de Gheorghe Pârja
Fac parte dintre cetățenii țării noastre care
apreciază instituțiile ce au făcut istorie, care poartă însemnul demnității
științifice și culturale. Că ele fac parte din statornicia acestei țări, din
încrederea națională și de dincolo de fruntariile ei. Deși îmi duc viața, care
mi-a rămas, în nordul țării, am vibrat prin educație la spiritul și uriașa
demnitate a Academiei Române. Care a trecut prin vreme prin multe încercări și
presiuni politice. A fost fondată în 1 aprilie 1866, sub numele de Societatea
Academică Română. Membrilor fondatori inițiali li s-a mai adăugat Iosif
Hodoșiu, istoric și om politic, avocat și publicist, reprezentantul
Maramureșului.
Iosif Hodoșiu a fost căsătorit cu Ana Balint,
descendentă a unei familii nobiliare din Vima Mică, Țara Lăpușului. În anul
1879, printr-o lege specială, Societatea Academică Română a fost decretată
instituție națională, cu numele de Academia Română. Cum ziceam, nu fără
presiuni ideologice, a rămas un forum național al cercetării științifice,
literare și de creație artistică. Eu privesc cu mult respect această instituție
națională. Fiindu-mi aproape câțiva membri ai ei. De la Ionel Valentin Vlad, cu
obârșii maramureșene, fost președinte, Alexandru Surdu, fost vicepreședinte,
care a polenizat Maramureșul cu studii de referință, până la Ioan Aurel Pop,
actualul președinte al Academiei Române.
De aceea am o sensibilitate în plus pentru această
instituție. Academia Română este singura instituție din România care are
institute de cercetare fundamentală. Creată acum aproape 160 de ani, de oameni
luminați și dăruiți cunoașterii, de atunci lovită în fibra ei și blamată, de o
parte a societății, în tot ce are ea mai bun. Dacă ar avea criticii de pripas
răbdare să se uite ce publică și unde publică membrii și cercetătorii Academiei,
nu ar vorbi atât de ușor, preciza actualul președinte al venerabilei
instituții. Se caută compromiterea tuturor instituțiilor și realităților în
care mai au încredere românii. Sondajele spun că biserica, armata și Academia
Română se află în fruntea simpatiei poporului român. Acest rezultat deranjează
anumite cercuri din țară și străinătate.
Dar a venit austeritatea și în aula Academiei.
Citesc în ultimul număr al revistei „Contemporanul”, condusă de marele
scriitor, academicianul Nicolae Breban, născut în Baia Mare, următorul text:
„Către Asociația „Contemporanul”, Vă facem cunoscut că în ședința din 13 mai,
Prezidiul Academiei Române a hotărât încetarea finanțării acordate Revistei
„Contemporanul”. Semnat Acad. Ioan Dumitrache, secretar general.” Scurt și
cuprinzător! Acum 35 de ani, romancierul de anvergură europeană, Nicolae
Breban, lansa seria nouă a revistei „Contemporanul”. Adăugându-i profetic
„Ideea Europeană” și formulând o direcție în cultura și civilizația românească.
Revista a rezistat tuturor intemperiilor, ispitelor
și încercărilor, fără șă-și schimbe direcția, fără să adere la concesii. Citesc
un text lămuritor și trist scris de poeta Aura Christi, redactorul-șef al
revistei. În preajma aniversării a 145 de ani de la apariția publicației la
Iași, ne povestește de unde vine ruina sufletească din interiorul Academiei.
Cică vârful de lance al atacurilor ignobile și calomnioase orchestrate
împotriva revistei ar fi lingvista Rodica Zafiu, președinta Secției de
Literatură și Filologie a Academiei Române. Eu sunt mirat cum la acest nivel
academic să propui suspendarea unei reviste cu viață atât de lungă. Cea mai
brutală și grosolană formă de cenzură este tocmai tăierea fondurilor alocate
revistei. Încă un argument că trăim vremuri triste pentru cultură.
Oameni luminați, academicieni, diplomați și
scriitori au reacționat cu argumente la această tristă veste. Mirându-se că
lovitura a venit de pe băncile forului academic. Inițiatoarea prevalându-se de
austeritatea prin care trece țara. Tocmai din Beijing, Dan Tomozei scrie: „În
lumea literaților din capitala Chinei, cu precădere a celor care studiază și
folosesc limba română la nivel universitar, academic, diplomatic și
jurnalistic, a ajuns vestea privind decizia Academiei Române de a sista finanțarea
revistei Contemporanul. O decizie greu de explicat într-o lume și o comunitate
care prețuiește limba română. Este greu de explicat cât este pusă în pericol
viața unei publicații cu o istorie de 145 de ani.”
Greu de înțeles atacul din interior, când revista
apare sub egida Academiei Române și i-a promovat imaginea în aceste vremuri
tulburi. Sper ca prin aula Academiei să bată vântul lucidității, memoriei și
identității.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu