duminică, 7 octombrie 2018

Administrația județeană – prezentă la ședința festivă a sărbătorii „Castane 2018”

Festivalul „Castane 2018” se apropie de final. Forul deliberativ al Municipiului Baia Mare s-a întrunit vineri, 5 octombrie 2018, într-un cadru festiv, la Sala Millenium din Baia Mare. Alături de șefii celor trei administrații publice locale, respectiv Gabriel Zetea, președintele CJ Maramureș însoțit de vicepreședintele Ioan Doru Dăncuș, Vasile Moldovan, prefectul Județului Maramureș și primarul Municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, au participat și reprezentanții țărilor înfrățite cu Baia Mare, respectiv Ungaria, Ucraina și Polonia. Prezent la ședința festivă a sărbătorii „Castane 2018”, șeful administrației județene a transmis un mesaj de unitate, în contextul Centenarului Marii Uniri a României.
„Nu cred că este cineva în țara aceasta care uită că, în acest an sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire, iar Maramureșul are o miză extrem de importantă în anul 2018, pentru că am avut atât de multe personalități ale județului care au fost în prima linie a acelor bătălii. Astăzi nu mai avem astfel de persoane care să adune energiile populației, să dea un proiect de țară care să ne unească. Putem doar să ne unim pentru acest județ dezvoltându-l în continuare și să ne mândrim că avem cel mai frumos județ din țară, care anul acesta aniversează 50 de ani de existență”, a apreciat președintele Consiliului Județean Maramureș. De asemenea, Gabriel Zetea a subliniat importanța menținerii armoniei între instituțiile administrației publice locale și efectele unei bune colaborări între acestea.
„Menținerea și dezvoltarea relațiilor internaționale a fost și pentru Consiliul Județean, în ultimii doi ani, o prioritate. Am încercat să impulsionăm aceste legături pentru că la această masă se află, acum, cele mai importante trei instituții ale administrației publice locale a județului Maramureș, Instituția Prefectului județului Maramureș, Primăria Municipiului Baia Mare și Consiliul Județean Maramureș, iar dacă între acestea există armonie, prietenie și colaborare, atunci și locuitorilor le merge bine. Comunitatea băimăreană reprezintă cea mai importantă și mai dinamică comunitate a județului Maramureș și atenția noastră va fi de fiecare dată îndreptată spre băimăreni. Proiectele pe care le dezvoltăm împreună cu administrația publică locală a Municipiului Baia Mare vor plusa dezvoltarea întregului județ. Transmit felicitări organizatorilor acestui și vă asigur de întreaga susținere în perpetuarea festival de renume”, a transmis Gabriel Zetea.
În cadrul acestui moment festiv, președintele Gabriel Zetea a înmânat, în mod simbolic, bustul uneia dintre cele mai reprezentative figuri istorice ale județului Maramureș, George Pop de Băsești, președintele Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia.


                         Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu