vineri, 28 decembrie 2018

Guvernul îngheaţă oficial salariile bugetarilor în 2019. A adoptat ordonanţa de urgenţă

Executivul a aprobat in ultima sedinta de guvern a anului, o ordonanta de urgenta care prevede inghetarea indemnizatiilor, sporurilor, compensatiilor si altor facilitati banesti acordate bugetarilor.
Astfel, in 2019, bugetarii se vor bucura doar de majorarea salariului minim pe economie.
"ORDONANTA DE URGENTA pentru modificarea alin. 1 al art 38 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 90/2017 privind unele masuri fiscal-bugetare, modificarea si completarea unor acte normative si prorogarea unor termene", se arata in lista actelor normative adoptate de Executiv astazi si remisa Ziare.com.
"Incepand cu 1 ianuarie 2019, cuantumul sporurilor, indemnizatiilor, compensatiilor, primelor si al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizatia bruta de incadrare, solda lunara de care beneficiaza personalul platit din fonduri publice, se mentin cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018, in masura in care personalul ocupa aceeasi functie si isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii", atrageau atunci atentia sindicalistii.
Vor mai fi inghetate anul viitor, tot la nivelul lunii decembrie 2018, "pentru personalul militar, politistii si functionarii publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare, indemnizatiile, compensatiile, primele, ajutoarele, platile compensatorii, despagubirile, compensatiile lunare pentru chirie si alte drepturi acordate potrivit actelor normative in vigoare, care nu fac parte din solda lunara bruta/salariul lunar brut".
Acelasi act normativ mai prevede ca munca suplimentara efectuata de personalul bugetar incadrat in functii de executie sau de conducere sa nu mai fie remunerata, ci doar compensata cu timp liber.
"Prin derogare de la prevederile art. 21 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificarile si completarile ulterioare, in anul 2019, munca suplimentara efectuata peste durata normala a timpului de lucru de catre personalul din sectorul bugetar incadrat in functii de executie sau de conducere, precum si munca prestata in zilele de repaus saptamanal, de sarbatori legale si in celelalte zile in care, in conformitate cu reglementarile in vigoare, nu se lucreaza, in cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzator acestora", se mai arata in document.
Exceptie fac insa personalul militar, politistii, functionarii publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare si personalul civil din institutiile publice de aparare, ordine publica si securitate nationala.
Ramane acum sa asteptam publicarea ordonantei in Monitorul Oficial pentru a vedea exact ce prevede actul normativ adoptat azi de Guvern.

                                                                                        ZIARE.COM

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu