU – 2019 - 1 IANUARIE - "Întreită sărbătoare"


 1. "Tăierea împrejur a Pruncului Iisus": "Şi când s-au împlinit opt zile, ca să-L taie împrejur, I-au pus numele IISUS, cum a fost numit de înger, mai înainte de a se zămisli în pântece" (Luca 2, 21). În evreieşte  numele său este Iehoşua- prescurtat Ieşua- care se tâlcuieşte "Dumnezeu mântuieşte" sau "Dumnezeu este mântuirea", ori simplu. "Mântuitorul". În greceşte  a fost redat sub forma "IISUS". Dar acest nume apare de regulă alături de cel de "HRISTOS", termen grecesc, care este traducerea ebraicului "Maşiah" adică "MESIA" sau "Unsul lui Dumnezeu". Acest nume complet, de "Iisus Hristos", apare chiar în primul verset al Noului Testament (Matei 1, 1), înţelegând prin el pe "Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, Întemeietorul Bisericii şi propoveduitorul credinţei creştine". De la numele grecesc Hristos, s-a dat pentru prima dată, ucenicilor sau adepţilor noii credinţe  din Antiohia Siriei, numele de "CREŞTIN" - din greceşte "hristianos" (Fapte 11,26). Acest nume de creştin îl purtăm şi noi toţi care am fost botezaţi în numele Sfintei Treimi.
***

2. "Sfîntul VASILE CEL MARE "(330 -1ianuarie 379),  a trăit pe vremea Sfântului şi marelui Împărat Constantin cel Mare. S-a născut în Pont şi a fost unul din marii învăţaţi ai          Bisericii creştine din veacul al IV-lea. A fost arhiepiscop, considerat Doctor al Bisericii, şi unul din cei patru doctori răsăriteni, alături de Grigore de Nazians (Teologul) şi Sf. Ioan Gură de Aur. El s-a bucurat de mic de o educaţie aleasă de la mama sa Emilia şi bunica Macrina. A făcut studii strălucite de filosofie la Cezarea, Constantinopol şi Atena. Cu timpul s-a retras la mănăstire iar în anul 370, a fost ales arhiepiscop  până în anul 379 la moartea sa. Rămâne în istoria Bisericii prin opera teologică, el fiind autorul unei Sfinte Liturghii care se oficiază de 10 ori pe an. A scris lucrări memorabile ca : "Despre Duhul Sfânt", "Hexaimeron", "Omilii la Psalmi", şi o vastă operă împotriva arianismului. Are o impresionantă operă de asistenţă socială, instituind azile pentru bătrâni, spitale, cantine pentru săraci, case pentru primirea străinilor toate cunoscute sub numele de "VASILIADE". Toate acestea şi multe altele, a făcut din el o personalitate puternică, încât şi azi după 2 milenii mulţi creştini, biserici, schituri şi mănăstiri îi poartă numele.

***

3. "RUGĂCIUNE PENTRU ANUL NOU 2019" : Doamne Isuse Hristoase, Te rugăm pomeneşte în noul an 2019, poporul nostru românesc dreptcredincios, pe toţi aceia care aduc roade şi fac bine în Sfintele Tale Biserici şi îşi aduc aminte de cei săraci;  Răsplăteşte-le lor cu bogatele şi cereştile Tale daruri; dăruieşte-le lor cele cereşti în locul celor pământeşti, cele veşnice în locul celor vremelnice... Cămările lor le umple de tot binele; căsniciile lor în pace şi întru iubire le păzeşte; pe prunci îi creşte, tinereţile le călăuzeşte, bătrâneţele le întăreşte, pe cei slabi de suflet îi îmbărbătează, pe cei risipiţi îi adună, pe cei rătăciţi îi întoarce şi-i împreună cu Sfânta Ta sobornicească şi apostolească Biserică. Pe cei bântuiţi de duhuri necurate îi slobozeşte; cu cei ce călătoresc pe ape, pe uscat şi prin aer, călătoreşte; văduvelor le ajută, pe cei bolnavi îi tămăduieşte. Adu-ţi aminte Doamne, şi de cei ce sunt în judecăţi, în închisori, în prigoniri, în amară robie şi în orice fel de necaz, nevoi şi strâmtorare. Adu-ţi aminte Doamne de cei ce au trebuinţă şi de marea Ta milostivire, de cei ce ne iubesc şi de cei ce ne urăsc şi de cei ce ne-au poruncit nouă, nevrednicilor să ne rugăm pentru dânşii. Adu-ţi aminte Doamne Dumnezeul nostru şi de POPORUL NOSTRU ROMÂNESC, şi peste toţi varsă mila Ta cea bogată, împlinind tuturor cererile cele spre mântuire” AMIN!
LA MULŢI ŞI FERICIŢI ANI!” tuturor ROMÂNILOR, indiferent de etnie sau religie; “LA MULŢI ANI FERICIŢI!” tuturor, care poartă numele marelui Sfânt Vasile, cu toate derivatele aferente. Un “adagio” pentru FRAŢII ARDELENI, de a fi cu “mare luare aminte la pământul sfânt”, de a nu fi batjocorit, şi... de a fi demni de cei care s-au jertfit pentru el şi pentru noi, şi  să nu uite predicţia “Sfântului Ardealului”... “CINE ARE MINTE, SĂ IA AMINTE!”

Cu respect și smerenie, părintele Ilie

În cât timp iese alcoolul din organism dacă vrei să te urci iar la volan și ce spune legea despre cât poți să bei


 O mulțime de cercetători s-au străduit să răspundă la această dilemă. Durata eliminării alcoolului din corp ține de mulți factori, între care greutatea consumatorului, tipul de băutură pe care l-a servit acesta, durata timpului de consum și de cât de multă odihnă a avut parte respectivul după consumul de alcool.

Medicii susțin că în ceea ce privește persoanele care consumă alcool pe stomacul gol, valoarea maximă a alcoolemiei se atinge în 20-30 de minute. Acest lucru se întâmplă deoarece metabolismul este mai rapid şi alcoolul ajunge mai repede în sânge.

Dacă cel care a consumat băuturi alcoolice are o greutate de 70 de kilograme, iată în cât timp va elimina alcoolul din corp:

  • bere de 500 ml se va elimina în aproximativ 2 ore;
  • un litru de vin se elimină între 7 ore şi 9 ore;
  • 100 ml de lichior se elimină în aproximativ 3 ore şi 10 minute;
  • 100 ml palincă se elimină în aproximativ 4 ore şi 10 minute;
  • 100 ml vodcă se elimină în aproximativ 3 ore;
 Timpul eliminării băuturilor poate să difere în funcție de gradul de alcool pe care îl conține fiecare

Ce păţeşti dacă te urci băut la volan?

Conform Codului Rutier din România, o concentrație de alcool în sânge între 0,20 – 0,50 g/l, sau 0,15 – 0,25 mg/l în aerul expirat, reprezintă contravenție și este sancționată cu suspendarea permisului de conducere până la șase luni.

În cazul în care alcoolul este de peste 0,5 g/l alcool pur în sânge, fapta șoferului constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la unu la cinci ani. Cei care scapă sunt conducătorii auto care au o concentrație de alcool în sânge mai mică de 0,20 g/l. Sursa IMPACT


                                                                                             C.L.

UN AN NOU MINUNAT!


Un an nou mai bogat, plin de armonie şi vise împlinite. Infinită sănătate!
LA MULȚI ANI!

Cu drag și prețuire, 
Valentina Becart

Urătură pentru Ajunul Anului Nou, 2019


 Aho, aho,
În seara Sfântului Vasile,
La Mulţi Ani fraţilor cu bine!
Bună seară!… n-o-nserat
Noi cu plugul ne-am luat
La arat şi semănat,
C-aşa-i de la Dumnezeu
Sfântu` lăsat:
Să arăm o brazdă nouă
Şi să punem pâine nouă
Grâuşor proaspăt din lan
Ca-s-avem belşug un an.
Cu clopoţei şi zurgălăi
Învârtiţi-vă-n călcăi
Îndemnaţi-i pe flăcăi:
Luaţi biciul-n mână măi
Şi cu şfichiul Dă-i, şi Dă-i!
Şi strigaţi odată: Hăi
Să răsune şapte căi!
Veniţi fraţilor din văi,
Mai mişcaţi-vă oleacă
La grămada din toloacă!
Aruncaţi-vă pe cai
Şi strigaţi cu toţii ,,Hai !”
Sfatul ţării să-l trezim,
Pe Împărat să-l auzim
Şi cu toţii: Hăi, şi  Dă-i
Şi să simtă gazda, măi…,
Viaţa noastră de prin văi!
Ce necazuri ne încearcă!…
Şi…  Aho, Aho, Aho!
Mai opriţi odată!
*
S-a sculat mai an
Bădica Traian
Şi-a încălecat
Pe-un cal învăţat
Cu numele de Graur
Cu şaua de aur,
Cu frâul de mătasă
Cât viţa de groasă.
El în scări s-a ridicat
Peste câmpuri s-a uitat
Ca-s-aleagă loc curat
De arat de sămănat.
Grâu mărunt să răsară
Pân-n sară!
Şi-ncodată măi flăcăi
Mai sunaţi din zurgălăi
Şi strigaţi cu toţii: Hăi
Să răsune şapte văi
Hăi, hăi…
*
Într-un an, la Sf. Neculai,
O copt mama un mălai
Şi l-o împlut cu bostan
Cum îi placea lui Ivan.
Dar Ivan, ca om deştept
L-o-nghiţit cu sac cu tăt.
Şi-nc-o roată măi flăcăi
Şi scuturaţi din zurgălăi
Și mânați-i, Hăi, hăi…
*
În alt an, mierea pus`a în cazan
Alivâncă să ne facă
Pe placul lu` nenea Sam.
Sam al nostru, om cu minte
O plecat cu mierea toată
Fără alivânca noastră.
*
Într-un an cam pe la toacă
A venit la moş Potroacă
Peţitori la fata mare,
Înarmaţi pân-n picioare:
-Să ne dai fata dumitale
Ca s-o ia de-nsurătoare
Ghiţă-al nostru cel mai mic
Care-i un băiat voinic
Şi să-i dai o zestre mare
Să-o aibă la casa mare
Tot belşugul bun din sat,
Să ştie că s-o-nsurat
C-o fetiţă bogată
Frumuşică şi-nzestrată.
Să-i dai casă cu trei canate,
Camerele toate mobilate
Cu oglinzi şi cu covoare
Strălucind frumos sub soare.
Pământ, să-i dai zece hectare
Şi o sută de mioare,
Zece scoarţe mari, frumoase
De scorţari buni înflorate,
Patru cai suri la trăsură,
Patru vaci de rasă bună,
Zece plapome de-atlas,
Prosoape de Canafas,
20 de perne moi
Şi un car cu şase boi,
Rochii multe şi-nflorate
Și coşarele pline toate,
Un ocol de scroafe mari
Şi păsări grele la cântar,
Trăiste cu băiere tari
Ia mai roată măi flăcăi
Şi aruncaţi cu zurgălăi,
Când la unu când la doi,
Să ne audă gazda măi
Ca în casă să ne cheme
Şi la masă să ne îndemne.
Masă plină cu de toate
Băutură şi bucate.
C-o să facem nuntă mare
Într-o zi de sărbătoare,
Să jucăm, să ne distrăm
Pe tineri să-i cununăm.
Şi roată măi
Şi iarăşi măi
Mai pocniţi din bice, hăi
Hăi, hăi…
Moş Potroacă auzind
Peţitorii povestind
Li-se adresă spunând:
-Ziceţi voi şi mie, acum:
Ghiţă al vostru ce-are bun?
Peţitorii cam miraţi,
Dând din umeri speriaţi
O-nceput ca să sughiţă
Şoptind averea lui Ghiţă.
Ghiţa-al nostru-i om voinic
Dar puţin e cam pitic
La față-i pământiu
Și-n cerul gurii tuciuriu
Şi nu este prea înalt,
Da-i puţin cam crăcănat
Şi are vedere bună,
Cu-n ochi la făină
Şi cu altul la slănină.
Are un armăsar olog
Şi oleacă păntănog.
O căruţă cu trei roate
Şi-o jachetă ruptă-n coate
Mai are pe după casă
O pătură păduchioasă.
Şi o mâţă străchietă,
Şi o oaie căchietă.
Are glasul răguşit
Şi-i oleacă bâlbâit.
La izmene, un crac mai larg
C-o aşchie din toiag.
Şi-i aşa de drăgălaş
Dargu` nostru îngeraş!
Moş Potroacă auzind
Peţitorii clocăind,
Pune dreapta pe-un ceatlău
Şi stânga pe-un melesteu
Şi mi-i ia la otânjală
De s-o dus vestea în ţară.
Nu-i mai ajungea fugind
Călcăile scăpărând,
Căci moş Potroacă, măi Nae
Este ager la bătaie.
De aceea să ne oprim
Şi un pahar să cinstim,
Ca de Anul Nou frumos
Să ne fie cu folos.
Opriţi plugul măi flăcăi
Şi strigaţi odată hăi
Să răsune şapte văi,
Să fim sănătoşi flăcăi!
Hăi, hăi…
De urat am mai ura
Da ne temem c-om înnopta
Pe la casa Dumneavostră
Departe de casa noastră
Şi avem a trece
O apă rece
Unde stau leii, paraleii
Cu gurile căscate
Cu limbile lăsate
Să ne-apuce pe la spate.
Da` noi suntem din Mitoc
Unde-ngheaţă apa tioc
Şi găluştile la foc,
Ba şi vinu-n pahare
Şi izmana-ntri picioare.
Dar de plecat nu plecăm
Până nu vă închinăm
Cuvinte de fericire
Pentru anul care vine
2019, an bogat,
De Domnul binecuvântat.
Voie bună, sănătate
Că-i mai bună decât toate.
Casă să ne fie casă!
Masa să ne fie masă!
Belşugul şi bucuria
Să ne –ncânte trăinicia
Să avem la guvernare
Oameni cu suflet mare
Nu ca Dande cel vestit
Ce tot timpul ne-a minţit.
Noi suntem români, români
Şi-aici să fim stăpâni.
Nu vrem a ne guverna
Neamurile cuiva.
Împăratul să trăiască
Ţara s-o călăuzească
Să trăim într-un Mulţi Ani!
Roată flăcăi
Cu călcâiul-n zurgălăi
Şi din muşchii gurii
Hăi, hăi…
Clopoţei şi zurgălăi
Învârtiţi-vă-n călcăi
Îndemnaţi-i pe flăcăi:
Luaţi biciu-n mână măi
Şi cu şfichiul Dă-i, şi Dă-i!
Şi strigaţi odată: Hăi
Să răsune şapte căi
Veniţi fraţilor din văi
Mai mişcaţi-vă oleacă
Veniţi grămadă-n toloacă
Aruncaţi-vă pe cai
Şi strigaţi cu toţii: Hai
Sfatul ţării să-l trezim
Pe-n Împărat să-l auzim
Şi cu toţii: Hăi, şi  Dă-i
Să ne-simtă gazda, măi…
Ce viaţă ducem printre văi!
Ce necazuri ne încearcă…
Aho, Aho, opriţi odată!
Şi-ncodată mă flăcăi
Activaţi privirea roată
Orientaţi-vă oleacă
Daţi cu şfichiul peste vacă
Şi cu biciul daţi în boi
C-aşa viaţa pe la noi
O dat vaca peste boi
Şi fac politică-n doi.
Aho, Aho, opriţi odată!
Vouă, românii mei!
Sculaţi-vă din chirostei!
Şi-ascultaţi urarea noastră
Aho, Aho, opriţi odată!
*
Pentru voi, din casă în casă:
Hopuri, hopuri, hopurele
La Mulţi Ani cu floricele!
Hopuri, hopuri, hopurate
La Mulţi Ani cu sănătate!
Condeieş de mentă creaţă,
Dar-ar Domnu` lungă viaţă!
Condeieş de busuioc,
Dar-ar Dumnezeu noroc
Şi la anul să venim
Sănătoşi să vă găsim!
Aho, aho…
 La Mulţi Ani, Anul Nou!



Pluguşorul


Aho, aho, copii şi fraţi,
Staţi puţin şi nu mânaţi,
Lângă boi v-alaturaţi
Şi cuvântul mi-ascultaţi.

Mâine anul se înoieşte
Pluguşorul se porneşte
Şi începe a ura
Pe la case a colinda.

Iarna-i grea, omătu-i mare
Semne bune anul are
Semne bune de belşug
Pentru brazda de sub plug.

Pluguşor cu patru boi
Ia mai mânaţi, măi flacai!
Hăi, hăi...

S-a sculat mai an
Bădica Traian
Şi-a-ncălecat
Pe-un cal învăţat
Cu şaua de aur,
Cu nume de Graur,
Cu frău de mătasă,
Împletit în şase,
Cât viţa de groasă.
El în scări s-a ridicat,
Peste câmpuri s-a uitat,
Să aleagă-un loc curat
De arat şi semănat.
Şi-a pornit într-o joi
Cu un plug cu doispreceze boi
Boi boureni,
În coadă codalbeni,
În frunte ţintăţei.

Ia mai mânaţi, măi, flăcăi!
Hăi, hăi...

Cu luna, cu săptămâna,
Îşi umplu cu aur mâna
Şi el vru să vadă
De-i dete Dumnezeu roadă.
Era-n spic cât vrabia,
Era-n bob cât trestia.

Ia mai mânaţi, măi flăcăi!
Hăi, hăi...

Traian iute s-a întors
Şi din grajd alt cal a scos.
Un alt cal mai năzdrăvan,
Cum îi place lui Traian,
Negru ca corbul,
Iute ca focul,
De nu-l prinde locul.
Cu potcoave de argint,
Ce da sporul la fugit.
Traian iute-a-ncălecat,
La Tinchin a apucat
Şi oţel a cumpărat,
Ca să facă seceri mari,
Pentru secerătorii tari.
Şi-altele mai mititele,
Pentru fete ocheşele
Şi neveste tinerele.

De urat, am mai ura,
Dar mă tem ca va-nsera,
Pe-aici, pe la dumneavoastră,
Departe de casa noastră.
Şi ne-aşteapte şi-alte case,
Cu bucate mai gustoase,
Cu pâine caldă pufoasă,
Cu vinul de viţă-aleasă,
Cu Cotnar de Drăgăşani,

La anul şi la mulţi ani!






Anuţa Iuga ne-a colindat şi răscolit sufletele!

                              
 În a treia zi de Crăciun, după masa de prânz, am urmărit împreună cu familia postul local de televiziune Maramureş TV, cel care vine în casele noastre cu emisiuni bine realizate, emisiuni pe placul şi sufletul nostru.
De data aceasta am urmărit (în reluare) un program de colinde cu artişti maramureşeni cunoscuţi sau mai puţin cunoscuţi. De departe m-a încântat (ca de fiecare dată, recunosc) solista Anuţa Iuga, care a realizat câteva videoclipuri reuşite care-L slăvesc pe Pruncul Iisus, clipuri în care i-am recunoscut şi pe Lucian Madiar, Vlad Cliţan şi Leonard Negrean.

De ce Anuţa Iuga şi nu altcineva?!

Pentru că Anuţa are o voce unică, plăcută, calmă, şi o trăire adâncă în interpretarea colindelor, pentru că îşi alege aceste nestemate de la ea de acasă, din vatra satului, pentru că versurile colindelor ei sunt adevărate aforisme prin care ne cheamă la meditaţie, la credinţa adevărată, ne face să privim cu atenţie lucrurile cu adevărat importante din perioada Crăciunului şi viaţa unui om. Pentru că poartă cu mândrie portul popular de pe valea Izei, cea cântată şi de fraţii Petreuş, pentru că este plăcută ochiului şi atât de simplă într-o lume atât de vanitoasă!

Dar cine este Anuţa Iuga?

S-a născut în ianuarie 1995, pe Valea Izei, la Săliştea de Sus. De-a lungul timpului, de mică, a participat la numeroase concursuri şi festivaluri („Muguri de Tezaur”, „Horea în grumaz”) şi a obţinut premiul I, la Festivalul „Floare mândră de pe Iza” (de la Şieu) şi la Festivalul „Alină-te, dor, alină” (Cicârlău). A câştigat Marele premiu la concursul „Moştenitorii” în cadrul emisiunii „Tezaur folcloric”, difuzat la Televiziunea Română. A obţinut punctaj maxim, în clasele a IX-a, a X-a, a XI-a la Olimpiada de Interpretare Instrumentală, Vocală şi Studii Teoretice etapa naţională/internaţională, obţinând locul al treilea în fiecare an de liceu. În 2012, în cadrul emisiunii „Odată-n viaţă”, a cântat cu orchestra „Lăutarii din Chişinău”, sub bagheta maestrului Nicolae Botgros. A terminat Liceul de Arte din Baia Mare, Secţia canto popular, avându-l ca profesor pe Vasile Cupşe, şi Şcoala Populară de Artă „Liviu Borlan” din Baia Mare, la clasa profesoarei Clara Săcăleanu. Este absolventă a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Secţia pedagogie muzicală. A realizat primul album în colaborare cu viitorul soţ, Lucian Madiar, intitulat „Dragostea ni-i dăruită”, imprimat cu orchestra „Lăutarii din Ardeal”, lansat la prietena Sanda Roman de la „Romaniţa”, lansare care a avut un succes imens. Perfecţionişti, Anuța şi Lucian nu se grăbesc în ceea ce fac, şi fac muzică de calitate, care, sunt sigur, va rămâne în lada de zestre a folclorului maramureşean, şi, de ce nu, naţional!
                                                                                                  GDL

„Dovezile” le vedeţi accesând:



Blogul MOARA LUI GELU urează un bun venit Anului Nou 2019!


În ultima zi din an ne facem un bilanţ al anului care tocmai se duce în neant şi în amintirile noastre! Din punct de vedere al blogului pe care-l administrez a fost un an rodnic având în vedere că a fost accesat zilnic de sute de vizitatori şi ne apropiem, cu paşi repezi, de cifra importantă de 1.500.000 de vizitatori, cititori ai blogului atât din ţară cât şi de pe întreg mapamondul. În aceşti ani, am încercat să postez ştiri şi evenimente care vă interesează, ştiri proaspete, din domenii diferite. Am dorit şi voi dori şi în continuare să fiu obiectiv, intransigent cu greşelile de conţinut sau ortografice, să vă aduc informaţia la dumneavoastră acasă, zilnic dacă se poate! Am speranţa (trebuie, nu?!) că Anul Nou 2019 va fi şi mai bun din acest punct de vedere.
Să avem cu toţii gânduri curate, linişte, prosperitate, sănătate, să ne bucurăm unii de alţii iar Dumnezeu să binecuvânteze România şi poporul nostru.
La mulţi ani, Maramureş!
La mulţi, mulţi ani, România!


România exercită începând cu 1 ianuarie 2019, timp de şase luni, preşedinţia prin rotaţie a Consiliului Uniunii Europene!


Deţinerea acestui mandat, o premieră pentru România, ţară care a aderat la UE la 1 ianuarie 2007, va reprezenta atât o provocare fără precedent, cât şi o oportunitate pe măsură, conform site-ului oficial al preşedinţiei. România se va afla astfel în centrul procesului decizional european, având un rol important în dezvoltarea şi consolidarea proiectului european, a procesului de negociere pentru dezvoltarea acquis-ului comunitar şi, implicit, pentru consolidarea cooperării între statele membre ale Uniunii.

Preşedinţia română a Consiliului UE va fi asigurată într-un context european şi internaţional complex, agenda politică a acesteia urmând a fi strâns legată de evoluţia unor dosare cu miză majoră la nivelul Uniunii Europene.

În acest moment cele mai vizibile dintre acestea, dincolo de dosarele legislative obişnuite, apar a fi, în principal, procesul Brexit şi cadrul financiar multianual. România, în calitate de preşedinte al Consiliului UE în prima jumătate a anului viitor, va asigura, de asemenea, tranziţia la nivel instituţional a Uniunii Europene - în particular viitoarea Comisie Europeană şi viitorul Parlament European — şi va încheia dezbaterea privind viitorul Europei, rezultatul urmând să fie inclus în Summitul de Ziua Europei 2019 de la Sibiu. Autorităţile române speră că 2019 va relansa proiectul european în acelaşi fel în care, în urmă cu trei decenii, anul 1989 a deschis un nou capitol pentru Europa Centrală şi de Est.

În exercitarea mandatului său, preşedinţia română a Consiliul Uniunii Europene trebuie să acţioneze ca mediator imparţial, fiind responsabilă de avansarea negocierilor Consiliului privind legislaţia comunitară, de asigurarea continuităţii agendei europene şi de buna cooperare dintre statele membre şi instituţiile europene. Însă, în calitatea sa de preşedinte al Consiliului Uniunii Europene, România va avea posibilitatea de a-şi imprima viziunea naţională asupra dezbaterilor strategice privind viitorul proiectului european, de a contribui în mod direct la procesul de consolidare a acestuia şi de a promova pe agenda europeană unele dosare pe care ţara noastră le consideră importante.

Programul de lucru al Consiliului UE în timpul mandatului României va avea în prim-plan cetăţeanul, eforturile ţării noastre urmând să se concentreze cu precădere pe dosarele cu impact direct şi imediat asupra vieţii de zi cu zi a locuitorilor spaţiului comunitar.

Preşedinţia română a Consiliului UE se va concentra pe patru priorităţi, sub motto-ul ''Coeziunea, o valoare comună europeană''. Aceste priorităţi sunt Europa convergenţei: creştere, coeziune, competitivitate, conectivitate; Europa siguranţei; Europa, actor global; Europa valorilor comune.

În cadrul primei priorităţi, sunt avute în vedere dezvoltare durabilă, reducerea decalajelor de dezvoltare, convergenţă, ocupare şi drepturi sociale; inovarea şi digitalizarea; conectivitate, competitivitate şi pieţe.

Cea de-a doua prioritate, Europa siguranţei, va cuprinde securitatea internă a UE, gestionarea frontierelor externe, funcţionarea spaţiului Schengen şi provocări curente; securitatea cibernetică; viitorul spaţiului de libertate, securitate şi justiţie.

A treia prioritatea, 'Europa, actor global', va include politica de securitate şi apărare comună şi eficienţa acţiunii externe a UE, consistenţa politicii UE în vecinătatea sa şi onorarea angajamentelor internaţionale ale UE.

În fine, 'Europa valorilor comune' vizează solidaritatea, coeziunea, egalitatea de şanse şi justiţia socială; democraţia, libertatea şi respectarea demnităţii umane; combaterea rasismului, intoleranţei, xenofobiei, populismului şi antisemitismului.


Logo-ul preşedinţiei române a Consiliului UE, ales în urma unui concurs câştigat de un elev de clasa a IX-a de la Colegiul Naţional 'Ion Luca Caragiale' din Bucureşti, indică o Uniune Europeană în mişcare, sigură pe sine, dinamică şi ataşată de valorile sale. Din punct de vedere estetic, Uniunea Europeană a fost ilustrată prin intermediul unui lup, animal prezent în mitologia majorităţii culturilor europene. Suplimentar, desenul ilustrează o Uniunea Europeană care îşi afirmă ataşamentul faţă de protecţia biodiversităţii. 

Sursa: AGERPRES

Glumă făcută de SRI în ultima zi a anului 2018


Serviciul Român de Informații a postat, luni dimineață, pe pagina oficială de Facebook, o imagine cu un receptor de telefon atârnând de fir, împreună cu mesajul ”Și în 2019 să auzim de bine!”.

[Europe Direct Maramures] Jurnal CDIMM Maramures nr 12/2018



Buna ziua,

Centrul Europe Direct Maramures va invita sa consultati:

 Jurnal CDIMM 12/2018Cuprins: Bugetul Uniunii Europene pentru anul 2019; Campaniei „9 ne pasă de TINEri”; Deplasarea cu mașina în străinătate;  Negociatorii din cadrul Uniunii au căzut de acord cu privire la întărirea securității cibernetice din Europa; Acord comercial de liber schimb între Uniunea Europeană și Japonia; Premiul Charlemagne pentru tinerii europeni; Corpul european de solidaritate
Cu stima,
Dr.ing. Radu BIG
Director executiv CDIMM Maramures (CEO)
Coordonator Centrul Europe Direct Maramures

tel: +40 262 224870
fax: +40 262 222409
mobil: +40 744 398063

Web: http://europedirect.cdimm.org/Facebook: https://www.facebook.com/EuropeDirectMaramures/ 

Dragi părinţi, e greu ca şcoala să vă mai educe copiii, când acasă vi-i educă televizorul!

Propunerea de reformă în învățământul românesc a făcut să reizbucnească aprinsele dezbateri pe tema școlii. În poziționarea noastră vizavi de această problemă, invit la o discuție care să pornească de la o cunoaștere realistă a școlii, refuzând tratarea superficială sau cuvintele mari.

Vă voi prezenta punctul de vedere al unei persoane care nu are altă pasiune mai acaparantă decât aceea de a încerca să facă educație. Un argument care îmi permite să afirm că mediul școlii mi-e bine cunoscut e acela că am predat în mai multe școli, de la unele centrale, la altele mărginașe, și am trecut atât prin sistemul de stat, cât și prin cel al școlii private. În prezent, aș putea constitui obiect de experiment pedagogic, prin discrepanța încadrării, deoarece predau la două clase dintr-un liceu top 3 al Capitalei (o micro-universitate adolescentină), însă baza și majoritatea orelor le am la o mică școală gimnazială de cartier.

Deci când vorbesc despre elevi, nu am în minte un model elitist. Mă interesează elevul la modul general, copilul acela pe care îl trimitem la școală cu un ghiozdan care-i rupe spatele și care se așază în bancă pentru că e curios, creativ, vrea să învețe și crede că merită să stea acolo. Nu îl trimitem la școală pentru că nu avem baby-sitter sau modalitate de umplere a timpului, ci pentru că avem așteptări de la școală că îl va educa, că îi va întări sistemul de gândire, că îi va încuraja creativitatea și îl va pregăti pentru viitor.

Mai întâi, aș spune că, într-o dezbatere, conflictele izbucnesc din pricina unei înțelegeri diferite a termenilor. Este cazul ilustrat și în iluzia optică denumită raţa lui Wittgenstein, prin care filosoful german arată, alegoric, două moduri de a vedea și a gândi. Privind spre dreapta, se conturează un cap de iepure, dar concentrând privirea spre stânga, ne apare un cap de rață. Două persoane pot recepta lucruri cu totul diferite, în funcția de direcția în care privesc. La fel, e foarte important să definim ce așteptări avem de la școală. Dinspre ce direcție privim? Ce așteptări avem? De ordin strict cognitiv? De ordin moral? De ordin social?

Putem experimenta la nesfârșit, rezultatul va fi unul modest pentru că școala e un educator de mâna a treia. Azi primul rang e deținut de internet și televiziune, al doilea de familie și al treilea de școală.

Dacă principala noastră așteptare este ca școala să dea oameni civilizați și dacă ne vom tot uita în societate pentru a măsura aceste rezultate, atunci vom fi mereu nemulțumiți. Și având definit acest barometru social, desigur că vom fi dezamăgiți și vom tot reforma (fiecare ministru anulându-l pe celălalt), poate-poate vom obține acel cetățean civilizat, empatic, tolerant și moral pe care ni-l dorim. Inutil. Putem experimenta la nesfârșit, rezultatul va fi unul modest pentru că școala e un educator de mâna a treia. Azi primul rang e deținut de internet și televiziune, al doilea de familie și al treilea de școală. Iar distanța dintre primul loc și al doilea este colosală. Influența familiei a scăzut nebănuit de mult, lucru pe care părinții îl află, de regulă, cu maximă surprindere, târziu.

Azi mulți copii nu mai sunt oglinda părinților, ci oglinda modelelor de la TV


Ca dirigintă, am întâlnit mulți părinți foarte rezonabili, oameni civilizați și validați social, dar copiii lor își luaseră setul de valori din cu totul alte părți decât din familie. Azi mulți copii nu mai sunt oglinda părinților, ci oglinda modelelor pe care și le iau din cultura media ori din anturaj. De unde și drama la care, cu ochii în lacrimi, părinții îi fac adesea părtași pe diriginți. Desigur, este până la urmă vina părinților că permit această expunere excesivă la alte medii (virtuale sau de anturaj) cărora le deleagă, involuntar, sarcina educării copilului. Fiind realiști, vom înțelege că școala are cel mult un efect ameliorativ, după viitura năprasnică de violență și vulgaritate care trece, de regulă, peste mințile elevilor. Minți atât de gingașe! Nu vreau ca acest adjectiv să sune siropos, dar nu ar trebui să avem de nimic mai multă grijă amestecată cu respect, ca de gingășia acestor suflete.
 În schimb, de la grădiniță le permitem expunerea la filmulețe (de grafică excepțională, de acord) în care trupuri umane sunt făcute zob, iar decorul este invadat de monștri, războaie, peisaje apocaliptice. Ca detaliu lingvistic neașteptat (prin natura meseriei rezonez la aspectul lingvistic), desenele animate au dus și la recuperarea unor termeni altfel ușor învechiți. Auzeam printre copii mai mici, rostită apăsat, jignirea „nemernicule!”. Cine mai folosește astăzi acest cuvânt, în afară de acea voce care dublează desenele animate și care încearcă să găsească traduceri eufemistice? De la groapa de nisip din parc s-ar putea strânge material pentru o teză de doctorat în lingvistică. De exemplu, aici se pot auzi chemări de tipul „Hei, amice, vino să ne jucăm!”, cu o fidelă ritmare de Disney channel și cu reînvierea acelui caragialian „amice”. Oricum, ce am ilustrat mai sus apare ca minim pericol. Să privim spre adolescență, unde cu greu mesajul școlii (și al familiei) mai este acceptat de elevi, interesați extrem de mult de aspect fizic (aceeași presiune media și de grup), epatare financiară, divertisment, recompensă imediată. Foarte mulți dintre copiii noștri au scopuri imediate și nesemnificative, iar dacă mai învață, o fac de regulă pentru recompense rapide (nota), fiindu-le greu să privească într-un viitor îndepărtat, greu să înțeleagă că învață pentru următorul ciclu de învățământ sau pentru integrarea lor profesională. Ei devin niște copii care nu își mai conturează astfel de speranțe, pentru că societatea le oferă permanent modele de oameni care au reușit în absența școlii și a educației, în general. Mulți dintre copiii noștri au suspendat cu totul aceste proiecții despre ei înșiși ca adulți integrați în viața profesională. Sunt interesați doar de prezent, de la care cer în principal divertisment și poziționare favorabilă în anturaj. Iar, când mai au totuși planuri de termen lung, mulți se visează programatori de jocuri video, cântăreți, actori, dansatori de succes (fără să realizeze că în branșa artiștilor pe care ei îi admiră și urmăresc asiduu se pătrunde totuși foarte greu și circumstanțial, la noroc).
 Dacă familia nu intervine, asumându-și sarcina educării, ci o deleagă televizorului, atunci mare lucru nu mai e de făcut. Este o inegalitate totală de forțe, amintind doar faptul că discursul profesorului nu poate fi niciodată la fel de seducător și persuasiv ca discursul ecranului. Atunci în zadar vrem să transferăm în seama școlii sarcina educării copilului. În această triadă cu mare joc de forțe, cultură media-familie-școală, se stabilesc coalizări diferite, de la caz la caz. În principiu, familia și școala ar trebui să fie aliate. Uneori, familia se opune vehement școlii, din varii motive (contestarea profesionalismului cadrului didactic, nemulțumiri legate de evaluare, de volum de muncă la teme etc), dar există și marele pericol să se întâmple și invers, ca școala să devină dușmana familiei, când conținuturile programelor contravin principiilor de moralitate și educație predate în familie. Consider că pe acest delicat teritoriu s-a înaintat rareori în istorie (și ar fi bine să nu repetăm greșeala) prin transferarea către școală a unei agende politice. (vezi predarea comunismului marxist în școala românească).
 În dorința aceasta de a reforma școala, trebuie să cântărim rațional, privind foarte atent spre realitatea concretă a școlii. Problema care se ridică acum este aceea că, încercând să îl recuperăm pe elevul dezinteresat și necivilizat, vom distruge elevii interesați, care vor ieși din școală mult mai slab pregătiți decât ies azi. Elevul dezinteresat oricum nu va fi sedus de o nouă programă, oricât am încerca să o simplificăm, să o cosmetizăm și să o modernizăm, pentru că acel elev este produsul fasonat de societatea de consum și de anturaj, în condițiile în care familia lui a abdicat, din naivitate sau lipsă de timp, din sarcina de a-l educa. Elevul dezinteresat poate fi un elev cu o inteligență foarte ridicată, dar care are definite alte scopuri și are altă motivație. Mi se pare o dovadă de realism și rațiune ca profesorul să înțeleagă că există zone unde competența lui se oprește. Sunt date pe care școala este în imposibilitatea de a le modifica (mediul social al elevului, familia, opțiunea de petrecere a timpului extra-școlar etc). Desigur, ca profesor dedicat (nu am cunoscut alt gen în cei zece ani de când predau, pentru că numai atașamentul față de copii te poate ține aici), nu vei renunța niciodată la a încerca măsuri de ameliorare și la a lupta pentru o cât de mică schimbare pozitivă.
 Soluția? După critică, ar trebui să încerc și o minimă conturare de scenariu optimist. Desigur, bâjbâi eu însămi în acest delicat domeniu care este educația, deci nu îmi permit să dau judecăți definitive. O înțeleaptă vorbă românească afirmă, aproximativ, că cizmarul are în picioare ghetele rupte, iar învățătorul are acasă copii needucați. E o temere proprie. Așadar, noi înșine ne mărturisim neputințele. Aș zice însă că familia trebuie să își recupereze locul pierdut și să facă educație, nelăsând-o pe seama tabletei și nici măcar pe seama școlii. Iar, în ceea ce ne privește, aș spune că e necesar să avem un cadru legal care să ne lase să ne facem treaba, o programă profesionistă și cinstită (fără scopuri ascunse) și o ierarhie de control care să ne ajute să progresăm. Asta înseamnă că trebuie valorificată resursa umană, pentru că omul sfințește locul. Poate nu ar fi rău să se investească în continua perfecționare, prin cursuri (gratuite și profesioniste), cărți, permise la muzee (în Franța profesorii au intrare gratuită la orice obiectiv cultural), abonamente decontate la reviste de specialitate, vizite educative în școli-pilot etc. Și, mai ales, poate nu ar fi rău ca societatea să se socotească în aceeași tabără cu profesorii, dacă nu pentru rezultatele lor, atunci măcar pentru dedicare. În cancelariile prin care am trecut, am întâlnit mulți profesori. Cu metodele unora am simțit că nu rezonez, dar nu am cunoscut niciunul care să nu fie dedicat meseriei și copiilor.
 Dar, de fapt, aici este marea problemă, a metodei de predare, nu a programei și a planurilor cadru! Pentru că sunt multe de spus, voi încerca să revin cu un articol în care să expun părerile mele și ale unora dintre colegi în privința metodelor de predare.

Autor: Rucsandra Cioc