"Sunt şanse foarte mari să destructurăm acest sistem
paralel. Nu Iohannis conduce statul paralel. El e o păpuşă. Un beneficiar. Se
pare că Pahonţu este", a declarat Liviu Dragnea.
Liderul PSD spune că
scopul sistemului ocult este acela de a păstra controlul asupra instituţiilor
statului.
"Mult timp am făcut greşeală să spun că e o vorba de o
inteligenţă malefică superioară. Nici vorbă, e un grup de oameni care fac parte
din această structură parastatală. Au două obiective – să facă bani nelegal şi
să păstreze controlul pe toate instituţiile statului. Sigur stau în genunchi,
fac sluj la orice entitate străină care poate avea o influenţă. Pahonţu le
gândeşte. Sunt câţiva lideri politici care trebui blocaţi, condamnaţi. De
asemenea, să susţină divizia de presă care să arunce mereu cu fumigene, să facă
scandal, ca să spună că nu e acela adevărul, vă arătăm noi care e, ca lumea să
nu mai înţelegea nimic. Sper că până la finalul sesiunii, până la sfârşitul de
vară lucrurile acestea să fie finalizate şi de abia atunci să spunem că începem
să vedem adevărul. Sperăm să înceapă să vadă, să înţeleagă că nu mai are cine
să îi preseze, să îi şantajeze, nu le mai arată nimeni o poză, un dosar (...)
Cred că şi acum sunt judecători cărora le e frică în continuare de SRI, de DNA.
Am înţeles că sunt cinci, şase care încearcă să blocheze acea secţie specială
de anchetare a magistraţilor", a afirmat liderul PSD.
"Eu l-aş descrie că 2018 va fi anul începuturilor,
referidu-ne la acest domeniu. Noi avem două obiective mari bunăstare şi
dreptate până la capăt, limitarea abuzurilor.(...) Unde e Kovesi acum?! E la Parchetul
General. Are întâlniri spătămânal cu oameni unde stabilesc lucruri. Lazăr e tot
acolo. Structura e aceeaşi. S-au descoperit foarte multe lucruri. E un proces
care se apropie de apogeu, însemnând lipsa oricărei limite în a face orice.
Vreau să spun că abuzurile la DNA acum sunt mai mari ca înainte. Ei merg pe
ideea la câte am făcut, nu mai contează ce facem. Poate ducând mai departe
această acţiune, poate scăpăm. Sperăm ca 2019 să fie anul adevărului", a
mai spus Dragnea.
Dragnea, despre
Iohannis: „Maestru al blocajelor. Are un singur obiectiv, să mai ia un mandat”
Preşedintele PSD Liviu Dragnea l-a acuzat pe Klaus Iohannis
că este mastru al blocajelor şi este folosit de către sistemul paralel ca un
instrument, afirmând că singurul scop al şefului statului este acela de a
obţine un nou mandat.
"Maestru al blocajelor (n.r.: preşedintele). Rolul de
păpuşă. El e un instrument. Are un singur obiectiv. Să mai ia un mandat de
preşedinte. Eu cred că nu (mai ia un mandat – n.r.). Nu a reuşit să păcălească
foarte mulţi. Cred că Iohannis nu are capacitatea să îi păcălească. Aţi vorbit
de Maior. De ce nu aţi vorbit şi de Coldea? Normal că ministrul nu îl recheamă
pentru că Maior e parte din acest angrenaj care s-a predat dl Maior, dl
Hellvig. Coldea are în continuare la ÎCCJ. Ala ar vrea să fie condamnat,
alalalt să fie condamnat", a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.
Preşedintele PSD
spune că lucrurile vor putea fi schimbate odată cu funcţionarea secţiei de
investigare a magistraţilor.
"Cred că atunci când va funcţiona secţia de investigare
la capacitate, 15-20 de posturi, când vor fi ocupate şi vor avea ce le trebuie.
Nu aveau nimic săptămâna trecută. N-aveau nici telefon. Au venit la Guvern cu
taxiul (...) Guvernul ar fi trebuit să facă foarte multe lucruri. Poate şi la
SGG încep să se mişte lucruri. Ce mă mai interesează pe mine Maior, Coldea,
Hellvig sau Dumbravă dacă mă ancheteaă secţia aia. Dacă nu am făcut nimic ce mă
interesează. Pe de altă parte, au început să fie judecători care au început să
ia decizii, noi le spunem curajoase, pentru că deja răul a ajuns să fie banal
în România. Ce rol are Iohannis? Iohannis are rolul de a ocupa scaunul de la
Cotroceni şi de a lua nişte decizii care se impun", a mai spus Dragnea.
Dragnea, despre
finanţările cu bitcoin: „DIICOT pare să fi adormit. Dacă era la PSD sau ALDE se
ciocneau dubele pe străzi”
Preşedintele PSdDLiviu Dragnea a declarat joi că DIICOT pare
să fi adormit în ancheta ce vizează finanţarea cu bitcoin a protestelor,
susţinând că dacă era vorba despre PSD sau ALDE "se ciocneau dubele între
ele pe străzi".
Dragnea, cerere către
Toader: „Trebuie să intre în vigoare cât mai repede Codurile Penale”
Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat joi că minstrul
Justiţiei Tudorel Toader trebuie să vină cât mai repede cu o propunere în
Guvern pentru ca în scurt timp să intre în vigoare Codurile Penale prin
ordonanţă.
Dragnea: „Cică doamna
Stanciu m-ar fi achitat dacă ar fi primit garanţii de la mine că o pun la CCR”
Preşedintele PSD Liviu Dragnea spune că a primit informaţii
potrivit cărora fostul şef al Curţii Supreme ar fi acceptat o înţelegere pentru
postul de la Curtea Constituţională, la schimb urmând să îi dea achitare
liderului PSD în dosarul Referendumului.
Dragnea critică DUR
articolul publicat Le Figaro după discuţia cu Iliescu: „Dacă s-a dovedit că a
fost minciună, înseamnă că a fost interes”
Preşedintele PSD Liviu Dragnea a criticat joi materialul din
Le Figaro, potrivit căruia fostul preşedinte Ion Iliescu îl critica pe liderul
PSD, spunând că e evident că acolo a fost un interes.
Dragnea, întrebat dacă
va fi citat la Parchet: „Nu mă duc. Vizită de stat la Vaslui”
Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, joi seară la
Antena 3, că s-a gândit să facă şi experimentul de a nu merge la Parchetul
General, în cazul în care va fi citat şi să invoce ca motiv „o vizită de stat
în Vaslui”.
Dragnea despre companiile cu profit foarte
mic: „Nu vor să plătească în ţară. Nu-s nebun, sunt patriot”
Liviu Dragnea a declarat, joi seară la Antena 3, că sunt
companii care au cifre uriaşe de afaceri, de miliarde de euro, însă profituri
foarte mici, puţin peste 1%, nevrând să plătescă impozitul în România. Liderul
PSD a precizat că va prezenta situaţia acestor companii.
Dragnea: „ANAF dacă
nu se restructurează rapid, înseamnă că trebuie să scuturăm pomul”
Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, joi seară la
Antena 3, că ANAF trebuie să se restructureze rapid pentru a se lupta cu marile
companii, în caz contrar înseamnă „că trebuie să scuturăm pomul”.
Dragnea, despre
faptul că Iohannis nu a numit ambasador în Israel: „O inacţiune extrem de
jignitoare”
Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, joi seară la
Antena 3, că are o relaţie foarte bună cu premierul Benjamin Netanyahu, însă
faptul că şeful statului Klaus Iohannis nu a numit de doi ani de zile ambasador
român în Israel este „o inacţiune jignitoare” la adresa statului israelian.
Ce spune Liviu
Dragnea despre candidatura sa la prezidenţiale, chiar dacă nu este „Mama Omida”
Liviu Dragnea a afirmat, întrebat despre o candidatură la
alegerile prezidenţiale, că nu respinge nicio variantă, „nici cu mine, nici cu
domnul Tăriceanu, nici cu altcineva”. Preşedintele PSD a precizat că trebui să
fie în coaliţie o concluzie, într-un timp rezonabil, că trebuie să fie candidat
unic.
Dragnea, despre
aprobarea Bugetului pe 2019: „Ori vom convoca Parlamentul cu câteva zile
înainte de februarie, ori la început”
Liviu Dragnea a declarat că va discuta în coaliţie despre
posibilitatea ca, după 15 ianuarie, să fie aprobat bugetul pentru 2019, mai
întâi de către Guvern, apoi în Parlament. Liderul PSD a adăugat că e posibil să
fie convocată o sesiune extraordinară „cu câteva zile înainte de februarie”.
MEDIAFAX
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu