Mă plimb pe cărarea cu urme de cerbi
Mă plimb pe cărarea cu urme de cerbi
În mijlocul pădurii dese, toamna...
Se preling rugii de mure, tot mai acerbi,
Își dezbracă mantia frumoasă... Doamna!
Mă mângâie iarăși frumosul anotimp,
Strivesc sub picioare proaspetele urme,
Covorul frunzelor a ruginit în timp,
Răscolite de a mistreților turme.
Atât de aproape boncăne cerbii de zor,
Un mascul puternic în stânga mea apare,
Îmi întețesc pașii să umblu mai cu spor,
Spre o poieniță ivită în zare.
Deasupra mea albastrul cer îmi zâmbește,
Iar inima mi se umple de iubire,
Un mic ogor poiana o înverzește...
Unde un cerb trufaș boncăne-n neștire.
Și scoate sunete de tună pădurea,
Visele mele devin realitate,
Uit oboseala, uit totul... privesc aiurea...
Și văd cerbii toamna trecând iarăși la fapte.
Se luptă doi masculi, dar văd și femele,
Coarnele trosnesc, ecoul le răspunde,
Se luptă de zor în clipe efemere...
Printre ciute, un cerb tânăr se ascunde.
În haosul ivit se împerechează,
E legea naturii, unii mai trișează...
Tânăra cerboiacă deloc nu protestează,
Aerul din jur de dragoste vibrează.
Cerbul dominant e iarăși învingător
Și își va alege frumoasa cerboaică,
Cel înfrânt dispare, atât de repejor...
Abia are timp spre pădure să treacă.
Natura își deapănă cursul poveștii
Spuse la gura sobei de către bunici,
Când zâna frumoasă, din ușa caleștii,
Privește zâmbitoare spre copiii mici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu