Motto: „s-a adunat în mine atâta cânt/ și-atâtea versuri și-au găsit cărarea/ aduse lin pe strunele de vânt/ în clipa când mijește înserarea/ mă culc în vers zglobiu și cadențat/ și mă trezește același vers în noapte/ s-ascult cum gânduri la fereastră-mi bat/ spunându-și fiecare doru-n șoapte/ simt că renasc și fiecare ceas/ din viața-mi fac o caldă simfonie/ căci peste tot și-n fiecare pas/ în mine port doar cânt și poezie” (destin asumat)
Poezia Mofete
de foc pare a fi o profesiune de credință:
„Poezia/ din
mine/ simt cum se revarsă/ peste toate/ mările sufletului/ mofete de foc/
sintagme sfinte/ pe care nu le pot opri/ și nici nu încerc/ le simt/ cum mă-mpresoară/
într-un teluric/ dans tematic/ ordonat doar/ de forțe oculte/ născute din sfera
nopții/ moment în care se cern/ pulsațiile zilei/ și-adorm târziu/ în aceeași
tornadă/ ce nu se sfârșește / din fericire”(mofete de foc)
Aflat la
„palatul cuvântului”poetul Petre Curticăpeanu se întreabă indiscret cine-i
aruncă amintirile frumoase pe care ar vrea să le mai trăiască; slujind cuvântul
încearcă să-și exprime gândurile ce-l frământă și să dea răspuns unor întrebări
existențiale:
„Cine mi-o
fi ursit, Doamne,
soarta
visătorului
acum,
târziu,
când clopote
s-aud în amurguri?”
„Simt că mai
am /încă multe de făcut/ și n-aș vrea/ să mă apuce/ înserarea/ și să nu fi
văzut/ cât mai multe/ din cele aflate/ sub pecetea tainei” (soartă)
Scrise în
vers alb poeziile au o muzicalitate interioară care ne poartă subtil la ideea
poetică:
„în orașul/
viespar întins/ pe cele două maluri
Acoperit în
întregime de/ mizerii aruncate de cine știe/ nu se văd fețele oamenilor/ îmbrobodite
în tristeți/ suferind după cei duși/ departe/ lăsându-și familiile
monoparentale/ râul își sporește apele/ cu lacrimile ce brăzdează/ obrajii
copiilor/ dupăcei plecați la muncă/ așteptând „reîntoarcerea orei”/ o fată în
pragul majoratului/ oftează după tăticul ei/ dus în „cele țări străine” atât
(lacrima)
-cea mai
mare bucurie/ e atunci când/ pagina vibrează/ surâde și cântă/muzica divină/ a
unui vers inspirat (pagină albă)
-bun
cunoscător al sufletului omenesc autorul consideră că ar avea încă multe de
văzut și de analizat:
„am văzut în
ziar,deunăzi,/ că s-a scos la concurs/ un post de arhivar/ și mi-am zis:/
acolo-i de mine./ mi-ar plăcea să am/ o arhivă de suflete,/ o arhivă de
sentimente/ și straniu, de inimi/ să le întorc/ din când în când/ de pe-o parte
pe alta/ să le înregistrez/ că există/ și să înregistrez tot ce/ timpul a
însemnat pe ele/ până ce, în final, voi avea/ o arhivă întreagă/ de amintiri” (concurs)
După uimire urmează „regăsirea
sinelui”:
„mereu mă
răsfăț/ cu gândul că ceea ce fac/ va interesa și pe alții/ citindu-mă/surâd la
ideea/ aceasta socotindu-mă/ prețuit de cineva... / dar oare așa va fi?...
Oricum, parcă/ mă simt mai bine așa...” (mă răsfăț)
Poezia scrisă de Petre Curticăpean se înscrie în literatura
specifică poporului român, poeziile sale fiind în concordanță cu realitatea
psihică a autorului.
Prof. OLIMPIA MUREȘAN, UZPR, Baia Mare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu