M-am fericit în viața mea cu cei care și-au asumat
Maramureșul într-o formă profundă. Fie ei din țară, ori de pe alte meleaguri.
Mi-am făcut din acest spațiu un crez de descoperire a lumii în care m-am
născut. Și au venit oameni, de departe, să se oglindească în cerul Nordului. Și
au rămas martori ai timpului. Mai ales cei cu privirea scrutătoare, care
deslușeau semnificațiile, simbolurile. Unul dintre cei care au rămas încrustați
într-o poartă maramureșeană este scriitorul și diplomatul Horia Bădescu. De
peste patru decenii, de când știu eu, spiritul lui căutător a cercetat
Maramureșul și oamenii lui.
Cum scriam și în urmă cu doi ani, Horia Bădescu este
un distins poet, un exigent critic și un prozator cu o exemplară substanță
epică. A făcut proba unui excelent diplomat cultural. Un nume românesc de
prestigiu, cum ar trebui să fie orice trimis al nostru în străinătate. La Paris
și-a legat numele de evenimente culturale românești de referință. A adunat în
jurul lui intelectuali francezi care, apoi, au descoperit România. I-a tradus
în limba română. A făcut pasul hotărâtor, într-o diplomație eficientă, i-a
invitat să ne cunoască acasă. Așa am avut, în ospeție de cunoaștere, scriitori
francezi cu notorietate.
O reședință revelată a fost Maramureșul. Într-o
vară, am avut bucuria spirituală de a-l găzdui, la Desești, pe distinsul poet
francez Gerard Bayo, cu soția lui, Louise. Seara aceea de pe Ulița Bisericii,
cu darul culinar al mamei Doca, nu o uit, dragă Horia. Apoi am cutreierat Văile
Maramureșului, ajungând până la Botiza. Gerard a fost fascinat de călătoria
prin Nord, pe care a sublimat-o în câteva poeme. Prin Horia Bădescu, unul
dintre cei mai importanți poeți francezi de astăzi devenea un mare prieten al
Maramureșului. Gerard a constatat atunci că rădăcinile simbolice ale
Maramureșului vin de dincolo de memorie și sunt imanente.
Apoi, la Cluj-Napoca, la celebrul Festival
Internațional de Poezie „Lucian Blaga”, pe care, câteva ediții Horia le-a
strămutat și la Paris, i-am cunoscut pe poeții francezi Dominique Daguet și
Michel Camus. Poemele lor au fost traduse de Horia Bădescu și în revista „Nord
Literar”. În Maramureș, Horia caută taina care-l încântă. În urmă cu peste
patru decenii el a devenit unul din stâlpii manifestărilor literare din
Marmația și de la Desești, alături de Romulus Vulpescu și alți prieteni
luminoși. O fotografie stă mărturie. Dar Horia Bădescu este și un profund
prozator. Prețuind cu inteligență fibra națională, s-a apropiat de un eveniment
trist din vâltoarea anului 1918, masacrul petrecut la Târgu Lăpuș. Așa a scris
„Joia Patimilor.” O carte de referință, despre care prozatorul Eugen Uricaru
scria că: „meritul acestui roman ni se pare cu totul deosebit prin faptul că
atinge vârfurile ce le poate propune un prozator: realizarea unei parabole care
să rămână, în cele din urmă, o istorisire până în cele mai neânsemnate
detalii.”
De la Horia am învățat cum să-mi port cu demnitate
sentimentul prieteniei, al onoarei. Aveam și o pildă în preajmă, prietenia lui
cu scriitorul Teohar Mihadaș, care mi-a deschis și mie ușa la Cenaclul Saeculum
de la Dej și Beclean. În dreptul numelui lui Horia Bădescu stă scris poet,
prozator, eseist, diplomat și nu în ultimul rând un splendid dascăl de
prietenie. Și un incurabil echinoxist, care a marcat viața literară a orașului
de pe Someș. Multe dintre aceste gânduri le-am mai scris.
Astăzi, 24 februarie, când Horia Bădescu împlinește
77 de ani, nu am ce adăuga esențial. Statura lui este descrisă de propria lui
vocație. Cu câteva zile în urmă, ne-am întâlnit la Bistrița, cinstindu-l pe mai
tânărul lui confrate de destin și de Cuvânt, Cornel Cotuțiu. Mi-am dat seama, a
nu știu câta oară, că Horia Bădescu întruchipează încântarea unui destin de
excepție. Cum spuneam, și cu doi ani în urmă, el este omul de care lumea
aceasta are atâta nevoie.
Dragă prietene, ce să-ți spun ? O vorbă de durată,
pe care cred că ți-am spus-o cu multă vreme în urmă: încântat de cunoștință! Și
de prietenia noastră lungă și frumoasă. Mă bucur că, alături de tine și de
Gerard Bayo, am descoperit că rădăcinile simbolice ale Maramureșului vin de
dincolo de memorie și sunt imanente. De aceea este bine să ai prieteni pe lumea
asta!
de Gheorghe Pârja
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu