marți, 9 octombrie 2018

I N V I T A Ţ I E. Concursul Internațional Discovery


Bine v-am regăsit!

Avem plăcerea de a vă invita, cu însuflețirea care ne caracterizează atât pe noi, cât și tot ceea ce întreprindem, să fiți parte integrantă a unei competiții cel puțin atipice: aceea la finalul căreia toți protagoniștii sunt desemnați învingători. Copii, cadre didactice sau chiar părinți – câștigul pe care-l aduce participarea la Concursul Internațional Discovery este unul substanțial și de necontestat!
 
Izvodim sistematic noi moduri de a ne menține în top: reviste de concurs cu subiecte și grafică aparte, un pinax captivant, îmbunătățit în mod constant și premii atractive pentru cei mici, iar pentru dumneavoastră, un parteneriat facil, transparent și axat pe nevoile cadrelor didactice. Și, nu în ultimul rând, cel mai avantajos sistem de bonusare al momentului.
Click aici! - pentru a deschide oferta de colaborare
Concursul Internațional Discovery este indispensabil în creștere calității actului educațional și a rezultatelor învățării într-o manieră distractivă și flexibilă. Poți monitoriza rapid rezultatele și poți începe imediat corijarea eventualelor carențe.  Peste 90.000 de copii și 9000 de dascăli din România, Spania, Bulgaria și Republica Moldova sunt deja parte integrantă a acestui amplu proiect.
Click aici! - pentru înscriere online

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu