Dragii mei enoriași!
Verigile Neamului. În Duminica de dinaintea Nașterii Domnului se citește Evanghelia genealogiei
Mântuitorului. Sunt înșirați acolo moșii și strămoșii după trup ai Domnului
Iisus Hristos până la a patruzeci și
doua spiță. Este uimitor! Gândiți-vă câți strămoși vă cunoașteți fiecare: tatăl, bunicul, străbunicul și….
stră-străbunicul în rare cazuri.
La evrei evidențele de stare civilă se țineau la sinagogi și temple cu mare strictețe. Fiecare membru al comunității
putea să afle de acolo pe cine a avut mai de seamă printre strămoșii lui. În cazul Mântuitorului, acele evidențe scot la lumină că El era descendentul întemeietorului poporului
evreu, celui dintâi strămoș, Avraam. Mai mult, era de
viță domnească, descendent al celor mai mari
regi ai poporului: David și Solomon. La o adică, dacă
s-ar fi pus problema ocupării tronului regal, Mântuitorul ar fi avut dreptul să
candideze, fiind ,,os domnesc”, fără putință de
tăgadă.
Registrele păstrate la sinagogi și
temple erau documente istorice de mare valoare. Ele ne dovedesc și nouă cât de importante sunt actele și cât
de importantă este istoria în viața
unui om și a unui popor. Nicolae Iorga spunea că cel
care nu-și cunoaște
istoria este ca un copil orfan, care nu – și
cunoaște părinții.
Istoria ne spune cine suntem și de unde venim; ne arată
care au fost idealurile moșilor și strămoșilor noștri, momentele lor de înălțare și de decădere, clipele de
victorie și de înfrângere pentru
realizarea acelor idealuri. Pătrunzând tainele istoriei, te simți și tu fiu al Neamului tău, al Țării tale, te simți o mică verigă dintr-un
lanț uriaș, cu
milioane de verigi, care se susțin una pe alta. Înțelegi că ai și tu un rost și o țintă în viață,
care se leagă de rosturile și idealul Neamului tău. Înțelegi că trebuie să dai mai departe urmașilor
tăi, ca pe o ștafetă, conștiința apartenenței de
acel Neam, zestrea moștenită din străbuni,
formată din limbă, religie, port, muzică, dans, datini și obiceiuri. Poate în lume cunoști alte
neamuri mai mari, mai puternice, mai bogate, care ar putea să-ți ofere condiții mai bune de viață. Dacă știi că ești fiul unui neam anume, nu-ți vei
părăsi niciodată neamul, după principiul ,,ubi bene ibi patria”, adică ,,unde
este bine, acolo este patria”, ci vei rămâne alături de ai tăi să duci greul și necazul, bucuria și durerea neamului tău. În
lume, de asemenea, vei întâlni femei mai tinere, mai frumoase, mai bogate, mai
învățate decât mama ta. Cu toate acestea, mama
este unică, de neînlocuit; este mama ta. Acelea vor putea să-ți fie prietene, iubite, neveste, dar niciodată mamă! Așa este și Țara. Un popor nu este o adunătură de lume, o turmă, o populație, ci el este o ființă istorică, menit de
Dumnezeu să aibă un rost în lume, un ideal. Dacă acel popor se risipește, dacă mințile lui luminate se duc
după locuri de muncă mai călduțe, dacă meșterii și muncitorii lui cei mai
tineri, mai puternici și mai vrednici pleacă peste
mări și țări
după un salariu mai bun; dacă milioane de copii nenăscuți sunt aruncați în tomberoane, cu siguranță acel Neam nu-și va mai putea împlini
menirea lui în lume, rostul lui istoric în concertul popoarelor. El va semăna
cu un motor din care ai luat o mare parte din piese și după aceea te miri că nu vrea să pornească sau că nu merge bine.
Toate își aveau locul lor, rostul lor, iar
constructorul a știut pentru ce a pus-o
acolo pe fiecare.
Cei care încearcă să ne îndepărteze de Istorie sunt vrășmași de neiertat ai Neamului. Îndepărtarea se
face prin superficialitatea studierii Istoriei
în școală; prin încercarea de a include haotic
istoria națională în istoria universală, dezorientând
complet pe bieții copii; prin distrugerea
actelor și documentelor; prin falsificarea
adevărurilor istorice; prin eliminarea denumirilor topografice, care sunt
locuri de sfântă aducere aminte păstrate din moși-strămoși; prin distrugerea familiei tradiționale
și a religiei străbune; prin eliminarea de pe
actele de identitate a numelor părinților;
prin înstrăinarea și vânzarea pământului și bogățiilor solului și subsolului țării străinilor; prin
manipularea locuitorilor, în sensul de a le inocula repulsie și dispreț de propria țară și de propria istorie;
prin îndobitocire etc.
Să ne păstrăm Istoria cu sfințenie, căci ea
este buletinul nostru de identitate.
*
Din documentele Marii Uniri. Redăm mai jos vibranta
cuvântare a mitropolitului Miron Cristea la Marea Adunare de la Alba
Iulia, pentru a marca astfel măreața zi de 1 Decembrie:
„Mărită
nație română!”
Sunt aproape două mii de
ani, de când împăratul Traian a sădit, a altoit nobila viță română în tulpina
vânjoasă a rezistentului neam dacic, dând astfel naștere poporului nostru român. Ca o
sentinelă neadormită și credincioasă a organizației și civilizației române, a
răspândit acest popor lumina culturii latine, făcând aceste plaiuri și ținuturi
– pe atunci încă sălbatice – în ,,Dacia Felix”.Dar năvala Hunilor și a
numeroaselor hoarde barbare – câte s-au strecurat pe aicea în curs de veacuri –
nu numai că ne-au stingherit în munca și opera noastră, ci ne-au înfrânt pentru
multă vreme, și ceea ce a fost mai rău pentru noi, ne-au divizat, ne-au
împărțit. Astfel, cu timpul am ajuns unii în jurul Maghiarilor, dedați
de la fire, ca și ceilalți Turani, a trăi din sudoarea altora; iar
alții au ajuns în robia Turcilor, mai târziu a Germanilor și a țarismului
rusesc. Mai lungă a fost robia noastră, a Românilor din Ungaria și
Transilvania. V-aș amărî prea tare sufletele și aș prea întuneca seninătatea
acestui frumos praznic național, dacă v-aș înfățișa icoana amănunțită a
lungilor noastre suferințe din cursul acestor veacuri. Amintesc
numai: Cum am zăcut veacuri întregi în cea mai neagră iobăgie; Cum am
fost proscriși de legile nu numai aspre, ci draconice ale lui Verboczy; Cum în
atâtea rânduri ne-am pierdut pe toți conducătorii; Cum ne-au sfâșiat chiar
credința strămoșească; Cum au rupt legăturile canonice și firești ale bisericii
noastre cu biserica mama a fraților de dincolo; Cum ne-au bătut păstorii, ca să
se risipească mai ușor turma; Cum au hrănit cu scump sângele nostru toate
lipitorile lepădăturilor străine, s.a.
Dară cu toate astea –
precum după vorba lui Alecsandri ,,Ceahlăul sub furtună nu cade mușuroi” -,
așa și puterile neamului românesc nu au putut fi zdrobite pentru totdeauna. Din
contră! Mulțumită puternicei însușiri a poporului de a spori văzând cu ochii,
s-a împlinit față de noi cuvântul poetului: ,,Barbarii vin, barbarii
trec, Românul îi petrece; Și – unde unul a căzut – răsar în locu-i
zece.” Astfel codrul neamului a odrăslit mereu, suplinind nu numai
golurile marilor jertfei, ci am fost chiar în stare să dăm lumii – pe lângă
multe altele – și eroi, ca Ioan Corvinul, carele – ca și Ștefan
cel Mare – a frânt puterea semilunii păgâne, pe Matei
Corvinul, tot roman, care a fost cel mai mare rege al Ungariei.
Însă cu cât începeau să iasă la iveală mai bine strălucitele noastre însușiri
strămoșești cu atâta se sileau mai tare turanicii tirani a ne asupri și
strâmtora.
Orbiți de gogorița ,,ideii
de stat național maghiar“ nu s-au rușinat a născoci cele mai drăcești
căi și mijloace cu scopul hotărât de a ne desființa și maghiariza. De o parte Habsburgii
haini și meșteri întru a semăna intrigi și discordiei între popoarele
fostei monarhii, ca astfel să le poată domina și să se poată susținea, Contele
negru Iuliu Andrassy, pe care intenționează republica maghiară a-l trimite ca
delegat la tratativele de pace, a declarat în camera ungară: ,,Cauza naționalităților
din Ungaria este chestie de putere, nu de drept”. Mai ales ceea ce au
făcut cu noi în anii din urmă, trece toate marginile. Strigau la cer răzbunare
nedreptățile, cari trebuia să le suferim. Ne durea mai ales încătușarea
sufletului nostru românesc și răpirea școlilor, căci n-am uitat nici o clipă
admoniția de la 1848 a marelui Bărnuțiu: ,,Și cu cât vor învăța mai mulți
români la școlile străine, cu atât va pierde națiunea mai mulți fii”. Fiecare
fiu înstrăinat era o bucată ruptă cu dureri din trupul nostru.
În fața asupririlor și a
nedreptăților, pe cari nu le puteam opri, ne-am retras resemnați la vetrele
familiilor și la altarele bisericilor noastre; și acolo am străjuit cu
neadormită grijă și am salvat scumpele comori ale sufletului: legea,
limba, datinile strămoșești și toată moștenirea ființei noastre etnice de
Români. Dar asupririle acestea – deși ne-au împestrițat cu străini pământul
strămoșesc prin colonizări și cu toată forța mijloacelor de guvernământ, ne-au
înstrăinat orașele, ne-au ținut în neștiință, împiedecând aproape orice progres
– totuși nu ne-au putut istovi, ci ne-au făcut mai rezistenți, ne-au întărit,
ne-au închegat. Iară țara fraților din regatul liber a devenit pentru
noi steaua strălucitoare a nădejdilor noastre de mai bine.
Prinzând curaj, am întețit
tot mai mult lupta noastră politică pornită în contra opresorilor noștri,
cristalizând tot mai clar ținta aspirațiunilor noastre naționale. La anul 1866
scrie Papiu Ilarian unui deputat român din parlamentul ungar: ,,Românii
să pretindă curat și simplu, ca să fie națiune politică egală… Numai înainte cu
curaj și cauza voastră va ajunge la cunoștința Europei – și atunci ați câștigat
totul”.Bărbăteștile lupte politice ale episcopilor și fruntașilor noștri
conducători, pecetluite cu însemnate jertfe de mucenici naționali, formează
pagini strălucite ale trecutului nostru întreg. Ele au convins pe marile
popoare, cari conduc destinele lumii despre Sfințenia și despre îndreptățirea
aspirațiunilor noastre spre libertate.
Și când tiranii noștri seculari
au intrat și în sfintele noastre biserici și ne-au pângărit altarele lor, pe
cât de sfinte pe atât de românești, frații noștri liberi n-au mai putut suferi
umilirea noastră. Atunci mai marele fiu al marelui său părinte Ioan
Brătianu – în casa căruia s-au cultivat cu sfințenie cultul dezrobirii
noastre, cu aprobarea plină de însuflețire a tuturor factorilor competenți,
urmați de toată țara – a sfătuit din poziția sa plină de răspundere pe
Vodă, să scoată sabia și să înceapă lupta alăturea de acele popoare, pe
a căror steag este scris ,,Înfrângerea tiraniei, biruința dreptății și
eliberarea popoarelor asuprit”. Ajutorul celui de sus a fost cu ele și cu
noi; căci după cum spunea Nicolae Bălcescu: ,,Dumnezeu a
lăsat libertatea pentru popoare; și cine se luptă pentru libertate, se luptă
pentru Dumnezeu”. După 52 luni de uriașe jertfe și de mult sânge
românesc vărsat în lupte crunte, a biruit sfânta și mântuitoare poruncă din
solia puternicului Mesia – Wilson: ,,Tot poporul trebuie să aibă libertatea de
a fi stăpân pe sine și a-și croi însuși viitorul și soarta”.
Ca să ne folosim și
noi Românii din Ungaria și Transilvania de dreptul cuprins în
acest evanghelic principiu, am venit la această istorică și măreață adunare națională
în străvechea Alba-Iulia, de care ne leagă amintirea celor mai crude chinuri și
suferințe, dară și cea mai sfântă nădejde. Deși au trecut decenii, chiar
veacuri de atunci, totuși și acum aud, cum geme de adânc din fundul temniței
regele munților Iancu, aud mai ales suspinele, vaietele și sfâșietoarele urlete
de durere ale mucenicilor Horia și Cloșca, cari aici au fost trași pe roată.
Sub impresia acestor amintiri, amare, sub impresie proaspetelor noastre suferințe
din anii războiului… care Român mai poate dori, să mai trăim în același
Stat cu Maghiarii? Cine ar dori aceasta, nu poate fi Român. Promisiunile deșarte
din cursul veacurilor ne-au învățat a nu mai avea în Maghiari nici o
încredere. Dar chiar de s-ar fi șters din sufletul nostru orice
amintire a muceniciei noastre de veacuri, încă nu ne putem gândi la altceva
decât la aceea, ce au hotărât și făcut frații din Basarabia și Bucovina, adică
la Unirea cu scumpa noastră Românie, alipindu-i întreg pământul strămoșesc.
Aceasta trebuie să fie
singura noastră tendință firească; doară idealul suprem al fiecărui popor, ce
locuiește pe un teritoriu compact, trebuie să fie unitatea sa națională și
politică. Am fi niște ignoranți, vrednici de disprețul și râsul lumii, dacă în
situația de azi am avea altă dorință. Numai din unirea tuturor Românilor de
pretutindeni vor putea răsări astfel de producte și manifestațiuni ale geniului
nostru național, cari prin însușirile lor specific românești să contribuie la
progresul omenirii. Deci – oricât de tare ar fi gardul Carpaților care până
acum ne-a despărțit de frații noștri – totuși și aici – în atmosfera tradițiilor
lui Mihai Viteazul – nu pot decât să exclam împreună cu poetul Rădulescu
Niger: ,,Hotarele de astăzi sunt margini trecătoare, de care
timpul râde; Căci el pătrunde-n taina ursitei viitoare, când ele s-or
deschide!”
Ceasul deschiderii a
sosit. Nu putem și nici n-am avea lipsă să retezăm Carpații, căci ei
sunt și trebuie să rămână și în viitor inima Românismului, dar simt că
astăzi prin glasul unanim al mulțimii celei mari, vom deschide larg și pentru
totdeauna porțile Carpaților, ca să poată pulsa prin arterele lor cea mai caldă
viața românească și ca prin aceasta să ni se înfăptuiască: ,,acel vis
neîndeplinit, copil al suferinței, de-al cărui dor au adormit și moșii și
părinții.”
Am ferma nădejde, că precum
noi cei adunați la Alba-Iulia am hotărât azi cu glas unanim Unirea cu
România, așa și glasul întregii națiuni se va concentra asupra
singurei dorințe pe care o pot exprima în trei cuvinte: Pân-la
Tisa! Amin!…
*
Sfaturi părintești. De data
aceasta vom selecta câteva sfaturi ale marelui scriitor Dostoievski privind
atingerea unui ideal în viață. Iată-le:
1. Trebuie să trăieşti pentru cei
care au nevoie de tine, să te împrieteneşti cu cei în care ai încredere, să
vorbeşti cu cei ce-ţi plac şi să le fii recunoscător celor care te
preţuiesc; 2. Nimeni, dar nimeni nu trebuie să ştie despre neînţelegerile
ce apar între soţ şi soţie, dacă tot se iubesc. Nici chiar mama nu trebuie să
ştie sau să fie chemată să judece astfel de cazuri. Soţul şi soţia sunt
adevăraţii judecători ai situaţiei. Dragostea e o taină dumnezeiască, ce trebuie ascunsă de ochii
altora, indiferent de situaţie; 3. Nu-ţi umple memoria cu supărări, căci nu va
rămâne loc pentru clipe frumoase; 4.
Omul găseşte timp pentru ceea ce vrea cu adevărat; 5. E uimitor ce poate
face o rază de soare cu sufletul unui om; 6. Sufletul se vindecă alături
de copii; 7. Nu-i fă niciodată rău omului care e gata să facă totul pentru tine;
8. Uneori oboseşti mergând spre oamenii care nu-ţi vin în întâmpinare; 9. În viaţă totul e temporar. Dacă totu-i
bine – trăieşte momentul, pentru că aşa nu va fi mereu. Iar dacă e rău – nu
te-ntrista, pentru că nici răul nu va dura veşnic; 10. Într-o bună zi va
apărea un nume nou în viaţa ta, care-ţi va preface trecutul în scrum; 11. Viaţa
trebuie iubită mai mult decât sensul ei; 12. Dacă eşti rece în relaţia cu
oamenii – îi vei răni. Dacă eşti sensibil – ei te vor răni; 13. Sunt trei
lucruri de care se tem majoritatea oamenilor: să aibă încredere, să spună
adevărul şi să fie ei înşişi; 14. Omul e înţelept ca atare, dar pentru a
proceda înţelept – nu e suficientă doar înţelepciunea; 15. E uşor să distrugi
un om. – E suficient să-l convingi că ceea ce face mai important în viaţa lui
nu-i trebuie de fapt nimănui;
16. Nimeni nu va face primul pas, pentru că fiecare crede că intenţia
gestului nu e reciprocă; 17. Viaţa se sufocă, atunci când nu are nici un ţel;
18. Dacă vei merge spre ţintă, iar pe drum te vei opri mereu pentru a arunca
pietre în fiecare câine care latră, atunci niciodată nu vei ajunge la
destinaţie; 19. Cel care vrea să facă
bine, îl va face şi cu mâinile legate; 20. Cei maturi nici nu-şi dau seama că
uneori copiii dau sfaturi înţelepte în cele mai dificile situaţii.
*
Folclor din Mehedinți(LXXXVI). Din cântecele populare culese de subsemnatul la 23
octombrie 1983 de la regretatul Rolea
Petre(zis Pătru lui Râcu) din Bârda, mai redăm câteva. Iată-le:
De-aș trăi ca bradu-n munte
De-aș trăi ca bradu-n munte,
N-aș avea supărări multe.
Dar trăiesc ca plopu-n vale
Și sunt plin de supărare.
Și de supărare multă
Mi-a căzut lumea urâtă.
Mama mea când m-a făcut,
Mai bine să fi făcut
Două izvorașe reci
Între două maluri seci.
Și din mâna mea cea stângă
Un stejar să facă umbră;
Și din mâna mea ce dreaptă
O cană de băut apă;
Și din picioarele mele
Să fi făcut scăunele,
Să șadă lumea pe ele!
Foaie
verde flori mărunte
Foaie verde flori mărunte,
Dă-mi, Doamne, zile mai
multe,
Să mai vin la vară-n munte,
La turme de oi cornute.
S-aud oile zbierând,
Baciul din fluier cântând,
Băcița din frunză trosnind,
Ploaia-n codru răpăind.
Mă fac broască la pământ,
Pe murgul ca să mi-l prind.
Pe murgul cu coama lungă,
Care-mi bagă mia-n pungă,
Ori mia, ori temnița,
Din doua una i-a mea!
Foaie verde lemn adus
-Foaie verde lemn adus,
Hai, mândră, pe deal în sus,
C-a făcut făsuiu fus,
Aracul nu i l-am pus!
Hai, mândro, să-l arăgim,
Ș-acolo să ne iubim.
-Nu pot merge, neiculiță,
Nu mă las-a mea măicuță!
Vino diseară-n grădină,
Că eu iau ulcioru-n mână
Și spun că merg la fântână
Și facem dragoste bună!
Ce crede măicuța mea,
Că eu fac ce spune ea!
Mă bate, n-are ce-mi face,
Că mie de tine-mi place!
Bate vântul prin pădure
Bate vântul prin pădure,
Culcă lemne de-ale bune!
Culcă lemne, culcă fagi
Și desparte oameni dragi.
Oameni dragi cum am fost
noi,
Ne-a despărțit ca doi boi!”
*
File de jurnal – 14 iun. 1982. ,,Se aude că pentru anul acesta C. A. P. – ul nu va mai retribui munca
oamenilor prin produse, ci numai prin bani. Având în vedere că orașul dă
alimente numai orășenilor pe bază de tichet, iar la țară alte mijloace de
aprovizionare nu există, dacă se va aplica această măsură, ea este deja de
domeniul absurdului. Astfel de măsuri privind înfometarea sistematică a unui
popor nu știu să fi fost luate vreodată.
Dar oamenii sunt fericiți….! Atât de fericiți, că tot mai mulți își caută loc
pe la cimitir!
