luni, 6 septembrie 2021

Din istoria dulapului cu schelete


 Aventura iresponsabilă a premierului Cîțu pe meleaguri americane a dat apă la moara mass-mediei obișnuită să macine, zice ea, subiecte senzaționale și de interes național. Înainte de a formula un punct de vedere mai mult sau mai puțin obiectiv, trebuie făcută o mențiune. În spațiul public, metafora „dulapul cu schelete” a fost lansată de E. Udrea, simbolul politicianului feminin din vremea președinției lui Băsescu. Răsfățată, dar și hărțuită de televiziuni, diva – politician a dat de înțeles că ar fi vorba de sertare cu dosare, unde sunt consemnate păcatele săvârșite de personaje importante, aflate în funcții publice. Sau care aspiră la demnități de rang înalt. Atunci, nu am crezut că descoperirea doamnei Udrea a fost epocală, încât să-mi taie glasul, nici din partea opiniei publice să curgă un fluviu de reacții. Dimpotrivă, orice român cuplat la evenimentele politice și-a putut da seama că scheletele incriminate se află la adăpost în custodia noilor structuri de forță ale democrației. Ele conțin informații legate de trecutul și prezentul unor politicieni, magistrați și oameni de afaceri, cu influență în sfera politicii. Mai mult, la nevoie, pot fi desecretizate și automat devin instrumente de șantaj, menite să elimine din competiție potențiali adversari politici. Grav este că misteriosul dulap poate conține și informații false, surse veritabile pentru întocmirea, la comandă politică, a dosarelor penale, inclusiv unor oameni nevinovați. De notorietate a rămas celebrul binom SRI – DNA, despre care în spațiul public nu se vorbește. Odată cu deschiderea dulapurilor trebuie urmărit dacă scheletele au sensibilizat societatea, iar trecutul personajelor acuzate a influențat deciziile cetățenilor în alegerea candidaților implicați în competiții politice. Istoria confirmă că opinia publică nu este preocupată de aranjamentele și scenariile puse la cale în culisele scenei politice. În timp, războiul oaselor a debutat în campania electorală la alegerile prezidențiale din 1992. Atunci, spre deosebire de dulapul lui Iliescu, plin cu „oase” comuniste, asumate și cunoscute de opinia publică, dulapurile lui R. Câmpeanu și I. Rațiu au conținut „oase” inventate de propaganda partidului fostului președinte. Pentru electoratul vremii, trecutul lui Iliescu nu a contat nici la alegerile din 2000 în confruntare cu C.V. Tudor. Cei care azi vor să-l tragă la răspundere pe Iliescu să dezgroape scheletele Revoluției și mineriadelor au dat în boala prostiei și naivită­ții. „Beneficiarul” unui schelet inventat a fost și E. Constantinescu. Justițiarul menționat, specializat în denigrări și calomnii fără dovezi, i-a ticluit fostului președinte o relație mai delicată cu o actriță franceză de origine română. Fără să recunoască, nici dulapul lui Băsescu nu duce lipsă de schelete conservate din vremea când a fost informator al Securității. Cu toate că așa au spus gurile rele, electoratul i-a oferit două mandate de președinte în care pentru țară nimic pozitiv nu a făcut. Dulapul lui Iohannis, ceva mai mic, are schelete din timpul primăritului la Sibiu. Deși în timpul campaniei electorale s-a făcut că plouă, în schimb s-a ales cu două mandate și duce o viață de nabab în stil românesc. Posesorii unor dulapuri sunt foști sau actuali parlamentari, președinți de Consilii Județene și primari, pe care nimeni nu-i ia la rost. Dacă justiția nu este interesată să facă lumină, opiniei publice, în majoritatea ei copleșită de frustrări, nu i se poate cere să ia atitudine. În scurtă vreme, povestea lui Cîțu, extrem de mediatizată, va deveni istorie. Că în politică, vorba vine, o minune nu poate ține mai mult de o săptămână.

Prof. Vasile ILUȚ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu