joi, 24 iulie 2025

Nu și-a uitat locul unde s-a născut!


Medicul personal al premierului Netanyahu a venit în Maramureș!

Medicul personal al premierului Israelului, Benjamin Netanyahu și prieten apropiat al acestuia, dr. Berkovits s-a născut în 1947 la Târgu Lăpuș, a absolvit Medicina la Cluj Napoca și și-a început cariera ca pediatru în satele din Maramureș și Suceava.
În 1975 a emigrat în Israel, unde a devenit unul dintre cei mai respectați medici, păstrându-și mereu vie legătura cu România.
Zilele acestea a ajuns în Maramureș cu ocazia aniversării a 60 de ani de la absolvirea liceului din Târgu Lăpuș, eveniment care a avut loc la finalul săptămânii trecute. A venit alături de soția sa, o prezență distinsă, pianistă, originară din Târgu Mureș și vicepreședinte al Academiei din Israel.
Sunt împreună de peste o jumătate de secol, iar asta spune totul despre oameni care știu să construiască atât în viață, cât și în carieră.
„Am avut bucuria de a-l primi la Consiliul Județean Maramureș pe dr. Herman Berkovits, un nume cu rezonanță în medicina internațională, dar și o parte din inima Maramureșului. Dr. Berkovits vorbește o română impecabilă iar întâlnirea cu domnia sa m-a impresionat și m-a emoționat profund.
Maramureșul rămâne acasă pentru cei care nu uită de unde au plecat, iar prin această întâlnire am simțit din nou asta. Primiți înreaga mea apreciere, domnule dr. Herman Berkovits!” a spus Gabriel Valer Zetea, președintele CJ Maramureș.

CJMM

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu