Având această probă, KWI a făcut totuși nominalizarea, din nou cu intenția vădită de a provoca o criză, iar nu de a o rezolva. Prin urmare și această nominalizare este neconstituțională.
De aceea, PSD poate sesiza iarăși CCR, sau, în baza considerentelor deciziei CCR referitoare la ultima nominalizare a lui Ludovic Orban, poate refuza să declanșeze procedura de aprobare a guvernului Câţu, așteptând o nominalizare serioasă, făcută cu bună credință în respectul spiritului Constituției. În plus, se poate trece (ba chiar trebuie să se treacă) la suspendarea Președintelui Iohannis. Ce poate fi mai grav decât încălcarea repetată cu rea credință a Constituției, în scopul asumat de a se genera instabilitate politică în țară?
Pe perioada de suspendare, Președintele interimar (Președintele Senatului) va putea declanșa procedura formării unui guvern în condițiile respectului pentru dispozițiile legii fundamentale, desemnând o persoană care oferă indicii rezonabile privind susținerea sa de către o majoritate parlamentară posibil de mobilizat.
Toate acestea se pot face cu o singură condiție: ca PSD să nu fie doar secția din Șoseaua Kiseleff a partidului unic iohannist, membru al Internaționalei serviciilor secrete.
Autor: Adrian Severin
Sursa: Adrian Severin Facebook
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu