Din
capul locului vreau să vă spun că nu sunt rasist, nu sunt ateu, sunt un om cu
frică de Dumnezeu şi milos, dar ce se întâmplă în Baia Mare a ultimelor luni de
zile, e de nedescris! La intrarea în Baia Mare, „poarta” de identitate a
oraşului „Râul Domniţelor”, adică la Autogara care arată la fel ca şi Casa de
cultură sau la „Cuibul salamandrelor” mă refer la Gară C.F.R. este plin de
AUROLACI violenţi, drogaţi, nespălaţi cu lunile de zile, care cerşesc şi te
deranjează, tu omule de rând, care merge sau vine de la serviciu, aşteptând
mijlocul de transport în comun. Mirosurile sunt insuportabile, un amestec de
alcool ieftin, vărsături, urină, aurolac, miros natural de rrom nespălat din
vară în fântâna arteziană!
Mai
multi cetăţeni din „Cartierul HATVAN”, ne-au contactat spunându-ne păsurile
lor, din care spicuim câteva:
Vasile
I., strada Granicerilor ne-a semnalat
faptul că în cartierul Vasile Alecsandri, pe spaţiul verde, proprietarii de
patrupede îşi scot la aer animalele şi nu curăţă după câini.
Mirela
B., str. Macului, spune că băncile din
staţiile mijloacelor de transport în comun, dar şi cele din parcuri sau din faţa
magazinelor s-au transformat în adevărate “terase” de socializare pentru rromi,
puncte de întâlnire pentru a pune la cale noi furturi de pe autobuzele URBIS
sau din locuinţele celor plecaţi la muncă în străinătate. Nici în aceste cazuri
sesizate, tot de către băimăreni, angajaţii invizibili ai Poliţiei Locale nu au
luat vreo măsură.
Marcel
V., zice că lângă Profi, tot din cartierul Vasile Alecsandri, este un spaţiu
verde, unde doar câinii fără stăpân se plimba, fiind un pericol pentru copii,
fie de români sau de ţigani. Nu vezi o patrulă în zonă, deşi incidente s-au
întâmplat şi anul trecut şi în iarnă.
Claudia
A., afirmă că rromii umblă în grupuri mari, înjură, aruncă mizeriile pe jos, în
special seminţele de floarea soarelui iar dacă îi atenţionezi rişti să primeşti
şi o mamă de bătaie. Pur şi simplu ai nevoie de bodyguard atât pe numărul 4 cât
şi seara când vii de pe schimbul 2.
La
final, se pune o întrebare către primarul urbei, domnul economist dr. Cătălin
Cherecheş, aceşti rromi după ce i-aţi mutat de pe Craica, pe GRATIS în
apartamentele şi garsonierele de la Phoenix RESPECTĂ CURĂŢENIA, ORDINEA şi
LEGEA ?! Că dacă nu este aşa, degeaba cheltuiţi banii publici (deci nu ai
dumneavoastră,ci ai băimărenilor oneşti) - cu aceşti oameni inadaptabili,
certaţi cu bunul simţ şi perceptele biblice, într-un cuvânt cu aceşti barbari,
care pe unde trec vandalizează, înjură, ameninţă, scuipă, lovesc!!! Considerăm
că s-a ajuns prea departe şi trebuie luate măsuri ferme, legale, până nu se
întâmplă vreo nenorocire şi mai mare ca cea de la Spitalul Judeţean. Acest
lucru vă este cerut de băimărenii care v-au votat şi au avut încredere în
capacitatea dumneavoastră de a conduce
şi dezvolta urbea în care trăim!
VeDeM.&Observator
Pe Kake il intereseaza doar voturile! Asa ca nu va asteptati sa rezolve ceva cu rromii si aurolacii din Baia Mare, care aduc multe deservicii imaginii judetului Maramures! Si inca ceva, ce se mai aude cu strandul, stadionul, casa de cultura, cinematograful? Parca am fi la Cernobal...Dar cu Parcul industrial? Oare de aceea ii zic mai nou Pinochio?!
RăspundețiȘtergere