joi, 23 septembrie 2021

SEMNAL EDITORIAL

Al. Florin Ţene, surprinde plăcut cu un nou volum de cercetare, analiză, eseistică, critică şi cronici literare!
 

Hotărât lucru că scriitorul Al. Florin Ţene, preşedintele Ligii Scriitorilor, este un exemplu pentru mai tinerii scriitori în ceea ce înseamnă să munceşti pe brânci pentru a aduna în lada de zestre a literaturii române comori de nepreţuit, material didactic pentru cei care vor urma arta scrisului, în literatura română în general.

Recent a tipărit şi se află în librării masivul volum (726 pagini!)  de critică şi eseuri, „Aventurile ideilor printre metafore”, Editura „Vatra veche” Târgu Mureş, cu o prefaţă  a Voichiţei Tulcan Macovei: „Al. Florin Ţene: Filosofia – Bază a dezvoltării literaturii şi treaptă de înţelegere a existenţei sociale”, din care spicuiesc: „Domnul Al. Florin Ţene este un profund cunoscător al filosofiei, nu doar antice sau renascentiste, ci şi moderne, mergând până în secolul XX. Multe din argumentele aduse spre susţinerea ideilor proprii sunt luate din gândirea filosofică. (...) Analizând lucrarea Republica a lui Platon, autorul urmăreşte să demonstreze posibile similitudini între cetatea dreaptă şi sufletul unui om drept, indicând virtuţile ce definesc dreptatea în ambele cazuri. Dincolo de această similitudine, domnul Al. Florin Ţene ţinteşte mai mult: o analiză indirectă şi comparativă asupra modului în care propriul stat, România, este organizat, pentru o bună funcţionare în folosul oamenilor”.

Volumul ce cuprinde peste 100 de eseuri şi cronici bine realizate, se constituie într-un valoros document de idei filosofice despre literatura universală ajungând până la cea de azi, trecând prin analiza activităţii literaturii române în perioada comunistă, cu bune şi rele. Aşadar domnul Al. Florin Ţene, ne propune o lucrare complexă, de studiu aprofundat, pornind de la Republica lui Platon, a operei lui Lucius Annaeus Seneca, Socrate, Friedrich Nietzsche ori Henri Bergson, Hegel, Heidegger, romancierii Garabet Ibrăileanu, Liviu Rebreanu, Hortensia Papadat-Bengescu, Camil Petrescu, Mircea Eliade, Gib Mihăescu, Poetul Naţional Mihai Eminescu ori Alexandru Macedonski până la Horia-Roman Patapievici, văzut cu ochi critici de autor.

Pagini generoase se acordă şi anilor tinereţii autorului, de care Al. Florin Ţene îşi aminteşte cu nostalgie şi drag şi face referire la poznele şi şotiile pe care le făceau în „anii fragezi” ai şcolii împreună cu alţi colegi, ajunşi personalităţi în diferite domenii, cum ar fi: guvernatorul Mugur Isărescu, prim-ministrul Radu Vasile, istoricul Ilie Vulpe, poetul Virgil Mazilescu ş.a.

Felicitându-l sincer pentru munca depusă, pentru activitatea laborioasă în cadrul Ligii Scriitorilor, am să apelez la ceea ce a scris pe ultima copertă a volumului, preşedintele U.Z.P.R. Doru Dinu Glăvan despre Domnia sa: „Scriitor şi jurnalist consacrat, cu peste 86 de volume tipărite în mai bine de patru decenii de activitate literară, dar şi aproape 6000 de articole risipite în presa locală, naţională, dar şi de peste hotare, prezent deopotrivă în „Dicţionarul General al Literaturii Române” (coordonator, acad. Eugen Simion, 2009) şi „Dicţionarul Scriitorilor Români” (coordonator Aurel Sasu, 2006), ca şi în „Dicţionarul Scriitorilor Români de azi” (ediţie de Boris şi Daniela Costin-Crăciun, 2011), ori „O altfel de istorie a literaturii române (autori, Doru Ştefan Dăncuş, George Coandă şi Vali Niţu, 2013), mentor de Şcoală literară şi lider al L.S.R., jurnalist profesionist, premiat de U.Z.P.R. în 2015 şi 2020, la Concursul Naţional de Presă Scrisă, Al. Florin Ţene (n. La Drăgăşani, jud. Vâlcea, 13 iunie 1942) revine, odată cu „Aventura ideilor” la preocupările sale perene, filosofia ştiinţelor literare, dovedind astfel că deţine vocaţia distanţei şi a perspectivei” iar scriitoarea Galina Martea completează, tot pe ultima pagină: „Cu o carieră de amploare în arta scrisului, talentatul şi neobositul scriitor Al. Florin Ţene există în astă viaţă cu misiunea sacră de a produce opere literare de calitate, acestea fiind recunoscute ca valori autentice în cultura naţională română”.

                                                                     Gelu Dragoş

3 comentarii:

  1. Stimate domnule Dragoș Gelu,
    Mulțumesc pentru cronica scrisă cu profesionalism și cu suflet.Cu acordul dumneavoastră am s-o public prin reviste.Mulțumesc.Sănătate.Al.Florin Țene

    RăspundețiȘtergere
  2. Domnule presedinte, cu mare drag!

    RăspundețiȘtergere
  3. https://www.asiiromani.com/al-florin-tene-surprinde-placut-cu-un-nou-volum-de-cercetare-analiza-eseistica-critica-si-cronici-literare/

    RăspundețiȘtergere