Unchiu-meu Sandrică mi-a povestit
că la Șantierul Naval din Tr. Severin mulți muncitori demisionează. O apatie și
un dezinteres general stăpânește atmosfera. Când este vorba de câte o alegere, ședințele
devin adevărate mascarade. Oamenii serioși refuză să se amestece și să se
înhămeze la un car fără roți. Pentru a-și bate joc, câte unul se ridică și
propune pe cine știe ce prăpădit, incapabil și străin de situație. Numai ce se
aude din sală: ,,Foarte bun, foarte bun….!” Astfel, apare peste noapte, cu funcții
de răspundere în organizația de partid, sindicat sau alte asociații muncitorești,
câte un amărât, care se miră el singur de ce a fost atârnat acolo!
Două săptămâni de întrerupere a
Jurnalului. Se zice că jurnalul în ziua de azi ar fi o imprudență capitală.
Asta, având în vedere o eventuală confiscare a manuscriselor. Aș vrea să
precizez, însă, să se știe, pentru orice eventualitate de acest gen, că notele
mele de jurnal nu au nimic cu vreo activitate subversivă. Dimpotrivă. Eu
urmăresc să-mi strâng material pentru Hronica
nescrisă a românilor și am nevoie să înțeleg anumite stări de spirit din
zilele noastre, pentru ca, prin analogie, să pot reconstitui unele fresce
istorice. Numai apropiindu-te de sufletul unui popor îi poți înțelege durerile,
bucuriile și speranțele. Din acest punct de vedere îmi realizez Jurnalul. Alt
motiv care mă determină să fac aceasta este nevoia de a pregăti o lucrare de
literatură închinată boierului Bumbaru din Negrești, tip caracteristic
orânduirii trecute. Zugrăvind oamenii de azi, îmi fac schițe pentru portretele
celor de ieri. Jurnalul meu, având o
sferă strict-strict particulară și personală, neavând rostul de a fi pregătit
pentru tipar, are caracter istoric și literar. Istoricul și scriitorul de mâine
își face ucenicia la izvorul nesecat de simțire și gândire populară. Prin
urmare, dacă vreodată vreun cititor nepoftit și-ar arunca privirile peste
manuscrisele mele, să înțeleagă astfel și rostul Jurnalului meu și să nu mă
pedepsească pentru o activitate de care nu mă fac vinovat!
Stăpâne, Ți-am fost câine
credincios. Am stat legat și Ți-am păzit cu grijă Casa. Nu am uitat o clipă,
Stăpâne, că ai drept de viață și de moarte asupra mea și că acest drept Ți-l poți
exercita necondiționat, atunci când Îți este voia și plăcerea. Într-o clipă
numai și mă poți strivi ca pe un vierme sau ca pe o omidă hidoasă. Dar, fiindcă
ai prea multe javre și jigodii și mai puțini dulăi, Tu știi bine, Stăpâne, că-Ți
sunt de trebuință. Rogu-Te, dar, pe Domnia-Ta să binevoiască a spune copiilor
răi, ca-n jocul lor neastâmpărat să nu-și mai facă o plăcere din a mă călca pe
coadă. Dacă ieri le-am sfâșiat nădragii, mâine s-ar putea să le rup și
cotoaiele. Nici chiar ei nu trebuie să uite, Stăpâne, că sunt, totuși, dulău și
am orgoliul meu….!”
*
Ajutoare
și donații. În această perioadă am primit câteva ajutoare și donații,
astfel:
- fii ai satului Malovăț: Pleșan
Valeria(Tr. Severin), Popescu Constantin(București), Zorilă Sandu (Tr.
Severin), Mănescu C. Dumitru(Londra-Anglia): câte 200 lei; Prof. Dr. Ionașcu Geogeta(București): 150 lei; Albulescu Maria(Tr. Severin),
Sandu Aurica(Tr. Severin), Grecu Grigore(Tr. Severin), Partenie Doru-Nicușor(Tr.
Severin), Vlădioniu Mariana(Tr. Severin), Munteanu Gheorghe(Tr. Severin): câte 100 lei; Săvescu Aurelia(Tr. Severin),
Crumpei Valeriu(Tr. Severin), Borcilă Dumitru(Italia): câte 50 lei;
- fii ai satului Bârda: Luca Emil-Marius(Germania): 300 lei; Pătru Mădălina (Timișoara), Popescu Dan-Ionel(Tr.
Severin): câte 200 lei; Mucioniu
Ilie(Tr. Severin), Trocan Pantelie(Tr. Severin): câte 150 lei; Cioloca Polina(Timișoara), Prof. Iacov Raluca(Tr.
Severin), Urdă Violeta(Lugoj-TM), Rochian Tudor (Tr. Severin), Dragomir Ion(Tr.
Severin), Ile Teodor(Sânicolaul Mic-AR), Sfetcu Luminița(Franța), Rolea
Titu(Schela-MH), Rolea Aurel(Schela-MH): câte 100 lei; Luca Miuța(Tr. Severin): 65 lei; Mema Mariana (Tr. Severin), Boroancă Petrișor(Tr. Severin),
Duțoniu Ion(Tr. Severin), Predescu Violeta(Tr. Severin), Rolea Ileana(Tr.
Severin), Botea Constantin(Șimian-MH): câte
50 lei;
- Credincioși din afara
parohiei: Bogdan Soare(București):
500 lei; Ivanovici Florica(București), Enache Maria(București),
Dr. Petruțiu Monica Nicolae Victoria (Tr. Severin), (Orăștie-HD): câte 250 lei; Sprijan Ramona(Cluj-Napoca),
Ing. Spătariu Miron – Filip (Reșița-CS), Ing. Octavian Cudalbu(Baia-Mare – MM):
câte 200 lei; Petruța Freund (Germania):
180 lei; Golea Nicoleta(Tr.
Severin): 150 lei; Ionescu
Floarea(Câmpina-PH), Dr. Cristina Dumitru(București), Antonescu Mădălina(București),
Preda Emilia (Tr. Severin) Crumpei Valeriu(Tr. Severin), Filip Cornelia(Tr.
Severin), Bojinescu Alexandru(Reșița-CS), Cârligeanu Maria(Răușeni-BT), Mehedințu
Elena(Brașov), Leonte Daniela (Buzău): câte 100 lei; Nicolae Victoria (Tr. Severin): 60 lei; Pirici Constantin(V. Boierească-MH), Bobocel Filofteia(Tr.
Severin), Nicolăescu Ioana(Tr. Severin), Ivanovici Elena(Tr. Severin), Sârboiu
Carmen(Tr. Severin), Roman Carmen(Tr. Severin), Suciu Aurelia(Cluj-Napoca):
câte 50 lei;
Dumnezeu să le răsplătească tuturor!
*
Urmare
hotărârii Consiliului Parohial, am trimis ajutoare de Crăciun următorilor
enoriași aflați în situații dificile: Orodan Claudiu (300 lei), Pau Costel-Marius (200 lei), Căprioru Ion (100 lei), Cioabă Constantin (pentru mătușă)(100
lei), Borcilă Elena (pentru nepoți) (200
lei), Ștefu Constantin (pentru
copil) (100 lei), Badea Leontina (pentru
nepot)(100 lei) din Malovăț. Atât s-a putut!
*
Contribuția
de cult. De la 1 decembrie am început să primim contribuția de cult
pentru anul 2019. Reamintim că în parohia noastră contribuția de cult nu este
stabilită la o sumă fixă, ci după principiul: fiecare dacă vrea și cât vrea,
iar serviciile religioase sunt gratuite. Indiferent dacă cineva achită
sau nu ceva pentru contribuția de cult, preotul
îi stă la dispoziție pentru orice servicii religioase pe care le-ar
solicita 365 de zile pe an, 24 ore pe zi, în mod gratuit. Până la închiderea
acestei ediții, o bună parte dintre enoriașii parohiei noastre au achitat, după
posibilitățile lor, contribuția de cult pe 2019.
Situația se prezintă astfel: în Malovăț au achitat 55,62%, iar în Bârda au achitat 72,79%. La nivel de parohie au achitat 60,99%. Cea mai mică a fost de 3
lei(Malovăț), iar cea mai mare de 460
lei (Domnul Ilinca Alexandru din Malovăț).
Dumnezeu să le răsplătească tuturor!
*
Publicații. În această perioadă, preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale,
astfel: Unirea dintotdeauna, în
,,Obiectiv Mehedințean”, Tr. Severin, an. XX(2018), nr. 956(29 nov.), p. 10; ,,Scrisoare
pastorală” – 386, în ,,Observatorul”, Toronto(Canada), 16 dec. 2018,
ediție și on-line(http://www.observatorul.com); în ,,Bibliotheca Septentrionalis”,
Baia Mare – MM, 18 dec. 2018, ediție și on-line(Error! Hyperlink reference not valid.);
România tainică, în ,,Națiunea”,
București, 17 dec. 2018, ediție on-line(http://www.ziarulnatiunea.ro/category/editorialele-natiunii); De asemenea, am retipărit vol. Iisus Hristos – documente secrete, Amintiri
despre Titanie și Popas aniversar
- 65.
*
Vârsta
lui ,,De ce?” . ,,- Buni, e adevărat că unu și cu un fac doi?” ,,- E
adevărat!” ,,- Și că doi și cu unu fac trei?” ,,- Și asta e adevărat!” ,,-
Înseamnă că știu și eu carte, mă!”
*
Zâmbete.
► Moş Nicolae s-a uitat pe facebook și s-a hotărât să pună în ghetuţele
multor români câte un dicţionar și o carte de gramatică; ► Un ascultător
întreabă la Radio Erevan: Este adevărat că în urma dezastrului de la Cernobâl
toată conducerea centralei atomoelectrice s-a sinucis? Radio Erevan răspunde:
Da, în afara secretarului de partid, care nu a fost găsit acasă! ► Un
ascultător întreabă la Radio Erevan: E adevărat că după accidentul nuclear de
la Cernobâl, oamenilor le-au căzut dinţii ? Radio Erevan răspunde: Da, dar nu
tuturor, ci numai acelora care nu şi-au ţinut gura. ►Un ascultător întreabă la
Radio Erevan: E adevărat că în România porumbul creşte ca stâlpii de telegraf? Radio
Erevan răspunde: Da, uneori chiar mai des. ►Încălzirea globală e un mezelic.
Adevărata catastrofă e tâmpirea globală. ► Jumătate planeta moare de foame,
cealaltă jumătate se chinuie să slăbească. ►Mi-ar plăcea să fiu sărac pentru o
zi. M-am săturat să fiu sărac toată viața. ►Cine-i harnic şi munceşte are
tot ce vrea,
cine-i leneş şi chiuleşte are tot aşa!
cine-i leneş şi chiuleşte are tot aşa!
*
Anunțuri:
- Luni, 17 Decembrie, la orele 17,00, în biserica noastră
parohială din Malovăț va susține un concert de colinde Corul Kinonia al Episcopiei Severinului și Strehaei. Sunteți invitați
toți enoriașii parohiei și oricine dorește să-și desfete sufletul cu un act
cultural de certă valoare artistică. Și anul trecut Prea Sfințitul Episcop Nicodim a dat binecuvântarea pentru
deplasarea corului în parohia noastră, iar lucrul acesta s-a repetat și anul
acesta, fapt pentru care îi mulțumim în numele tuturor enoriașilor noștri.
Sperăm că și în anii viitori să avem parte de asemenea bucurii.
*
Înmormântări.
În ziua de 5 dec. am oficiat
slujba înmormântării pentru Rolea
Constantin(96 ani) din Bârda; în 8
dec. pentru Oproiu Petre(68 ani) din
Malovăț, iar în 12 dec. pentru Meilă
Maria(91 ani) din Malovăț. Dumnezeu să-i ierte!
*
Program. În cursul lunii ianuarie avem următorul program de
slujbe: 1 Ian. (pomeniri dimineața
la Bârda; slujbă la Malovăț); 2 Ian.(colindul cu Botezul în Bârda); 3,
4, 5 Ian.(colindul cu Botezul în Malovăț); 6 Ian. (slujbă la Bârda
de la 8,30; slujbă la Malovăț de la 10,30); 7 Ian.(pomeniri dimineața la
Bârda; slujbă la Malovăț); 12 Ian. (Malovăț-Bârda); 13 Ian.(Bârda);
16 Ian.(Malovăț-Bârda); 17 Ian. (Malovăț); 19 Ian.(Malovăț-Bârda);
20 Ian.(Malovăț); 25 Ian.(Malovăț-Bârda); 26 Ian.(Malovăț-Bârda);
27 Ian.(Bârda); 30 Ian.(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la
12.30). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate
fi găsit la biserică, acasă, la școală, la telefon: 0724. 99. 80. 86,
ori pe adresa de e-mail: stanciulescubarda @gmail.com.
Sfintele Sărbători să le petreceți cu sănătate,
pace și bucurii! La mulți ani!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu