Om bun – om rău!

Învățătura adâncă se face prin pilde. Ni se transmit pilde neîncetat. Doar că nu avem atenție, răbdare și minte deschisă să le primim și să învățăm din ele ce și cât ar trebui învățat.

Cele mai multe dintre pildele care ni se transmit trec pe lângă noi fără să ne atingă, fără să știm a le descoperi, fără a le întinde o mână, un gând de iluminare asupra tâlcului lor.

Uneori, când o pildă are un destinatar vast, cum ar fi sufletului colectiv al unui popor, ea este lansată în momente simbolice ale poporului respectiv pentru a avea mai mari șanse de a ajunge unde trebuie. În astfel de momente spiritul uman este mai receptiv, stratul de balast material dintre cer și pământ se subțiază.

De acest Crăciun, deci într-un moment simbolic al creștinătății, poporului român i s-a oferit o pildă prețioasă, dintre cele ce nu ar trebui lăsate să se irosească. Pilda omului bun față în față cu omul rău.

În urmă cu doi ani și jumătate, o fetiță de origine romă, Ana – Maria, lansa un apel emoționant către președintele Klaus Iohannis prin care îl implora să-i grațieze mama care zăcea de peste un an în pușcărie pentru că furase dintr-un magazin salam și cașcaval să-și hrănească copiii. S-a creat atunci un val de compasiune și solidaritate socială cu acest copil de 9 ani care a arătat că sufletul românului simplu nu și-a pierdut bunătatea și omenia care l-au ajutat să rămână mereu, de-a lungul istoriei, mai aproape de rai decât de iad.

Președintele Iohannis a șocat la momentul respectiv pe toți cei care priveau cu nădejde spre dânsul, ignorând complet rugămintea ce-i fusese adresată.  Nu doar că nu a grațiat-o pe mama Anei – Maria, dar nu a lăsat să răzbată dinspre dânsul către opinia publică niciun sentiment de duioșie, nicio explicație a refuzului de a face o faptă bună la care Constituția îi dădea dreptul. „Infractoarea” nu era nici politician, nu comisese nici fapte de corupție sau fapte cu violență, nu era nici recidivistă, deci, sub aspect exemplar, eventuala ei grațiere nu ar fi prejudiciat sub nicio formă măreața cauză a luptei anticorupție pe care domnul Iohannis o clama ca un stentor al inchiziției.

După acel moment au urmat confirmări și reconfirmări ale „calităților umane” ale președintelui, de la cinismul replicii ”a fost nevoie să moară oameni”, până la modul în care s-a declarat foarte mulțumit de DNA și de Laura Kovesi în condițiile în care presa vuia de abuzurile incalificabile ale procurorilor de elită Portocală și Onea, de încălcarea pe bandă rulantă a drepturilor fundamentale ale omului, de rușinea în care a fost aruncată justiția română de personaje funeste precum Augustin Lazăr și Livia Stanciu.

În toți acești ani de mandat prezidențial Klaus Iohannis nu și-a devoalat, însă, doar infirmitatea afectivă. El a descumpănit mulți români de bună credință, dintre cei care îi acordaseră votul, prin disprețul său ostentativ față de Constituție și de legile țării. Acolo unde CCR îi spune clar „deîndată”, președintele își ia răgaz de săptămâni, dacă nu chiar luni, pentru a se conforma. Acolo unde legea îl obligă să asigure buna funcționare a instituțiilor statului, domnul Iohannis sabotează guvernul (deci România) prin refuzul infantil de a recunoaște demisii și de a oficializa noi numiri de miniștri. Dispreț, aroganță, ciocoism, un spirit revanșard primitiv, iată ce adaugă Klaus Iohannis laturii sale de om rău: dimensiunea nelegiuirii!

Și acum să ajungem la pildă. La frumoasa pildă a acestui sfârșit de an.

Toate tușele de caricatură a președintelui, umană și profesională, au devenit parcă mai groase și mai numeroase în ultimele săptămâni. Omul parcă a luat-o complet razna  prin gafe și răbufniri! De aceea, probabil, a fost nevoie, de undeva de sus, întru aducerea minților deviate într-o matcă a normalității, de o pildă memorabilă. Iar aceasta a venit, spectaculos, prin intermediul ministrului Tudorel Toader.

Domnul Toader a arătat unei intregi țări ce înseamnă să respecți, cu rigoare și profesionalism, dar și cu bunătate umană, legea. Când o hotărâre a unei instanțe (fie ea CCR sau ÎCCJ) s-a pronunțat, ea trebuie pusă în aplicare deîndată și întocmai. „Deîndată” nu înseamnă „la buna apreciere” a unui gângav care-și ia săptămâni întregi să citească și să înțeleagă un document oficial ce, pe deasupra, afectează major și viața unor oameni. „Deîndată” înseamnă cum a procedat domnul Toader. S-a prezentat la minister vineri după amiază, la ora 16,30 (adică imediat după ce a expirat termenul de recurs la care ar fi avut dreptul DNA) special pentru a semna documentele necesare eliberării din închisoare a unor români cărora instanța le-a recunoscut acest drept.

Noi știm de Elena Udrea și de Alina Bica. Dar au mai fost și alții în situații asemănătoare. Oameni care, dacă domnul Toader nu s-ar fi grăbit să semneze deîndată ce avea domnia sa de semnat, ar fi rămas în penitenciar cine știe câte zile în plus, oricum, să-și petreacă acolo Crăciunul. Oameni care au recunoscut că, și mulțumită ministrului Toader, li s-a întâmplat o minune.

Nu-l putem suspecta pe domnul Tudorel Toader (și nici alianța PSD – ALDE) de mari simpatii sau filiații cu doamnele Udrea și Bica. Omul a fost OM nu din vreun interes obscur ci pentru că aceasta e natura lui: de om corect și de OM BUN. Pentru că ÎI PASĂ! Pentru că nu i-a fost indiferentă suferința altora.

Îl vedeți pe Klaus Iohannis sacrificându-și măcar o oră din prețiosul week-end pentru a semna niște hârtii a căror rezolvare poate fi amânată după bunul său plac? El s-a grăbit să plece spre Sibiu încă de vineri de la prânz, deși promisese solemn, în fața întregii țări, că va participa la ședința de guvern. Puțin i-a păsat de promisiune, de ordonanța de urgență, de îndatoririle sale față de români. Vacanțele și doamna Carmen, iată tot ce-l interesează!

Ce lecție! Ce contrast izbitor!

Trăim niște vremuri ale extremelor.

În capetele unora confuzia e atât de mare, ura atât de orbitoare, încât e nevoie de astfel de pilde clarificatoare pentru a se salva ce se mai poate salva.

Om bun – om rău! Să-i ai în față cu faptele și vorbele lor și să nu fii în stare să discerni.

Aproape că mi-e milă de acești compatrioți ai noștri.

Autor: Contele de Saint Germain

Sursa: conteledesaintgermain.ro