Andrei Făt, un intelectual de prestigiu

                                             de Gheorghe Pârja

Memoria timpului, în care intră întâmplări și oameni, este precum muntele Gutâi, care mi-a măsurat viața. Câtă durată încremenită în piatră! Ca un paradox, măreața sudoare de piatră parcă m-a învățat gândirea, rostirea și scrierea cuvântului, care astăzi fac parte din trupul meu trecător. Mă apucă un fel de dor de ducă prin memoria mea, care mă învață să trăiesc în prezent. Un prezent mai lung decât viitorul. Mitul ca exaltare a întâmplării, cum ne spunea un poet care a binecuvântat satul nostru cu magia cuvântului. Așa mi-a venit să mă gândesc ca la o rocă de lună la colegul și prietenul Andrei Făt. Despre care am mai scris, iar adevărul trebuie repetat.

Ziceam, pe o vioară acordată multe din gândurile mele. Veți afla la sfârșitul textului de ce am atâta lumină în suflet.

Andrei Făt este profesorul de Eminescu și de multă literatură română. Ziceam coleg, dar nu orice coleg. Ziceam prieten, dar nu orice prieten. De aceea îmi este foarte greu să scriu despre un prieten de o viață. Și, totuși, încerc cu grijă, să nu sparg forma cristalului. Regret că nu am scris mai des despre Andrei. Că este un izvor cu multe taine. Așa cum se cuvine să fie un om al Cuvântului și al Credinței. Andrei este parte din mine. Cu el am vorbit în pruncie limba păsărească. De nici păsările nu o pricepeau. Noi ne-am socotit diplomați într-o limbă cerească. Atât de stranii eram că un unchi de-al meu ne-a alungat din preajma lui. Apoi am făcut mori cosmice într-o vâlcea.

Andrei avea cei mai faimoși cai din sat. Și dacă nu era tocmai așa, tânărul stăpân îi așeza la poalele cerului. Am fost colegi de clasă în sat. Era cel mai bun la română și istorie. În curtea școlii din Desești, Andrei îmi povestea cărți de Mark Twain. Nu peste multă vreme l-am surprins citind Dostoievski. Poate nu vă vine a crede acum, dar așa a fost. Andrei a devenit o bibliotecă umblătoare. La liceul din Marmația, cel teoretic, că eu eram la Pedagogic, a fost un elev exemplar. Îndrăgit de exigenții profesori Titircă și Vancea. Cultura lui are la îndemână argumentul. Cu logica este acasă. Nu uit că în casa lui părintească, de pe o ulicioară din Desești, s-a alcătuit un fel de Junime deseșteană. Unde ne-am descoperit cu gânduri mai îndrăznețe câțiva tineri din sat.

Am învățat colindele neamului, iar unchiul Aurel, tatăl, ne-a învățat „Horea lui Lucaciu” și povestea marelui tribun. O, cântă mierla prin păduri… Pe acest fond, în casă, au venit oameni mari ai culturii române. De la filosoful Constantin Noica, la savantul Mihai Pop. De la Mihai Olos, Laurențiu Ulici, Marin Sorescu, ori George Țărnea. Și mult mai multă lume la fel de prețioasă a trecut pragul acestei case celebre. Unde ne așteptau generoși și omenoși părinții lui Andrei: Luchiana și Aurel. Nu uit a spune că un mentor discret ne-a fost distinsa profesoară Parasca Făt, sora lui Andrei. Ce faimoasă cronică nescrisă era această casă! Recunosc că ideea mea cu Serile de Poezie de la Desești, cu numele lui Nichita Stănescu, sunt convins că a pornit din această nobilă casă. Știu că Nichita l-a apreciat pe Andrei. La rândul lui, Andrei a descifrat contratimpul lui Nichita, când a jucat bărbătescul maramureșean (1979). Poeții români contemporani care au intrat pe poarta Deseștiului au avut în Andrei un admirabil interlocutor. Frate a devenit cu poetul Lucian Vasilescu! Admirat fără rezerve de criticul Gheorghe Grigurcu. Și de foarte mulți oameni de seamă din această țară. Om cu carte și cu multă minte, Andrei a prețuit marea povară luminoasă a prieteniei. Frații Bârlea, Gheorghe și Vasile, Echim Vancea, Marin Slujeru, nucleu necesar în viață. Ileana Mihai, Jean Bălin, Simion Șustic, stele care ne fac cu mâna.

Andrei a rămas în sat. Profesor de limba română. Peste două decenii, ca director, a condus destinul învățământului din Desești. Și nu oricum. A ținut pe umeri spiritul comunității. Multe se mai pot spune despre acest admirabil intelectual. Cred că dacă Deseștiul mai are energie în lume, putem să-i mulțumim și lui Andrei Făt. Și surorilor lui, profesoara Parasca și în­vă­ță­toarea Luchiana. Nu am uitat că azi, 28 iulie, Andrei Făt, un intelectual de prestigiu, împlinește șapte decenii și jumătate de viață. Adică 75 de ani! El, profesorul de limba română! La mulți ani, prietene! Suntem de-o samă! Cuvine-se cu adevărat! Lumină și încredere!