Sunt învățătoare.
Da! Știu! Nu e mare lucru. Muncesc 4
ore pe zi și am vacanță cât cuprinde. Probabil că de aceea am și timp să scriu pe blog. E o meserie ușoară. Ce este și
mai bine este faptul că toată lumea ar putea face ceea ce fac eu, mai ales
părinții elevilor. Nu-i mare filozofie
să înveți pe cineva să citească sau să
rezolve adunări cu trecere peste ordin. Aceasta este percepția generală despre profesia mea. Inclusiv
colegii profesori privesc de la înălțimea
studiilor lor universitare cu un ușor
dispreț tagma învățătorilor. Mă amuză foarte tare faptul că mai
nou, dacă ești învățătoare și
ai studii superioare te numești
profesor învățământ primar. E limpede
ca cristalul -vorba marelui Creangă-că învățător
este un termen desuet ce trebuie musai înlocuit.
Mie îmi place să fiu învățătoare,
chiar dacă am studii superioare de lungă durată, pe care le-am făcut la timpul
potrivit, imediat după ce am terminat Liceul Pedagogic. Studiile superioare au
fost o continuare firească a formării mele intelectuale, nu un must pentru a
avea încadrarea de profesor învățământ
primar. Anii de facultate (la stat, la zi, la o facultate ce avea în zorii
anilor 90 o mare căutare, am fost 27 pe un loc) au fost ani în care am căpătat
pe lângă cunoștințe teoretice și
abilități intelectuale care îmi sunt de
folos în fiecare zi, pe care o petrec în sala de clasă. Pentru un cadru
didactic, orice oportunitate de învățare
are beneficii indiscutabile pe plan profesional, dar și personal. Cel mai mare câștig
este acela că te ajută să ai viziune, să vezi dincolo de ora de matematică sau
de limba română, unde poate ajunge elevul din fața
ta.
De ceva timp mi-am concentrat atenția asupra părinților
elevilor, cărora li se spune în cărțile
de specialitate parteneri educaționali,
beneficiari indirecți ai educației, parte a procesului instructiv-educativ
etc. Eu i-am privit din altă perspectivă, din aceea a cuvintelor care îi
plasează în categorii create de mine, care nu apar în tratate de pedagogie. Așadar ceea ce veți citi în continuare nu are girul unui studiu de cercetare
metodico-științifică.
Clasificarea mea are
drept criteriu relația părinților cu școala
și
cuprinde următoarele categorii:
1. Părintele Știe
tot! Este categoria cea mai grea pentru un învățător. Părintele îți
spune obsesiv că știe foarte bine și legea învățământului,
și ce trebuie să învețe copilul lui, și ce ai tu de făcut la catedră. Nu ai loc de argumente, pentru
că părintele știe mai bine decât tine
ce este mai bine pentru copilul lui, așa
că trebuie să te conformezi ca să nu riști
să te reclame și să devii subiect de
presă sau un punct pe ordinea de zi a unui Consiliu Profesoral.
2. Părintele Nu e
bine! Este categoria cu care permanent ai de lucru de parcă ai fi mediator
într-un proces de divorț. Este cârcotaș, nu pentru că are ceva cu tine, ci are cu
sistemul, iar tu, cadru didactic, ești
parte din sistem. Nu e bine să dai teme, nu e bine să predai tradițional, nu e bine să faci serbări școlare…După nu e bine nu mai e loc de
argumente logice…
3. Părintele Pe
vremea mea! Este categoria ce conservă principiile educaționale perene. Pe vremea acestui părinte școala era școală,
exista respect pentru profesori, elevii purtau uniforme, nu exista Școala Altfel, nici materii opționale și
totul era utopic de bine. Este dificil de abordat și acest gen de părinte, pentru că te lovești permanent de zidul nostalgiei…
4. Părintele Cum
credeți
dumneavoastră! Este categoria pe cale de dispariție. Părintele are încredere că ceea ce faci la clasă este
pentru interesul major al copilului său, îți
acordă încredere și susținere necondiționată.
Este o categorie restrânsă din punct de vedere numeric. Dacă ai tact și nervi de oțel
inoxidabil poți aduce părinți din alte categorii în aceasta.
5. Părintele Doamna,
doamna! Este categoria care consideră că nu există viață pentru profesor dincolo de gardul școlii. În permanență ești la dispoziția părintelui pentru a-i oferi informații despre evoluția copilului. Cum a fost astăzi la școală? Ce ar trebui să mai lucrez cu el/ea acasă? Ați putea să îl mutați de lângă X cu o bancă mai în față?
etc. Grav este că acest gen de părinte te sună la orice oră, îți dă SMS sau mesaj pe WhatsApp, te așteaptă dimineața
în clasă, iar la prânz în curtea școlii
pentru că e absolut necesar să îți mai
spună ceva. Recomandarea mea răbdare și…tutun
sau cafea sau ciocolată….
6. Părintele La altă
clasă! Este părintele care cunoaște
câte un părinte de la fiecare clasă din școală.
Îți comunică cu precizie de ceas elvețian tot ce se întâmplă la clasele paralele:
ce culegeri folosesc, în ce excursii pleacă, ce proiecte derulează etc. Oricum
ce se face la alte clase este mai bine și
ai putea și tu să te inspiri pentru a
fi în top…
7. Părintele Nu e
treaba mea! Este o categorie cu grad de implicare 0 în viața școlii.
Copilul de îndată ce a trecut pragul școlii
devine responsabilitatea cadrului didactic. Nu e treaba părintelui să îi
ajusteze comportamentul, să îl supravegheze la teme, să îl ajute să termine un
proiect la științele naturi, să caute informații
pentru știrea zilei…E treaba ta de
cadru didactic să te ocupi de educația
copilului său, să recuperezi episoadele pierdute din serialul 6 ani de-acasă,
să faci tot ce poți să aibă succes…Succes!
8. Părintele Merge și-așa!
Este categoria tipic românească. Părintele știe
el, că de aceea e părinte, că într-un fel sau altul copilul va citi, va socoti,
va promova examene…oricum nu îți
trebuie multă școală ca să fii cineva!
9. Părintele La asta
nu m-am gândit! Este o categorie care empatizează cu profesorul. Are reacție imediată, aude și ascultă ceea ce spui despre copilul său, caută soluții, dar le și
aplică. Răspunde prompt la cerințele școlii și
acceptă observații pertinente, fără să
creadă că ai ceva personal cu copilul său.
10. Părintele Ați
putea să! Este categoria care suferă de autosuficiență. Părintele îți face
recomandări zilnice despre ceea ce este bine să faci. A citit pe net, i-a spus
un prieten, a văzut un reportaj la televizor – nu contează sursa, dar cert e că
are rețeta succesului în educație.
Ai ajuns la finele articolului…sper că te-ai amuzat și ai reușit
să te categorisești singur, tu părinte
de școlar…Eu știu că am doi copii, iar pentru fiecare aparțin unei categorii diferite de părinți…E adevărat că raportarea la școală este condiționată de mulți
factori: de tipul de copil pe care îl avem, de propriile noastre convingeri
despre educație, de relația pe care noi părinții am avut-o cu școala
atunci când am fost elevi. Să nu uităm însă că "Tota vita schola est"...așa cum bine spunea Comenius.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu