Oameni şi-n 2019

Oare ce să facem la trecerea dintre ani? Pentru cîteva zile, rupem legătura cu serviciul, cu agenţiile de presă la care sîntem abonaţi şi parcă ceva nu-i în regulă… Sînt prea multe libere, nu ştim cum să le petrecem, altfel decît să citim fluxul de ştiri venite din afara noastră. Ne gîndim că vom merge pe jos pînă în celălalt capăt al oraşului, doar aşa, pentru a vedea cum ninge, dacă va ninge, sau cum trec norii de ploaie pe cer, iar dacă în cale ne va ieşi un om sărman să avem pregătită o bancnotă de 5 lei pentru el, dar să nu-i punem nici o întrebare, ne-ar tulbura prea mult. Interiorul ne este liber şi aşa vrem să fie de fiecare dată, să ne simţim eul ca pe un ghem ce se ridică şi umple golul.

Să nu mai fim atît de raţionali, ci sentimentali, ca şi cum am vrea să prindem o pasăre şi ne-am teme să n-o rănim. Este o anume nostalgie şi o gravitate în tot ce se întîmplă în perioada de la cumpăna anilor, cînd se fisurează lăuntrul nostru şi nu ştim de ce. Vrem să renunţăm la expresiile uzuale, prefabricate, la acele locuri comune pe care le practicăm, profesionişti cum sîntem. Dacă recepţionăm nişte semnale, dacă duhul şi spiritul nostru pîlpîie precum un quark, apar o multitudine de semnificaţii în care ne regăsim şi nici o percepţie nu va fi greşită.

Dacă ne vom întoarce din oraş cu o foaie de hîrtie pe care am scris o propoziţie rămasă în memorie ca un vierme, „Nu percepem taxă de intrare!”, sau dacă am desenat un cîine cu patru labe şi coadă, atunci vom şti că spiritul nostru ludic n-a dispărut, am rămas ca altădată, doar că nu mai avem 6 ani, ci de zece ori mai mult. Ne imaginăm cum ar arăta viaţa dacă am fi mereu liberi şi nodul se umflă, întrebarea aduce tristeţe, viaţa ar semăna cu moartea, cu visul, sau ar fi o conexiune între cele două.

Beneficiem de consecinţele zilelor libere şi scuturăm de molii sufletul refugiat undeva în străfundul fiinţei, îl scoatem la suprafaţă şi-l încurajăm să nu fie timid. Realitatea ne face atît de insensibili şi vulnerabili la frumos, la umanitate. În aceste zile, avem dreptul să ne molipsim de imprecizie şi de relativism. Cînd ne despărţim de serviciul cotidian, de relaţiile lumeşti, totul devine impregnat de altă vrajă, precum atunci cînd închidem ochii şi privim prin pleoape. Şi ce vedem? Un drum înzăpezit prin pădurea bătrînă şi o sanie trasă de cai aburind, iar pe scîndură stă un bărbat – nici o altă situaţie din viaţă n-a fost mai sigură decît aceea la tăiat de lemne cu lupii în preajmă.

Acel timp mitic vrem să-l atingem, cînd nu ne era frică de nimic, trăiam într-o zonă de puritate şi sensibilitate. Putem fi romantici şi în mijlocul oraşului, dacă privim autobuzul ca pe-o balenă ce înoată alene pe fundul oceanului. Ne impregnăm de firescul locurilor în care trăim, nu ni se mai par nenaturale. Oare cum ar fi viaţa dacă am fi într-un spital, sau la închisoare? Mintea nu trebuie să ne domine, să nu fim precauţi cu situaţiile posibile, ci să ne lăsăm duşi de valul lumii, să renunţăm la acest control.

Am dori să fim fraţi precum sînt brazii din pădure, să înţelegem de ce avem firea să-i ucidem, să-i exploatăm pînă la sînge. Cînd vedem un frate prăbuşit, se cade să-l ajutăm să se ridice în picioare, învăţămintea fiind soră cu mintea, mister la fel de greu de desluşit.

Simţim acum nevoia să fim singuri pentru cîteva zile şi să medităm, să ne comportăm cu înţelepciune şi să înţelegem că negativitatea faţă de ceilalţi sau faţă de noi înşine este o rea boală. Dacă ne îngrijorează ceva, ar fi cazul să ieşim din găoace, să plecăm din noi înşine, să fim împreună cu alţii, pe care abia să-i băgăm în seamă. Haideţi să ieşim din noi înşine.

Ce contează dacă avem pe masă ciuperci sau pişcoturi? Mai important este felul în care primim hrana şi băutura şi darurile toate pe care ni le dau oamenii. N-are importanţă nimic din ce se află în afara noastră, nu trebuie să fim supăraţi pe nimeni şi să nu ne bucure nimic peste măsură. Cel mai de folos lucru, chiar şi la anul, este să dai valoare celor fără de valoare. Iar acest lucru doar noi singuri îl putem realiza.

Autor: Nicolae Goja

Sursa: Graiul Maramureşului