Dacă pe plan intern încă se mai poate vorbi de democrație sau puterea poporului, întru desemnarea aleșilor prin vot universal și menținerea fragilului echilibru dintre puterea legislativă, executivă și judecătorească, cu însemnata contribuție a presei independente (totuși, în Statele Unite, fieful democrației occidentale și planetare, asistăm de câteva luni la răfuiala Administrației Trump cu magistrații incomozi și presa neobedientă!), în politica internațională din totdeauna și – după cum se prezintă astăzi lucrurile – poate pentru totdeauna, nu există decât vrerea marilor puteri, care, prin aranjamente politico-diplomatice scrise sau verbale, fie se concretizează în sfere de influență (interesele germane și sovietice din Pactul Ribbentrop-Molotov, respectiv cele anglo-americane și bolșevico-staliniste de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial), fie degenerează în tensiuni ireconciliabile (lungul război rece dintre Est și Vest), ba chiar în conflicte militare de mari proporții (îndelungatele și îndârjitele lupte dintre muscalii invadatori și ucrainenii patrioți, practic dintre NATO și Rusia cu aliații ei asiatici – China, Coreea de Nord, Iran).
Iată de
ce spun că în politicile naționale (britanică, franceză, germană, americană,
italiană, japoneză, suedeză etc.) a existat și continuă să existe o democrație
mai mult sau mai puțin aparențială (în celelalte state ale lumii de ieri și de
azi doar caricaturi „democratice” ale fondului autoritar, ba chiar dictatorial,
precum în Rusia și China, nemaivorbind de Coreea comunistă), iar în politica
internațională un neîntrerupt dictat militaro-strategic (și nu numai) al
marilor puteri, practic al atotputernicilor sforari corporatiști și esoteriști
(globaliști, iluminați, sioniști, francmasoni, Grupul Bilderberg ș.a.), dictat
care – de la revenirea lui D. Trump la Casa Albă – a dobândit o tot mai
agresivă componentă afaceristă (personală, dinastică, statală).
De
pildă, îndată după preluarea puterii la începutul anului 2025, Donald Trump a
pornit atât atacul la baioneta suveranistă de tip MAGA (Make Again Great
America) împotriva globalismului, implicit în dauna clasicelor fundamente ale
democrației americane (sfidătoarele răfuieli cu magistrații neprieteni și cu
jurnaliștii prea băgăcioși), cât și împotriva ordinei mondiale, stabilită de
predecesori și aliați, după cele două conflagrații mondiale și epuizantul
război rece: prezența liniștitoare a trupelor americane în cadrul NATO, cel mai
redutabil bloc militar al lumii actuale, precum și în bazele lor militare (la
noi, cea de la Mihail Kogălniceanu) din toate zonele fierbinți ale planetei.
Atâta
doar că Trumpov, demonstrând încă din primul mandat că este un necușer (foști
ofițeri KGB susțin că făcuse parte în tinerețe din structurile lor) și un
afacerist arogant, cu totul neînzestrat pentru marea politică americană (vezi
dezastruosul acord negociat de el cu talibanii, fără participarea aliaților,
ulterior decontat de Administrația Biden), în mod normal n-ar fi trebuit, cu
mai multe dosare pe rol, nici măcar să devină candidatul republicanilor, necum
să câștige alegerile.
Dar cum
justiția nu i-a respins candidatura, iar americanii au văzut în el personajul
providențial de care uriașa țară avea mare trebuință, n-au mai ținut cont nici
de păcatele afaceristului și nici de cele ale politrucului, așa că l-au votat
la plesneală și la grămadă.
Și
iată-l pe ipochimen din nou președintele Statelor Unite (cică cel mai puternic,
totodată cel mai inconsecvent pământean cu atribuții politice, chit că în plan
moral-spiritual este de regulă detestabil), convins fiind că merge și suta
acolo unde a mers mia, că adică, după ce instituțiile statului în declin democratic
l-au ajutat să încalce legea și cutumele cetățenești, își poate permite absolut
orice vor mușchii lui fleșcăiți de lider suprem: să amenințe Canada, Groenlanda
și Panama; să declanșeze războiul tarifar împotriva tuturor (Mexic, Canada,
China, India, Japonia, Uniunea Europeană etc.), mai puțin împotriva Federației
Ruse (că, de, dictatorul Putin constituie modelul său politic), război din care,
prin speculații la bursă, și-a întreit averea; să mintă cu nerușinare
Congresul, pe sine prezentându-se cel mai eficient președinte american din
seria celor 47; să-i vâneze cu armata pe migranți și apoi să-i deporteze pe
unde se nimerește (doar din întâmplare în țara lor de origine); mai înainte
de-a înșfăca jumătate din metalele rare ale Ucrainei, cu o valoare de ordinul
trilioanelor de dolari, sistematic să învinuiască această țară de declanșarea războiului (cu strâmba lui logică,
nu acuză agresorii, ci victimele agresiunii!), iar pe președintele Volodimir
Zelenski chiar să-l dea afară din Biroul Oval, declarând cu nesimțire că acesta
s-a arătat nerecunoscător pentru ajutorul american de peste 400 miliarde dolari
(în realitate un ajutor de 100 miliarde); să devină campionul palavragiilor, ba
renegându-și catastrofalele afirmații anterioare, ba susținând în campania
electorală, că - dacă era președinte - Putin n-ar fi pornit războiul din
respect față de el (sic!), respectiv că-l va încheia în maximum 24 de ore după
reinstalarea la Casa Albă; să-și dorească cu ardoare Premiul Nobel pentru Pace,
pesemne împreună cu nevrednicul V. Putin, cu toate că în luna iunie a ordonat
aviației americane să bombardeze Iranul, inamicul israeliților, adică ceea ce
haramul de kremlinist ordonă în fiecare zi hoardelor sale invadatoare și
criminale, cică „eroi” în „justele” lupte pentru denazificarea statului condus
de...un evreu.
N.B.: Apropo de corectitudinea decernării
Premiului Nobel pentru Pace (prin extensie a tuturor nobeliarelor), istoria
sireaca ne înștiințează că, în perioada interbelică și imediat postbelică,
printre candidați s-au numărat Benito Mussolini (1935), Adolf Hitler (1939) și
I.V. Stalin (de două ori: 1945 și 1948)...
Sighetu
Marmației,
George PETROVAI
27 iulie 2025
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu