de prof.
dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu
Colindatori cu
Steaua„Lumea-n cântec se deşteaptă,/ Pe Mesia îl aşteaptă./ Zâmbete cereşti/
intră pe fereşti,/ vin în orice casă./ Şi în orice gând/ arde tremurând/ câte-o
stea sfioasă". (Colind cântat în închisori de creştinii ortodocşi)
Naşterea Domnului nostru este un colind divin în care
Sfântul Prunc este înfăşat în frumuseţi dumnezeeşti, ţesute pe Luceferi, brodate
pe brocardul Zorilor care îmbracă DacoRomânia în Sfânta Albă-Sărbătoare. În
surâsul Pruncului Sfânt se unesc bucuria de Sus cu emoţia suavă a dacoromânilor
ce vibrează în fiorul rugăciunii inimii, în heruvicul închinării şi în
seraficul cânt înălţat în splendori de azur valaho-bucovineano-basarabene. În
privirea Pruncului Sfânt se îmbarcă arhimilenara tradiţie
pelasgo-traco-geto-daco-română ce se răsfrânge miraculos, parcă sub fala
splendorii imperialului Păun: alb, negru, brun, cenuşiu, verde, oranj, albastru,
auriu, roz, argintiu, violet, peruzea, indigo, vişiniu, purpuriu, aşa cum
Istrul, Argeşul, Oltul, Jiul, Mureşul, Crişul, Someşul, Târnava, Bistriţa,
Moldova, Prutul, Siretul şi Nistrul binecuvintează Dacia Crăiesei
Maria-Vlaherna .În mânuţele Pruncului Sfânt se urzeşte întreaga frumuseţe a
costumului naţional regal şi popular al daco-vlaho-românilor: albul nins pe
veşmântul sacerdoţilor daci, pe straiele patriarhale ale bravilor lor urmaşi
din Haţeg, Maramureş, Oaş, ori broderia de nea din sufletul dacului milenar
ţesut în credinţă şi demnitate sau sumanul distinselor gorjence şi ale
mirificelor mehedinţence; negrul-abanos, podoaba cinului monahal, asceza şi
sobrietatea sumanului străbunilor Daci înţelepţi; alb-negrul întrupat în
zestrea inimoaselor Mărginimii Sibiului, în zenitul domniţelor Ţării Loviştene
sau în ritmul paşilor de cadenţă al Fetelor de la Căpâlna. Negrul-verde
imortalizat pe catrinţele frumoaselor răzeşe bucovinence; brunul-arămiu al
pâinii şi al cozonacului ce poartă pecetea dărniciei ţăranului valah, răsfirat
şi pe bundiţa sopranei mierle; verdele-Brad, straja ce stă de veghe la veşnicia
demnităţii noastre, ori viţa-de-vie a datinilor milenare valahe din care ne
cuminecăm cu nemurirea; oranjul-chihlimbar, lacrima eroilor necunoscuţi şi
suspinul pustnicilor încrustat în răşina sihăstriei, ori spicul de grâu mătăsos
ca barba Domnului Hristos. Albastrul-cerului răsfrânt în râurile ce poartă în
iureşul lor dorurile şi dumbrava copilăriei noastre; auriul-borangic, marama
frumuseţii princiare a oltencelor şi muntencelor sau apoteoza atâtor biruinţe
ale Neamului nostru legendar, ori soarele chindiei cuprins pe fotele sublimelor
argeşence, dar şi Rugul aprins al poeţilor mistici.
Rozul-prelins din rosa mistică a cântecului de leagăn al Mamei
sau fiorul Fecioarei valahe permanent îndrăgostite; argintiul-brocart ce
primeneşte firul vieţii în care se împleteşte destinul creştinului ortodox;
violetul-hlamida princiară a mucenicilor încununaţi în sacrificiul lor suprem
şi sfânt; peruzeaua-surprinsă pe brocartul ispititoarelor dobrogence, ori
sclipirea filocalico-sofianică a Culturii Duhului; indigoul-hrisov al dăinuirii
noastre scris cu pană de fulger înmuiată în cerneală de Voroneţ; vişiniul
catifelat de pe podoabă ancestrală a neegalatelor armânce sau ale aleselor
bănăţence; purpuriul-mantiei Fecioarei Maria brodată din Dorul jerfei sacre a
tuturor Mucenicilor şi Muceniţelor sau brunul-roşcat al Privighetorii ce
concertează pe scena sublimei armonii a Naturii, doldora de tainice încântări;
petele cenuşii ale sorţii adunate în elegia şi singurătatea Cucului; pestriţul
diafan al Ciocârliei care pogoară cerul pe pământ în liturghia Creaţiei;
albul-cenuşiu al Codobaturei-cel mai încântător paj al Primăverii;
cenuşiul-roşcat răsfrânt pe negrul-alb al Turturelei-care a împărtăşit
suspinul, lacrima şi dorul Vestalelor-Martire de la Mislea sau Miercurea Ciuc;
negrul-albăstrui, albul-gălbui şi roşul unduirilor de pe fracul regalei
rândunici; albul-albăstrui cu nuanţe de verde şi roşu pe mantia magului Porumbel
aducător de pace.
Tot acest apanaj cromatic măiestrit din Voinţa
dumnezeescului Prunc a întrupat obiceiurilor precreştine în tradiţia
hristic-creştină, ctitorind caracterul unui Neam cu suflet îndumnezeit sub
blazonul divin al menirii sale primordiale. Cu Steaua, cu Sorcova, cu Capra, cu
Ursul, cu Pluguşorul, cu Buhaiul, cu Cimpoiul, cu măşti şi fără măşti, cu
crenguţe de brad sau cu straie frumoase bogat ornamentate ce risipesc rubine,
safire, jad şi topaz peste nea, românii ortodocşi străbat cu urări şi veste
bună, de la un capăt la altul, de la o casă primitoare la alta omenoasă, în
lung şi în lat, datinile şi tradiţiile milenare, aprinzând lumină şi bucurie în
fiecare suflet frumos al drept măritorului creştin.
În geometria şi geografia ornamentală a portului naţional
regal, Pruncul Sfânt, Dragobetele-Nemuriri surprinde permanenţa creaţiei
sufletului românesc, care sub fascinaţia muzicii populare, devine o entitate
cosmică a armoniei, a înţelepciunii şi a sublimului pogorât peste divinul
serafic carpatin. Portul naţional, regal-popular înnobilat de
cântarea-încântare transcende sufletul frumos într-o mireasmă liturgică de
permanentă sărbătoare, de permanentă uimire, de permanentă devenire, de
permanentă venerare. În Colindul Pruncului Sfânt se evocă fiorul, vibraţia, îmbrăţişarea,
cântarea, frumuseţea, prietenia, dragostea, desăvârşirea, jertfa, suferinţa,
sfinţenia, dumnezeirea, a tot ce este în ceruri şi în Grădina sacră a Crăiesei
Sale Maicii. Colindul Pruncului Sfânt se cerne dalb în taina slujirii hristice
a Cuvântului, în expresia purităţii sale jertfelnice, în Dorul iubirii divine
de dragul frumuseţilor creatoare, procreatoare, încântătoare, înnoitoare,
adoratoare, revelatoare. În Colindul Pruncului Sfânt vibrează Frumosul din noi
şi Frumuseţea din EL, împătăşindu-ne cu Dumnezeu, cu Neamul, cu noi înşine, cu
Cosmosul.
Miracolul dacoromân prevesteşte primăvara vieţii noastre
arătând hiperboreal puterea frumuseţii destinului românismului împlinit.
Observându-l doar, auzi un glas care te cheamă, care te strigă, care te cântă
din adâncul fiinţei tale, din străfundurile diafane ale Naţiunii noastre
pelasgo-ancestrale. Însuşirile Frumosului - Dacoromân au fost pre-create în
costumul naţional popular, plin de ceru' înstelat şi pământu' înverzit, plin de
graţie şi splendoare în care s-a întrupat întreaga Natură cu cântarea ei
celestă şi cu jocul atât de vrăjit al sublimului fior ce pulsează ca o vibraţie
harico-lirică. Dacoromânul în portul său milenar răsună ca un sunet angelic în
marea-muzică a lumii serafice, provocând o constelaţie cosmică, întrupând o
revelaţie a comuniunii întru frumos, promovând o Simfonie a tuturor armoniilor
siderale, pogorând o sacrosantă Liturghie a Învierii dumnezeeşti şi româneşti.
Ce năzuinţă şi făgăduinţă ademenitoare pentru setea de cunoaştere, de împlinire
şi de iubire a Frumosului dumnezeiesc al Milosârdei Fecioare Maria!
Încântarea cântării populare e fiorul întâlnirii cu focul
ceresc, a romanţei tinereţii cu surâsul serafic, a legănării mamei cu zâmbetul
heruvimic, a rapsodiei harului cu duioşia tatălui, a mângâierii lui Dumnezeu cu
îmbrăţişarea Fecioarei, a sărutului frumuseţii cu admirabilul joc al trăirii
unde matricea omenirii, izvorul dorului şi dragostea diafană se prind în hora
sublimă. Tezaurul folcloric daco-român aşterne peste lumea urzită din voinţa şi
splendoarea plămadei divine o adiere de miracol a cântării, o corolă de lumini
diafane de pe cereştile altiţe, o zare înmiresmată de sublimul carpatin şi o
Liturghie hristică ce transcende Catapeteasma bolţii infinitului cosmic. Tradiţia
noastră precreştină poartă în ea desăvârşirea mirabilului, aşa cum Creaţia
divină poartă în Sânul ei esenţa împlinirilor dumnezeeşti!
Dacă Numele Pruncului Sfânt este sinonimul Dragostei, al
Fecioarei Maria, aură a Frumuseţii absolute, al dacoromânului oglindeşte
Prietenia ca o adăugire a splendorii sufletului său hristic-frumos! Vocaţia
Dacoromânului este de a zămisli Candoarea, de a urzi Frumuseţea, de a întrupa
Adevărul, de a încânta Dorul, de a întruchipa cântarea celui Drag! Doina
Dacoromânului, ca o harpă a paradisului valah transformă sufletul într-o lumină
răsfirată dintr-un joc zamolxian orchestrat de Mâna Celui Care ne-a zidit în
slava splendorilor Sale dumnezeeşti!
Încântarea Dacoromânului este o Cântare a Cântărilor Dorului
aprins şi cuprins în frumuseţea celui drag! Tezaurul inimii
pelasgo-daco-românului înverzeşte, înfloreşte şi rodeşte sufletul melodic al
Universului ce se întrupează, respiră şi se inspiră din el! Cuvântul, cântecul,
suspinul, portul, muzica, lacrima, urătura, chiotul, jocul, fiorul, dorul,
îmbrăţişarea s-au întrupat în chipul frumos al Dacoromânului, în iureşul plin
de graţie al horii şi a întregului etos al naturii folclorice! Hora este un
cuvânt pelasg, primordial ce atestă în pământul şi în sufletele noastre permanenţa
Thraco-Daciei, ca Patrie a lumii. Pelasgo-Thracii au transmis acestui
binecuvântat pământ Dac, gustul niciodată desminţit al unui înalt fast domnesc,
regal, chiriarhal transpus în veşmânt, în port, în podoabă, în eleganţă, în
gingăşie, în demnitate, în măreţie, în permanenţa princiară valahă.
Noi, Dacoromânii am ridicat eleganţa vestimentară a ţinutei
populare la treapta unui principiu eminamente divino-moral, la arta
conversaţiei melodice desăvârşite, la comuniunea întru frumos, la cuminecarea
întru sublim! Mândreţea, mândria ca atribut vestimentar s-a instaurat ca o
virtute serafică ce înnobilează veşnic vocaţia şi misiunea creştină a
dacoromânului! Însuşirea cuvântului „mundus" înseamnă începutul eleganţei,
purităţii şi dragostea lumii pelasgo-thrace, ce se revarsă peste universul dac
înfiorându-l! De aici descende permanenţa miresmelor înflorite a numelor
sublime ce susură în cei dragi ca un Colind serafic ce ninge peste sufletul
frumos! Tradiţia-curajul risipit în culoare şi cântare ca raţiunea de a fi a
Românului! Tradiţia ne leagă prin Cuvânt de Lumină, prin Lumină de Adevăr, prin
Adevăr de Libertate, prin Libertate de Iubire, prin Dragoste de Frumos, de
Român! Tradiţia este ca o Pâinea caldă şi rumenită ce se frânge tuturor Fiilor
ei şi ca Vinul dăruit din Via lui Dumnezeu cu bună savoare după meritul
fiecăruia!
Colindul sfânt s-a născut sub apoteoza Cuvântului divin, din
ciorchinele de dor al mustului cuvintelor părinteşti, nimbate de duhul
înţelepciunii străbune, împletit în corola harică a cununei spicelor de grâu
culese ca o expresie vie a mărturisirii Adevărului sau ca jertfa Viţei de vie
brodată pe sfântul Potir al cuminecării mistice întru Dumnezeu, Neam, Patrie,
Biserică şi Familie.
Sărbători fericite ninse cu emoţii de har şi Colinde cereşti
binecuvântate, tuturor Prietenilor mei de pe pământ şi din cer!
23 Decembrie 2018
† Sf. Muceniţă
Anisia; Cuv. Teodora din Cezareea; Cuv. Leon; Sf. Iosif tutorele lui Iisus;
Proorocul David şi Iacov, ruda Domnului.
Dacoromânia,
Brusturi, Neamţ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu