Învăţământul românesc
are un deficit îngrijorător de profesori, încât lipsa cadrelor didactice poate
bloca învăţământul de stat. Mai exact, România va avea nevoie de 150.000 de
profesori până în 2030, conform unui studiu realizat de Centrul European pentru
Dezvoltarea Învăţământului Vocaţional.
În prezent, în şcoli predau 4500 de cadre didactice
necalificate şi aproape 2.000 de dascăli au atins vârsta pensionarii, dar nu
s-au retras pentru că nu are cine să-i înlocuiască.
Informatica este disciplina care duce cel mai mult lipsă de
profesori calificaţi. Iar tinerii care sunt studenţi la facultăţile de profil
preferă să se angajeze în companii care le oferă salarii competitive.
În acest context, România se bazează încă, pe un număr
foarte mare de profesori care au atins ori se apropie de vârsta pensionarii.
Potrivit Eurostat, numărul profesorilor de la gimnaziu, cu
vârste de peste 65 de ani s-a dublat din 2013 până în 2016, iar în învăţământul
primar,dacă în 2013 erau puţin peste 2000 de profesori cu vârsta peste 60 de
ani, numărul acestora a ajuns în 2016 la 3700.
Educaţia va fi în anul 2030 pe locul 6 în topul celor mai
căutate domenii de angajare, arată o prognoză realizată de Centrul European
pentru Dezvoltarea Învăţământului Vocaţional.
În plus, elevii români sunt învăţaţi de 4.500 de persoane
necalificate, angajate în şcoli.
Conform Asociaţiei Human Catalist, cele mai mari procente
ale cadrelor didactice fără pregătire au fost înregistrate în judeţele: Giurgiu,
Călăraşi, Tulcea, Ilfov, Braşov şi Vaslui.
Autor: Laura Galescu
Sursa: PortalInvatamant
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu