Consulatul și plăvanul

 

Cu rude mari la-mpărăție,

nea Lampie s-a gândit,

să se ducă la domnie,

cu plăvanul său iubit.

Avea acolo nepotul,

guvernant, funcție grea,

și să-i zică: -Măi nepoate,

nu mă poți, mă, ajuta?

Știu sigur că tu poți multe!

Multe, bune și destul.

Ia-mi, mă, și mie copilul,

fă-l ceva, fă-l un consul!

Chelie deasă, sârmă-n nas

și blugi are, dar și geacă,

gras ca pentru parastas,

nu știe nimic să facă.

Școală n-are și-i fudul,

iar serviciu, nici atât.

Este numai bun de consul,

acuș și numaidecât!

Manele mâncă pe pâine,

a și compus vreo trei-patru.

rău stă cu ziua de mâine,

hai, ajută-l, mă, ce dracu!

A învățat acum să bată;

Pe fata lui Nicolaie,

din șapte pumni a zdrobit-o,

chiar a rupt-o în bătaie.

-Unchiule, cam întrunește

ce matăluță îmi ceri!

Câți ani are acum plăvanul,

c-am uitat asta de ieri?

-În august, vreo patrușdoi.

Nu are carte de muncă.

Ne ajută pe-amândoi.

Doar trimite-l să se ducă!

-Mă bucură așa rudă!

Ghiolbanul e-un om de fală,-n

doi, trei ani de consulat

ia pensie… specială.

Puiu RĂDUCAN